Contestatie la executare. OG nr. 22/2002. Necesitatea incuviintarii executarii silite pentru executarea silita a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta in data de contestatoarea AVAS a solicitat in contradictoriu cu intimatul SN anularea actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr. deschis la BEJ D C, inclusiv a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare cat si suspendarea executarii silite.
In motivarea cererii s-a aratat ca inceperea executarii silite impotriva AVAS este nelegala, deoarece a fost poprita o suma mai mare decat cea solicitata, in cauza impunandu-se suspendarea executarii silite. AVAS beneficieaza de un termen de gratie de 6 luni pentru a executa de bunavoie obligatia stabilita prin titlul executoriu, termen care curge de la primirea somatiei de plata de catre debitoare, somatie care nu este insa un act de executare in sensul Cartii a V-a din Codul de procedura civila ,intrucat numai daca AVAS nu si-a indeplinit obligatia in termenul de 6 luni urmeaza sa se procedeze la inceperea executarii silite potrivit dispozitiilor codului de procedura civila. Astfel incat, desi executorul avea obligatia de a trimite o notificare continand somatia de plata, in cauza s-a inceput executarea silita in mod nelegal. In ceea ce priveste procesul-verbal de cheltuieli de executare acesta incalaca Ordinul Ministerului Justitiei nr. 2550/14.11.2006 prin adaugarea TVA-ului la onorariul de 10%. Se considera nelegala inceperea executarii silite impotriva AVAS deoarece AVAS nu a incalcat dispozitiile art 371 1 CPC facand demersurile legale pentru a aduce la indeplinire obligatiile stabilite in sarcina AVAS. De asemenea, se arata ca inceperea executarii silite impotriva AVAS pentru cheltuielile de executare retinute prin procesul-verbal atacat, trebuie sa fie supusa incuviintarii instantei, in cauza fiind incalcate dispozitiile art 373 Cpc, iar prin adresa de aduce la cunostinta a masurii infiintarii popririi nu se mentioneaza tertii popriti ,desi executorul judecatoresc avea obligatia sa faca acest lucru.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art 399 Cpc, O.G. 22/2002.
In baza art 242 Cpc s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului contestatoarei.
Debitorul nu a formulat intampinare si nu a solicitat probe in aparare.
Analizand actele si lucrarile dosarului de fata instanta retine urmatoarele:
Prin sentinţa comerciala nr., definitivă şi irevocabilă la, Tribunalul Bucuresti a obligat AVAS să plătească intimatului suma de 2.115,88 lei ce urma a se reactualiza cu coeficientul de inflaţie până la executarea hotărârii.
Prin incheierea din camera de consiliu din data de Judecatoria Sector 1 a incuviintat executarea silita a sentinţei comerciale nr. ..pronuntata de Tribunalul Bucuresti.
Prin procesul-verbal din 10.12.2009 s-a consemnat că s-a procedat la actualizarea sumei datorate în funcţie de coeficientul de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculându-se suma de 6.594 lei si s-au stabilit cheltuieli de executare in suma de 957,94 lei.
Prin adresele de infiintare a masurii popririi din data de 10.12.2009 s-a dispus infiintarea popririi asupra conturilor pe care debitoarea le are deschise la Trezoreria Municipiului Bucuresti si CEC Bucuresti pentru suma de 7.551,94 lei reprezentand debit plus onorariul executorului judecatoresc si cheltuielile de executare. Totodata ,prin somatia nr. 1224/10.12.2009 a fost deschisa procedura executarii silite mobiliare potrivit art. 411 alin 1 Cpc.
Instanta constata ca masura popririi a fost infintata cu respectarea dispozitiilor art 454 prin adresa insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata tertului poprit, fiind instiintat totodata si debitorul despre masura luata.
Nu au fost incalcate dispozitiile art 454 Cpc la momentul instiintarii debitorului despre infiintarea popririi, deoarece alin 1 teza ultima a articolului invocat de contestatoare nu prevede nicio conditie de forma cu privire la adresa de instiintare a debitorului, aceasta adresa fiind diferita de adresa de infiintare a popririi ce se comunica tertului poprit.
Procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare este titlu executoriu conform dispozitiilor art. 371 7 alin 4, iar pentru executarea sumelor la care se refera nu era necesar ca instanta sa incuviinteze separat executarea silita, fapt ce rezulta din dispozitiile art 371 1 alin 3 Cpc , cheltuielile de executare urmand a se realiza in baza incheierii de incuviintare a executarii silite a titlului executoriu. Procesul-verbal prin care se stabilesc cheltuielile de executare este un act de executare intocmit de executorul judecatoresc, act supus controlului instantei de judecata in momentul in care se formuleaza impotriva sa contestatie la executare, nefiind necesara incuviintarea executarii silite in momentul punerii sale in executare
Potrivit art. 3717 C.pr.civ. debitorul, inclusiv instituţie publică, ce nu îşi execută de bunăvoie obligaţia, va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin proces-verbal ce constituie titlu executoriu. Or, prin confruntarea onorariului de executare silită cu Anexa din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2250/2006, se observă că acest onorariu se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ (10 % din valoarea urmărită).
Susţinerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este neîntemeiată. Executorii judecătoreşti sunt ţinuţi a respecta Ordinul nr. 2250/2006 şi a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătoreşti au obligaţia calculării şi reţinerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de faţă: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanţa constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr. 2250/2006, la acest onorariu calculând şi percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea-debitoare. Iar cheltuielile de executare contrar celor aratate de catre contestatoare au fost stabilite in conformitate cu Hotararea nr. 2/2007 privind completarea Statutului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti (fila 38).
In ceea ce priveste legalitatea somatiei din data de 10.12.2009 potrivit art 2 din OG22/2002 “Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.” Iar in art 3 se arata ca “In cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.”
Textele de lege mai sus citate si invocate de catre creditoare nu interzic inceperea executarii silite si intocmirea somatiei de executare prevazuta de art 387 Cpc, chiar art 2 facand referire la somatia de plata comunicata debitorului iar nu la o simpla notificare astfel cum se arata in cererea de chemare in judecata. Mai mult decat atat art 3 in continuare precizeaza ca daca debitorul nu isi indeplineste obligatia de plata in termenul de 6 luni, creditorul va putea solicita executarea efectiva potrivit dispozitiilor legale aplicabile in materie ( art 3 face referire la “efectuarea executarii” iar nu la inceperea executarii), de unde rezulta ca OG 22/2002 prin art 2 si 3 nu interzic inceperea executarii silite in cadrul termenului de 6 luni, interpretare de altfel imposibila a dispozitiilor legale atata timp cat termenul de 6 luni curge de la data comunicarii somatiei de plata, somatie care in conformitate cu art 387 Cpc reprezinta primul act de executare.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 şi art. 387 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de aşteptare, în cazul în care instituţia publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Aşadar, creditorul unei instituţii publice, având în vedere şi realitatea constituţională a statului de drept, aşteaptă din partea instituţiei publice executarea de bunăvoie a obligaţiei pecuniare. În cazul în care instituţia publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relaţiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalţi participanţi la raporturile juridice, nu execută obligaţia de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituţia publică urmărită dovedeşte că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituţiei publice obligaţia de a aştepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Potrivit art.1 şi art.2 din OG nr.22/2002, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită cu sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanţei nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.
Din analiza acestor dispoziţii legale, instanţa reţine că termenul de 6 luni este instituit de legiuitor numai în situaţia în care instituţia debitoare face dovada incapacităţii de plată a sumelor datorate astfel cum au fost stabilite prin titlurile executorii, determinată de lipsa de fonduri.
Totodată, instanţa reţine că o asemenea interpretare este impusă şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Şandor c.României a stabilit că este nerezonabil să se solicite unui particular a întreprinde demersuri împotriva statului sau a unei autorităţi sau instituţii publice; asemenea debitori fiind primii care, în concepţia Curţii, trebuie să execute voluntar hotărârile judecătoreşti de condamnare pronunţate împotriva lor.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operaţiunii de interpretare juridică de bună-credinţă, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanţelor menţionate în titluri executorii-hotărâri judecătoreşti, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituţia României.
În cazul de faţă AVAS nu a executat de bunăvoie obligaţia executorie (potrivit art. 851 din OUG nr. 51/1998) inserată într-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din 10.12.2008, astfel încât, in luna octombrie anul 2009, creditorul s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de AVAS.
Cum contestatoarea nu a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, instanţa apreciază că nu devin incidente prevederile legale menţionate mai sus, astfel încât în mod corect s-a procedat la declanşarea procedurii de executare silită potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Faţă de toate cele de mai sus, instanţa constată că nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate.
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea AVAS în contradictoriu cu intimatul SN si pe cale de consecinta si cererea de suspendare a executarii silite.
