Pentru a fi aplicabilă excepţia prevăzută de art 389 alin 1 Cod procedură civilă este necesar ca poprirea să fie efectivă adică să fie urmată de acte de executare. Acesta pentru că în cazul popririi nu se poate afirma că nu operează perimarea ci doar că aceasta nu operează de la data emiterii somaţiei, urmând a fi verificată regularitatea actelor de virare a sumelor de către terț. În ipoteza în care terțul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată, ca în cauza de faţă este necesară efectuarea de acte de executare la 6 luni, pentru că în caz contrar intervine perimare. Astfel, dacă terţul nu virează lunar sumele datorate nu există un element de continuitate care să se opună instituţiei perimării fiind necesar ca din partea creditorului să existe manifestarea de voinţă a continuării executării.
Tribunalul a admis recursul, a modifică în tot sentinţa atacată în sensul că: a admis contestaţia la executare, a admis excepţia perimării invocată de contestatorul DM şi a constatat perimată executarea silită ce face obiectul dosarului nr 120/2012 al BEJ DD. Instanţa a reţinut că:
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. 6845/256/2015 şi completată ulterior, contestatorul DM a formulat în contradictoriu cu intimata BT S.A. contestaţie la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 120/2012 al B.E.J. DD, solicitând anularea actelor de executare ca urmare a intervenirii perimării executării, cu plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, arătă că în perioada 10.10.2014 – 28.07.2015 nu au fost efectuate acte de executare silită în cadrul dosarului de executare 120/2012 al B.E.J. DD, fapt pentru care se impune constatarea intervenirii perimării şi în consecinţă anularea actelor de executare silită. Contestatorul mai arată că suma de bani prevăzută în contractul de credit nu a fost folosită de acesta, ci de patronul firmei la care lucra.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 389, 399 şi următoarele Cod procedură civilă.
În susţinerea contestaţiei a depus înscrisuri şi a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei perimării, precum şi respingerea contestaţiei la executare ca nefondată.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 390 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanţei, a fost înaintat în copie dosarul de executare nr. 120/2012 al B.E.J. DD.
Prin sentinţa civilă nr 85 din data de 28.01.2016 Judecătoria Medgidia a respins ca nefondată excepţia perimării şi a respins ca nefondată contestaţia la executare. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că :
„Prin încheierea nr. 712/14.05.2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul civil nr. 3128/256/2012 a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorilor DM şi DG, la cererea creditoarei BT S.A., în dosarul de executare nr. 120 al B.E.J. DD, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 3/11.01.2008.
Împotriva oricărei executări silite, debitorul nemulţumit de modul de desfăşurare a procedurii de executare silită poate introduce contestaţie la executarea silită, la judecătoria din raza de competenţă a locului de executare. Contestaţia la executare poate fi introdusă de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, adică de debitor, dar şi de terţii vătămaţi prin actele sau măsurile de executare silită.
Aceste contestaţii pot avea ca obiect orice neregularităţi procedurale săvârşite cu prilejul activităţii de urmărire silită (necomunicarea actelor de procedură, invocarea unor motive de stingere a obligaţiei, alegerea formei de executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, modul de realizare a publicităţii pentru ţinerea licitaţiei, timpul în care se poate face urmărire, bunurile care pot fi supuse executării silite, subevaluarea bunurilor etc.).
Instanţa reţine că, acţiunea în cauză a fost formulată în ceea ce priveşte debitul stabilit prin titlul executoriu, corectitudinea stabilirii onorariului executorului judecătoresc, precum şi intervenirea perimării executării silite.
Potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, precum şi cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, dacă nu s-a utilizat procedura prev. de art. 281 ind. 1 C.proc.civilă.
Cu privire la excepţia perimării executării silite, instanţa reţine că aceasta nu este întemeiată şi va fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 389 C.proc.civilă, dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept.
Conform dispoziţiilor art. 390, dispoziţiile art. 389 nu se aplică în cazurile în care legea încuviinţează executarea fără somaţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 454 alin. 1 C.proc.civilă, poprirea se înfiinţează fără somaţie.
Din adresa FN/19.03.2014 întocmită de B.E.J. DD în dosarul de executare silită nr. 120/2012, rezultă că a fost înfiinţată poprirea asupra sumelor pe care terţul poprit S.C. OM S.R.L. le datora debitorului DM.
Având în vedere temeiurile de fapt şi de drept anterior reţinute, instanţa reţine că în cauză a fost demarată procedura executării silite prin înfiinţarea popririi, aşa cum rezultă din adresa menţionată anterior întocmită de B.E.J. DD în dosarul de executare silită nr. 120/2012, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 389 C.proc.civilă.
Cu privire la precizarea contestatorului, în sensul că suma de bani nu a fost folosită de acesta, fiind folosită de patronul firmei la care acesta lucra la momentul acordării creditului, instanţa reţine că acest fapt a avut loc cu acordul debitorului contestator, şi că nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor de executare întocmite de B.E.J. DD în dosarul de executare silită nr. 120/2012”.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen legal recurentul DM care a solicitat modificarea sentinţei şi admiterea contestaţiei la executare. În motivare , s-a menţionat că de la ultimul act de executare efectuat în dosarul de executare silită emis la data de 26.11.2014, comunicat contestatorului la data de 28.11.2014 până la poprirea din data de 28.07.2015 au trecut mai mult de 6 luni, executarea fiind suspendată. În mod greşit a reţinut prima instanţă că în cauză a fost demarată executarea silită prin poprire, dat fiind că executarea a început şi prin alte acte de executare, dat fiind că creditorul a solicitat ca executarea să se realizeze prin toate formele de executare, iar nu exclusiv prin poprire, care a fost înfiinţată la data de 28.07.2015. Prin urmare nu suntem în cazul unei executări care să se realizeze fără somaţie, pentru că doar una din modalităţile de executare beneficiază de procedura simplificată, iar nu toate formele de executare alese în cauză.
Intimata BT a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, motivat de faptul că în cauză au fost înfiinţate mai multe popriri, iar în cazul executării silite efectuate prin poprire nu există sancţiunea perimării, dat fiind că revenirea cu o adresă de înfiinţare după data înfiinţării popririi nu poate produce efecte din punct de vedere juridic. Motivul invocat de către recurent nu poate duce la nulitatea vreunui acte de executare.
În susţinere a fost ataşată practică judiciară.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate şi faţă de dispoziţiile art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că cerere de recurs este întemeiată pentru următoarele considerente;
Ca un prim aspect necesar a fi clarificat în prezenta cauză, instanţa constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat perimarea ca o excepţie de procedură sau de fond anterior fondului cauzei, dat fiind că excepţia de perimare nu a vizat cauza pendinte pentru a fi soluţionate cu prioritate, ci a vizat executarea silită, fiind tocmai motivul contestaţiei la executare,adică fondul. Prin urmare, prima instanţă ar fi trebuit să soluţioneze contestaţia la executare ca un tot unitar, iar în cadrul acesteia să examineze perimarea executării silite.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constată că din dosarul de executare nr 120/2012 reiese că la data de 11.04.2012 creditoarea BT SA a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului DM, solicitând executarea silită în toate formele de executare. După încuviinţarea executării prin încheierea nr 712 din data de 14.05.2012 a Judecătoriei Medgidia, executorul judecătoresc a emis somaţie mobiliară. La data de 18.06.2012 a fost înfiinţată o primă poprire către terţul poprit SC A R SRL, care nu a fost însă urmată nici de virarea vreunei sume de către terţul poprit către executorul judecătoresc dar nici de validarea de poprire, nefiind astfel definitivată măsura executării silite a popririi. La data de 28.02.2013 a fost emisă în acelaşi dosar de executare şi o somaţie imobiliară prin care se demara procedura executării silite asupra bunului adus garanţie, actele de executare urmând în sensul executării imobiliare.
La data de 19.03.2014 în cadrul dosarului de executare nr. 120/2012 a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi către SC E C & P SRL, care de asemenea nu a fost urmată de executare de către terţul poprit şi nu s-a solicitat validarea popririi. O adresa de înfiinţare a popririi, neurmată de executare şi validare a fost de asemenea emisă la data de 19.03.2014 către SC O M SRL . Către contestatorul recurent adresa de înfiinţare a popririi a fost emisă la data de 17.04.2016, următorul act de executare silită fiind emis la data de 26.11.2014, adică la 7 luni de la data înfiinţării popririi şi a constat în adresa de ridicare a popririi faţă de garantul DG. Ulterior, de abia la data de 28.07.2015 a mai fost efectuat un act de executare reprezentând înfiinţarea popririi faţă de terțul SC W E S E SRL.
Reiese din analiza actelor de executare că în mod greşit a soluţionat prima instanţă excepţia perimării executării silite, în condiţiile în care în prezenta cauză executarea silită a demarat prin emiterea unui somaţii mobiliare, a fost ulterior emisă şi o somaţie imobiliară, poprirea fiind doar una din formele de executare utilizate. Mai mult, nici una din cele trei popriri înfiinţată în prezentul dosar de executare nu au fost urmate de executarea efectivă prin virarea de către terţ a sumelor datorate creditorului ori prin validarea popririi.
A reţinut instanţa de recurs că pentru a fi aplicabilă excepţia prevăzută de art 389 alin 1 Cod procedură civilă este necesar ca poprirea să fie efectivă adică să fie urmată de acte de executare. Acesta pentru că în cazul popririi nu se poate afirma că nu operează perimarea ci doar că aceasta nu operează de la data emiterii somaţiei, urmând a fi verificată regularitatea actelor de virare a sumelor de către terț. În ipoteza în care terțul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată, ca în cauza de faţă este necesară efectuarea de acte de executare la 6 luni, pentru că în caz contrar intervine perimare. Astfel, dacă terţul nu virează lunar sumele datorate nu există un element de continuitate care să se opună instituţiei perimării fiind necesar ca din partea creditorului să existe manifestarea de voinţă a continuării executării.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că cererea de recurs este întemeiată, iar în prezenta cauză a intervenit perimarea executării silite dat fiind că de la data înfiinţării popririi din 19.03.2014 şi până la data de 26.11.2014 nu au mai fost efectuate acte de executare.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite recursul, va modifica sentinţa recurată, în sensul că va admite contestaţia la executare şi va admite excepţia perimării anulând actele de executare.
