Prin sentinţa penală nr. 15 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Judecătoria Zimnicea s-a dispus respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul M.I.S. împotriva executării sentinţei penale nr. 58 din 20.05.2011 pronunţată de Judecătoria Zimnicea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre instanţa de fond a avut în vedere că numitul M.I.S. aflat în executarea unei pedepse privative de liberate în Penitenciarul Giurgiu a solicitat anularea formelor de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 58 din 20.05.2011 pronunţată de Judecătoria Zimnicea, întrucât fapta pentru care a fost condamnat, respectiv infracţiunea de furt, nu a comis-o, situaţie ce o poate dovedi cu 4 martori.
A apreciat judecătorul fondului că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile de contestaţie la executare, prevăzute de art. 461 C. proc. pen., acestea formând obiectul analizei instanţei care a pronunţat condamnarea precum şi a instanţei de recurs.
Împotriva sentinţei penale nr. 15 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Judecătoria Zimnicea a declarat recurs, în termen legal, contestatorul M.I.S.,fără motivare.
De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, pentru următoarele aspecte:
Deşi instanţa de fond a respins cererea contestatorului , apreciind că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 461 C. proc. pen. , nu l-a obligat şi la plata cheltuielilor judiciare datorate, aşa încât s-a făcut o greşită aplicare a legii. A invocat sub acest aspect incidenţa dispoziţiilor art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 teza a II-a C. proc. pen.
Analizând recursurile declarate atât de contestator cât şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea în raport de motivele formulate dar şi din oficiu, potrivit art. 385/6 alin. 3 C. proc. pen. tribunalul constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 20.05.2011 pronunţată de Judecătoria Zimnicea s-a dispus condamnarea inculpatului M.I.S. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat, recunoscute de inculpat la aceea dată şi pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1579/31.08.2011, prin care s-a respins recursul declarat de inculpat. Faţă de inculpat s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 79 din 06.09.2011.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 1978 din 26.07.2012 pronunţată de Judecătoria sector 4, Bucureşti s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de petentul M.I.S dispunându-se contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 58/20.05.2011 cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 90/04.10.2011 pronunţată de aceeaşi instanţă, , urmând ca petentul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare plus un spor de pedeapsă de 3 luni închisoare, în total 3 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie. S-au anulat mandatele de executare emise în temeiul sentinţelor enunţate mai sus şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare.
Şi această sentinţă a rămas definitivă la data de 12.09.2012, prin respingerea recursului declarat de inculpat.
Potrivit art. 461 alin. 1 C. proc. pen. contestaţia contra executării hotărârii penale se face în următoarele cazuri:
a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c)când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d)când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Prin urmare, conform acestor dispoziţii legale, contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepsei, ceea ce înseamnă că, pe această cale nu se poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea definitivă de condamnare sau să se individualizeze pedeapsa, aşa cum a solicitat contestatorul în contestaţie, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a dispus respingerea contestaţiei, apreciind întemeiat că motivele invocate de contestator nu se regăsesc în cazurile prevăzute la art. 461 C. proc. pen. , situaţie în care contestaţia este inadmisibilă.
Cât priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, acesta este apreciat de tribunal ca întemeiat având în vedere că, în raport de prevederile art. 192 alin. 2 C. proc. pen. , contestatorul datora plata cheltuielilor judiciare către stat, urmare a respingerii contestaţiei la executare, existând o culpă a acestuia în declanşarea procesului penal
