Prevederile art. 12 din OG 2/2001 guvernează şi regimul tarifului de despăgubire, cu privire la care se aplică retroactivitatea legii mai favorabile – respectiv Legea nr. 144/2012 . În cadrul contestaţiei la executare trebuie examinată şi forţa executorie a procesului verbal de sancţionare contravenţională , prin raportare la prevederile OG 2/2001 ; modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire ; raţiunea comunicării prin poştă , cu aviz de primire , constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate ; rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 6494/212/2015 , apelantul creditor CNADNR a promovat – în contradictoriu cu intimatul debitor contestator I. I. – apel împotriva Sentinţei civile nr. 9621/10.09.2015 , pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul cu acelaşi număr , solicitând schimbarea în parte a hotărârii , în sensul respingerii ca nefondată a contestaţiei la executare şi a cererii de întoarcere a executării silite , cu menţinerea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 966/2015 al BEJ N.A.; apelantul a solicitat , totodată , exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată , în valoare de 50 de lei şi îndatorarea intimatului contestator la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în calea devolutivă de atac .
Apelantul relevă în susţinere că autoritatea judiciară a realizat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 şi ale Legii nr. 144/2012 atunci când a reţinut că procesul verbal de sancţionare contravenţională seria R12 nr. 0255238/10.04.2012 nu constituie titlu executoriu , fiind abrogat tariful de despăgubire reglementat prin OG 15/2002 ; în realitate , actul constatator a fost întocmit şi comunicat contravenientului în mod legal , devenind astfel titlu executoriu , anterior abrogării operate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2012 ; din acest punct de vedere, art. II din acest act normativ stipulează că se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate şi contestate în instanţă , până la intrarea în vigoare a legii ; cum tarifele puse în executare nu au fost contestate , prevederile citate nu sunt aplicabile contestatorului ; pe de altă parte , tariful de despăgubire nu are regimul juridic al sancţiunii contravenţionale , reprezentând o sancţiune pur civilă ; o dată statuată această împrejurare , abrogarea art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prin art. I punctul 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv , aspect confirmat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112/6.03.2014 ; în drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 Cod procedură civilă .
Nu au fost depuse , de către apelant , înscrisuri noi în calea devolutivă de atac .
Legal citat , intimatul debitor nu a formulat întâmpinare şi nici cereri probatorii , lipsind de la judecata pricinii .
A fost ataşat dosarul de fond al Judecătoriei Constanţa .
Din analiza materialului documentar examinat se va reţine că prin Sentinţa civilă nr. 9621/10.09.2015 , pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 6494/212/2015, a fost admisă contestaţia la executare formulată de către debitorul contestator I. I. , în contradictoriu cu intimatul creditor CNADNR , dispunându-se anularea executării efectuate de BEJ N.A. în dosarul de executare nr. 966/2015 , întoarcerea executării silite (prin restituirea de către intimatul creditor a sumei de 451,79 de lei) şi obligarea acestuia la plata taxei judiciare de timbru de 50 de lei, aferentă întoarcerii executării ; prin aceeaşi hotărâre , a fost respinsă cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare .
Pentru a ajunge la această soluţie autoritatea judiciară a statuat – textual – că la 23.02.2015 a fost înregistrată – sub nr. 966/2015 – pe rolul BEJ N. A. , cererea de începere a executării silite formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. împotriva debitorului I.I. , în vederea recuperării debitului de 28 de euro , cu titlu de tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0255238/10.04.2012 emis de C.N.A.D.N.R.; procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat contestatorului la 30.04.2012 , prin afişare la adresa din L… ; la 23.02.2015, executorul judecătoresc a încuviinţat executarea silită prin încheiere, pronunţând încheierea prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 328,45 de lei ; la aceeaşi dată , s-au emis către contestator înştiinţarea de începere a executării silite şi somaţia de plată a debitului , iar la 26.02.2015 s-au comunicat contestatorului actele de executare emise şi titlul executoriu ; la 14.04.2015, prin încheiere, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumei de 184,45 în contul executorului judecătoresc, reprezentând cheltuieli de executare şi a sumei de 144,00 lei în contul creditoarei intimate, reprezentând cheltuieli de executare , fiind eliberată suma de 123,34 de lei, în contul creditoarei intimate, cu titlu de contravaloare tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro ; la 14.04.2015, executorul judecătoresc a sistat şi ridicat poprirea asupra conturilor bancare deţinute de contestatorul debitor ; prin Legea nr. 144/2012, legiuitorul a înlăturat tariful de despăgubire, ce constituia un venit extrabugetar pentru CNADNR ; prin înlăturarea tarifului, legiuitorul a renunţat nu numai la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor rezultate în urma săvârşirii faptei contravenţionale de a circula fără rovinieta valabilă, ci şi la recuperarea despăgubirilor (tarifelor) aplicate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 ; legiuitorul a prevăzut soluţia de anulare a tarifelor de despăgubire „aplicate si contestate” pana la data intrării în vigoare a legii, atât pentru cele soluţionate anterior intrării in vigoare a Legii, cat si pentru cele aflate în curs de soluţionare ; prin Decizia nr. 228/2007 a Curţii Constituţionale, s-a stabilit ca dispoziţiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituţionale, în măsura in care prin sintagma „nu se mai sancţionează” prevăzuta în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu si executarea acesteia (…) ; în aceste condiţii, instanţa apreciază că art. II din Legea nr. 144/2012 introduce un tratament diferit în situaţii comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor-verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive sau criterii obiective ; pentru motivele expuse anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 663 Cod procedură civilă, respectiv creanţa ce face obiectul executării silite nu este una certă, lichidă şi exigibilă , urmând a se anula executarea silită însăşi ; din conturile bancare ale contestatorului au fost indisponibilizate, ca urmare a popririi, mai multe sume de bani, unele fiind utilizate pentru acoperirea debitului urmărit de creditoare, altele pentru acoperirea cheltuielilor de executare ; faţă de soluţia instanţei de anulare a executării silite înseşi, observând dispoziţiile art. 723 alin. 1 şi 2 şi art. 724 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admisă cererea de întoarcere a executării silite şi va fi obligată creditoarea la restituirea către debitoarea contestatoare a sumei de 451,79 lei ; reţinând culpa procesuală a intimatei în declanşarea prezentului litigiu, aceasta va fi obligată să achite contestatorului suma de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite; cu privire la taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare, se va reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr 80/2013 privind posibilitatea contestatorului de a solicita restituire taxei de timbru la rămânerea definitivă a hotărârii.
Cererea declarativă de apel este nefondată .
Nu poate fi reţinut motivul de apel vizând greşita interpretare şi aplicare a prevederilor 12 din O.G. nr. 2/2001 , în condiţiile în care apelantul creditor susţine că regimul juridic al tarifului de despăgubire nu se supune principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile.
Controversele privind asimilarea tarifului de despăgubire răspunderii contravenţionale, în sens larg , au fost tranşate prin pronunţarea , de către Curtea Constituţională , a Deciziilor nr. 385/2013 şi 505/2013 , prin care s-a statuat că prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligaţia plăţii unui tarif pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români şi străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menţionat ; potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanţă, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcţie de tipul vehiculului şi fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanţă ; distinct de sancţiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului şi obligaţia de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanţă, în funcţie de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deţine rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România ; prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeaşi lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a legii ; autorul excepţiei critică această din urmă măsură legislativă, susţinând că ar avea caracter retroactiv, contrar prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) ; din examinarea motivării excepţiei, Curtea observă, însă, că autorul acesteia se raportează, în argumentarea criticii, la redactarea pe care textul constituţional o avea anterior revizuirii din 2003, şi anume că “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile” ; or, în prezent, acesta prevede, alături de legea penală mai favorabilă, şi legea contravenţională mai favorabilă ca excepţie de la regula neretroactivităţii legii;referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 şi dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecinţele săvârşirii unei contravenţii ; ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale care instituiau obligaţia achitării tarifului de despăgubire – suplimentar faţă de obligaţia de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziţionat rovinieta – textul de lege criticat conţine, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravenţional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Această interpretare judiciară a normelor citate este obligatorie , urmând a se reţine că prevederile art. 12 din OG 2/2001 guvernează şi regimul tarifului de despăgubire , cu privire la care se aplică retroactivitatea legii mai favorabile – respectiv Legea nr. 144/2012 .
Din perspectiva prezentată , nu pot fi primite susţinerile apelantului creditor , referitoare la inaplicabilitatea art. II din Legea 144/2012 .
În cadrul contestaţiei la executare trebuie examinată şi forţa executorie a procesului verbal de sancţionare contravenţională , prin raportare la prevederile OG 2/2001 ; modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire ; Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curţii Constituţionale confirmă ipoteza susţinută , statuând că raţiunea comunicării prin poştă , cu aviz de primire , constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate ; rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate ; în cauză, procesul verbal de sancţionare contravenţională a fost doar afişate , la 30.09.2012 , la domiciliul persoanei contraveniente , în prezenţa unui martor asistent .
Din acest punct de vedere , devin incidente dispoziţiile art. 14 din OG 2/2001 , în sensul lipsei forţei executorii a proceselor verbale şi al împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a proceselor verbale de sancţionare contravenţională , inclusiv în ce priveşte tariful de 28 de euro , perceput pentru circulaţia pe drumurile publice fără rovinietă .
În egală măsură , procesul verbal nu cuprinde semnătura agentului constatator , fiind lovit de nulitate absolută , după cum dispune art. 17 teza a doua din OG 2/2001 .
Faţă de cele ce preced , se constată că procesul verbal nu îndeplineşte cerinţele legale, pentru a constitui titlu executoriu , soluţia de admitere a contestaţiei la executare fiind corectă.
Prima instanţă a aplicat corect şi prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă , atunci când a obligat intimatul creditor – căzut în pretenţii – să achite cheltuieli de judecată în valoare de 50 de lei , cu titlu de taxă judiciară de timbru , aferentă cererii de întoarcere a executării silite .
Potrivit art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013 , sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii – când contestaţia la executare a fost admisă , iar hotărârea a rămas definitivă.
Prin urmare , în situaţia particulară a taxei judiciare de timbru aferentă contestaţiei la executare admisă , contestatorul are o singură opţiune – de a solicita restituirea sumei achitate cu acest titlu , iar nu de a se îndrepta împotriva creditorului pentru recuperarea taxei .
Spre deosebire de taxa de timbru datorată pentru contestaţia la executare (care beneficiază , la restituire , de acest regim derogatoriu de la dreptul comun) , taxa de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării urmează a fi suportată , în situaţia pierderii litigiului, de către partea în culpă procesuală ; prin urmare , în mod corect a fost obligat creditorul apelant la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 50 de lei , fiind antrenată răspunderea sa patrimonială pentru declanşarea unei executări silite nelegale – ceea ce a determinat necesitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară .
