R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEŞTI
SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă Nr. 8434/2012
Şedinţa publică de la 16 Octombrie 2012
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE Cătălina Nel
Grefier Elena Constantin
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea SC A R A V I G SA B şi pe intimaţii T S, T M, B E J I T. C, D M S, având ca obiect contestaţie la executare plus suspendare executare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare părţile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că la data de 16.10.2012 au fost depuse la dosarul cauzei de către intimaţii T M şi T Ş concluzii scrise, chitanţă privind achitarea onorariului de avocat, iar intimatul D M Ş a depus la dosar note scrise, precum şi faptul că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 09.10.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea.
INSTANŢA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 22.07.2009 sub nr. 9890/280/2009, contestatoarea SC A R A V I G SA B a formulat în contradictoriu cu intimaţii T S, T M, BL E J I T. C şi D M Ş contestaţie la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul nr. 225/2009 al BEJ I T C, solicitând anularea executării şi a tuturor actelor de executare aferente înfiinţării popriri până la concurenţa sumei de 250.000 lei plus 24.292,15 lei cheltuieli de executare.
Prin aceeaşi cerere, contestatoarea a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1166/13.06.2008 a Judecătoriei Piteşti în dosarul nr. 6855/280/2007 modificata prin decizia penală nr. 27/05.02.2009 a Tribunalului Argeş şi decizia penală nr. 375/R/01.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti în ceea ce priveşte înţelesul, întinderea şi aplicarea răspunderii societăţii de asigurare.
Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei s-a solicitat suspendarea executării silite precum şi obligarea părţii procesuale care a exercitat cu rea-credinţa procedura de executare la plata de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, contestatoarea a arătat că executarea silita este nelegală întrucât a fost declanşata contrar scopului acestei prevăzut de art. 371 ind. 1 alin 2 C.pr.civ., potrivit căruia o obligaţie se aduce la executare de bună-voie. În ce o priveşte, contestatoarea a susţinut că nu există nici o dovada că i s-a comunicat în prealabil titlul executoriu ori vreo cerere de acordare a despăgubirilor sau un cont bancar pentru a se aprecia că a refuzat executarea de bună-voie.
Un al doilea motiv invocat consta în faptul că intimaţii creditori T Ş şi T M nu au o creanţa certă, lichidă şi exigibilă întrucât prin decizia penală nr. 375/R/01.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti s-au majorat despăgubirile acordate acestora, ,,urmând ca asigurătorul să răspundă în solidar numai în limitele obligaţiei sale stabilite prin normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, valabile la data producerii accidentului”. Limitele răspunderii aplicabile în cauza au fost stabilite prin Ordinul 3108/10.12.2004 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Prin sentinţa penală pusă în aplicare, modificata în recurs, nu este determinată câtimea despăgubirilor pentru care poate răspunde asigurătorul, creanţa nefiind lichidă, iar scadenţa este cea prevăzuta expres de art. 45 alin 1 din Norme, respectiv de cel mult 20 de zile calendaristice de la data depunerii de către persoana păgubita a ultimului document necesar finalizării dosarului de daună.
În speţă, creditorii nu au formulat cerere de despăgubire, nu au precizat modalitatea de plată, respectiv contul bancar obligatoriu, şi nu au înaintat titlul executoriu, obligatoriu pentru deschiderea dosarului de daună. În consecinţa, potrivit art. 379 alin 1 C.pr.civ. se impune anularea executării şi a tuturor actelor efectuate în dosarul menţionat.
Un al treilea motiv al contestaţiei invocat este acela că poprirea înfiinţata pe conturile societăţii depăşeşte câtimea dreptului recunoscut creditorilor împotriva titlului executoriu, respectiv depăşeşte limitele stabilite prin Normele aprobate prin Ordinul nr. 3108/10.12.2004. Astfel, pentru anul 2006 limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorul RCA sunt de până la 200.000 lei pentru fiecare persoană vătămată corporal ori decedată, inclusiv pentru prejudiciul fără caracter patrimonial.
În speţă, poprirea a fost înfiinţata pentru suma de 250.000 lei despăgubiri plus 24.292,15 lei cheltuieli de executare, în total 274.292,15 lei, depăşindu-se limita valorică. Conform art. 22 pct. 5 din Norme, asigurătorii RCA nu acorda despăgubiri pentru partea de prejudiciu care depăşeşte limitele maxime menţionate indiferent de numărul peroanelor păgubite.
De asemenea, cheltuielile de executare în suma de 24.292,15 lei nu se acorda din asigurarea RCA, fiind excluse expres prin art. 22 pct. 6 din normele menţionate.
Contestatoarea a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu în ce priveşte societatea de asigurare raportat la limita maximă a despăgubirilor, la beneficiarii despăgubirilor şi la numărul autovehiculului condus de inculpat.
În ce priveşte suspendarea executării silite, s-a susţinut că aceasta se impune pentru prevenirea unei pagube iminente datorate executării sumei nedatorate de 74.292,15 lei şi care nu s-ar mai putea repara prin întoarcerea executării având în vedere situaţia părţilor civile.
Prin acţiune contestatoarea a solicitat obligarea părţilor civile ori a persoanelor responsabile pentru executare la plata dobânzii legale aferente tuturor sumelor indisponibilizate în toate conturile bancare, din ziua introducerii acţiunii, în temeiul art. 723 C.pr.civ. Astfel, deşi acestea cunoşteau condiţionarea întinderii obligaţiei asigurătorului, a fost indisponibilizată suma de 274.292,15 lei în toate conturile bancare la toate băncile din Piteşti şi Bucureşti ceea ce a atras grave prejudicii. Urmare a dispoziţiei de poprire, toate băncile la care contestatoarea avea cont deschis au indisponibilizat aceeaşi suma, iar fiecare la rândul său a indisponibilizat suma de mai multe ori pe contul în lei şi în valută, atât la sediul din reşedinţa de judeţ cât şi de la sediile reprezentanţelor din judeţ.
Contestatoarea a precizat că a comunicat prin adresa nr. 5464/2008 ca acorda despăgubirile de bună-voie în baza hotărârii şi a cererii, cheltuielile de executare fiind excluse.
Anexat acţiunii au fost depuse înscrisuri (f. 5-36) .
La data de 11.09.2009 intimatul D M Ş a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestaţiei prin care să se constate că acesta nu are nici o culpă în ce priveşte plata cheltuielilor de executare şi a cheltuielilor de judecata din prezentul dosar, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, acesta a arătat că în anul 2006 a fost implicat într-un accident din care au rezultat 2 victime decedate, prin decizia penală nr. 375/R/2009 a Curţii de Apel Piteşti fiind obligat definitiv la plata a 50.000 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale către moştenitorii victimei, respectiv T M şi T Ş, urmând ca asigurătorul să răspundă în solidar numai în limitele obligaţiei sale stabilita prin Normele privind Asigurarea Obligatorie de Răspundere Civilă valabile la data producerii accidentului.
În temeiul titlului executoriu amintit intimaţii au declanşat executarea silita prin poprire pentru suma de 250.000 lei credit principal.
În ce priveşte lămurirea înţelesului titlului executoriu, intimatul a solicitat disjungerea cauzei şi declinarea competenţei materiale în favoarea Curţii de Apel Piteşti, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, întrucât este pus în discuţie înţelesul deciziei penale a acestei instanţe, conform art. 461 lit. c raportat la art. 463 alin 1 C.pr.pen.
Pe fondul cauzei, intimatul a susţinut că intimaţii T M şi T Ş nu au efectuat faţa de acesta niciun act de executare, întreaga procedura fiind derulata împotriva contestatoarei. În consecinţă, nu are calitatea de debitor urmărit, iar cererea de încuviinţare a executării silite pronunţate în dosarul nr. 8547/280/2009 al Judecătoriei Piteşti nu a făcut referire la acesta. Prin urmare, nu i se pot imputa nici cheltuielile de executare şi nici cele judiciare din prezenta cauză.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 461, 463 C.pr.pen., 371 ind. 1 C.pr.civ.
La data de 13.10.2009 intimaţii T M şi T Ş au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei, cu cheltuieli de judecata. Astfel, aceştia au susţinut că în ce priveşte primul capăt de cerere se impune disjungerea şi declinarea acestuia în favoarea Curţii de Apel Piteşti potrivit art. 400 C.pr.civ.
Capătul doi a rămas fără obiect întrucât executarea s-a efectuat, iar capătul trei se impune de asemenea a fi disjuns întrucât reprezintă o acţiune în pretenţii care trebuie evaluate şi timbrate la valoare.
În ce priveşte contestarea actelor de executare, intimaţii au susţinut că au mers la debitoare în mai multe rânduri pentru executarea sumelor acordate, însă au fost trataţi cu indiferenţă. De asemenea, nu trebuia comunicat titlul executoriu din moment ce aceasta a fost parte în proces şi cunoştea hotărârea, iar de la data rămânerii definitive a hotărârii penale până la data introducerii cererii de executare silită a trecut o perioada îndelungata de timp. Pe de altă parte, aceasta avea posibilitatea de a recurge la oferta de plata potrivit art. 586 şi urm C.pr.civ.
În ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate acesta este clar menţionat în hotărârea penală de 250.000 lei şi în orice caz contestatoarea trebuie să depună la dosar Normele privind plafonul despăgubirilor la care poate fi obligata societatea de asigurare RCA.
Referitor la cheltuielile de executare, acestea sunt separate de despăgubiri şi nu se pot raporta la un anumit plafon. Art. 22 din norme se referă la cheltuielile efectuate de părţi pe timpul procesului, iar nu la cele de executare silita.
Prin încheierea din data de 13.10.2009 instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere privind lămurirea dispozitivului decizie penale nr. 375/R/01.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti formându-se dosarul nr. 17032/280/2009 care a fost declinat în favoarea Curţii de Apel Piteşti, iar la data de 24.11.2009 s-a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nou format.
La data de 09.04.2010 contestatoarea a formulat o cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii ca urmare a soluţionării irevocabile a dosarului disjuns.
La data de 13.09.2011 intimaţii T M şi T Ş au invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 22 pct. 6 din Normele de aplicare a legii în domeniul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004, în temeiul art. 4 din Lg. nr. 554/2004.
În motivare, aceştia au arătat că art. 22 pct. 6 din Norme contravine prevederilor art. 49 şi 50 din Lg. nr. 136/1995 conform cărora asigurătorul trebuie să plătească pe lângă dezdăunare şi cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.
Art. 49 şi art. 50 din Lg. nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, prevăd că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Intimaţii fiind părţi civile în procesul penal, capătul de cerere privind latura civilă este guvernat de procedura civilă, aceasta având obligaţia de a suporta şi cheltuielile de executare care sunt în ultima instanţa cheltuieli de judecată.
La data de 11.10.2011 contestatorul DM Ş a depus note de şedinţa prin care a susţinut că există o legătura evidentă între normele contestate şi soluţionarea în fond a cauzei motiv pentru care se impune înaintarea excepţiei de nelegalitate instanţei de contencios administrativ.
Prin încheierea din data de 11.10.2011 pronunţata în prezentul dosar, instanţa a sesizat în baza art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ Tribunalul Argeş în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2004, prezenta cauza fiind suspendata până la soluţionarea excepţiei.
La data de 03.07.2012 contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol ca urmare a soluţionării irevocabile a excepţiei de nelegalitate prin sentinţa civilă nr. 1331/09.12.2011 a Tribunalului Argeş în dosarul nr. 4393/109/2011, irevocabilă prin decizia nr. 1203/R-CONT/09.05.2012 a Curţii de Apel Piteşti.
În cauza, a fost administrată proba cu înscrisuri şi a fost ataşat dosarul de executare nr. 225/2009 al BEJ Ioana T Cristian (f. 124-338).
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1166/13.06.2008 a Judecătoriei Piteşti în dosarul nr. 6855/280/2007 modificata prin decizia penală nr. 27/05.02.2009 a Tribunalului Argeş şi decizia penală nr. 375/R/01.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti (f. 5-26) au fost acordate părţilor civile T S şi T M 50.000 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale de către intimatul D M S, Curtea de Apel Piteşti stabilind ca asiguratorul SC A R A V I G SA BUCURESTI urmează „să răspundă în solidar numai în limitele obligaţiei sale, stabilite prin Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, valabile la data producerii accidentului”.
Sentinţa penală menţionată, aşa cum a fost modificată în căile de atac, a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea de şedinţă din data de 15.06.2009 (f. 264), iar la data de 08.07.2009 a fost încuviinţată executarea silită la cererea creditorilor T S şi T M împotriva societăţii de asigurare prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 8547/280/2009 (f. 305), pentru efectuarea executării silite fiind întocmit dosarul de executare nr. 225/2009 al BEJ I T C (f. 124-338).
La data de 09.07.2009 a fost emisă către contestatoarea SC A R A V I G SA BUCURESTI o adresă prin care a fost înştiinţată cu privire la înfiinţarea popririi pe conturile acesteia până la concurenţa sumei de 250.000 lei debit în baza titlului executoriu menţionat mai sus şi 24.292,15 lei cheltuieli de executare potrivit procesului – verbal din data de 09.07.2009 emis de executorul judecătoresc, adresă primită de contestatoare la data de 13.07.2009, după cum reiese din dovada de primire (f. 306).
Suma de 274.292,15 lei pentru care s-a declanşat executarea silită a fost executată prin poprire la data de 28.07.2009, aşa cum reiese din extrasul de cont emis de Banca Comercială Română (f. 56).
Din cele mai sus expuse, reiese că au fost respectate 3711 şi urm. C. pr. civ., privind declanşarea executării silite. De asemenea, executarea fiind efectuată prin poprire, creditorul a fost înştiinţat despre această măsură, aşa cum s-a arătat mai sus, cu respectarea disp. art. 454 alin. 1 C. pr. civ.
Contestatoarea a invocat reaua-credinţa a intimaţilor în declanşarea executării silite motivat de faptul că a dorit să efectueze plata, însă aceştia nu au indicat un cont bancar şi nu au depus la sediul său hotărârea judecătorească ca un ultim act necesar, conform contractului, în vederea efectuării plăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 3711 C.pr.civ. obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe se aduce al îndeplinire de bună voie iar, în situaţia contrară, prin executare silită.
Analizând articolul anterior menţionat se observă că legiuitorul nu a înţeles să condiţioneze declanşarea executării silite de buna sau reaua-credinţa a debitorului, ci doar de simplul fapt al neexecutării voluntare a obligaţiei de plată. În cauză, obligaţia de plată a contestatoarei a fost stabilită definitiv prin decizia penală nr. 375/R/01.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti (f. 5-26). De la acesta data şi pană la 09.07.2009 când s-a declanşat executarea silită, contestatoarea nu şi-a executat în mod voluntar obligaţia de plată.
Nu exista nici o dispoziţie legală care să oblige pe creditor să indice debitorului contul său în vederea efectuării plăţii, creditorii susţinând că s-au deplasat la sediul contestatoarei în repetate rânduri pentru executare. Dimpotrivă, legiuitorul a înţeles să pună la dispoziţie debitorului procedura ofertei reale de plată în condiţiile în care creditorul refuză primirea plaţii conform dispoziţiilor art. 1114 C. civ. În consecinţă, numai în condiţiile în care contestatoarea ar fi urmat procedura ofertei reale urmată de consemnaţiune ar fi fost liberată de obligaţia de plată. Debitoarea nu a declanşat procedura ofertei reale de plată, nu a consemnat sumele datorate la dispoziţia creditorilor şi, în consecinţă, la data declanşării executării nu era liberată de obligaţia de plată.
Contractul de asigurare încheiat de părţi, invocat de contestatoare are în vedere situaţia în care despăgubirile se acordă în baza contractului şi cererii formulate de persoana îndreptăţită să primească despăgubiri, iar nu situaţia în care societatea de asigurări a fost obligată să plătească despăgubiri prin hotărâre judecătorească.
Obligaţiile rezultate din hotărâri judecătoreşti se execută în condiţiile Codului civil şi Codului de Procedură civilă, iar nu în condiţiile stabilite de părţi prin contract, contract prin care se reglementează o altă situaţie premisă, motivele invocate neconstituind impedimente în executarea voluntara a obligaţiei de plată de către contestatoare de natură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3711 alin 2 C.pr.civ.
În ce priveşte caracterul cert şi lichid al creanţei, instanţa constată că aceste condiţii erau îndeplinite în speţă. Astfel, prin decizia penală nr. 375/R/01.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti (f. 5-26) au fost acordate părţilor civile T S şi T M 50.000 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale de către intimatul D M S, Curtea de Apel Piteşti stabilind ca asiguratorul SC A R A V I G SA BUCURESTI urmează „să răspundă în solidar numai în limitele obligaţiei sale, stabilite prin Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, valabile la data producerii accidentului”. Deşi prin hotărâre nu este menţionată expres câtimea pretenţiilor în limita căreia poate fi urmărită societatea de asigurare, prin Normele aplicabile în speţă, faţă de data accidentului, aprobate prin Ordinul 3108/10.12.2004 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (f. 27-33) a fost stabilit plafonul maxim de 200.000 lei pentru fiecare persoană în caz de deces. În acest sens a statuat şi Curtea de Apel Piteşti prin încheierea din data de 09.02.2010 pronunţată în dosarul nr. 7/46/2010 având ca obiect lămurirea întinderii şi înţelesului titlului executoriu.
În ce priveşte cuantumul debitului urmări silit de către creditori, instanţa constată că susţinerile contestatoarei sunt întemeiate. Astfel, după cum s-a menţionat mai sus, plafonul maxim pentru care putea fi urmărită societatea de asigurare de răspundere civilă delictuală era de 200.000 lei, potrivit Ordinului 3108/10.12.2004 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (f. 27-33), confirmat ulterior prin încheierea pronunţată la data de 09.02.2010 în dosarul nr. 7/46/2010 de Curtea de Apel Piteşti.
Aşa cum reiese din adresa de înştiinţare a popririi, adresele de poprire emise de executorul judecătoresc şi extrasul de cont emis de Banca Comercială Română (f. 56), debitul pentru care s-a declanşat executarea urmărită şi care a fost efectiv executat a fost de 250.000 lei, cu încălcarea prevederilor legale. De altfel, acest lucru a fost recunoscut şi de către creditori prin plăţile pe care le-au efectuat către contestatoare (f. 110 d. fond, 20-36) sau cu privire la care au convenit cu intimatul D M S.
În ce priveşte cheltuielile de executare, contestatoarea a susţinut că aceasta nu este ţinută să le suporte, invocând în acest sens disp. art. 22 pct. 6 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, aprobate prin Ordinul 3108/10.12.2004, potrivit cărora asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru (…) cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor.
Executorul judecătoresc a stabilit prin procesul – verbal din data de 09.07.2009 (f. 35) suma de 24.292,15 lei compusă din 7500 lei onorariu executare, 300 lei cheltuieli de executare, 1482 lei TVA, 15.000 lei onorariu avocat, 10 lei taxa de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.
Prin decizia nr. 1203/R-CONT/09.05.2012 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 22 pct. 6 din Normele menţionate, s-a statuat că nu există identitate de ipoteză juridică între aceste dispoziţii şi art. 50 alin. 1 din Legea 136/1995 care se referă la cheltuielile de judecată, acestea fiind diferite de cele de executare sub raportul momentului în care sunt efectuate. Prin aceeaşi hotărârea, Curtea de Apel a subliniat că faza de executare a titlului executoriu este supusă în întregime regimului de drept comun instituit de Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 3717 alin. 2 C. pr. civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit. (3) Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin proces – verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. (4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul – verbal constituie titlu executoriu. Din aceste dispoziţii legale reiese că debitorul urmărit este ţinut să suporte cheltuielile de executare, nefiind reglementată vreo situaţie derogatorie. De asemenea, trebuie avută în vedere forţa juridică a normelor care stabilesc cele două situaţii contradictorii, drept pentru care instanţa va da eficienţă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, lege organică, şi la care trebuie raportate disp. art. 22 pct. 6 din Ordinul 3108/10.12.2004, faţă de cele statuate de Curtea de Apel.
În acest sens poate fi interpretat şi art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995 potrivit căruia asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Or, este unanima admis că procesul civil cuprinde atât faza de judecată cât şi faza executării silite. Pe de altă parte, prin Normele menţionate s-ar crea o situaţie discriminatorie între diferitele tipuri de debitori, după cum aceştia sunt sau nu societăţi de asigurare fără vreo justificare rezonabila. În consecinţă, instanţa reţine că societatea contestatoare este ţinută la plata cheltuielilor de executare silită.
În conformitate cu art. 39 lit. d din Legea 188/2000 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2550/C/2006 prin care au fost aprobate onorariile minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite. În consecinţă, faţă de debitul de 200.000 lei la care erau îndrituiţi intimaţii creditori, onorariul maxim care putea fi perceput de executorul judecătoresc era de 7300 lei plus 1387 lei TVA aferent (19%). Faţă de faptul că celelalte cheltuieli de executare nu au fost contestate in mod individual, taxele de timbru şi onorariul de avocat (f. 269) fiind efective avansate, iar suma de 300 lei (plus TVA) este rezonabilă faţă de numărul adreselor de poprire emise, instanţa constată că cheltuielile de executare care trebuie suportate de debitoare se ridică la suma de 24.054,15 lei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 404 alin. 1 C. pr. civ., instanţa va admite în parte acţiunea şi va îndrepta actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 225/2009 al BEJ I T. C în sensul că menţine actele de executare în limita debitului de 200.000 lei şi a cheltuielilor de executare de 24.054,15 lei.
Ţinând seama de faptul că executarea silită a fost finalizată, instanţa apreciază că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Potrivit art. 274 alin. 1 C. pr. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Cheltuielile avansate de contestatoare au constat în plata taxei judiciare de timbru (f. 40). Cu toate acestea, instanţa va respinge cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât în materia contestaţiei la executare, prin art. 23 alin. 1 lit. e şi alin. 2 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, este prevăzută posibilitatea acesteia de a solicita restituirea taxei de timbru proporţional cu admiterea contestaţiei.
În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimaţi, D M Ş a făcut dovada onorariului de avocat de 200 lei, potrivit chitanţei nr. 92/10.09.2009 (f. 51 d. iniţial). Constând că acesta nu a fost parte în procedura de executare silită şi nu are vreo culpă procesuală, instanţa va admite cererea sa şi va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 200 lei. Intimaţii T M şi T Ş au depus chitanţele 58/08.10.2012 şi 59/08.10.2012 (f. 45-46) în valoare de 2000 lei onorariu avocat. Faţă de soluţia pronunţată in cauză şi dezlegările date petitelor acţiunii, instanţa reţine în parte culpa procesuală a creditorilor, drept pentru care va admite numai parţial cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată in limita sumei de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea SC A R A V I G SA BUCUREŞTI, cu sediul în mun. P, str. S, nr., jud. Argeş în contradictoriu cu intimaţii T Ş, domiciliat în com. C, jud. A, T M domiciliat în com. C, jud. Argeş, B E J I T. C, cu sediul în mun. P, b-dul E, nr., jud. Argeş şi D M Ş, domiciliat în mun. P, str. E, bl., sc., ap., jud. Argeş.
Îndreaptă actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 225/2009 al BEJ I T. C în sensul că menţine actele de executare în limita debitului de 200.000 lei şi a cheltuielilor de executare de 24.054,15 lei.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii T M şi T Ş şi la plata sumei de 200 lei către intimatul D M Ş.
Respinge cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2012.
Preşedinte,
C N
Grefier,
E C
CN/ 15 Noiembrie 2012/7ex.
L.B. 19 Octombrie 2012
