Contestaţie la executare – termenul de introducere a cererii


Prin contestatia la executare înregistrata sub nr.1289/329/2011, la data de 06 aprilie 2011, contestatorul-debitor C. N., în contradictoriu cu creditorul C.A.R. P. Turnu Magurele si tertul poprit C. J. P. T. a solicitat instantei ca, prin hotarârea ce va pronunta, anularea actului de înfiintare a popririi si suspendarea executarii silite.

În motivarea cererii, contestatorul-debitor a aratat ca, în luna aprilie 2008, N. M. s-a înscris ca membru la C.A.R. P. Turnu Magurele iar, în luna iunie 2008, acesta a contractat un împrumut în suma de 6.500 lei, giranti fiind tatal acestuia si el, contestatorul-debitor.

A apreciat ca executarea începuta este nelegala pentru ca, la data obtinerii împrumutului, numitul N. M. nu a îndeplinit cerintele legale în vederea acordarii împrumutului, respectiv ca nu a cotizat timp de 6 luni pentru construirea fondului necesar acordarii împrumutului.

Pe de alta pare, creditoarea trebuia sa se îndrepte, în principal, împotriva titularului contractului de împrumut, numitul N. M., si sa ia în calcul întregul venit realizat de acesta, care este angajat si realizeaza si alte venituri de la C. C.N. din Buzau.

A precizat ca, ulterior datei la care a semnat actul, prin care el si-a asumat obligatia de a raspunde în solidar cu datornicul, a aflat ca numitul N. M. nu a îndeplinit cerintele legale pentru acordarea împrumutului si ca, din suma de 6.500 lei, la data acordarii împrumutului, i-a fost oprita suma de aproximativ 2.300 lei, ca fond, el primind, în fapt, circa 4.200 lei.

Contestatorul-debitor a mai aratat ca, în luna mai 2010, a gasit, în cutia postala, notificarea nr.36/19.05.2010, prin care i se aducea la cunostinta ca, în termen de 10 zile, sa achite 3.500 lei, reprezentând debitul împrumutului ridicat de N. M., în suma totala de 6.500 lei.

La începutul lunii aprilie 2011, a primit cuponul de pensie aferent lunii martie, în care figura, la retineri, suma de 176 lei, fara sa fie însa notificat, în prealabil, despre înfiintarea popririi.

De la C.A.R. P. a aflat ca, în luna februarie 2011, i-a fost instituita poprire pe pensie, în cuantum de 170 lei pâna la concurenta sumei de 8.000 lei, pe care N. M.

 i-ar datora si pentru care el si-a asumat obligatia de girant, fara a fi însa notificat în prealabil.

În drept si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art.401 si 402 Cod procedura civila.

Creditorul  si tertul poprit nu au formulat întâmpinare.

La solicitarea contestatorului-debitor, instanta a solicitat creditorului C.A.R. P. Turnu Magurele sa comunice actele în baza carora s-a dispus înfiintarea popririi asupra pensiei contestatorului-debitor, înscrisuri ce au fost comunicate prin adresa din 18 aprilie 2011, si tertului poprit C. J. P. T. sa comunice actele în baza carora s-a dispus înfiintarea popririi, data când a fost facuta prima retinere din pensie si daca s-a înfiintat poprire si pe pensiile numitilor N. M. si T. M, înscrisuri ce au fost comunicate prin adresa nr.15243/15.06.2011.

Prin încheierea de sedinta din data de 17 mai 2011, instanta a luat act de declaratia contestatorului-debitor, prin mandatar O. A. C., potrivit careia renunta la judecata cu privire la cererea de suspendare a executarii silite.

În sedinta publica din data de 09 august 2011, instanta, din oficiu, a invocat exceptia tardivitatii contestatiei la executare, cu motivarea ca aceasta a fost înregistrata la instanta dupa împlinirea termenului de 15 zile prevazut de dispozitiile art.401 alin.(1) lit.b.Cod procedura civila, potrivit carora contestatia se poate face în termen de 15 zile de când cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori înfiintarea privind înfiintarea popririi.

Daca poprirea este înfiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit.

La data de 12 august 2011, contestatorul-debitor a depus concluzii scrise, prin care a aratat ca nu a avut cunostinta ca C.A.R. P.Turnu Magurele a înfiintat poprire pe veniturile sale din pensie, deoarece el ridica pensia de pe card C.E.C. Bank iar, în acea perioada, el nu a avut nevoie de bani.

A mai aratat ca locuieste, fara forme legale, în comuna Lunca, iar la domiciliul sau, vine doar când are anumite probleme de rezolvat astfel ca nu a primit cuponul de pensie pentru luna februarie 2011.

La începutul lunii aprilie, a primit cuponul pentru luna martie 2011 si a constatat ca avea retineri de 176 lei, fara alta precizare iar, din toate notificarile si somatiile pe care C.A.R. le invoca, el nu a primit decât pe cea depusa odata cu actiunea.

A apreciat ca a formulat cererea în termen si a solicitat admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecata.

Fata de apararile formulate de contestatorul-debitor, prin încheierea de sedinta din data de 16 august 2011, instanta a dispus repunerea cauzei pe rol.

Motivat de faptul ca debitorul a contestat, prin cererea sa, executarea însasi, si, fata de dispozitiile art.401 alin.(1) lit.c Cod procedura civila, potrivit carora contestatia se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contesta executarea însasi a primit somatia ori de la data când a luat cunostinta de primula act de executare, în cazurile în care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie, instanta a dispus emiterea unei adrese la Posta Româna – Oficiul Postal Turnu Magurele pentru a da relatii referitoare la data când a fost comunicat contestatorului-debitor cuponul de pensie aferent lunii februarie 2011(acesta motivând, în concluziile scrise depuse, ca acesta nu i-a fost comunicat).

Prin adresa nr.539/04 octombrie 2011, Oficiul Postal Turnu Magurele a precizat ca a fost comunicat debitorului contestator cuponul de pensie aferent lunii februarie 2011 la data de 24 februarie 2011, ocazie cu care acesta s-a legitimat. S-a anexat adresei(în copie) dovada comunicarii(sub semnatura) a cuponului de pensie pentru luna februarie 2011.

În ceea ce priveste exceptia tardivitatii contestatiei la executare, invocata din oficiu, de instanta, apreciaza ca aceasta este întemeiata, motiv pentru care urmeaza sa o admita.

Astfel, Legea nr.540/2002, privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, în art.14 si 15, reglementeaza o procedura speciala de recuperare a împrumuturilor acordate unor pensionari rau platnici, procedura derogatorie de la procedura de drept comun), înfiintarea popririi fiind facuta de catre creditor (casele de ajutor reciproc ale pensionarilor) cu sprijinul caselor de pensii judetene si locale, care vor recupera împrumuturile acordate pâna la lichidarea debitului.

Înfiintarea popririi nu este conditionata de emiterea unei somatii, astfel ca termenul de 15 zile pentru introducerea contestatiei la executare curge de la data când debitorul a luat cunostinta de primul act de executare, conform dispozitiilor art.401 alin.1 lit.c teza a II-a Cod procedura civila.

Din înscrisurile aflate la dosar, instanta retine ca, debitorul contestator a fost înstiintat ca i se va înfiinta poprire asupra pensiei, asa cum rezulta din notificarea nr.36 din 19.05.2010 (împrejurare recunoscuta de contestatorul-debitor), si ca acesta a luat cunostinta de primul act de executare (prima retinere din pensie ce s-a facut în luna februarie 2011) la data de 24 februarie 2011, conform relatiilor oferite de Oficiul Postal Turnu Magurele.

Or, contestatia la executare formulata de contestatorul-debitor a fost înregistrata la instanta la data de 06 aprilie 2011, dupa împlinirea termenului legal de 15 zile.