Contestatie la executate


Prin decizia civilă nr. 734/18.06.2015, tribunalul a admis apelul  declarat de  apelanta – contestatoare SC  DGI I SRL, împotriva  încheierii din  data de  03.02. 2015 pronunţată de Judecătoria TM, în contradictoriu cu intimata SC  A C IFN  SA şi a schimbat încheierea din data de 3 .02. 2015 a Judecătoriei TM, în  sensul că a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de  contestatoare.

A dispus suspendarea executării silite în dosarul nr. 14/M/2014 al BEJA  T şi M până la soluţionarea contestaţiei la executare în dosarul nr. 2909/329/2014.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin contestaţia înregistrată sub nr. 2909/329/2014 din 15.12.2014 pe rolul Judecătoriei TM, SC D I SRL, în contradictoriu cu SC AC IFN SA a solicitat instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună anularea procedurii de executare silită în dosarul de executare nr. 14/M/2014 al BEJ AT şi M, constatarea stingerii obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu prin plata tranşelor 1 şi 2, să se constate că plata ratei 3 în sumă de 250.000 lei se face prin prezentarea la plată a biletului la ordin seria BTRL3BS nr. 2200453/17.10.2014 emis de debitoare, să se constate culpa creditoarei în neexecutarea biletului la ordin, să se constate inexistenţa obligaţiei sale de a plăti creditoarei în temeiul titlului executoriu reprezentat de tranzacţia judiciară penalităţile în cuantum de 319.479,13 lei şi penalităţile de 0,2%/zi stabilite prin art. 2,1 din tranzacţie şi întoarcerea executării dacă  aceasta va fi finalizată până la soluţionarea contestaţiei la executare.

De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea cererii de suspendare, contestatoarea a arătat că în cazul în care se realizează executarea silită şi eliberarea către intimata creditoare a sumei de 746.122,34 lei, având în vedere suma imensă care formează obiectul executării, inexistenţa vreunei obligaţii de plată şi faptul că sumele reprezentând ratele 1 şi 2 invocate de creditoare au fost achitate, iar diferenţa nu este justificată, precum şi situaţia de criză financiară în care se găseşte, faptul că a plătit creditoarei în ultimele 2 luni suma de 500.000 lei, ar intra în incapacitate de plată.

A mai arătat că fiind vorba de o sumă atât de mare, într-o perioadă de criză generalizată la nivelul întregii economii care afectează toţi agenţii economici de pe piaţă şi problemele sale cauzate de producerea fenomenelor meteorologice extreme şi nefinalizarea procesului prin care a solicitat plata de despăgubiri, inclusiv către creditoare, de către societatea de asigurări, ar face dificilă întoarcerea executării.

Contestatoarea a mai susţinut că soluţia suspendării executării silite nu prejudiciază în nici un  fel pe debitor, întrucât suma rămâne indisponibilizată, acesta neavând dreptul să retragă sau să facă alte operaţiuni pe durata suspendării, însă efectele sale sunt benefice sub mai multe aspecte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 399 şi 403 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3.02.2015 a Judecătoriei TM s-a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.718 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.

Pentru a se dispune suspendarea, conform alin.2 al aceluiaşi articol, cel care solicită suspendarea trebuie să dea, în prealabil, o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei.

Instanţa a constatat că debitoarea – contestatoare a făcut dovada plăţii cauţiunii, în cuantumul prevăzut de dispoziţiile art.718 alin.2 Cod procedură civilă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale, expuse mai sus, instanţa de fond a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea ca plata cauţiunii să constituie o condiţie pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite şi nicidecum o obligaţie a instanţei, de a admite cererea de suspendare.

Asupra suspendării executării silite, instanţa se pronunţă circumstanţiat, în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei cauze şi de motivele invocate în sprijinul cererii.

În cauză, instanţa a apreciat că situaţia de criza financiară, în care pretinde contestatoarea-debitoare că se află, ca şi criză economică generalizată la nivelul întregii economii naţionale, nu pot fi reţinute ca motive temeinice de suspendare a executării.

 A mai reţinut că debitoarea s-a obligat conform contractului de tranzacţie, încheiat cu creditoarea, să-i achite acesteia, în tranşe şi până la termenele menţionate în tranzacţie, suma totală de 788905 lei.

La momentul soluţionării cererii de suspendare a executării silite, instanţa a motivat că nu poate aprecia dacă prima tranşă a fost achitată integral, (contestatoarea-debitoare a susţinut, în cererea sa, că prima tranşă a fost achitată în mare parte, prin poprire), până la termenul convenit, şi nu poate analiza nici cui  îi revine culpa pentru neplata tranşei a treia, asupra căreia părţile au căzut de acord că aceasta nu a fost achitată.

Totodată, în art.2/2.1 din tranzacţie, s-a menţionat declaraţia debitoarei, potrivit căreia, în cazul în care nu îşi respectă vreuna dintre obligaţiile de plată, asumate, se obligă să plătească creditoarei creanţa în totalitatea ei, fără aplicarea niciunei scăderi.

Pe de altă parte, din actele dosarului de executare nr.14/M/2014, al BEJA T şi M, instanţa a  reţinut că asupra conturilor contestatoarei-debitoare SC DGI I SRL, deţinute de aceasta, la BRD GSG, această instituţie bancară a înfiinţat în favoarea sa, o garanţie reală mobiliară.

Există astfel mai mulţi creditori, cu ranguri diferite de preferinţă, iar potrivit aprecierilor instanţei, efectul măsurii de restrângere a executării silite, prin admiterea prezentei cereri de suspendare, poate avea efecte negative asupra executării silite, pornite la solicitarea creditoarei SC A IFN SA.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel în termen, contestatoarea, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării silite.

A motivat că,  instanţa de fond, deşi a apreciat că nu are caracter cert creanţa SC A IFN SA şi că pentru determinarea acesteia se impune efectuarea unei expertize contabile, a respins cererea debitoarei de suspendare a executării silite.

În dezvoltarea acestei critici, apelanta a arătat că instanţa a reţinut că nu poate aprecia dacă prima tranşă a fost achitată integral până la termenul convenit şi că nu poate analiza cui revine culpa pentru neplata tranşei a treia, dispunând efectuarea unei expertize contabile, executarea silită vizând şi plata penalităţilor prevăzute la pct. 2.1 din tranzacţie, care sunt datorate doar în cazul în care se constată neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor de plată.

A mai susţinut apelanta că instanţa de fond a reţinut ca argument pentru respingerea cererii de suspendare a executării un element care nu are legătură cu raporturile dintre părţi şi anume, faptul că ar exista un creditor,- BRD-  şi ignorând înscrisul depus la termenul de judecată din 27.01.2015 care atestă plata către acest creditor.

Apelanta a mai reluat în susţinerea cererii şi argumentele invocate la fond în sprijinul cererii de suspendare a executării silite.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 718 pct.6 C. proc. civ.

În dovedire, apelanta a depus înscrisuri în copii xerox.

La data de 7.04.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat.

În partea de început a întâmpinării, intimata a prezentat istoricul raporturilor dintre părţi, susţinând în esenţă că executarea silită în temeiul titlului executoriu –sentinţa civilă nr. 640/17.10.2014 a Judecătoriei TM a început ca urmare a faptului că debitoarea contestatoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.

În ce priveşte motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare a executării silite, respectiv, invocarea crizei financiare la nivel naţional sau că ar fi foarte dificilă întoarcerea executării silite începută în baza unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a consemnat învoiala părţilor, a apreciat că sunt nerealiste, luând în considerare o anumită admisibilitate a contestaţiei la executare.

A mai menţionat că măsura suspendării executării silite prin poprire produce efecte negative în ce priveşte scopul recuperării creanţei de către creditor, prin suspendarea indisponibilizării sumelor de bani ce vor fi rulate de debitoare prin conturile bancare în scopul plăţilor către alţi creditori.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 715 alin.3 C. proc. civ.

În susţinere, intimata a depus înscrisuri în copii xerox.

La data de 5.05.2015, apelanta a mai  depus la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri: ordonanţa nr. 13P/27.04.2015 de continuare a urmăririi penale împotriva SC A C IFN SA şi a numiţilor DL şi NO, plângerea penală, cererea de anulare a tranzacţie care formează obiectul dosarului nr. 604/329/2015 aflat pe rolul Judecătoriei TM.

Intimata a depus la termenul de judecată din 3.06.2015, opinia separată a expertului LS Ioana privind raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 2909/329/2014 având ca obiect contestaţie la executare.

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul, va admite apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.

Din analiza dispoziţiilor art. 718 alin.1 C. proc. civ. rezultă că suspendarea executării silite este un incident procedural care constă în oprirea temporară a executării silite şi care  are drept scop protejarea intereselor debitorului faţă de eventualele neregularităţi privind desfăşurarea executării silite, prin sistarea temporară a efectuării oricăror acte de executare.

Noţiunea de „motive temeinice” trebuie să se raporteze la necesitatea măsurii solicitate, ce urmează să fie apreciată de instanţă în raport de iminenţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul contestatorului dacă măsura nu ar dispusă.

În acelaşi timp, se apreciază că fără a prejudicia fondul cauzei, contestaţia în sine, judecătorul trebuie ca, similar materiei ordonanţei preşedinţiale, să pipăie acest fond, să verifice consistenţa susţinerilor părţilor.

În cauză, se observă că,  la termenul de judecată din 3.02.2015 când a soluţionat cererea de suspendare a executării silite, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, prima instanţă  a dispus  efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili cât anume a achitat debitoarea din prima tranşă şi la ce dată, când a fost introdus la plată biletul la ordin de către creditoare şi dacă la momentul introducerii acestuia la plată, debitoarea avea disponibil în cont.

În acelaşi timp, se reţine că potrivit art. 2.1 din tranzacţia încheiată de părţi, acestea au convenit ca în cazul în care debitorii nu-şi respectă vreuna din obligaţiile de plată prevăzute la  art. 1.1, aceştia să plătească creanţa iniţială în totalitatea ei, fără aplicarea vreunei scăderi, care la data încheierii contractului este de 1.108.384,13 lei, faţă de 788.905 lei stabilită prin tranzacţie, plus penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere din suma rămasă neachitată până la achitarea integrală a întregii sume.

Întrucât clauza prevăzută de art. 2.1 este activată în cazul în care se constată că debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, iar instanţa de fond a motivat că nu poate stabili la momentul soluţionării cererii dacă a fost plătită integral prima rată şi nu poate analiza cui îi revine culpa pentru neplata ratei a treia, dispunând efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte, se apreciază  că în mod nejustificat a respins cererea de suspendare a executării silite.

Sub acest aspect, se mai cuvine menţionat că măsura suspendării executării silite se impunea, având în vedere suma foarte mare pentru care s-a pornit executarea silită, incertitudinea care există în ce priveşte întinderea acesteia în raport de atitudinea culpabilă a acestora în ce priveşte executarea dispoziţiilor tranzacţiei şi nu în ultimul rând în ce priveşte iminenţa producerii unui prejudiciu pentru debitoarea contestatoare, cât priveşte intrarea acesteia în incapacitate de plată.

Cu referire la acest din urmă argument, se mai poate adăuga şi că pericolul pentru apelantă în ce priveşte intrarea acesteia în procedura falimentului nu este doar anticipat, ci este pe cale să se devină real, în condiţiile în care creditoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei înregistrat sub nr. 2718/87/2014 pe rolul TT, fiind acordat termen de judecată la data de 19.08.2015 .

În acelaşi timp, aprecierea instanţei de fond potrivit căreia existând mai mulţi creditori, cu ranguri diferite de preferinţă, efectul măsurii de restrângere a executării silite, prin admiterea prezentei cereri de suspendare, poate avea efecte negative asupra executării silite, pornite la solicitarea creditoarei SC A IFN SA., nu este întemeiată.

Art. 783 alin.1 teza a II a C. proc. civ. prevede că de la indisponibilizarea sumei poprite şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio plată sau altă operaţiune care ar putea  diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.

În raport de aceste dispoziţii, în cazul existenţei unui alt creditor al contestatoarei, acesta nu poate trece la executare silită în detrimentul creditorului cu privire la a cărei executare s-a dispus suspendarea executării silite, astfel că, nici din această perspectivă nu se justifica respingerea cererii de suspendare a executării silite.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.2 C. proc.civ., s-a admis apelul declarat, s-a schimbat încheierea din 3.02.2015 a Judecătoriei TM, iar în baza art. 718 alin.1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea executării silite pornită împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 14/M/2014, al BEJA T şi M până la soluţionarea contestaţiei la executare în dosarul nr. 2909/329/2014 al Judecătoriei TM.