Contextatie la executare impotriva formelor de executare


JUDECĂTORIA MOINEŞTI Judecător – CARMEN – NELA PAŢILEA SENTINŢA CIVILĂ NR.1797

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr……. pe rolul Judecătoriei

Moineşti, jud Bacău, V.R. şi V. A. au formulat contestaţie la executare împotriva formelor de executare nr.49/E/2009 a B.E.J. B.E. în contradictoriu cu V.P., V. I, I. E., solicitând anularea acestora.

In motivare arată contestatoarea că nu cunoaşte motivul pentru care a fost executată, somaţia trimisă de executor este nelegală, executarea în sine având caracter abuziv.

Contestaţia nu a fost motivată în drept.

Legal citaţi pârâţii s-au prezentat în instanţă şi nu au depus întâmpinare.

Prin încheierea din data de 16.03.2010, V.R. a beneficiat conform art.6 din OU 51/2008, de reprezentare şi asistenţă juridică.

In cauză s-au depus acte, s-a ataşat dosarul de executare în copie, probatorii din analiza cărora instanţa a reţinut următoarele:

Prin DP nr. 682/2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, V.N.- soţului actualmente decedat al contestatoarei, i-a fost aplicată o sancţiune administrativă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.220 al. 1 Cod penal, conform art. 170 Cod proc penală s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi a fost obligat la 1.036 lei către părţile vătămate V.P., V. I,. şi I. E.

La solicitarea creditorilor, DP a fost pusă în executare, executorul judecătoresc încheind procesul verbal de constatare din data de 29.01.2009, prin care stabileşte conform art.371 indice 7 alin.4 Cod proc. Civilă, cheltuielile inclusiv ale executării, respectiv 1.036 lei conform Deciziei Penale, 2103 onorariu de executare, TVA 19%, şi 82 lei cheltuieli de executare (fila 15 dosar).

Iniţial s-a ales ca formă de executare conform art.453-454 Cod proc. civilă poprirea pensiei debitorului V.N.. In urma decesului debitorului V.N. executorul judecătoresc a procedat conform art.379 alin.l Cod proc civilă şi a somat pe moştenitorii săi, V.R. şi V.A. (fila 26 dosar).

La data de 31.07.2009, executorul judecătoresc procedează la înfiinţarea popririi asupra pensiei moştenitoarei V.R. pentru diferenţa debitului rămas de la soţul său.

Debitorii prin cererea de la fila 34 dosar au solicitat continuarea executării dar asupra bunurilor imobile ale moştenitorilor, renunţând la forma de executare a popririi.

In aceste condiţii, s-a emis somaţia către moştenitori prin care li se aduce la cunoştinţă să achite în totalitate debitul în caz contrar vor fi valorificate o casă şi suprafaţa de 443 mp teren, imobile situate în Brusturoasa.

Conform adresei de la fila 87 dosar, odată cu începerea unei forme de executare, la data de 05.11.2009, s-a sistat poprirea instituită pe veniturile contestatoarei V.R.

Art. 371 indice 1  Cod proc civilă stabileşte că obligaţia stabilita prin

hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la Îndeplinire de bunăvoie.

In cazul in care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita daca legea nu prevede altfel.Executarea silită are loc in oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

Faţă de cele arătate anterior va fi respinsă contestaţia la executare ca nefondată şi vor fi menţinute formele de executare.