Contestaţie la executare. Prescripţie creanţă.
Dispoziţiile art. 16 din H.G. nr.13/2004 în baza cărora a fost examinată decizia invocată a preşedintelui C.N.A.S., erau abrogate la data emiterii celei de a doua decizii de debit, prin H.G. nr.227/2009. În aceste condiţii este evident că dispoziţiile deciziei nu mai erau aplicabile, decizia fiind subsecvent şi organic legată de H.G. nr. 227/2000, în aplicarea căreia a fost emisă.
(Decizia nr. 218/R din 17 august 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 7248/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea FFD în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa şi în consecinţă a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.1685/18.06.2009 al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud şi a actelor de executare emise în acest sens, intimata fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 554,96 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata.
Tribunalul examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor din motivele de recurs, constată că recursul nu este fondat pentru motivele ce succed.
În ce priveşte prima critică care se regăseşte în motivul de recurs prev. de art.164 punctul 8 din Codul de procedură civilă nu a fost motivată şi oricum nu-şi regăseşte aplicabilitatea în speţă, prima instanţă neschimbând obiectul contestaţiei la executarea ci a făcut aplicarea disp. legale incidente faţă de acest obiect, motivând inaplicabilitatea dispoziţiilor legale invocate de intimată.
În consecinţă această critică nu este întemeiată.
În privinţa celei de a doua critici se reţine că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicarea dispoziţiilor legale privind prescripţia dreptului de executare silită a debitelor în materia asigurărilor sociale.
Astfel se reţine că dispoziţiile art. 16 din H.G. nr.13/2004 în baza cărora a fost examinată decizia invocată a preşedintelui C.N.A.S., erau abrogate la data emiterii celei de a doua decizii de debit, prin H.G. nr.227/2009. În aceste condiţii este evident că dispoziţiile deciziei nu mai erau aplicabile, decizia fiind subsecvent şi organic legată de H.G. nr. 227/2000, în aplicarea căreia a fost emisă.
Abrogarea actului normativ pentru care a fost emisă decizia lasă fără aplicare şi decizia, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 64 aliniatul 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe de altă parte, nepublicarea în Monitorul Oficial a deciziei invocate rămâne o normă internă, fără efectele recunoscute actelor normative publicate în M.O.
În afara acestor aspecte care lasă decizia invocată fără relevanţă, în rezolvarea litigiului, tribunalul constată corectă reţinerea aplicabilităţii în cauză a disp. art.187 aliniatul 1 din Legea nr.19/2000.
Se reţine în mod just de prima instanţă că disp. art.187 aliniatul 1 din Legea nr. 19/2000 sunt dispoziţii speciale în acest sens fiind disp. art.92 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie de prescripţie, astfel că prin acest caracter special ele sunt cele care se aplică în materia enunţată de textul arătat.
Nu pot fi aplicabile disp. art.131 din O.G.92/2003, întrucât şi aceste dispoziţii sunt la rândul lor speciale , în acest sens fiind disp. art.92 din decretul nr.167/1958 astfel că şi ele se aplică doar în materia specială pe care o reglementează respectiv creanţelor fiscale.
Ori, debitul intimatei nu se încadrează în rândul acestor creanţe aşa cum rezultă din art. 1 din O.G.92/2003.
În acelaşi timp se reţine corecta stabilire a primei instanţe privind procedeul nelegal al intimatei de a emite două titluri executorii pentru aceeaşi sumă, pe de o parte şi pe de altă parte emiterea celui de al doilea titlu nu este de natură să determine începerea unui nou termen de prescripţie.
De asemenea se constată inconsecvenţa intimatei în fundamentarea în drept a actelor de executare. Astfel pe de o parte în decizia de debit nr.1689/2009 rezultă că acest titlu executor a fost emis în temeiul art.187 din legea nr.19/2000 evocându-se termenul de prescripţie de 3 ani, iar pe de altă parte în somaţie au fost invocate dispoziţiile O.G.92/2003 evocându-se termenul de prescripţie de 5 ani.
Evocarea termenului de prescripţie de 3 ani se face si în prima dispoziţie de debit nr. 3532/2004 pentru recuperarea întregii sume datorate.
Din această inconsecvenţă rezultă că intimata a încercat folosirea în mod nelegal a disp. O.G.92/2003 pentru a justifica neîmplinirea termenului de prescripţie.
