Prin sentinţa penala nr. 2822/05.06.2003 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare, petentul HŞI a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C.pen, stabilindu-se totodată, conform art. 110 C.pen, anumite obligaţii, supravegherea îndeplinirii acestora fiind încredinţată S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Prin sentinţa penală cu nr. 5646/9.12.2005 pronunţată în dosarul cu nr. 17717/2005 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a dispus , în temeiul art. 447 C.proc.pen, rap la art. 110 ind 1 alin. 2 şi 3 C.pen, coroborate cu art. 86 ind 4 C.pen, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare sentinţa penala nr. 2822/05.06.2003 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului HŞI la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen şi art. 99 C.pen.
La data de 28.02.2006, în baza acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 10392/2005, prin care s-a dispus arestarea condamnatului şi depunerea lui în penitenciar pentru executarea pedepsei de 1 an închisoare.
Mandatul nu a fost pus in executare, întrucât organele de poliţie au comunicat că persoana condamnată HŞI nu mai locuieşte la adresele cunoscute, motiv pentru care a fost dat în urmărire internaţională din data de 14.06.2006.
La data de 14.06.2007 IPJ Iaşi a comunicat că HŞI se află în Italia şi a solicitat instanţei de judecată, prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, emiterea atât a unui mandat de urmărire internaţională în vederea arestării şi predării către România, precum şi a unui mandat european de arestate.
La data de 11.07.2007, Judecătoria Iaşi a emis mandatul european de arestare cu privire la persoana condamnată HŞI.
Acesta a fost arestat provizoriu la data de 19.08.2011, în localitatea M, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Iaşi. La data de 13.12.2011, Curtea de Apel din Milano, secţia pentru persoane, minori şi familie a refuzat predarea numitului HŞI, în vederea punerii în aplicare a mandatului european de arestare emis la data de 11.078.2007, deoarece potrivit art. 17 şi 18 lit. i din Legea nr. 69 din 22.04.2005 nu se poate realiza predarea când persoana care face obiectul mandatului de arestare european avea mai puţin de 18 ani când infracţiunea pentru care se deschide procesul a fost pedepsită cu o pedeapsă mai mică de 9 ani. Sentinţa curţii italiene a rămas irevocabilă la data de 24.12.2011.
Potrivit art. 461 lit. d C.p.p. se poate formula contestaţie la executare în cazul în care se invoca prescripţia sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident intervenit în cursul executării, iar conf. art. 460 alin. 1 C.p.p. instanţa competenta să se pronunţe asupra contestaţiei la executare invocate este instanţa de executare în sensul stabilit de art. 481 alin. 1 C.p.p. .
În prezenta cauza, contestaţia la executare formulata vizează sentinţa penală nr. 5646/9.12.2005 pronunţată în dosarul cu nr. 17717/2005 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare, iar contestatorul a invocat intervenirea prescripţiei executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, stabilita prin hotărârea judecătorească amintită.
Potrivit art. 125 alin. 1 C.p. prescripţia înlătura executarea pedepsei principale, in eventualitatea in care executarea pedepsei nu a avut loc in intervalul de timp stabilit de lege, iar conf. art. 126 alin. 1 lit. b C.p. în cazul în care pedeapsa ce urmează a fi executată este mai mică de 15 ani, termenul de prescripţie al executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, în cazul de faţă 6 ani, termen ce începe sa curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare conform art. 126 alin.3 C.pen, în speţă de faţă de la data de 15.02.2006.
Potrivit art. 129 C.pen, termenele de prescripţie a executări pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care, la data săvârşirii infracţiunii, erau minori. Rezultă deci că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 1 an închisoare pentru HŞI este de 3 ani, curge de la data de 15.02.2006 şi, dacă nu intervine nici o cauză de întrerupere, se împlineşte la data 14.02.2009.
Totodată instanţa reţine ca potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciara internaţională în materie penală „depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior ceea ce reprezintă un caz special de întrerupere a cursului termenului de prescripţie al executării pedepsei. Mai reţine instanţa şi dispoziţiile art. 127 alin. 1 teza I, potrivit cărora începerea executării pedepsei întrerupe cursul prescripţiei executării pedepsei.
În speţă, faţă de emiterea unui mandat european de arestare la data de 11.07.2007 şi faţă de arestarea provizorie a persoanei condamnate la data de 19.08.2011, se ridică problema efectului pe care îl produce emiterea unui mandat european de arestare, respectiv arestarea provizorie, cu privire la cursul prescripţiei executării pedepsei.
Instanţa apreciază că se impun unele consideraţii prealabile cu privire la condiţiile în care se produc efectele art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată în materia extrădării (I), precum şi cu privire la natura şi regimul juridic al mandatului european de arestare (II).
I. Prin voinţa legiuitorului, art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată instituie o cauză specială de întrerupere a cursului prescripţiei, atât a răspunderii penale cât şi a executării pedepsei. Această cauză specială este depunerea cererii de extrădare.
Din analiza sistematică a dispoziţiilor legale care reglementează materia extrădării rezultă că formularea cererii de extrădare, respectiv depunerea acesteia nu poate avea loc decât în măsura în care persoana solicitată este localizată şi statul de executare a cererii este cunoscut (art. 66 din Legea nr. 302/2004 modificată).
Numai în aceste condiţii cererea adresată de statul român statului de executare reprezintă o manifestare efectivă a autorităţilor române îndreptată împotriva persoanei care are obligaţia de a răspunde penal sau de a executa o pedeapsă aplicată de o instanţă română. În consecinţă, tot numai în aceste condiţii, cererea de predare a persoanei, adresată statului străin prin formularea /depunerea unei cereri de extrădare are caracterul întrerupător al prescripţiei prevăzută de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Per a contrario, atât timp cât persoana care se sustrage de la urmărirea penală sau de la executare nu este localizată, autorităţile române emit mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării ( art. 65 din Legea nr. 302/2004 republicată ), mandat a cărui emitere şi difuzare nu determină întreruperea prescripţiei.
Aceasta deoarece în tot timpul cât persoana nu este localizată şi statul de executare nu este cunoscut, cererea de extrădare nu poate fi formulată /depusă .
În aceste condiţii nu se poate vorbi despre o manifestare efectivă a autorităţilor române îndreptată împotriva unei persoane, în scopul tragerii la răspundere penală sau al supunerii la executarea unei pedepse, manifestare care ar fi de esenţa cauzelor ce întrerup prescripţia.
II. Mandatul european de arestare este o instituţie similară extrădării, analiza reglementării acestuia demonstrând că procedura mandatului european de arestare este o procedură de extrădare simplificată, din care au fost eliminate anumite etape.
Prin urmare, procedura prin care statele membre ale Uniunii Europene solicită/predau între ele persoane în vederea tragerii la răspundere penală sau executării pedepsei este, în esenţă, o procedură specială. Raportul dintre cele două instituţii este unul de la general la special, de la general la particular. În acest context, în măsura în care nu sunt edictate norme speciale pentru mandatul european de arestare, se aplică normele de drept generale stabilite de legiuitor în materia extrădării . În virtutea acestui raport, de la general la special şi al absenţei unor norme speciale, nu este vorba de extinderea prin analogie a prevederilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, ci de aplicarea regulii care guvernează tipul de raport amintit.
În considerarea celor ce preced se poate concluziona că dispoziţiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată sunt incidente şi în materia mandatului european de arestare, cu precizările ce urmează a fi expuse.
Astfel, spre deosebire de cererea de extrădare care se formulează /depune numai dacă persoana este localizată, mandatul european de arestare se emite, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 88 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, indiferent dacă persoana este localizată sau nu. Diferenţele există însă şi privesc efectele emiterii mandatului respectiv.
Dacă persoana solicitată este localizată, mandatul european de arestare se transmite direct autorităţilor judiciare de executare ( art.88 alin. 3 lit. a şi art. 89 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată). Aşa cum am arătat mai sus, numitul HŞI a fost localizat pe teritoriu unui stat membru (Italia) la momentul emiterii mandatului european de arestare. Ulterior, a fost arestat provizoriu, la data de 19.08.2011, în localitatea M, pe teritoriul respectivului stat membru. Mandatul european de arestare a fost transmis autorităţii judiciare străine, prin intermediul autorităţii centrale.
În această ipoteză, transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale statului membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana solicitată are caracterul unei cereri de extrădare, întrucât se regăsesc elementele menţionate în definiţia extrădării ( reprezintă o solicitare expresă de predare; se adresează autorităţilor statului pe teritoriul căruia s-a refugiat infractorul sau persoana condamnată; vizează persoana căutată ce a fost efectiv localizată pe teritoriul statului membru solicitat). În aceste condiţii, acestui act (transmiterea directă a mandatului european de arestare) trebuie să i se recunoască şi efectul prevăzut de lege pentru cererile de extrădare, respectiv caracterul de cauză specială de întrerupere a prescripţiei, conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Această concluzie este susţinută şi de faptul că atunci când persoana căutată este localizată pe teritoriul unui stat membru, după difuzarea mandatului european de arestare, neexistând obligaţia autorităţilor române de a mai face vreun demers pentru declanşarea procedurii de predare, orice act îndreptat împotriva persoanei, întemeiat pe mandatul european de arestare, reprezintă o manifestare efectivă a dreptului statului român de a cere persoanei acuzate sau condamnate să se conformeze procedurilor penale pentru care este căutată. Or, această manifestare este similară cererii de extrădare şi are natura cauzelor care justifică întreruperea prescripţiei.
Faţă de aceste consideraţii, instanţa constată că prin emiterea, la data de 11.07.2007 a mandatului european de arestare faţă de persoana condamnată localizată HŞI, s-a întrerupt cursul executării pedepsei cu închisoarea aplicată prin sentinţa penală nr. 5646/9.12.2005 pronunţată în dosarul cu nr. 17717/2005 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare.
Instanţa reţine că după fiecare întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei, începe să curgă un nou termen de prescripţie, perioada anterioară nefiind luată în considerare la calculul termenului de prescripţie. De asemenea, instanţa reţine că, spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, în cazul prescripţiei executării pedepsei nu există instituţia prescripţiei speciale.
Rezultă deci că emiterea mandatului european de arestare la data de 11.07.2011 a întrerupt prescripţia executării pedepsei, provocând curgerea unui nou termen de prescripţie de 3 (trei) ani , care s-a împlinit la data de 10.07.2010.
Faţă de petentul HŞI s-a luat măsura arestării provizorii, la data de 19.08.2011. Instanţa constată că prin arestarea provizorie, în mod teroretic, prescripţia se întrerupe, întrucât momentul arestării provizorii marchează debutul executării pedepsei. Arestul provizoriu executat în statul străin este considerat a fi efectuat în faza de executare a procesului penal şi se compută din durata pedepsei (art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată), fiind astfel incidentă cauza de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei stipulată de art. 127 alin. 1 teza I C.pen. Totuşi o astfel de arestare provizorie nu poate avea nici un efect asupra prescripţiei deja împlinite.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art 461 lit. d C.proc.pen, instanţa urmează să admită contestaţia la executare formulata de condamnatul HŞI, prin apărător şi să constate că a intervenit prescripţia executării pedepsei cu închisoarea de 1 an, aplicată prin sentinţa penală cu nr. 5646/9.12.2005 pronunţată în dosarul cu nr. 17717/2005 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare la 15.02.2006, ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere dispuse în condiţiile art. 110 ind 1 C.pen,
