Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 955/4.05.2012 pronunţată de Judecătoria Mediaş s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi s-a respins ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A. S.A. PRIN ADM. JUD. R. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE MEDIAŞ PRIN REPREZENTANT DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut şi motivat următoarele:
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
Contestatoarea a învestit instanţa de executare cu o „contestaţie la executare”, întemeiată pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ.
Este neîndoielnic faptul că cererea dedusă judecăţii are natura juridică a unei contestaţii la executare, de vreme ce se invocă dispoziţiile art.399 şi urm. C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materia contestaţiei la executare, şi având în vedere obiectul acestei cereri, care vizează nelegalitatea executării silite .
Chiar dacă contestatoarea nu arată în mod explicit că solicită anularea ori încetarea executării silite înseşi, şi formulează atipic cerinţele sale, solicitând să se constate nelegalitatea executării silite ca urmare a constatării stingerii debitului societăţii, sintagmă de altfel preluată de instanţa de casare, nu există nici un dubiu, cu atât mai mult cu cât redactarea contestaţiei a fost realizată de avocatul părţii contestatoare, că suntem în prezenţa unei contestaţii la executare, pentru că doar pe calea contestaţiei la executare se poate invoca nelegalitatea executării silite înseşi sau nelegalitatea actelor de executare silită luate separat, astfel cum reiese din prevederile art. 399 C. proc. civ., dar şi din cele ale art.404 alin.1 C. proc. civ., potrivit cărora: „dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, dispune anularea ori încetarea executării înseşi (…)”.
Contestaţia la executare dedusă judecăţii în cauză a fost înregistrată la Judecătoria Mediaş la data de 15.11.2010, în condiţiile în care este dovedit că debitoarea contestatoare a primit somaţia emisă de organul fiscal în dosarul execuţional A 17 nr. 1/2010 la data de 28.07.2010 (aflată la fila 8 dosar – cu dovada de înregistrare la sediul contestatoarei) .
Aşadar, fără să invoce că ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, contestatoarea a introdus contestaţia la executare după aproape 4 luni de la primirea somaţiei.
Legiuitorul a stabilit în mod imperativ termenul în care se poate face contestaţie la executare, fără să lase loc de interpretare, în sensul că s-ar admite excepţii de la această regulă atunci când debitorul invocă stingerea debitului în orice modalitate , aşa cum se invocă în speţă .
Astfel, potrivit art.401 alin.1 C. proc. civ. contestaţia se poate face în termen de 15 zile , în orice ipoteză prevăzută de textul legal, anume şi în cazul în care debitorul contestă executarea silită însăşi , caz în care termenul de 15 zile curge de la data la care acesta a primit somaţia ori de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie .
Aceleaşi dispoziţii sunt prevăzute şi de legea specială aplicabilă executării silite a creanţelor bugetare, cum este cazul în speţă: „contestaţia se poate face în termen de 15 zile , sub sancţiunea decăderii, de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod (…),( art.173 alin.1 din O.G.92/2003 )”.
Aşadar, fiind în mod indubitabil vorba de o contestaţie la executare, care poate fi formulată în termenul prevăzut de lege, sub sancţiunea decăderii, instanţa a reţinut că aceasta nu a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege, care curge, în speţă, de la data primirii de către contestatoare a somaţiei, astfel că, debitoarea este decăzută din dreptul de a mai contesta executarea silită însăşi, indiferent ce motiv ar invoca.
Instanţa de casare a impus instanţei de rejudecare să analizeze iniţial fondul cauzei şi abia după aceea să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii.
Potrivit dispoziţiilor art.315 alin.1 C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
În speţă, instanţa de recurs nu a adus dezlegat vreo problemă de drept şi nu a hotărât asupra administrării unor probe ( în primă instanţă s-a administrat probatoriul necesar soluţionării fondului cauzei), astfel că instanţa de rejudecare nu este obligată să dea curs indicaţiilor instanţei de recurs în sensul analizării fondului cauzei înainte de analizarea şi pronunţarea asupra excepţiei tardivităţii , cu atât mai mult cu cât , în baza prevederilor imperative ale art.137 alin.1 C. proc. civ.” instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Excepţia tardivităţii este o excepţie de procedură, peremptorie, ceea ce presupune că, odată admisă, are drept consecinţă respingerea sau anularea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, cu consecinţa respingerii ca tardivă a contestaţiei la executare formulată de contestatoare.
Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a promovat recurs în termen, motivat şi legal timbrat, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare şi pe cale de consecinţă constatarea stingerii debitului în cuantum de 724.427 lei, prin efectul legii, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Din motivarea recursului de reţine, în esenţă, că hotărârea recurată este nelegală întrucât nu respectă indicaţiile obligatorii ale instanţei de casare, conform disp. art. 315 C. p. civ., dat fiind faptul că decizia de casare impunea analiza unor aspecte de fond care vizează natura debitului, îndeplinirea obligaţiilor impuse de ordinul comun şi mai ales aspectul legat de condiţionarea naşterii dreptului, prin efectul legii sau prin efectul ordinului comun, iar funcţie de aceste aspecte, se arată în continuare, „instanţa se va apleca şi asupra rezolvării excepţiei de tardivitate”.
Recurentul arată că, în mod greşit ambele instanţe de fond au admis excepţia tardivităţii, în condiţiile art. 401 C. p. civ. ignorând motivul contestaţiei şi anume, stingerea debitului care poate fi invocată oricând în cursul executării, independent de actele de executare întocmite până la acel moment şi independent de termenul la care aceste acte de executare au fost efectuate.
În fine, recurenta susţine că, faţă de considerentele deciziei de casare, admisibilitatea prezentei contestaţii este condiţionată de analiza naturii dreptului în baza L. nr.190/2004, precum şi îndeplinirea cerinţelor impuse prin ordinul comun.
În drept, se invocă art. 312 alin.2 şi 3 raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. p. civ.
Intimata solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic, nelegal, întrucât legalitatea actelor de executare silită urmează a fi analizate prin prisma disp. O.G. nr.92/2003, iar raportat la art. 173 alin.1 lit. a din O.G. nr.92/2003 „contestaţia se poate face în termen de 15 zile sub sancţiunea decăderii de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de executare ori de actul de executare”, iar recurentei, se arată în continuare, titlul executoriu şi somaţia i-au fost comunicate la 28.07.2010, termenul de 15 zile fiind îndeplinit la 13.10.2010, iar contestaţia formulată s-a făcut cu mult peste acest termen.
Analizând sentinţa atacată, sub aspectul motivelor invocate şi în condiţiile art. 3041 C. p. civ., tribunalul constată ca fiind nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită la 15.11.2010 cu o contestaţie la executare împotriva formelor de executare instituite de Ministerul Finanţelor Publice, în baza titlului executoriu din 28.07.2010, motivarea în drept fiind disp. art. 399 şi urm. C.p.civ.
Ambele instanţe au respins contestaţia la executare pe excepţia tardivităţii, cu respectarea disp.art.137 C.p.civ. raportat la prev.art.401 alin.1 C.p.civ. şi art.173 din O.G. nr.92/2003.
În atare situaţie, nerespectarea prev. art. 315 C.p.civ. faţă de decizia de casare nr. 57/20.01.2012 a Tribunalului Sibiu, este în contradicţie cu însăşi dispoziţiile textului de lege invocat care prevede: „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Din economia textului de lege precizat, raportat la decizia de casare, rezultă cu certitudine că instanţa de control, prin hotărârea adusă, nu a dezvoltat nici o problemă de drept, nu a dispus administrarea unor probe şi nu a reţinut nici măcar că, instanţa soluţionând cauza pe excepţie, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
În atare situaţie, în mod corect, în rejudecare, instanţa de fond a dat eficienţă în principal disp. art. 129 (6) C. p. civ. a disp. art. 137 C. p. civ. şi nu în ultimul rând a preved. legale incidente cazului de speţă, respectiv a supus analizei nerespectarea dispoziţiilor imperative prev. de art.173 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind termenul de 15 zile pentru promovarea unei contestaţii la executare, termen cu mult depăşit de contestatoare, faţă de data comunicării actelor de executare iniţiate de creditor.
De altfel, recurenta nu aduce nici o critică asupra motivării instanţei de fond asupra respectării sau nu, a disp. imperative prev. de art. 173 alin.1 din O.G. nr.92/2003 şi nici nu face dovada contrară a datei la care i s-a comunicat titlul executoriu şi somaţia, ci doar printre-o motivare inedită, solicită a se constata stingerea debitului fără a fi anulate actele de executare iniţiate de creditor şi fără a fi supus analizei, în principal excepţia tardivităţii, astfel cum prev. disp. art. 137 C.p.civ.
Mai mult de atât, recurenta nu critică hotărârea instanţei privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, nu contestă că obiectul cauzei este o veritabilă contestaţie la executare motivată în drept pe disp. art. 399 C. p. civ., ci invocă modificarea hotărârii instanţei de fond pe disp. art. 304 pct.7 şi 304 pct.9 C. p. civ., motive străine cauzei faţă de hotărârea instanţei de fond, care a respins contestaţia, în mod corect, pe excepţia tardivităţii.
Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 312 (1) C.p.civ., recursul, astfel cum a fost formulat, va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
