Executare fiscală, condiţiile pentru instituirea măsurilor asigurătorii


Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul 27.229/281/2013 contestatoarea apelanta – contestatoare SC XXXX SRL, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova – Inspecţia Fiscală Contribuabili Mijlocii, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va dispune în cauza să se admită contestaţia la executare şi pe cale de consecinţă, să se dispună anularea tuturor formelor de executare, respectiv decizia de impunere si cele patru procese verbale de sechestru asigurător.

In motivarea contestației, debitoarea a arătat că SC XXXX SRL, în baza avizului de inspecție fiscală, a fost supusă unui control parțial ce avut ca obiectiv verificarea ansamblului de declarații fiscale sau operațiuni relevante pentru inspecția fiscala.

Pe parcursul verificării, echipa de control a constatat că în perioada 01.09.2011-18.01.2013, contestatoarea desfăşurând activitate în domeniul fabricării preparatelor din carne, a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat prin declaraţiile informative  -394, achiziţii de carne de la SC ZZZ SRL Cluj Napoca, în valoare totală de 11.441.685 lei din care TVA 2.214.520 lei.

Din consultarea bazei de date ANAF(aplicaţie la care nu au acces contribuabili), s-a constatat că SC ZZZ SRL, a declarat integral livrările de carne către SC XXXX SRL, însă s-a constatat totodată că la rândul său SC ZZZ SRL, a declarat  achiziţii de la SC YYY SRL Iaşi,  societatea care nu a depus la termenul legal deconturi de TVA, declaraţii informative 394 şi declaraţii recapitulative 390 pentru anul 2013 şi respectiv ianuarie 2013 – deficienţele identificate la această ultimă societate creând suspiciuni organelor de inspecţie fiscale aflate în control la contestatoare asupra corectitudinii comportamentului fiscal al acesteia, motiv pentru care au suspendat inspecţia fiscală în data de 25.03.2013 şi au solicitat controale încrucişate la cele două societăţi din Cluj şi respectiv Iaşi.

Ulterior, a fost emisă de AJFP Prahova – Inspecţie Fiscală, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.6018/01.11.2013 şi s-au întocmit procesele verbale de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr.114276-114278 din 01.11.2013 şi procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr.114275/01.11.2013 – consemnându-se că societatea verificată nu a respectat prevederile legale cu privire la modul de conducere a evidenţei contabile şi fiscale.

În concluzie, organele de inspecţie fiscală a AIF Iaşi, au apreciat că SC YYY SRL, a avut un comportament fiscal specific firmelor ce acţionează ca intermediari de tip „ missing trader”, în cadrul unor posibile lanţuri de evaziune fiscală în domeniul TVA şi prin urmare au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în legătură cu existenţa sau inexistenţa infracţiunii prev. La art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 .

Faţă de împrejurările arătate, contestatoarea a precizat că nu a derulat niciodată relaţii comerciale cu SC YYY SRL,  astfel că eventualele nereguli în ce o priveşte au fost interpretate în mod eronat de către echipa de control de la AJFP Prahova, invocând nelegalitatea instituirii măsurilor asiguratorii contestate şi solicitând anularea acestora, atât sub aspectul formalităţilor derulate la dispunerea acestora, cât şi sub aspectul nejustificării măsurilor dispuse.

S-a arătat astfel că, în cauză nu s-a respectat obligaţia motivării temeinice a actelor administrative  dispuse, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit în sarcina contestatoarei vreo faptă care să ducă la emiterea unui titlu de creanţă – titlu executoriu şi nu s-a indicat în mod clar fapte relevante care ar putea îndreptăţii organul fiscal să adopte decizia contestată şi procesele verbal de sechestru emise în baza ei, invocându-se totodată vătămarea gravă cu efecte dezastruoase asupra activităţii contestatoarei, fără a se stabili practic vreo faptă concretă în sarcina acesteia şi fără a se stabili dacă are sau nu vreo datorie restantă către stat.

În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că din documentele şi informaţiile obţinute până la data finalizării controlului a reieşit faptul că furnizorii din Ungaria cunoşteau la momentul livrării că marfa era destinată SC XXXX SRL, care dispunea de mijloace de transport frigorifice şi de spaţii de depozitare, însă cu toate acestea aprovizionarea cu carne nu s-a realizat de către contestatoare direct de la producător şi prin intermediul unor societăţii ca SC YYY SRL, intermediar de tip „missing trader” (fără salariaţi, fără depozite şi fără mijloace de transport specifice) şi SC ZZZ SRl ( fără spaţii de depozitare, cu un mijloc de transport frigorific, fără salariaţi), care prin comportamentul lor fiscal au prejudiciat bugetul de stat cu TVA aferent acestor tranzacţii.

Intimata, a mai precizat că în situaţia în care din cercetările ce vor fi efectuate de organele de cercetare penală se va stabili că SC XXXX SRL, a fost implicată în acest circuit evazionist sau a ştiut că prin achiziţia sa participă la o tranzacţie în legătură cu evaziunea frauduloasă a TVA, posibilul prejudiciu cauzat bugetului de stat prin deducerea nelegală a TVA este în sumă de 2.214.520 lei – astfel că, având în vedere că s-a constatat existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire, ori să îşi ascundă, ori s-şi risipească averea, precum şi cuantumul sumei estimate, s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii, care pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cadrul efectuării de controale.

În cauză s-a administrat proba cu acte, interogatoriul intimatei şi expertiză tehnică specialitatea contabilitate, ce a fost întocmită în cauză de expert tehnic Cristescu Daniela.

În urma probatoriului administrat în cauză, prin sentinţa civilă nr. 4935/14.04.2015 instanţa de fond a respins ca neîntemeiata contestaţia la executare formulata de către contestatoarea SC XXXX S.R.L, reţinându-se că potrivit avizului de inspecție fiscală nr. 2/04.01.2013, s-au constatat mai multe deficiente, ocazie cu care a fost întocmit un proces verbal. S-a constata astfel, ca SC XXXX SRL  a comercializat carne provenita din statele uniunii europene fără ca acesta să fi achitat taxa pe valoare adăugată, aspect ce a rezultat din lipsa documentelor de transport CMR pentru achiziţiile de carne de la SC ZZZ SRL Cluj, acte care trebuiau să fie înaintate la controlul efectuat.

De aceea, așa cum rezultă atât din înscrisurile înaintate de către intimată, cât şi din raportul de expertiza contabilă, au fost efectuate controale încrucişate de la furnizorul de carne SC ZZZ SRL şi la furnizorul SC YYY.

Prima instanţă a mai reţinut că potrivit procesului verbal 18154/2013 încheiat de organele inspecției fiscale din cadrul A.I.F.Iasi, rezulta ca SC YYY nu a respectat prevederile legale în conducerea evidenţei contabile. Potrivit procesului verbal 11821/2013 reiese că furnizorul a înregistrat în evidenţa contabilă şi a raportat prin deconturile de TVA livrate efectuate de către SC Comnilis în suma totala de 10.958.498,74 suma ce coincide cu valoarea facturilor înregistrate de acesta.

Rezultă potrivit mențiunilor făcute de către intimată şi documentate în acest sens cu înscrisuri că, prin deconturile TVA şi declarațiile recapitulative 390 aferente lunii septembrie 2011-decembrie 2012 SC YYY SRL a declarat achiziții intracomunitare din Ungaria în valoare totală de 16.509.699 lei.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, „aşa cum rezultă din declarațiile informative 394 aferente anului 2012 su lunile ianuarie 2013 societatea a raportat achizițiile intern SC Mottrans SRL, societate care are ca obiect principal de activitate a depus declarațiile fiscale pentru anul 2012 si luna ianuarie 2013 dar nu a raporta către SC Aqua SRL”.

Așa cum rezultă din întâmpinarea înaintată la dosar, informațiile primite ca urmare a controalelor încrucișate şi suspiciunea unei activități ce are legătură cu evaziunea fiscală au condus la luarea masurilor sechestrului.

Analizând atât prin prisma mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză cât şi prin prisma argumentelor invocate de către părți, instanţa de fond a reţinut că, potrivit disp. art 712 al.2 C.proc.civ, „In cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale de atac procesuală specifică pentru desființarea sa”.

În cauză, instanţa de fond a constatat că măsura sechestrului luată ca măsură provizorie înainte de recuperarea creanțelor şi stabilirea obiectivă a situației ce trenează asupra acestor societăţi a fost luata înainte de emiterea titlurilor de creanță, indisponibilizarea activităților fiind făcută doar ca măsură de siguranţă în combaterea activităţilor de tip ,,Missing trader, activitate ce are la baza creșterea artificială şi fictivă a valorilor facturate a unor mărfuri prin diverse tipuri de operațiuni comerciale,  astfel încât pentru ultima factură de valoarea cea mai mare să se solicite restituirea de TVA.

 În motivarea primei instanţe se arată că, „chiar dacă se invocă de către contestatoare atitudinea sa corectă faţă de bugetul de stat, fapt rezultat şi din Raportul de expertiză contabilă, instanţa de fond nu a putut admite că o astfel de măsură nu se poate impune şi că odată cu aceasta nu se urmăreşte o decimare a activităţii ci doar ca o marjă de control în efectuarea unor operaţiuni legale”.

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a respins ca neîntemeiată  contestaţia la executare formulată de către contestatoarea SC XXXX S.R.L, în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Prahova.

Împotriva acestei soluţii a declarat, în termen legal, apel, contestatoarea SC XXXX SRL, solicitând să se dispună, în temeiul art. 480 al. 3 C. proc. civilă coroborat cu art. 488 pct. 6 C. proc. civila, admiterea apelului, anularea/casarea hotărârii apelate cu consecinţa trimiterii cauzei către instanţa de fond pentru motivare; ori, admiterea apelului, anularea Sentinţei civile nr. 4935/14.04.2015 pronunţata de către Judecătoria Ploieşti şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea contestaţiei formulate de către aceasta, cu consecinţa anularii actelor de executare silita reprezentate de Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 6018/01.11.2013, a Procesului verbal de sechestru asigurător nr. 114275/01.11.2013, a Procesului verbal de sechestru asigurător nr. 114276/01.11.2013, a Procesului verbal de sechestru asigurător nr. 114277114277/01.11.2013, precum si a Procesului verbal de sechestru asigurător nr. 114278/01.11.2013 ca fiind nelegale si netemeinice, precum şi, în temeiul art. 453 C. proc. Civila, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul dosar.

În motivarea apelului, apelanta-contestatoare a arătat că, în fapt, prin Sentinţa civilă nr. 4935/14.04.2015 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a respins contestaţia la executare formulată de aceasta în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Prahova ca fiind neîntemeiată.

Apelanta-contestatoare a solicitat a se lua act de faptul că, în opinia sa, soluţia pronunţată de Judecătoria Ploieşti este netemeinică, nelegală şi pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii, deoarece hotărârea apelată este sumar motivată cu privire la capetele de cerere formulate, ceea ce echivalează cu nemotivarea – în condiţiile în care, deşi a solicitat în cuprinsul contestaţiei formulate anularea actelor de executare silită pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, niciunul dintre motivele formulate nu a fost analizat, instanţa de judecată rezumându-se a prelua pasaje din întâmpinarea formulată de către intimata.

A învederat apelanta-contestatoare că împotriva actelor mai sus menţionate, a formulat contestaţie la executare deoarece Decizia de instituire a masurilor asigurătorii 6018/01.11.2013 a fost emisă cu nerespectarea art. 9 al. 2 lit. d din OG92/2003, respectiv cu nerespectarea dreptului său de a-şi exprima un punct de vedere; este nemotivată în fapt şi în drept, fiind nulă potrivit dispoziţiei imperative prevăzute de art. 129 al. 5 C. proc. Fiscală; este emisă în mod nelegal cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129 din OG 92/2003 pentru lipsa indicării temeiurilor impuse de lege pentru luarea acestei masuri, respectiv lipsa indicării indiciilor potrivit cărora exista pericolul ca societatea contestatoare să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea; au fost indisponibilizate bunuri de o valoare mai mare decât cea prevăzută de art. 142 C. proc. Fiscală, respectiv de o valoare mai mare de 150% din creanţa fiscală.

Apelanta-contestatoare a solicitat instanţei de control să ia act de faptul că motivarea în fapt şi în drept a soluţiei pronunţate este o condiţie de legalitate a hotărârii în sensul explicării dispozitivului ce intra în puterea lucrului judecat, lipsa acestei motivări sau argumentarea insuficientă echivalând cu o nesoluţionare în fond a cauzei, precizând că motivarea soluţiei pronunţate de către instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Apelanta-contestatoare a mai susţinut că în practică s-a decis că hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia fără indicarea datelor concrete folosite ca premise sau ce cuprinde o referire la actele cauzei în general – reprezintă motiv de casare prevăzut la art. 488 al. 1 pct. 6 C. proc. civilă, arătând totodată că motivarea hotărârilor de către instanţele naţionale constituie o obligaţie impusă inclusiv prin prevederile art. 6 şi art. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale – considerente pentru care a solicitat să se dispună anularea/casarea hotărârii apelate cu consecinţa retrimiterii cauzei la instanţa de fond în vederea motivării în fapt şi în drept a hotărârii.

Apelanta-contestatoare a arătat de asemenea că instanţa de fond a înlăturat proba cu expertiza tehnica specialitatea contabilitate Cristescu Daniela, administrata in dosarul cauzei, fără nicio motivare, solicitând să se ia act de faptul că la momentul propunerii de probe aceeaşi instanţă a apreciat că proba cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate este concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, aceasta fiind legal administrată, însă cu toate acestea, în contextul în care raportul de expertiză tehnică a concluzionat că societatea contestatoare nu are obligaţii restante pentru TVA la bugetul de stat şi nici nu a înregistrat obligaţii restante faţă de furnizorul său, SC ZZZ S.R.L., instanţa de fond nu a avut-o în vedere la pronunţarea soluţiei în cauza şi nici nu a motivat de nici o manieră înlăturarea probei iniţial considerate ca fiind utilă soluţionării cauzei.

Pe fondul cauzei, apelanta-contestatoare a arătat că urmează să se constate faptul că actele de executare contestate de către societate sunt nelegale, netemeinice şi nemotivate sub aspectul săvârşirii de către societatea contestatoare a vreunei abateri de la regulile şi normele fiscale.

Apelanta-contestatoare a solicitat a se avea în vedere că faptele în legătura cu care ANAF a apreciat că există suspiciuni pentru participare infracţională au făcut obiectul dosarului de cercetare penală nr. 874/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor vinovate, (reprezentantul zonal al societăţii apelante având calitatea de martor), iar în prezent cauza se află pe rolul Tribunalului Cluj fiind înregistrată cu numărul 561/117/2015 – arătând totodată că despre existenţa dosarului instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi a celui de pe rolul Tribunalului Cluj societatea contestatoare a luat la cunoştinţa ocazional, din verificarea portalului instanţelor  de  judecată,  după  pronunţarea  Sentinţei  civile  nr. 4935/14.04.2015 de către Judecătoria Ploieşti.

Apelanta-contestatoare a mai arătat că, în fapt, în baza Avizului de inspecţie fiscală nr. 2/04.01.2013 emis de către DGRFP – Prahova – Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, la societatea contestatoare s-a derulat o inspecţie fiscală parţială ce a avut ca obiectiv verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante pentru inspecţia fiscală privind impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată aferente perioadei 01.01.2009-31.12.2012 – menţionând că pe parcursul verificării echipa de control a constatat ca în perioada 01.09.2011-18.01.2013 societatea contestatoare, desfăşurând activitate in domeniul fabricării preparatelor din carne, a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de carne de la SC ZZZ S.R.L. Cluj Napoca în valoare de 11.441.685 lei, din care TVA de 2.214.520 lei, reţinând totodată faptul că aceasta a achitat contravaloarea produselor exclusiv prin decontări bancare.

Apelanta-contestatoare a menţionat că, observându-se faptul ca furnizorul acesteia nu avea calitatea de producător, au fost solicitate documente justificative din care să rezulte provenienţa cărnii, documente ce au fost puse la dispoziţie de către societatea contestatoare şi din care a reieşit faptul că 27% din totalul achiziţiilor provine din Ungaria, importator fiind o altă societate comercială, respectiv SC YYY S.R.L., societate ce ar fi avut un comportament fiscal inadecvat specific firmelor ce acţionează ca intermediari de tip “missing traders” – în atare context fiind menţionat Procesul verbal nr. 18154/03.10.2013 încheiat de către AIF IASI la SC YYY S.R.L. prin care s-a arătat faptul că au fost sesizate organele penale în legătură cu cercetarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii de evaziune fiscală.

Apelanta-contestatoare a precizat că, astfel, lanţul comercial se prezintă de următoarea manieră: producător Ungaria → SC YYY S.R.L. Romania → SC ZZZ S.R.L. Romania → SC XXXX S.R.L., SC Cosm Fan Carmangerie S.R.L, SC Salamandra Plus S.R.L, SC Urcan S.R.L, SC Carmic S.R.L, SC Fresh Distribution S.R.L, SC Xamus S.R.L, SC Romserg Exim S.R.L, si altele.

Apelanta-contestatoare a arătat că, în atare condiţii, motivat de faptul că în documentele contabile ale societăţii contestatoare, precum şi ale SC ZZZ S.R.L. nu se regăsesc CRM-urile sau alte documente de transport, şi totodată pentru că societăţile furnizoare ce apar pe circuitul de tranzacţionare al produselor achiziţionate de către contestatoare sunt cercetate de către organele de cercetare penală, urmând a se stabili dacă contestatoarea a fost implicată sau nu în circuitul evazionist, s-a apreciat necesar a se institui masuri asigurătorii pe bunurile acestei societăţi, in speţă sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în patrimoniu ce au o valoare de 3.348.908 lei – apelanta-contestatoare precizând că înţelege să critice hotărârea instanţei de fond inclusiv sub aspectul reţinerii greşite a situaţiei de fapt.

Astfel, apelanta-contestatoare a solicitat să se constate faptul că instanţa de fond reţine faptul că aceasta ar fi comercializat carne provenită din statele Uniunii Europene fără să achite TVA, aspect ce rezultă din lipsa documentelor de transport CMR pentru achiziţiile din carne de la SC ZZZ S.R.L. – apreciind că, “aşa cum rezulta din întâmpinarea depusă la dosar, informaţiile primite de către organele fiscale ca urmare a controalelor încrucişate ar rezulta suspiciunea unei activităţi ce are legătură cu evaziunea fiscală, motiv pentru care instanţa nu poate admite că o astfel de măsura nu se poate impune. ”

Apelanta-contestatoare a menţionat că în ceea ce priveşte lipsa CMR-urilor din documentele contabile ale societăţii contestatoare şi ale SC ZZZ S.R.L, solicită instanţei de control să ia act de faptul că CMR-ul împreună factura de transport este un caz particular pentru justificarea transportului către un stat membru UE, fiind dovada pentru scutirea de TVA. – arătând şi că potrivit art. 10 din Ordinul 2222/2006: ”Scutirea de taxa pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 al. 2 lit. a din Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţiile de la pct. 1 si 2 ale aceleiaşi litere a, se justifică pe baza următoarelor documente: a)factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 al. 5 din Codul Fiscal (…) şi în care trebuie să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru; b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi după caz, c) orice alte documente cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare”.

Apelanta-contestatoare a invocat şi art. 5 din Convenţia de la Geneva 1956 la care România a aderat prin Decretul 451/1972, care stipulează că: “Scrisoarea de trăsură este întocmita în trei exemplare originale, semnate de expeditor şi de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ştampilele expeditorului şi transportatorului, dacă legislaţia ţării în care este întocmita scrisoarea de trăsura o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se reţine de transportator.”

Apelanta-contestatoare a mai arătat că în atare condiţii este mai mult decât evident că documentul de transport internaţional CMR nu se poate regăsi în contabilitatea şi a importatorului, şi a SC ZZZ S.R.L. şi, totodată, şi în contabilitatea contestatoarei (în condiţiile în care aceasta este a treia societate în circuitul economic) şi astfel cum însăşi organele de inspecţie fiscală au constatat, aceasta achiziţiona cantităţi mici de carne, sub 5.000 kg/factură la un interval de 3 zile destinate desfacerii cu amănuntul în magazinele acesteia situate in Cluj-Napoca, Bistriţa Năsăud şi Braşov.

Mai mult decât atât, potrivit aceleiaşi Convenţii referitoare la Contractul de Transport Internaţional de Mărfuri pe Şosele (CMR), răspunderea privind întocmirea documentelor de transport revine exclusiv transportatorului – ori în atare condiţii rezultă că societatea contestatoare nu poartă nicio culpa pentru existenţa ori inexistenţa acestor documente de transport şi totodată nu exista obligaţia sa de a deţine în contabilitate aceste documente şi nici nu putea solicita furnizorului remiterea unui astfel de document – apelanta-contestatoare invocând şi clauza FCA Franco Cărăuş, astfel cum aceasta este definită de regulile Intercoms 2000 aplicabile în materie: răspunderea vânzătorului încetează atunci când marfa este predată transportatorului ales de către comparator – solicitând totodată să se ia act de faptul ca societatea contestatoare nu este cumpărătorul mărfurilor, ci importatorul este cumpărătorul mărfurilor.

În ceea ce priveşte posibila participare la aşa-zisul circuit evazionist, apelanta-contestatoare a solicitat a se constata faptul ca şi aceasta motivaţie este lovita de netemeinicie, în condiţiile în care al doilea motiv pentru instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor din patrimoniul contestatoarei este reţinut de către organele fiscale astfel: “În situaţia în care din cercetările penale ce vor fi efectuate de organele de cercetare penală se va stabili ca SC XXXX S.R.L. Măgureni a fost implicată în acest circuit evazionist sau a ştiut că prin achiziţia sa participă la o tranzacţie în legătură cu evaziunea fiscală a taxei pe valoare adăugată, posibilul prejudiciu cauzat bugetului de stat prin deducerea nelegală de TVA este în suma de 2.214.520 lei.”

Faţă de acesta împrejurare, apelanta-contestatoare a solicitat instanţei să ia act de faptul că organele de cercetare penala au întocmit la momentul de fata Rechizitoriul din data de 09.02.2015 în dosarul înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj cu numărul 874/P/2013, prin care s-a dispus trimiterea in judecata a furnizorilor, respectiv a reprezentanţilor SC ZZZ S.R.L. si SC YYY S.R.L. – rechizitoriu pe care înţelege să îl ataşeze motivelor de apel – şi din care arată că rezultă foarte clar că aceasta nu are nicio implicare în circuitul evazionist.

Apelanta-contestatoare solicită ca, în atare condiţii, să se ia act de faptul că în dosarul penal, părţi responsabile civilmente sunt SC ZZZ S.R.L. şi SC Megafresh S.R.L, prejudiciul reţinut în sarcina inculpaţilor fiind în total de 6.440.933 lei din care 3.491.890 lei cauzat prin SC ZZZ S.R.L. (societate de la care contestatoarea a achiziţionat mărfuri) – mai mult, contestatoarea apare în cuprinsul actului de sesizare încheiat de către organele penale ca fiind cumpărător de bună credinţă, situaţie care în mod cert contrazice ipoteza potrivit căreia contestatoarea ar fi fost implicată in vreo modalitate în acest circuit.

Totodată, apelanta-contestatoare a solicitat să se constate faptul ca reprezentantul său zonal, dl. Banciu Florin Ioan, are calitatea de martor in dosarul penal, declarând faptul ca a cumpărat produse de la SC ZZZ S.R.L. tocmai pentru că aveau un preţ foarte bun – arătând că în aceeaşi situaţie sunt şi alte societăţi comerciale, cum sunt SC Cosm Fan Carmangerie S.R.L, SC Salamandra Plus S.R.L, SC Urcan S.R.L, SC Carmic S.R.L, SC Fresh Distribution S.R.L, SC Xamus S.R.L, SC Romserg Exim S.R.L, si altele, care au achiziţionat de asemenea carne de la aceşti furnizori şi care au calitatea de martori în dosarul penal, nefiind luate niciun fel de măsuri împotriva acestora.

Apelanta-contestatoare a arătat că, în atare condiţii, respectiv în urma cercetărilor penale terminate la acest moment, este mai mult decât evident faptul că societatea contestatoare nu a fost implicată în circuitul evazionist şi nici nu a avut cunoştinţă că participă la o tranzacţie în legătură cu evaziunea fiscală, dovada fiind Rechizitoriul întocmit de către organele de cercetare penală care atestă faptul că, contestatoarea a fost cumpărător de bună credinţă – apreciind aşadar că, inclusiv sub acest aspect, măsura asiguratorie a sechestrului dispusă pe bunurile din patrimoniul său este nejustificată.

A mai solicitat apelanta să se aibă în vedere faptul că sechestrul asigurător a fost definit în doctrină ca fiind o măsură de conservare, prin intermediul căreia se asigură scopul de a fi valorificat un bun, astfel încât la momentul obţinerii unui titlu executoriu să poată fi acoperit prejudiciul stabilit in cauza, iar ANAF a luat masuri asigurătorii pentru ca, în măsura în care cercetările ar fi stabilit participarea contestatoarei la activitatea infracţională, să fie asigurată recuperarea prejudiciului – ori, la acest moment există dovada că în urma cercetărilor efectuate de către organele penale s-a stabilit fără niciun dubiu nevinovăţia SC XXXX S.R.L. şi totodată faptul că această societate nu are nicio implicare.

Totodată, apelanta-contestatoare a subliniat că scopul principal al măsurii nu trebuie să fie legat în niciun fel de prejudicierea activităţii societăţii în plan economic şi social, magistratul fiind chemat să vegheze la respectarea cerinţei unui just echilibru – cu alte cuvinte, trebuie respectat principiul proporţionalităţii, din perspectiva faptului că măsura instituită nu trebuie să fie excesivă şi trebuie dispusă în limitele strict necesare scopului pentru care acest mecanism a fost instituit de către legiuitor – ori, este evident că în contextul în care furnizorului SC ZZZ S.R.L. i s-a stabilit în dosarul penal nr. 874/P/2013 -dosar înregistrat la instanţa cu numărul 561/117/2015 pe rolul Tribunalului Cluj, un prejudiciu de 3.491.890 lei de care este răspunzător, este nejustificată măsura sechestrului asupra bunurilor din patrimoniul societăţii contestatoare, cumpărător de bună credinţă, ce au o valoare de 3.348.908 lei, în contextul în care în urma cercetărilor derulate, această societate nu are nicio culpă şi nicio implicare în lanţul evazionist – cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a statuat in practica, este imperios necesar ca între cuantumul prejudiciului şi valoarea tuturor bunurilor sechestrate să existe o corelare care să poată justifica măsura dispusă, această corelare neexistând în cauză, atâta vreme cât măsura, ce a fost instituită asupra tuturor bunurilor, depăşeşte cu mult valoarea pentru care de fapt a fost instituită.

Apelanta-contestatoare a mai arătat că, faptul că potrivit bazei ANAF societăţile mai sus menţionate reprezentând furnizori ai contestatoarei nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile declarative legale, nu este culpa societăţii contestatoare, care a arătat şi că nu există o răspundere solidară prevăzută de lege, întrucât aceasta a achitat preţul către furnizorii săi prin bancă, astfel că, cu atât mai puţin poate genera culpa contestatoarei comportamentul furnizorilor acesteia, invocând în sensul arătat şi Convenţia de la Geneva şi OG 93/2003 republicata.

Apelanta-contestatoare a subliniat şi că, dacă din cercetările efectuate, ar fi rezultat participaţia infracţională a SC XXXX S.R.L, in mod cert, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj ar fi dispus trimiterea în judecată a reprezentanţilor acestei societăţi şi ar fi dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale – ori, în cauza penală au fost luate măsuri numai faţă de persoanele şi societăţile implicate.

Mai mult, apelanta-contestatoare a arătat că potrivit Deciziei de instituire masuri asigurătorii emisa la data de 01.11.2013 “SC ZZZ S.R.L. a declarat integral prin declaraţiile informative 394 livrările efectuate către societatea contestatoare” (fila 3 paragraf 6), ceea ce înseamnă că societatea contestatoare a înregistrat şi a achitat corect obligaţiile fiscale – subliniind încă o dată şi că prejudiciul stabilit în dosarul penal prin Rechizitoriul din data de 09. 02.2015, cauzat de către SC ZZZ S.R.L. este de 3.491.890 lei, iar sechestrul s-a instituit asupra bunurilor societăţii contestatoare în valoare de 3.348.908 lei, depăşind astfel 150% din creanţa fiscala cu care ANAF CLUJ s-a constituit parte civilă, aşadar cu încălcarea art. 142 din OG 93/2003.

În atare condiţii, faţă de netemeinicia motivelor care să justifice aceasta măsură, precum şi faţă de încălcarea flagrantă a legii privind condiţiile de admisibilitate ale impunerii sechestrului asigurător asupra bunurilor societăţii contestatoare, apelanta-contestatoare a solicitat să se admită apelul cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare formulate de aceasta.

În drept, apelanta-contestatoare a invocat art. 466 C. proc. Civila.

În susţinerea apelului, apelanta-contestatoare a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri – pe care le-a ataşat la dosar, ataşând rechizitoriul întocmit in dosarul de cercetare penala nr. 874/P/2013 ce cuprinde 148 de file.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 27229/281/2013 la data de 11.09.2015.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală şi pe fond, menţinerea actelor atacate ca temeinice şi legale – reiterând aspectele invocate prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, fără referiri concrete la motivele de apel formulate în cauză.

Examinând cauza în raport de sentinţa apelată, situaţia de fapt reţinută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate şi, ţinând seama de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că apelul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente ce vor fi expuse în continuare:

Apelanta – contestatoare a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond apreciind, pe de o parte că aceasta este sumar motivată cu privire la capetele de cerere formulate, ceea ce echivalează practic cu nemotivare, iar pe de altă parte apreciind că soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei la executare formulată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în condiţiile în care raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză a concluzionat că, apelanta contestatoare nu are obligaţie restantă pentru TVA la bugetul de stat şi nici faţă de furnizorul său SC ZZZ S.R.L. – probă ce a fost însă înlăturată nemotivat de prima instanţă, cu atât mai mult cu cât din întregul probatoriu nu a rezultat săvârşirea de către contestatoare a vreunei abateri de la regulile şi normele fiscale de natură a justifica menţinerea deciziei şi proceselor verbale de sechestru contestate, iar această situaţie a fost confirmată şi de organele de cercetare penală – din rechizitoriul Parchetului de pe lângă tribunalul Cluj întocmit la 9.02.2015 şi depus în copie la dosar în apel, rezultând că apelanta contestatoare nu a avut nici o implicare în circuitul evazionist.

Analizând considerentele sentinţei apelate, în raport de motivele de apel formulate, tribunalul constată că, deşi nu se poate reţine efectiv nemotivarea respectivei sentinţe, modalitatea în care s-a făcut această motivare este totuşi nu numai extrem de succintă faţă de complexitatea cauzei, dar nici nu se raportează mod concret la apărările formulate şi nici nu justifică soluţia pronunţată care apare contradictorie faţă de probatoriile administrate, fără a se analiza în mod efectiv modalitatea de apreciere a acestora.

Astfel, în cauză s-a administrat, în faţa instanţei de fond proba cu înscrisuri, precum şi proba cu expertiză tehnică specialitate contabilitate ce a fost întocmită în cauză de expert tehnic Cristescu Daniela – concluziile raportului de expertiză, în urma analizării detaliate a documentelor fiscale în raport de prevederile legale incidente, fiind că SC XXXX SRL nu înregistrau obligaţii restante la bugetul de stat şi nici faţă de furnizorul SC ZZZ SRL, suma de 11.441.681,07 inclusiv TVA fiind achitată integral numai prin operaţiuni bancare.

Deşi, niciuna din părţi nu a contestat concluziile raportului de expertiză contabilă, instanţa de fond însăşi reţinând că din conţinutul acestuia rezultă „atitudinea corectă faţă de bugetul de stat” invocată de către contestatoare, aceeaşi instanţă apreciază însă, fără nicio susţinere în probele administrate în dosarul de fond că, în ciuda acestei atitudini corecte confirmată prin raportul de expertiză contabilă, „instanţa nu poate admite că o astfel de măsură nu se poate impune şi că, odată cu aceasta nu se urmăreşte o decimare a activităţii  ci doar ca o marjă de control în efectuarea unor operaţiuni legale”.

Or, în condiţiile în care până la această concluzie, motivarea instanţei de fond a constat doar într-un extrem de succint şi incomplet istoric al desfăşurării operaţiunilor de control fiscal în cauză, concluzia menţionată, pe lângă faptul că vine într-o totală contradicţie cu probatoriile administrate, acreditează ideea că şi în situaţia bunei credinţe a contestatoarei, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii şi procesele verbale de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând apelantei contestatoare, se poate justifica practic doar într-un scop preventiv, ca „o marjă de control” în cazul în care societatea contestatoare s-ar putea face la un moment dat vinovată de încălcarea unor prevederi legale.

Mai mult, prima instanţă apreciază că printr-o asemenea  măsură „preventivă”, nu se urmăreşte „decimare a activităţii” deşi din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei rezultă cu claritate că indisponibilizarea a unei serii de bunuri mobile şi imobile  ale apelantei contestatoare s-a făcut pentru o valoare superioară celei estimată la modul ipotetic de către organele fiscale.

De asemenea această măsură nu este practic temeinic motivată în condiţiile în care după cum precizează chiar intimata în întâmpinarea depusă la instanţa de fond „în situaţia în care din cercetările ce vor fi efectuate de organele de cercetare fiscală, se va stabili că SC XXXX SRL a fost implicată în circuitul evazionist sau a ştiut că prin achiziţia sa participă la o tranzacţie în legătură cu evaziunea frauduloasă a TVA, posibilul prejudiciu cauzat bugetului de stat prin deducerea nelegală a TVA, este în sumă de 2.214.520 lei”.

Cu toate acestea, măsura sechestrului s-a făcut asupra unor bunuri din patrimoniul contestatoarei având o valoare totală de 3.348.908 lei, fiind evident că măsurile dispuse au fost de natură să creeze un prejudiciu şi o vătămare gravă societăţii contestatoare – în condiţiile în care exista deci, doar o presupusă culpă a acesteia şi un prejudiciu potenţial adus bugetului de stat, iar valoarea bunurilor indisponibilizate depăşea cu mult chiar şi estimarea organelor fiscale.

Mai mult, urmare a cercetărilor penale cu privire la circuitul evazionist în care s-a presupus de organele fiscale că ar fi implicată şi apelanta contestatoare, s-a constatat că aceasta nu a fost implicată în respectivul circuit şi nici nu a avut cunoştinţă că participă la o tranzacţie în legătură cu evaziunea fiscală, în condiţiile în care din rechizitoriul întocmit la 9.02.2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 874/P/2013 ataşat în copie la dosarul de apel, rezultă practic faptul că apelanta – contestatoare a fost un cumpărător de bună credinţă, reprezentantul său fiind audiat doar în calitate de martor, iar în legătură cu aceasta neconstatându-se săvârşirea niciunei infracţiuni.

Constatând deci că în cauză nu se poate reţine reaua credinţă şi culpa apelantei contestatoare, tribunalul constată netemeinicia emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 6018/01.11.2013, precum şi a celor patru procese verbale de sechestru asigurator emise în baza acesteia şi a căror desfiinţare  în totalitate s-a cerut prin prezenta contestaţie la executare.

Tribunalul, constată, totodată că în faţa instanţei de fond apelanta contestatoare a invocat în mod repetat lipsa culpei şi a relei credinţe reţinute în sarcina sa, precum şi faptul că luarea oricăror măsuri asiguratorii trebuia justificată clar de organul fiscal care era ţinut să demonstreze în mod obiectiv în ce constă şi din ce rezultă în speţă pericolul iminent de a se sustrage  de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau de a prejudicia bugetul prin ascunderea sau risipirea patrimoniului.

Or, toate aceste aspecte au fost practic ignorate de prima instanţă, care s-a limitat la a reţine, după cum s-a arătat, că singura justificare a măsurilor asigurătorii dispuse ar fi una preventivă, fără a face însă nicio referire concretă la vreunul din criteriile obiective care ar trebui să motiveze asemenea măsuri şi nici la probatoriile administrate în cauză, care nu numai că au susţinut măsurile contestate, dar chiar au dovedit netemeinicia şi nelegalitatea acestora în cauză.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind fondat, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 480 C.pr.civ îl va admite şi va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va admite contestaţia la executare şi, pe cale de consecinţă, va anula actele de executare contestate, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 6018/01.11.2013 emisă de AJFP Prahova – Inspecţia Fiscală Contribuabili Mijlocii; Procesul verbal de sechestru asigurător nr.114275/01.11.2013; Procesul verbal de sechestru asigurător nr.114276/01.11.2013; Procesul verbal de sechestru asigurător nr.114277/01.11.2013 şi Procesul verbal de sechestru asigurător nr.114278/01.11.2013.

De asemenea în temeiul art.453 N.c.pr.civilă va lua act de declaraţia apelantei în sensul că înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.