Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. 2374/270/2010 contestatoarea SC M. SRL a chemat în judecată pe intimata SC P.T. SRL Oneşti solicitând a fi constatată nulitatea actelor de executare imobiliară în dosarul de executare silită nr. 279/2009, anularea publicaţiei de vânzare din 4 mai 2010 şi suspendarea provizorie a executării silite.
Prin sentinţa civilă nr. 2426/7.09.2010 cauza a fost soluţionată pe excepţia tardivităţii, respingându-se acţiunea ca tardiv formulată.
Prin decizia nr. 552/14.12.2010 a Tribunalului Bacău a fost admis recursul contestatoarei şi s-a trimis cauza spre rejudecare. S-a reţinut că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii şi de asemenea că, prin răspunsul la întâmpinare (fila 89 dosar fond), contestatoarea a precizat că înţelege să conteste doar publicaţia de vânzare.
Aşa fiind, instanţa s-a limitat la a analiza cauza conform deciziei susmenţionate.
Prin sentinţa nr. 947/22.03.2011, Judecătoria Oneşti a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Contestatoarea a arătat în precizările depuse la filele 21-22 dosar care sunt motivele contestării publicaţiei de vânzare din data de 29.03.2010.
Astfel, s-a referit la faptul că doreşte anularea deoarece nu a avut cunoştinţă de titlul executoriu.
Acest motiv de anulare a fost înlăturat deoarece nu constituie un temei pentru a conduce la nulitatea relativă a unui act.
De altfel, la dosarul de executare procedura este îndeplinită la sediul din Oneşti, jud. Bacău (fila 77 dosar) pentru publicaţia de vânzare contestată.
Prin adresa nr. 8/19.02.2010 adresată de contestatoare, prin administrator, executorului judecătoresc, aceasta îi aduce la cunoştinţă care este sediul social al firmei (Oneşti), dar din cuprinsul adresei rezultă că avea cunoştinţă de actele procedurale efectuate (fila 66).
De altfel şi anterior emiterii acestei adrese procedura s-a efectuat în Oneşti, după cum rezultă din procesul verbal de la fila 65 dosar – procedură prin afişare, dar legală – din data de 16.02.2010.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a constatat că nu sunt motive de anulare sau desfiinţare a publicaţiei de vânzare imobiliară în dosarul nr. 279/2009 al B.E.J. P.V. şi că aceasta nu prezintă neregularităţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C M. SRL ONEŞTI, solicitând în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea contestaţiei la executare, astfel cum a fost formulată.
În motivare, recurenta a arătat că instanţa nu a cercetat şi nu s-a pronunţat cu privire la contestaţia la raportul de expertiză efectuat în cauză, deşi prin decizia de casare nr. 552/14.12.2010 a Tribunalului Bacău nu s-a stabilit vreo interdicţie de analizare şi a celorlalte motive ale contestaţiei.
Pe fondul cauzei, recurenta a menţionat că nu i s-au comunicat titlurile executorii reprezentate de procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, contrar art. 387 al. 1 pct. 4 C. pr.civ. Astfel, este în imposibilitatea de a verifica corectitudinea acestor sume şi legalitatea imputării lor la plată, mai ales că la dosarul cauzei nu există dovezi clare privind plata de către creditor a unui onorariu de executor şi a unor cheltuieli de executare.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat întrucât recurenta nu a contestat debitul stabilit prin sentinţa civilă nr. 1286/23.04.2009, ci doar a învederat că a plătit parţial penalităţile stabilite prin acest titlu, plată care nu a fost luată în calcul de executor.
Recurenta a mai arătat că nu a fost înştiinţată în mod legal despre data stabilită pentru stabilirea preţului de vânzare la licitaţie, citaţia emisă în acest fel nefiind afişată la sediul său, ci la o altă adresă, aspect dovedit de înscrisul de la fila 13 dosar fond. Deşi i-a comunicat executorului acest lucru, acesta a refuzat să refacă procedura, încălcând prevederile art. 411 pct. 3 C. pr.cciv, astfel încât recurenta nu a putut să-şi dea acordul la preţul de vânzare al imobilului.
În dovedirea acestor împrejurări, recurenta a propus proba cu martori, instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia, deşi era utilă soluţionării cauzei.
În final, recurenta a precizat că instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii raportului de expertiză cauzată de faptul că acest act nu i-a fost comunicat, nu a fost convocată la data efectuării acestuia (contrar art. 18 şi art. 21 pct. b din OG nr. 2/2000), iar raportul de expertiză nu menţionează nicăieri concret metoda folosită pentru a se stabili preţul de circulaţie al imobilului şi nici actele normative avute în vedere.
Întrucât publicaţia de vânzare contestată prevede un preţ calculat în baza unei expertize nule, recurenta a menţionat că şi acest act de executare trebuia anulat, iar instanţa trebuia să se pronunţe cu privire la acest motiv de contestaţie.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 al. 5 C. pr.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata nu a formulat în termen legal întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs, dar a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi obligarea recurentei la plat cheltuielilor de judecată.
Analizând actele dosarului, instanţa apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti la data de 2.04.2010, contestatoarea-recurentă a formulat contestaţie la executare împotriva publicaţiei de vânzare întocmită de BEJ P.V. în dosarul de executare nr. 279/2009, solicitând în principal, anularea actelor procedurale de executare imobiliară, iar în subsidiar, anularea publicaţiei de vânzare.
Prin răspunsul al întâmpinare de la fila 89, contestatoarea-recurentă şi-a precizat acţiunea, menţionând că a sa contestaţie vizează publicaţia de vânzare.
După casarea sentinţei nr.2426/7.09.2010, pronunţată în primul ciclu procesual, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la termenul din 15.02.2011, contestatoarea-recurentă face iarăşi precizări la acţiune (filele 21-22), în care menţionează că actele de executare ce fac obiectul contestaţiei la executare sunt publicaţia de vânzare din 29.03.2010 şi raportul de expertiză din 15.03.2010, detaliind motivele cererii sale.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa de recurs apreciază că în mod corect prin sentinţa recurată s-a analizat numai legalitatea şi temeinicia publicaţiei de vânzare.
Potrivit art. 315 al. 3 c. pr.civ, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate în faţa instanţei a cărei hotărîre a fost casată.
În speţă, instanţa apreciază că cererea prin care contestatoarea a invocat neregularităţile raportului de expertiză reprezintă de fapt o completare şi nu precizare a acţiunii, întrucât cuprinde motive noi, diferite de cele prezentate iniţial în primul ciclu procesual. Cererea modificatoare a fost formulată nu numai cu mult după prima zi de înfăţişare, dar a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis stabilite, în sensul dispoziţiilor art. 315 al. 3 c. pr.civ, limite ce nu pot fi ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii, care nu exista la data la care s-a judecat cauza prima dată.
Dată fiind existenţa acestor prevederi legale, nu era nevoie de o interdicţie expresă a deciziei de casare care să limiteze rejudecarea, astfel cum susţine recurenta.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa nu va analiza motivul de recurs privind nulitatea raportului de expertiză, cu toate argumentele sale.
Cu privire la nelegala citare a recurentei pe parcursul executării silite, instanţa observă că toate dovezile de îndeplinire a procedurii de citare menţionează faptul că citaţiile au fost afişate pe uşa principală a clădirii , adresa indicată de recurentă.
Conform art. 100 al. 4 C. pr.civ, procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit.
Prin urmare, înscrisul de la fila 13 dosar fond şi nici o altă eventuală declaraţie de martor nu este de natură a înlătura veridicitatea celor menţionate în dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare, atâta timp cât aceste acte nu au fost anulate. Aşadar, proba cu martori propusă de contestatoare nu era utilă soluţionării cauzei.
Pe de altă parte, faţă de înscrisul de la fila 69 dosar fond, prin care contestatoarea îi cere explicaţii executorului cu privire la forma de executare silită aleasă, instanţa de recurs apreciază că la data de 26.02.2010, contestatoarea-recurentă avea cunoştinţă despre executarea silită începută împotriva sa. Prin urmare, cel mai târziu din acest moment, aceasta avea la dispoziţie 15 zile pentru a formula contestaţie la executare (art. 401 C pr.civ.) Or, ea a introdus prezenta acţiune la data de 2.04.2010.
Cu privire la necomunicarea titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de stabilire cheltuielilor de executare, inexistenţa la dosarul cauzei la dovezii plăţii acestor cheltuieli de către creditor, precum şi achitarea parţială a debitului, instanţa apreciază că acestea reprezintă motive de contestaţie la executarea silită însăşi, motive care trebuiau formulate în termenul prevăzut de art. art. 401 lit. c C pr.civ. Mai mult, prezenta contestaţie vizează doar publicaţia de vânzare din 29.03.2010, iar în baza principiului disponibilităţii, analiza instanţei trebuie să se limiteze doar la legalitatea şi temeinicia acestui act de executare, nu a întregii executări.
Cu privire la valoarea spaţiului scos la vânzare prin licitaţie, instanţa reţine că această valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în dosarul de executare silită. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, în prezentul cadru procesual nu poate fi analizată legalitatea şi temeinicia acestui raport de expertiză.
Pentru toate aceste motive şi având în vedere că de fapt nu au fost invocate neregularităţi ale actului de executare contestat (publicaţia de vânzare), în baza art. 312 c. pr.civ, instanţa va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 c. pr.civ., instanţa va obliga recurenta să-i plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
