S.C. – 955/04.05.2012
Contestaţie la executare
Instanţa de rejudecare nu este ţinută de indicaţiile deciziei de casare atunci când acestea exced cadrului prevăzut de art. 315 alin. 1 C.pr. civilă
Constată că , prin contestaţia la executare înregistrată iniţial pe rolul acestei instanţe la data de 15.11.2010 , contestatoarea S.C. A. D. S.A. , cu sediul în D., str. C. V., nr.- , jud. S. , a solicitat , în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare a Finanţelor Publice – Administraţia Finanţelor Publice M. – prin reprezentant Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului S. , cu sediul în S. , Calea D. , nr.- , jud. S. , ca , prin sentinţa care se va pronunţa , să se constate nelegalitatea executării silite pornite împotriva sa în dosarul execuţional A 17 nr.15919/2010 , şi că debitul societăţii contestatoare în cuantum de 724.427 lei a fost stins prin efectul legii în baza Ordinului comun nr.1229/22.11.2005 emis de Ministerul Agriculturii , Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor.
În motivarea contestaţiei la executare se invocă argumente privind stingerea debitului contestatoarei în baza unor acte normative .
În drept sunt invocate prevederile art.399 şi urm. C.proc.civ. raportat la art.3711 alin.2 şi art.3715 lit. a C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată , intimatul a invocat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei , iar , pe fondul cauzei , a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acesteia .
Prin sentinţa civilă nr.1874/12.07.2011 pronunţată de Judecătoria Mediaş în primul ciclu procesual s-a respins contestaţia la executare .
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea .
Prin decizia civilă nr.57/20.01.2012 a Tribunalului Sibiu s-a admis recursul , a fost casată sentinţa atacată , iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond .
În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că instanţa de fond a lăsat nesoluţionat fondul cauzei întrucât nu a dezlegat împrejurarea stingerii debitului , astfel cum a susţinut contestatoarea , şi că la rejudecare , după ce instanţa va lămuri toate împrejurările legate de stingerea debitului , se va putea pronunţa în funcţie de acestea asupra excepţiei tardivităţii cererii privind constatarea nelegalităţii executării silite .
Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa de rejudecare a reţinut următoarele :
Contestatoarea a învestit instanţa de executare cu o „contestaţie la executare” , întemeiată pe dispoziţiile art.399 şi urm. C.proc.civ.
Este neîndoielnic faptul că cererea dedusă judecăţii are natura juridică a unei contestaţii la executare , de vreme ce se invocă dispoziţiile art.399 şi urm. C.proc.civ. , care reprezintă dreptul comun în materia contestaţiei la executare , şi având în vedere obiectul acestei cereri , care vizează nelegalitatea executării silite .
Chiar dacă contestatoarea nu arată în mod explicit că solicită anularea ori încetarea executării silite înseşi , şi formulează atipic cerinţele sale , solicitând să se constate nelegalitatea executării silite ca urmare a constatării stingerii debitului societăţii , sintagmă de altfel preluată de instanţa de casare , nu există nici un dubiu , cu atât mai mult cu cât redactarea contestaţiei a fost realizată de avocatul părţii contestatoare , că suntem în prezenţa unei contestaţii la executare , pentru că doar pe calea contestaţiei la executare se poate invoca nelegalitatea executării silite înseşi sau nelegalitatea actelor de executare silită luate separat , astfel cum reiese din prevederile art.399 C.proc.civ. , dar şi din cele ale art.404 alin.1 C.proc.civ. , potrivit cărora : „ dacă admite contestaţia la executare , instanţa , după caz , anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia , dispune anularea ori încetarea executării înseşi (…)”.
Contestaţia la executare dedusă judecăţii în cauză a fost înregistrată la Judecătoria Mediaş la data de 15 .11.2010 , în condiţiile în care este dovedit că debitoarea contestatoare a primit somaţia emisă de organul fiscal în dosarul execuţional A 17 nr.15919/2010 la data de 28.07.2010 ( aflată la fila 8 dosar – cu dovada de înregistrare la sediul contestatoarei ) .
Aşadar , fără să invoce că ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei , contestatoarea introduce contestaţia la executare după aproape 4 luni de la primirea somaţiei .
Legiuitorul a stabilit în mod imperativ termenul în care se poate face contestaţie la executare , fără să lase loc de interpretare , în sensul că s-ar admite excepţii de la această regulă atunci când debitorul invocă stingerea debitului în orice modalitate , aşa cum se invocă în speţă .
Astfel , potrivit art.401 alin.1 C.proc.civ. contestaţia se poate face în termen de 15 zile , în orice ipoteză prevăzută de textul legal , anume şi în cazul în care debitorul contestă executarea silită însăşi , caz în care termenul de 15 zile curge de la data la care acesta a primit somaţia ori de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare , în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie .
Aceleaşi dispoziţii sunt prevăzute şi de legea specială aplicabilă executării silite a creanţelor bugetare , cum este cazul în speţă : „ contestaţia se poate face în termen de 15 zile , sub sancţiunea decăderii , de la data când a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod(…) ( art.173 alin.1 din O.G.92/2003 ) .
Aşadar , fiind în mod indubitabil vorba de o contestaţie la executare , care poate fi formulată în termenul prevăzut de lege , sub sancţiunea decăderii , instanţa reţine că aceasta nu a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege , care curge , în speţă , de la data primirii de către contestatoare a somaţiei , astfel că debitoarea este decăzută din dreptul de a mai contesta executarea silită însăşi , indiferent ce motiv ar invoca .
Instanţa de casare a impus instanţei de rejudecare să analizeze iniţial fondul cauzei şi abia după aceea să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii .
Potrivit dispoziţiilor art.315 alin.1 C.proc.civ. „ în caz de casare , hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate , precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
În speţă , instanţa de recurs nu a adus dezlegat vreo problemă de drept şi nu a hotărât asupra administrării unor probe ( în primă instanţă s-a administrat probatoriul necesar soluţionării fondului cauzei ) , astfel că instanţa de rejudecare nu este obligată să dea curs indicaţiilor instanţei de recurs în sensul analizării fondului cauzei înainte de analizarea şi pronunţarea asupra excepţiei tardivităţii , cu atât mai mult cu cât , în baza prevederilor imperative ale art.137 alin.1 C.proc.civ.” instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos , în totul sau în parte , cercetarea în fond a pricinii”.
Excepţia tardivităţii este o excepţie de procedură , peremptorie , ceea ce presupune că , odată admisă , are drept consecinţă respingerea sau anularea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege .
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse , va fi admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare , cu consecinţa respingerii ca tardivă a contestaţiei la executare formulată de contestatoare .
