Necomunicarea actelor constatatorea ale unei creanţe înlătură caracterul lor executoriu


NECOMUNICAREA ACTELOR CONSTATATOREA ALE UNEI CREANŢE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL LOR EXECUTORIU

În ce priveşte titlurile de creanţă fiscală, instanţa reţine că nu există la dosar dovada comunicării lor, fiind încălcată astfel obligaţia prevăzută de art. 141 cod procedură fiscală şi astfel titlurile de creanţă nu au devenit executorii, întrucât termenul de plată nu a început să curgă şi în consecinţă instanţa va dispune anularea executării efectuate în baza acestor două titluri de creanţă, întrucât nu au devenit titluri executorii, aşa cum solicită art. 141 alin.1 cod procedură fiscală.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5290/2015, pronunţată în dosarul nr. 1020/190/2015

Prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, contestatorul C.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata AJFP BN, să dispună anularea titlului executoriu nr. X/27.01.2015 şi a somaţiei de plată nr. Y emise de intimată, privind plata sumei de 288,00 lei, ca fiind nelegale.

În motivare arată că documentele menţionate în Titlul executoriu, prin care s-a evidenţiat suma de plată, nu i-au fost comunicate şi nu are cunoştinţă ce reprezintă aceste sume.

În drept, a invocat prev. art. 44, 172-173, art. 205 din OG 92/2003.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-9).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca fiind neîntemeiată.

În motivare arată că suma de 288 lei provine din „venituri din amenzi” aplicate de către alte instituţii de specialitate (225 lei) şi obligaţii de plată accesorii (29 lei+19 lei).

În urma preluării debitului în cuantum de 225 lei, reprezentând contravaloarea amenzii aplicate contestatorului de către CNADNR SA-CESTRIN prin procesul verbal seria R13 nr. 0047942/09.04.2013, organul fiscal a procedat la emiterea titlului executoriu şi a somaţiei atacate, în conformitate cu prev. art. 140 din OG 92/2003.

Intimata a precizat că celelalte sume contestate provin din contribuţia socială de asigurări de sănătate aferentă perioadei în care contestatorul a desfăşurat activitatea independentă.

Intimata apreciază contestaţia la executare ca fiind introdusă cu rea credinţă, solicitând instanţei aplicarea unei amenzi în sarcina contestatoarei cuprinsă între 50 lei şi 1000 lei.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 18-25).

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :

Potrivit art. 711 cod procedură civilă: „(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii. (2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum şi a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condiţiilor legale.  (4) Împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare.”

Se recunoaşte astfel dreptul oricărei persoane interesate sau vătămate de o executare silită sau un act de executare silită să obţină anularea executării silite sau a actului de executare nelegal întocmit.

În cauză de faţă, contestatorul a solicitat anularea somaţiei nr. X  şi a titlului executoriu nr. Y/27.01.2015 emise de intimat.

În cauză titlurile de creanţă devenite în condiţiile codului de procedură fiscală titluri executorii fiscale sunt: 1) DIPA nr. 6301190123684/28.01.2014 pentru 9 lei, 2) document nr. 630119012368 din 28.01.2014 pentru 6 lei, 3) PV nr. 0047942/09.04.2013 pentru 225 lei, 4) DEC ACC nr. 630141457247/08.07.2014 pentru 29 de lei, 5) DEC ACC nr. 6301424674232/14.10.2014 pentru 19 lei.

Contestatorul susţine că aceste acte de executare sunt nelegale întrucât nu i s-au comunicat titlurile  de creanţă conform art. 141 cod procedură fiscală.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse de intimată la filele 48, 51 şi 40, dovezi de primire scrisoare recomandată, respectiv proces verbal de afişare, instanţa reţine că în data de 20.10.2014, 22.07.2014 şi 28.03.2014, contestatorului i-au fost comunicate: DEC ACC nr. 6301424674232/14.10.2014 pentru 19 lei (fila 46-47), DEC ACC nr. 630141457247/08.07.2014 pentru 29 de lei(filele 49-50) şi PV nr. 0047942/09.04.2013 pentru 225 lei, astfel că instanţa reţine că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 141 cod procedură fiscală, titlurile fiscale devenind executorii prin comunicarea lor şi expirarea termenului de plată, astfel că va fi respinsă contestaţia la executare formulată împotriva executării celor trei titluri de creanţă.

Raportat la data emiterii celor trei titluri de creanţă şi data comunicării lor, instanţa reţine că intimatul şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a celor trei titluri de creanţă anterior menţionate.

În ce priveşte titlurile de creanţă fiscală  DIPA nr. 6301190123684/28.01.2014 pentru 9 lei, 2) document nr. 630119012368 din 28.01.2014 pentru 6 lei, instanţa reţine că nu există la dosar dovada comunicării lor, fiind încălcată astfel obligaţia prevăzută de art. 141 cod procedură fiscală şi astfel titlurile de creanţă nu au devenit executorii, întrucât termenul de plată nu a început să curgă şi în consecinţă instanţa va dispune anularea executării efectuate în baza acestor două titluri de creanţă, întrucât nu au devenit titluri executorii, aşa cum solicită art. 141 alin.1 cod procedură fiscală.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul C.M.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, apelantul C.M., apreciind  sentinţa atacată ca fiind nelegală.

Tribunalul, în baza art. 480 alin.1 şi 2 Cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul C.M. împotriva sentinţei civile nr. 5290/2015 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul nr. 1020/190/2015 şi va admite apelul declarat de apelanta AJFP BN împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o va schimba, în sensul că va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul C.M. în contradictoriu cu intimata AJFP Bistriţa-Năsăud.