Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova sub nr. X din 12.08.2015, contestatorii O.A. şi D.M. Au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr.X/E/2011 al BEJ C.C., pornite la cererea creditorului S.C. C.F.S. S.R.L., solicitând admiterea contestaţia si anularea somaţiilor de executare nr.X/E/201 din 29.07.2015, comunicate poștal pe data de 03.08.2015, constatând inclusiv perimata executarea silita. Solicită si plata cheltuielilor de judecata.
În motivare arată că prin cele 2 somaţii mai sus – menţionate, comunicate poştal pe data de 03.08.2015, s-a continuat executarea silita împotriva lor, conform titlului executoriu si anume contractului de credit bancar nr.222/14.05.2007, încheiat intre Banca Comerciala Romana S.A., prin Sucursala Orşova si ei. Arată că, această executare, începută sub imperiul legii vechi si anume a Codului de Procedura Civila din 1865 si anume prin somaţia nr.288 E/2011 din 01.07.2011, s-a perimat in prezent, raportat la dispoziţiile art.389 alin.(l) din acest cod de procedura civila din 1865, întrucât a trecut mai mult de 6 luni de la îndeplinirea ultimului act de executare silita. Mai arată că ultimul act de executare silita a fost o plata de 500 lei, achitata la data de 06.12.2011, potrivit chitanţei nr.03040, eliberata de executorul judecătoresc şi ca atare, trecând peste 3 ani si creditorul rămânând in pasivitate, executarea s-a perimat de drept si solicită desfiinţarea ei.De altfel, mai precizează că executarea silita s-a perimat inclusiv raportat la dispoziţiile art.696 – 697 NCPC.
Pe de alta parte, arată că neexistând în contractul de credit bancar, reprezentând titlul executoriu, clauze privind posibilitatea cesiunii de creanţa unor terţe persoane, cum este, de altfel si creditorul SC C.F.S. SRL, aceasta nu le este opozabila, mai ales, ca trebuia făcuta in baza legii vechi, in vigoare la data încheierii contractului, din anul 2007 si anume art.1393 din Codul civil anterior, ce presupune notificarea si acceptarea cesiunii si de către ei, debitorii – cedaţi.Cum nu au fost nici notificaţi si nici nu au acceptat-o, cesiunea de creanţa contestata nu îndeplineşte condiţiile de validitate in ceea ce îi priveşte, iar formele de executare silita criticate si pornite la cererea creditorului-intimat sunt nule si neavenite, caci fata de acest creditor-recuperator nu au nici o obligaţie.
În drept şi-au întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art.711 si următoarele din NCPC.
În dovedire au depus: somaţiile nr.288 E/201 din 29.07.2015, comunicate poștal pe data de 03.08.2015; somaţia nr.288 E/2011 din 01.07.2011 si procesul-verbal privind cheltuielile de executare din 01.07.2011; contractul de credit bancar nr.222/14.05.2007; cele 5 chitanţe de plata, nr. 03040/06.12.2011, 02990/01.11.2011, 02886/27.09.2011, 02798/24.08.2011 si 02754/20.07.2011.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei.
În cauză a fost depus dosarul de executare nr.288/E/2011 (filele 23-106).
Intimata a depus la 31.08.2015 întâmpinare.
Cu privire la invocarea perimării executării silite, învederează instanţei faptul că ultimul act de executare a fost cel reprezentat de solicitarea efectuării unei noi interogări a locului de muncă al debitorului O.A., solicitare ce o ataşează, împreună cu ordinul de plată reprezentând contravaloarea serviciilor de interogare la Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale. Arată că anexa ce însoţea această solicitare poate fi pusă la dispoziţia instanţei de către B.E.J. C.C., aceasta cuprinzând date cu caracter personal ale altor persoane ce au de asemenea calitatea de debitori faţă de subscrisa. Aceasta solicitare este datată cu 06.05.2015, astfel că nu au trecut mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii vreunui act de executare.
Referitor la afirmaţia contestatorului cum că cesiunea nu a fost acceptată de către acesta şi cum că acesta nu a fost notificat, învederează instanţei că, aşa cum a precizat, a fost emisă notificarea de cesiune la data de 13.04.2009, împreună cu prima somaţie de plată, corespondenţă ce le-a fost returnată de către factorul poştal cu menţiunea “adresă incompletă”. Ulterior însă, după transmiterea următoarei somaţii de plată, debitorul i-a contactat în vederea stabilirii unui acord de plată, iar de-a lungul procedurii de colectare pe cale amiabilă au existat mai multe promisiuni de plată verbale din partea debitorului.
Mai mult decât atât, arată că în timpul procedurii de executare silită, debitorul O.A. a transmis la data de 09.01.2015 pe fax ul societăţii o solicitare prin care acesta îşi exprima bunăvoinţa de a încheia un acord de plată cu subscrisa pentru suma de 300 RON lunar.
În dovedire au depus contract de cesiune; lista debitorilor cedaţi; înregistrarea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare; declaraţia de cesiune, împreună cu notificarea de plată; extrasele de cont din perioada 2010 – 2012 din care reiese evidenţa plăţilor înregistrate în contul datoriei numitului O.A.; adresa din data de 06.05.2015 adresată B.E.J. C.C. prin care subscrisa solicită biroului executorului judecătoresc interogarea Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, împreună cu dovada costurilor avansate; solicitarea primită din partea numitului O.A. cu privire la posibilitatea eşalonării debitului restant; răspunsul din partea subscrisei cu privire la solicitarea numitului O.A., adresa cu nr. de ieşire 3245L/09.02.2015.
Contestatorii au depus la 08.09.2015 răspuns la întâmpinare.
Sub aspectul probatoriu instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.
Cu privire la excepţia perimării executării silite invocată de contestaor,
Potrivit art. 389 vechil Cod pr. civilă „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată pateu cere desfiinţarea ei.
Analizând actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. X/E/2011 de BEJ C.C. la cererea creditorului instanţa reţine că la 01.07.2011 executorul a întocmit procesul verbal privind cheltuielile de executare în cuantum de 2.402 lei.
La 01.07.2011 executorul a emis somaţia de executare nr. 288/E/2011 pentru suma de 15.968,66 lei reprezentând debit şi 2.402 lei reprezentând cheltuieli + onorariu executor judecătoresc.
La 13.07.2011 s-a încheiat la BEJ C.C. procesul verbal prin care s-a consemnat că debitorul s-a prezentat şi a declarat că nu are posibilitatea achitării integrale a debitului, urmând a plăti în tranşe începând cu 20.07.2011.
La 20.07.2011 s-a încheiat la BEJ C.C. procesul verbal prin care s-a consemnat că s-a prezentat soţia debitorului care a achitat suma de 500 lei. La 24.08.2011 s-a încheiat la BEJ C.C. procesul verbal prin care s-a consemnat că s-a prezentat soţia debitorului care a achitat suma de 500 lei. La 27.09.2011 s-a încheiat la BEJ C.C. procesul verbal prin care s-a consemnat că s-a prezentat soţia debitorului care a achitat suma de 900 lei.
Prin cererea adresată la 15.11.2011 executorului judecătoresc, S.C. C.F.S. S.R.L. a solicitat continuarea procedurii de executare silită,prin notarea somaţiei imobiliare, continuând cu evaluarea şi scoaterea la licitaţie publică a bunurilor proprietatea debitorului O.A..
La 06.12.2011 s-a încheiat la BEJ C.C. procesul verbal prin care s-a consemnat că s-a prezentat soţia debitorului care a achitat suma de 500 lei.
La data de 22.04.2013 executorul a emis somaţia de executare nr. 288/E/2011 pentru suma de 13.068,66 lei reprezentând debit şi 2402 lei reprezentând cheltuieli + onorariu executor judecătoresc
La data de 29.07.2015 executorul a emis somaţia de executare nr. 288/E/2011.
Examinând actele de executare efectuate în dosarul nr. 288/E/2011 instanţa reţine că după încheierea procesului verbal din 06.12.2011 de către BEJ C.C., creditorul a lăsat să treacă mai mult 6 luni până la 22.04.2013 când a fost emisă somaţiei de executare. De asemenea după emiterea acestei somaţii, următorul act de executare, respectiv emiterea unei noi somaţii de executare s-a efectuat la 29.07.2015.
Apreciind că cererea creditorului din 06.05.2015 adresată BEJ C.C. privind efectuarea unei interogări cu privire la noul loc de muncă al debitorului O.A. nu reprezintă un act de executare aşa cum susţine acesta, în raport de aceste considerente expuse mai sus instanţa urmează să admită excepţia perimării executării silite, invocată de contestator şi să constate perimată executarea silită pornită împotriva contestatorului-debitor în dosarul de executare silită nr. X/E/2011 al BEJ C.C..
Faţă de faptul că intimata a pierdut procesul în raport de art. 453 Cod pr. civilă instanţa o va obliga pe aceasta, în favoarea contestatorilor la plata sumei de 1.000 cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.