Prin sentinţa penală Nr. 1949/2015 instanţa a dispus următoarele:
„În baza art.104 din Legea nr.254/2014, admite contestaţia formulată de petentul condamnat O., deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva încheierii nr.189/18.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi şi dispune anularea sancţiunii disciplinare „izolare 10 zile” aplicată petentului O. prin hotărârea nr.132/06.03.2015 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi.”
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Hotărârea nr.132/06.03.2015 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi, s-a aplicat petentului O. sancţiunea „10 zile izolare” reţinându-se că în data de 12.02.2015, cu ocazia percheziţiei efectuate în camera de deţinere E3-6 unde era cazat, deţinutul O. a fost surprins în timp ce a aruncat sub pat un telefon mobil marca Samsung S-5260.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi, plângere respinsă prin încheierea nr.189/18.03.2015 în care s-a reţinut că petentul a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat, iar sancţiunea aplicată este legală şi corect individualizată.
Fiind audiat de către instanţă, petentul O. a negat săvârşirea abaterii disciplinare. Petentul a mai susţinut că nu a fost audiat în cursul cercetării disciplinare efectuate în penitenciar şi nici colegii săi de cameră nu au fost audiaţi.
Contestaţia formulată de petent este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile ce reglementează procedura cercetării disciplinare impun:
– obligaţia de a înştiinţa deţinutul cu privire la motivul declanşării procedurii disciplinare (art.103 alin.3)
– obligaţia de a aduc e la cunoştinţă a dreptului persoanei cercetare de a propune administrarea de probe (art.103 alin.3).
– obligaţia de a lămuri incidentul sub toate aspectele (art.103 alin.4)
– obligaţia de a audia persoana condamnata cercetate şi obligaţia de a verifica apărările acesteia (art.103 alin.4).
Toate aceste obligaţii constituie garanţii ale respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate de săvârşirea abaterii disciplinare.
În cauza de faţă, procedura disciplinară a fost declanşată faţă de petentul O. la data de 13.02.2015, de către şeful de secţie B., după ce a fost întocmit de către agentul operativ B. raportul de incident nr.132/13.02.2015, în cuprinsul căruia agentul operativ a menţionat că în data de 12.02.2015, ora 22,00, cu ocazia percheziţiei efectuate în camera unde era cazat deţinutul O., acesta a fost surprins în momentul în care avea telefon mobil marca Samsung S-5260 pe care l-a aruncat pe un pat. În cuprinsul raportului de incident s-a mai consemnat faptul că martor la săvârşirea abaterii a fost agentul supraveghetor C.
La dosarul de cercetare disciplinară a fost ataşată şi nota raport adresată directorului penitenciarului de către agentul operativ B. (care a întocmit şi raportul de incident), în cuprinsul căreia acesta reia menţiunile raportului de incident pe care tot el l-a întocmit.
În cursul procedurii disciplinare nu au mai fost efectuate alte acte de cercetare. Petentul O. a susţinut în instanţă faptul că nici el, nici alţi deţinuţi din cameră nu au fost audiaţi de către ofiţerul desemnat să efectueze cercetarea disciplinară.
Singurul act care se mai află la dosarul de cercetare disciplinară îl constituie un proces-verbal încheiat între ofiţerul desemnat să efectueze cercetarea disciplinară şi un agent supraveghetor (căruia i se consemnează doar numele de familie, probabil B.) în care este menţionat că deţinutul O. şi deţinuţii din cameră au refuzat să dea declaraţie în dosarul de cercetare disciplinară nr.132/2015. Acest proces-verbal nu este semnat de deţinutul O., nici de către ceilalţi deţinuţi din cameră, şi nici nu există vreo menţiune în sensul în care aceştia ar fi refuzat să semneze procesul-verbal.
Pe lângă viciile de formă ale procesului-verbal menţionat, susținerile potrivit cărora ceilalți deținuți din cameră au refuzat să dea declarații nu au suficientă forţă de a convinge instanţa în condiţiile în care un asemenea refuz ar constitui abatere disciplinară (conform art.82 lit.ş din Legea nr.254/2013 constituie abatere disciplinară împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în penitenciar) şi nu există date că s-ar fi declanşat asemenea proceduri disciplinare faţă de deţinuţii din camera în care s-a efectuat percheziţia.
Mai mult decât atât, în cursul cercetării disciplinare nu a fost audiat nici măcar agentul supraveghetor C., menţionat în raportul de incident ca fiind martor la săvârşirea abaterii disciplinare, deşi şeful de secţie care a declanşat procedura disciplinară a menţionat chiar pe raportul de incident „! De ataşat decl. AS C.G.”, apreciind că se impune audierea acestuia pentru a se face dovada săvârşirii abaterii disciplinare.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că cercetarea disciplinară nu a respectat cerinţele prevăzute de art.103 din Legea nr.254/2013 şi nu a lămurit incidentul pentru care petentul O. a fost sancţionat, fiind de remarcat în acest sens şi neconcordanţa dintre concluziile ofiţerului desemnat să efectueze cercetarea disciplinară, reluate şi în cuprinsul hotărârii comisiei de disciplină, conform cărora petentul ar fi fost surprins în timp ce arunca telefonul sub pat, şi menţiunile agentului operativ care a întocmit raportul de incident, acesta consemnând că petentul ar fi aruncat telefonul pe pat.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privind efectuarea cercetării disciplinare a condus în acelaşi timp la încălcarea dreptului la apărare al petentului, având în vedere că acesta nu a fost audiat şi nu i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a propune probe în apărare.
Întrucât hotărârea comisiei de disciplină este actul final al procedurii disciplinare, carenţele cercetării disciplinare prealabile se răsfrâng asupra hotărârii prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară, iar remediul procedural care se impune constă în anularea sancţiunii disciplinare aplicate petentului.
