Prescriptia executarii silite


Au fost respinse excepţia netimbrării plângerii contravenţionale , invocată din oficiu, excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata Municipiul Iaşi Direcţia Economică şi Finanţe Publice locale Iaşi, excepţia tardivităţii  formulării  plângerii contravenţionale  invocată de intimatul I.P.J. Iaşi. A fost admisă excepţia prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale  aplicate  prin procesul verbal contestat  întocmit de un agent constatator din cadrul I.P.J. Iaşi, a fost admisă plângerea contravenţională formulată de  contestator şi în consecinţă  a fost anulat  procesul verbal  contestat,  a fost  admisă  contestaţia  la executare  formulată de contestator şi în consecinţă, anulat  titlul executor  şi  somaţia emise pe numele contestatorului de către Municipiul Iaşi Direcţia Economică şi Finanţe Publice locale Iaşi.

S-a reţinut  că taxele de timbru  puse in vedere au fost achitate de către contestator.  Preliminar, instanţa  va respinge  excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimata Mun. Iaşi DEFPL.  Această intimată a invocat excepţia raportat la faptul că  obiectul cauzei ar  consta în  plângere contravenţională, calitate având în proces  organul constatator, din care face parte agentul instrumentator care a întocmit  actul contestat. Instanţa  constată că a fost învestită atât cu o plângere contravenţională cât şi cu o contestaţie la executare, în prima  cerere având calitate procesuală pasivă  IPJ Iaşi,  iar în cea de-a doua  MUN. Iaşi DEFPL  cea  care  a iniţiat  procedura executării silite. În consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive va fi respinsă,  intimatul MUN Iaşi DEFPL figurând în proces în calitatea sa de organ de organ de executare în conformitate cu dispoziţiile  art.  39 din OG nr. 2 din 2001.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale instanţa are în vedere dispoziţiile  art.  31 raportat la art.  26  şi art. 27 din OG nr. 2 din 2001. Astfel dacă agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plata se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.(…). (3) In cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plata se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii. De asemenea, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.

Conform Deciziei ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului  în interesul legii, publicată la 23.07.2013 în Monitorul Oficial, „ în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că:

Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.

Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.”

Anterior afisării procesului verbal intimaţii nu au probat faptul că  procesul verbal  a fost comunicat  prin poştă cu aviz de primire,  astfel că instanţa  va considera excepţia tardivităţii invocată  ca neîntemeiată, aceasta urmând a fi respinsă.

Analizând actele si lucrările dosarului de fata, instanţa reţine următoarele :

La data de 22.08.2012, un agent constatator din cadrul IPJ  Iasi a încheiat procesul-verbal contestat  prin care contestatorul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 140 lei şi cu avertisment. Procesul verbal a fost întocmit in prezenţa contestatorului, acesta refuzând să semneze actul. Intimatul IPJ Iaşi a  precizat ca a realizat comunicarea procesului verbal de contravenţie numai prin afişare, comunicare ce are caracter subsidiar şi poate  fi realizată numai după  comunicarea prin poştă cu aviz de primire.  Cum nu s-a probat  parcurgerea acestei proceduri de comunicare, instanţa apreciază că  procesul verbal contestat  nu a fost comunicat contestatorului petent.

Contestatorul petent a invocat  prin cererea sa în principal  faptul că nu a cunoscut faptul că ar fi fost sancţionat cu amendă,  întrucât nu i-a fost comunicat procesul verbal.

Conform art. 14 din OG nr. 2 din 2001  executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.(2) Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

Având in vedere faptul ca procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei contestat  nu a fost comunicat contestatorului in termen de o luna astfel cum impun dispoziţiile art. 14 alin. 1 din O.G. 2/2001 cu respectarea cerinţelor  art. 27 şi urm.  astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  prin decizia anterior menţionată,  instanţa apreciază ca a intervenit prescripţia executării amenzii contravenţionale aplicate prin acest proces verbal. In consecinţa instanţa va admite excepţia prescripţiei executării sancţiunii amenzii contravenţionale invocata de către contestator si pe fond va admite atât plângerea contravenţională  cât şi  contestaţia la executare formulata si va dispune anularea actelor de executare emise de intimata împotriva contestatorului in baza procesului verbal de contravenţie contestat.