Prima instanţă. Contestaţie la executare vizând motive de fond şi care au mai fost invocate prin cereri anterioare. Inadmisibilitate
Prin Decizia nr. 36/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 22 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a statuat că „cererile repetate de revizuire şi, respectiv contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora”.
Din susţinerile condamnatului rezultă că temeiul contestaţiei la executare formulat îl constituie art. 461 lit. c şi d Cod procedură penală respectiv când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută ori când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Astfel, din verificările efectuate, se constată că petentul SGa formulat mai multe cereri de contestaţie la executare, cu conţinut similar, în care există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora, contestaţii respinse de către Tribunalul Caraş-Severin, respectiv Sentinţa penală nr. 45/29.07.2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 1938/115/2010; Sentinţa penală nr. 82/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 3228/115/2009, precum şi Sentinţa penală nr. 36/17.03.2011 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 270/108/2011, hotărâri rămase definitive prin respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de contestator.
Tribunalul constată că motivele invocate de către contestatorul Stoica Gheorghe, prin cererea formulată, nu vizează împrejurări noi, necunoscute de instanţa de fond şi în căile de atac, la pronunţarea sentinţei penale nr.13/05.03.2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 2733.1/115/2008. De altfel, contestatorul insistă pe aspecte de fond, însă rezolvarea acestora este (a fost) atributul instanţei de fond, apel sau recurs. Este atributul exclusiv al acestor instanţe de a se pronunţa cu privire la administrarea probatoriului şi aprecierea acestuia, la stabilirea stării de fapt în baza probatoriului administrat, la încadrarea juridică a faptei, la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. Totodată, nici nu pot fi modificate hotărâri definitive, în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, pe calea contestaţiei la executare.
Tribunalul reţine că prin prezenta contestaţie la executare condamnatul doreşte să dovedească nevinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii de omor pentru care a fost condamnat prin sentinţa contestată, susţinând că a produs probe noi înaintea acestei instanţe, în dovedirea prezentei contestaţii la executare. Cât priveşte acest aspect tribunalul reţine că s-a invocat cu această finalitate teza potrivit căreia leziunile tanato-generatoare ale defunctei C M mama sa, s-au produs nu ca urmare a agresiunilor la care el a supus-o pe defunctă, ci ca urmare a faptului că defuncta, persoană vârstnică, bolnavă neurologic şi supusă unui tratament medical care includea substanţe cu efect psio-inhibitor, a suferit leziunile tanato-generatoare în mod accidental. Pentru dovedirea acestei teze, contestatorul a invocat şi a depus la dosarul cauzei un înscris emanând de la tatăl său, precum şi mai multe documente medicale. Cu privire la aceste probe, instanţa constată şi concluzionează că, indiferent că aceste probe ar avea sau nu caracter de noutate, în sensul de a nu fi fost cunoscute instanţelor care au judecat fondul, apelul şi recursul, cauze privindu-l pe inculpat, judecarea cauzei a dus la concluzia definitivă că leziunile tanato-generatoare ale defunctei mame a condamnatului nu puteau fi produse accidental, ci prin lovire repetată cu şi de corpuri dure. Această concluzie a Raportului medico-legale de examinare a cadavrului defunctei C M a fost cenzurată şi însuşită în mod definitiv de către instanţele care l-au judecat şi condamnat pe contestator şi o asemenea concluzie nu poate fi răsturnată prin probele invocate de către condamnat.
De altfel, probele relevante invocate de către contestator nici nu au caracter de noutate, din analiza acestora rezultând concluzia că ele au fost cunoscute instanţelor la data judecării cauzei în fond şi în căile de atac.
Aşa cum a şi relevat tribunalul prin aceste considerente, condamnatul vizează, prin această cerere de contestaţie la executare ca, în baza motivelor invocate şi prin încadrarea acestora, în mod forţat, adică netemeinic, în dispoziţiile art. 461 Cod procedură penală, să obţină rejudecarea cauzei.
Pe lângă faptul că procedura contestaţiei la executare nu permite atingerea finalităţii urmărite de contestatorul condamnat, cererile din prezenta cauză sunt esenţialmente aceleaşi cu cele formulate prin cererile finalizate prin pronunţarea sentinţelor menţionate anterior.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca în baza art. 462 al. 3 Cod procedură penală să respingă ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnat.
