NECOMUNICAREA PROCESULUI VERBAL DE SECHESTRU ASIGURĂTOR CU LA DOMICILIUL DEBITORILOR.
Reţinând instanţa că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nu a fost întocmit şi comunicat în mod legal contestatorilor, intimata nefăcând dovada comunicării acestuia la domiciliul lor sau printr-o altă formă de comunicare, prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 şi nici dovada faptului că nu a izbutit să afle domiciliul contestatorilor, apreciază că nu le este opozabil şi nu produce efecte, astfel încât executarea silită începută în temeiul acestui proces-verbal este nelegală.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 11059/2011, pronunţată în dosarul nr. 1169/190/2011
Prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă la data de 02.02.2011 sub numărul de mai sus, ulterior precizată şi extinsă, contestatorii M.I. şi M.E. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. BN – A.F.P., S.C. M.T. S.R.L. prin administrator judiciar C.M. UV SPRL şi A.N.A.F., ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/19.02.2010 emis de DGFP Bistrita-Nasaud – AFP şi declaraţia notarială sub încheiere de autentificare nr. 251 din 18.02.2010, şi, pe cale de consecinţă, anularea executării silite începute faţă de ei; radierea din CF 55320 nr. cadastral 14737 a înscrierii la sarcini a dreptului de ipotecă legală pentru valoarea de 682.485 ron şi ipoteca legală în baza actului administrativ – proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/19.02.2010 şi declaraţia sub încheiere de autentificare nr. 251/18.02.2010 a BNP D.C.; anularea tuturor actelor de executare silită subsecvente procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/19.02.2010 făcute de către intimata DGFP Bistrita-Nasaud – AFP în dosarul de executare nr. 09/2010, întrucât sunt executaţi silit pentru o creanţă a S.C. M.T. S.R.L. pe care nu o datorează; în subsidiar, au invocat beneficiul de discuţiune cu privire la executarea silită în baza art. 1662 Cod civil; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că, potrivit anunţului de vânzare, au fost înştiinţaţi că în data de 10.02.2011, ora 12, se vor scoate la vânzare prin licitaţie publică bunurile imobile proprietate deţinute de ei şi construcţiile de pe teren, înscrise în CF 55320 Bistriţa, nr. cadastral 14737 – Sigmir, în suprafaţă de 13.000 mp, imobile ce constituie garanţia unor creanţe fiscale ale debitorului S.C. M.I.. S.R.L., creanţe neachitate de debitor în perioada convenită prin Decizia de acordare a amânării la plată nr. 799/10.02.2010. A mai arătat că, potrivit O.U.G. nr. 92 din 30 iunie 2009 pentru amânările la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a crizei economico-financiare, societăţile comerciale în temeiul art. 9 au dreptul să solicite amânarea plăţii până la data de 30 iunie 2010 a creanţelor datorate prin cereri. În acest sens societăţile comerciale pentru sumele amânate la plată constituie o garanţie, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, la nivelul obligaţiilor fiscale datorate.
Au precizat că nu au constituit garanţii reale imobiliare afectate la plata unei obligaţii (contract de ipotecă) în favoarea A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud în formele prescrise de lege (art. 1747 Cod Civil), iar declaraţia pe proprie răspundere privind calitatea de proprietari nu constituie o convenţie a părţilor şi nici nu întruneşte formele prescrise de lege pentru a constitui titlu executor, pentru a începe executarea silită împotriva garantului ipotecar.
În drept au invocat prevederile art. 172-173 din O.G. nr. 92/2003, art. 399 alin. 3 C.pr.civ.
În probaţiune au depus în copie: anunţ privind vânzarea bunurilor imobile, declaraţie autentificată, proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, extras CF.
Prin precizarea depusă pentru termenul din data de 05.04.2011, contestatorii au arătat că au intrat în posesia procesului verbal de sechestru în 02.03.2011 şi au constatat că din conţinutul acestuia lipsesc numele şi prenumele debitorului, domiciliul şi datele de identificare ale acestuia şi titlul executoriu în baza căruia a început executarea silită. Aceste lipsuri atrag nulitatea absolută a procesului verbal de sechestru, lipsindu-l de efecte, potrivit art. 129 coroborat cu art. 151 şi 152 din OG nr. 92/2003. Conform art. 388 alin. 2 C.pr.civ., se prevede că lipsa menţiunilor de la pct. 4 şi 5 de la art. 388 alin. 1 C.pr.civ., atrage nulitatea actului de executare.
Mai mult, împotriva contestatorilor se putea demara o executare silită doar după efectuarea somaţiei în condiţiile art. 145 C.pr.fisc., ori, o astfel de somaţie nu există, aspect ce constituie un alt motiv de anulare a formelor de executare silită faţă de contestatori. De asemenea, procesul verbal de sechestru nu a fost comunicat contestatorilor.
În ultima precizare de acţiune, contesatorii au arătat că AFP Bistriţa a emis certificatele de atestare fiscala nr. 630113267821/10.10.2011 şi nr. 630113267759/10.10.2011 prin care se atestă faptul că nu datorează în nume propriu faţă de intimatele de rând 1 şi 2 nicio suma de bani, după cum nu datorau nici la data încheierii declaraţiei notariale nr. 251 din 18.02.2010 încheiată la BNP D.C.L.. Au mai arătat că declaraţia autentificată nr. 251 din 18.02.2010 încheiată la BNP D.C.L. este lovită de nulitate absoluta fiind un caz de eroare obstacol, şi anume eroarea asupra existenţei cauzei actului juridic, având în vedere tocmai situaţia în care o persoana se obligă să plătească o datorie care în realitate nu există, situaţie care poate fi considerată şi un caz particular de error în negotium, iar sancţiunea care intervine în situaţia erorii obstacol este nulitatea absolută a actului juridic tocmai datorită faptului că eroarea obstacol echivalează cu lipsa consimţământului la încheierea actului juridic. Eroarea obstacol, fiind numită şi eroare distructiva de voinţa. fiind cea mai gravă formă a erorii împiedică însăşi formarea actului juridic.
Contestatorii au arătat că nu pot fi consideraţi niciun moment fidejusori sau garanţi ipotecari ai S.C. M.T. S.R.L. atâta timp cât prin declaraţia notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 şi prin procesul-verbal de sechestru asigurător nr. 936/19.02.2010 nu şi-au asumat o astfel de obligaţie. Nicăieri în cuprinsul celor doua acte nu rezulta că ei iau asupra lor obligaţiile de plata fiscale ale S.C. M.T. S.R.L. Au mai arătat că a fost doar o greşită presupunere a organului fiscal care le-a adus în situaţia de executare silită pentru datoriile altei persoane (S.C. M.T. S.R.L.) cu care nu au nicio treabă. Prin declaraţia notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 contestatorii au garantat datorii proprii, întrucât nicăieri în acest act nu se menţionează faptul că îşi asumau obligaţiile fiscale ale unei alte persoane. Nu se poate aprecia ca declaraţia notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 ar fi o ipotecă convenţională în favoarea ANAF – DGFP întrucât este dată cu încălcarea obligaţiei de specializare cu privire la suma garantată, fapt sancţionat de dispoziţiile art. 1776 Cod civil cu nulitatea actului. Declaraţia notarială autentificată sub nr. 251 din 18.02.2010 nu poate fi considerată niciun moment ca fiind o fidejusiune în favoarea S.C. M.T. S.R.L. întrucât dacă s-ar aprecia în acest fel ar însemna o nesocotire a dispoziţiilor art. 1652 şi 1656 Cod civil. Fidejusiunea este un contract prin care o persoană fidejusor se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Ori, în declaraţia notarială nicăieri nu s-au obligat ca în cazul în care S.C. M.T. S.R.L. nu achită datoria sa la fisc contestatorii să o achite în locul său. Mai mult, numele S.C. M.T. S.R.L. nu apare nicăieri pe declaraţia notariala în cauza, astfel ca nu se poate face nici măcar o legătură indirectă cu datoriile acestei societăţi şi contestatori.
Au mai arătat că îşi menţin celelalte apărări privind cauzele care atrag nulitatea absoluta a sechestrului-asigurator şi a actelor de executare silită din dosarul nr. 098/2010 al DGFP BN- AFP arătate pe larg în cadrul extinderii la acţiune şi în acţiunea precizată pentru termenul din 05.04.2011.
În subsidiar, dacă instanţa va trece peste apărările mai sus invocate, au arătat că îşi menţin beneficiul de discuţiune cu privire la executarea silită în baza art. 1662 Cod civil, întrucât niciun moment nu au renunţat la acest drept.
În probaţiune au depus în copie: certificat de atestare fiscală.
În drept au invocat dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, art. 953, art. 961 Cod civil, art. 966 Cod civil, art. 1776 Cod civil, art. 1652 Cod civil, art. 1656 cod civil, art. 1662 Cod civil, art. 393 alin. 3 C.pr.civ., art. 388 C.pr.civ., toate textele legale invocate pe parcursul contestaţiei la executare.
Legal citată, intimata D.G.F.P Bistriţa-Năsăud – A.F. P. a depus întâmpinare, ulterior precizată, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinic şi legal a procesului-verbal de sechestru nr. 936/19.02.2010, respectiv a anunţului privind vânzarea bunurilor imobile nr. 1793/26.01.2011.
În motivare, a arătat că în mod greşit şi neîntemeiat contestatorii susţin faptul că nu au constituit garanţii reale imobiliare afectate la plata unei obligaţii, contract de ipotecă în favoarea ANAF DGFP Bistriţa-Năsăud în formele prescrise de lege (1747 Cod civil). A precizat că actele administrative fiscale prin care sunt stabilite obligaţii bugetare se bucură de prezumţia de legalitate şi determină executarea din oficiu a acestora. A mai arătat că situaţia invocată de contestatori nu este de natură a înlătura caracterul temeinic şi legal al procesului-verbal de sechestru atacat, atât timp cât reclamanţii au garantat cu terenul proprietatea acestora.
Intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei beneficului de discuţiune, raportat la dispoziţiile art. 1662-1664 C.civ..
În drept a invocat prevederile art. 115-118, art. 242 alin. 2 C.pr.civ., O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 86/2006, Legea nr. 36/1995, Legea nr. 146/1997.
În probaţiune a depus în copie: proces-verbal de afişare, anunţ privind vânzarea bunurilor imobile, proces-verbal, dovada de comunicare, corespondenţă, declaraţie, raport de evaluare, încheiere CF, extras CF, proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile.
Legal citată, intimata A.N.A.F. şi, în temeiul art. 260 alin. 1 C.pr.civ., amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise. A solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 41, art. 115 C.pr.civ. şi dispoziţiile art. 33, art. 141 şi 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În probaţiune a depus în copie: dosar execuţional nr. 9/2010, corespondenţă.
Intimata S.C. M.T. S.R.L., legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 01.02.2010, intimata A.F.P. a emis pe numele debitoarei S.C. M.T. S.R.L. titlul executoriu nr. 49 şi somaţia nr. 6/35/1/2010/192 pentru suma de 132.572 lei, reprezentând creanţe fiscale. Totodată, în sarcina debitoarei au fost emise titlurile executorii nr. 1/27.11.2009 pentru suma de 97164 lei, nr. 2798/27.10.2009 pentru suma de 97950 lei, nr. 29092089/29.09.2009 pentru suma de 112945 lei, nr. 3330/05.01.2010 pentru suma de 174044 lei, nr. 27082094/27.08.2009 pentru suma de 223071 lei, fiind emise o serie de somaţii către debitoare.
Prin decizia nr. 799/10.02.2010, emisă urmare a cererii debitoarei, acesteia i s-a acordat amânarea la plată până la data de 09.08.2010 a obligaţiilor fiscale datorate până la data de 31.01.2010, în cuantum total de 682.485 lei, condiţia acestei amânări fiind constituirea, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, a unei garanţii în cuantum de 40% din suma amânată la plată, constând într-o scrisoare de garanţie bancară sau oferirea de bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii sechestrului asigurător, astfel cum rezultă din art. 3.
În aceeaşi dată, contestatorii s-au prezentat la BNP D.C.L. şi au dat o declaraţie în sensul că, în calitate de proprietari ai imobilului teren înscris în CF nr. 55320 Bistriţa, nr. cadastral 14737, arabil şi fâneţe în suprafaţă de 13000 mp, situat în Sigmir, sunt de acord să pună garanţie în favoarea A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud imobilul descris anterior, până la achitarea obligaţiilor începând cu data de 10.02.2010, iar în cazul în care nu achită datoriile, sunt de acord cu valorificarea terenului în cauză.
Prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile încheiat în data de 19.02.2010, în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi al Deciziei de acordare a amânării la plată nr. 799/12.02.2010, s-a instituit de către executorul fiscal sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului S.C. M.T. S.A., respectiv asupra terenului arabil în suprafaţă de 13000 mp (arabil şi fânaţ), situat în Sigmir, ridul „Laz”, identificat în CF nr. 55320 Bistriţa, nr. cadastral 14737. Prin încheierea CF nr. 5467/23.02.2010, s-a înscris asupra terenului menţionat dreptul de ipotecă în favoarea D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, AFP, actele de la baza înscrierii fiind procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010 şi declaraţia autentificată a contestatorilor sub nr. 251/18.02.2010.
În cadrul procedurii executării silite, a fost emis anunţul privind vânzarea bunurilor imobile ale M.I. şi M.E. nr. 1793/26.01.2011, respectiv anunţul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 3176/21.02.2011, debitor fiind S.C. M.T. S.A.
Potrivit art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. Conform art. 154 alin. (1) teza I din O.G. nr. 92/2003, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
Art. 45 din O.G. nr. 92/2003 prevede faptul că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Modalităţile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Instanţa constată că procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010, emis de către DGFP BN – AFP, pe de o parte nu conţine datele de identificare ale debitorilor M.I. şi M.E., aşa cum prevede art. 152 alin. (1) lit. f), raportat la art. 154 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, iar pe de altă parte, nu a fost comunicat contestatorilor, la dosar neexistând niciun înscris din care să rezulte faptul pozitiv contrar, deşi, la termenul din data de 07.06.2011 instanţa a pus în vedere reprezentantei instituţiilor intimate să facă dovada în acest sens. Din conţinutul procesului-verbal de sechestru asigurător, rezultă faptul că la instituirea sechestrului a fost prezent numitul M.N., în calitate de administrator şi asociat al debitoarei S.C. M.T. S.R.L., fără a exista vreo menţiune privind prezenţa contestatorilor proprietari ai imobilului care face obiectul sechestrului.
Aşa fiind, instanţa reţine că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile mai sus menţionat nu a fost întocmit şi comunicat în mod legal contestatorilor, intimata nefăcând dovada comunicării acestuia la domiciliul lor sau printr-o altă formă de comunicare, prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 şi nici dovada faptului că nu a izbutit să afle domiciliul contestatorilor. Având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010 nu conţine datele de identificare ale debitorilor contestatori şi nu a fost comunicat în mod legal acestora, instanţa apreciază că nu le este opozabil şi nu produce efecte, astfel încât executarea silită începută în temeiul acestui proces-verbal este nelegală.
Mai mult, M.I. şi M.E. nu au fost înştiinţaţi cu privire la începerea executării silite asupra bunului proprietatea lor, dosarul execuţional transmis la cererea instanţei, neconţinând o somaţie adresată contestatorilor în condiţiile art. 145 din O.G. nr. 92/2003.
Cât priveşte cererea privind constatarea nulităţii absolute a declaraţiei notariale autentificate sub nr. 251/18.02.2010 de către BNP D.C.L., instanţa constată că, prin aceasta, contestatorii M.I. şi M.E., în calitate de proprietari ai imobilului teren arabil şi fâneţe în suprafaţă de 13000 mp, situat în Sigmir, înscris în CF nr. 55320 Bistriţa, nr. cadastral 14737, au arătat că sunt de acord să constituie garanţie în favoarea intimatei A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, până la achitarea obligaţiilor începând cu data de 10.02.2010, iar în cazul în care nu achită datoriile, sunt de acord cu valorificarea terenului în cauză.
Din adresa nr. 9236/19.02.2010 emisă de către S.C. M.T. S.R.L., semnată de contestatorul M.I. şi înregistrată la A.F.P. sub nr. 925/19.02.2010, rezultă faptul că a existat o înţelegere între debitoare şi contestatori cu privire la garanţia efectuată de către aceştia din urmă, debitoarea fiind cea care a depus raportul de evaluare cu privire la terenul care a făcut obiectul garanţiei, existând menţiune în sensul garantării Deciziei nr. 799/10.02.2010 şi a existenţei acceptului contestatorilor privind înfiinţarea garanţiei. Totodată, instanţa reţine faptul că în raportul de evaluare nr. 2010-103-10-1 există menţiune în sensul că destinaţia raportului este D.G.F.P. Bistriţa, iar clientul este M.I. şi M.E., precum şi cu privire la prezenţa clientului la efectuarea inspecţiei.
Instanţa apreciază ca neîntemeiată susţinerea contestatorilor în sensul că declaraţia autentificată este lovită de nulitate absolută, fiind incidentă eroarea obstacol, respectiv eroarea asupra existenţei cauzei actului juridic, având în vedere că nu au ştiut ce garantează, întrucât, deşi în conţinutul înscrisului nu se prevede expres faptul că garanţia vizează datoriile fiscale ale debitoarei S.C. M.T. S.R.L., acest aspect rezultă indirect din conţinutul declaraţiei, coroborat cu împrejurările în care declaraţia a fost efectuată şi înaintată creditoarei, împreună cu raportul de evaluare al imobilului. De altfel, contestatorii au omis să arate ce i-ar fi putut determina, în lipsa oricărei datorii pe care să intenţioneze a o garanta, să se prezinte în faţa unui notar şi să ofere un bun în valoare de 585.055 lei drept garanţie unei instituţii a statului.
Vor fi înlăturate, de asemenea, ca neîntemeiate, aserţiunile referitoare la încălcarea în cuprinsul declaraţiei nr. 251/18.02.2010 a prevederilor art. 1776 C.civ. referitoare la ipoteca convenţională, de vreme ce declaraţia în cauză nu reprezintă o astfel de garanţie şi nu se supune unui atare regim juridic. Ipoteca înscrisă de creditoare în CF 55320 Bistriţa reprezintă o ipotecă legală, generată de dispoziţiile art. 154 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală.
Totodată, instanţa constată că, din certificatele de atestare fiscala nr. 630113267821 din 10.10.2011 şi nr. 630113267759 din 10.10.2011, rezultă faptul că M.I. şi M.E. nu figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii de plată exigibile la data de 30.09.2011, precum nici cu debite constituind creanţe bugetare, însă din declaraţia autentificată sub nr. 251/18.02.2010 rezultă faptul că aceştia au constituit o garanţie în favoarea A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, fără a se prevedea expres că este vorba de obligaţiile fiscale avute în calitate de persoane fizice. Or, aşa cum s-a arătat deja, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că intenţia lor a fost de a constitui o garanţie pentru datoria debitoarei S.C. M.T. S.R.L.
Prin urmare, instanţa a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii M.I. şi M.E. şi a dispus anularea procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010, emis de DGFP BN – AFP, precum şi a actelor de executare silită subsecvente acestuiea întocmite în dosarul de executare nr. 09/2010, dispunând, totodată, radierea din CF 55320 Bistriţa, nr. cad. 14737 a dreptului de ipotecă legală pentru suma de 682.485 lei înscris în favoarea DGFP BN – AFP în temeiul procesului verbal de sechestru asigurător anulat; instanţa a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a declaraţiei notariale nr. 251/18.02.2010.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În temeiul acestor dispoziţii legale, instanţa a obligat-o pe intimata DGFP BN – AFP, emitenta procesului verbal de sechestru asigurător anulat, la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către contestatori, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi parţial onorariu avocaţial achitate de către aceştia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, în numele pârâtelor ANAF şi AFP, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, iar în subsidiar admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în temeiul art. 304 al. 8 şi 9 Cod procedură civilă.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre încălcând prevederile art. 261 Cod procedură civilă, excepţia invocată de ANAF prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, nici în motivele de fapt şi de drept dar nici în dispozitivul hotărârii recurate, neregăsindu-se ca fiind admisă sau respinsă, motiv pentru care, în temeiul art.304, punctul 5, coroborat cu art. 312 alin. 3, din Cod procedură civilă, solicităm instanţei admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.
În subsidiar, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în temeiul art. 304 alin. 8 şi 9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esenţă, că procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/19.02.2010 a fost emis la data de 19.10 2010 de către DGFP – AFP, comunicat la aceeaşi dată, 19.02.2010.
Împotriva procesului-verbal emis la data de 19.02.2010, „cel interesat”, în speţa de faţă contestatorii M.I. şi M.E., puteau introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, Judecătoria Bistriţa, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 129 alin 11 coroborate cu prevederile art. 172 din OG 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Data la care aceştia au luat cunoştinţă de procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile fiind 19.02.2010, termenul de 15 zile în care contestatorii puteau formula şi depune contestaţia la executare împotriva procesului verbal, se împlinea la data de 09.03.2010, termenul prevăzut fiind unul de decădere. Deşi în cuprinsul întâmpinării a arătat instanţei aspectele privind tardivitatea introducerii prezentei acţiuni, excepţia astfel invocată a fost respinsă de instanţă motivat de faptul că procesul verbal de sechestru nu le-a fost comunicat contestatorilor, aceştia luând la cunoştinţă, susţin în mod eronat reclamanţii, doar la un termen ulterior, termen la care erau în termenul legal de a contesta prezentul proces-verbal de sechestru.
Se precizează că Decizia 799 din 10.02.2010 constituie o înlesnire în sensul prevăzut de art. 125 OG 92/2003, amânare la plată acordată debitorului SC M.T. SRL, la data de 10.02.2010, la punctul 3 al Deciziei 799 privind amânarea la plată. Se prevede în mod expres că pentru sumele amânate la plată se constituie o garanţie, în termen de 15 zile de la data emiterii deciziei, sub forma unei scrisori bancare sau bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor asigurătorii.
Consideră că se impune a fi respinsă contestaţia la executare formulată de reclamanţii M.I. şi M.E., raportat la faptul că la data la care aceştia au constituit garanţia în favoarea DGFP BN, au consimţit şi ca, în cazul în care debitele restante ale SC M.T. SRL nu vor fi achitate în termenul legal, bunurile imobile pe care le-au adus ca şi garanţie să fie valorificate de către organul de executare. Se pune astfel problema termenului la care au cunoscut reclamanţii instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate personală.
Se consideră ca fiind termenul la care aceştia au constituit garanţia ca fiind termenul la care au luat la cunoştinţă de întinderea înlesnirii la plată acordată societăţii debitoare. Situaţia invocată de contestatori nu este de natura a înlătura caracterul temeinic şi legal al procesului verbal de sechestru atacat, sau prezumat a fi atacat, atât timp cât la data de 10.02.2010, reclamanţii, în baza voinţei proprii, exprimată în scris în condiţiile legii, au garantat cu terenul proprietatea acestora, înscris în CF 55320, Sigmir nr. cad 14737, in suprafaţa de 13.000mp. Contrar susţinerilor reclamanţilor, la data de 23.02.2010, prin încheierea nr. 5467 aparţinând OCPI Bistriţa-Năsăud, s-a intabulat dreptul de ipotecă în valoare de 682485 lei în favoarea DGFP Bistriţa-Năsăud-AFP, încheiere care nu a fost atacată ulterior de către reclamanţi, în termenul legal de 15 zile de la comunicare.
Împotriva aceleiaşi hotărâri, au declarat recurs, în termen legal şi intimaţii M.I. şi M.E., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul anulării declaraţiei notariale nr. 251/18.02.2010.
În motivare, s-a arătat că declaraţia notariala are următorul conţinut: “Subsemnaţii M.I. si soţia M.E., domiciliat in mun. Bistriţa, str. Libertăţii, nr. 11, judeţul Bistriţa-Nasaud, declar pe proprie răspundere, sub sancţiunile art. 292 din Codul Penal privind declaraţiile necorespunzătoare adevărului, că în calitate de proprietari ai imobilului teren înscris in cf nr. 55320 – Bistriţa, nr. cad. 14737 – Sigmir in suprafaţa de 13000 mp reprezentând teren arabil si fanate, suntem de acord sa punem garanţie in favoarea A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, imobilul descris mai sus, până la achitarea obligaţiilor începând cu data de 10.02.2010. In cazul in care nu vom achita datoriile către A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, suntem de acord ca terenul mai sus menţionat sa fie valorificat.”
Prin urmare, voinţa părţilor a fost clară de a-şi garanta datoriile proprii şi nicidecum datoriile unei alte persoane (SC M.T. SRL), dacă ar fi fost altfel acest lucru trebuia menţionat în această declaraţie, fapt care nu s-a întâmplat.
Judecătorul când este sesizat cu un diferend în legătura cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare şi precise, judecătorul care soluţionează fondul trebuie să-l aplice, în litera şi spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înţeles, faţă de art. 969 alin. 1 C.civ.
Deşi actul dedus judecăţii – declaraţia notarială nr. 251/18.02.2010 este cât se poate de clară, totuşi instanţa de judecată adaugă peste voinţa reala a părţilor şi apreciază că “Or, aşa cum s-a arătat deja, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că intenţia lor a fost de a constitui o garanţie pentru datoria debitoarei SC M.T. SRL.” Cum este oare posibil ca instanţa de judecată să adauge la voinţa părţilor stabilita prin act autentic? Si toate acestea se întâmpla fără ca măcar instanţa să ia in considerare dispoziţiile art. art. 1652 si 1656 Cod civil. Mai mult, instanţa de judecata, când îşi motivează soluţia nici măcar nu face referire la dispoziţiile legale indicate referitoare la faptul ca aceasta declaraţie nu poate fi considerată o fidejusiune in favoarea SC M.T. SRL, ci doar face referire că în cauza nu se aplica dispoziţiile art. 1776 Cod civil referitoare la ipoteca convenţionala.
Declaraţia notariala nu poate fi considerata nici un moment ca fiind o fidejusiune in favoarea SC M.T. SRL întrucât daca s-ar aprecia in acest fel ar însemna o nesocotire a dispoziţiilor art. 1652 si 1656 Cod civil.
In art. 1652 Cod civil se prevede ca : “Cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte.” Recurenţii reiterează faptul ca nicăieri in cuprinsul actului (declaraţiei notariale) nu rezulta in mod expres ca vor achita datoriile SC M.T. SRL daca aceasta nu o face.
În art. 1656 cod civil se prevede ca : “Fidejusiunea trebuie sa fie expresa si nu se poate întinde peste marginile in care s-a contractat”. Ceea ce este expres menţionat in declaraţia notariala este datoria proprie si nicidecum a unei alte persoane, iar peste aceste limite ANAF si DGFP nu pot trece, iar dac o fac sancţiunea care intervine este anularea acestor acte.
Mai mult, numele SC M.T. SRL nu apare nicăieri pe declaraţia notariala in cauza, astfel ca nu se poate face nici măcar o legătura indirecta cu datoriile acestei societăţi si recurenţii.
Declaraţia autentificată nr. 251 din 18.02.2011 încheiata la BNP D.C.L. este lovita de nulitate absoluta fiind un caz de eroare obstacol, si anume eroarea asupra existentei cauzei actului juridic, aceasta având in vedere tocmai situaţia de fata, in care o persoana se obliga sa plătească o datorie care in realitate nu exista. Acest caz poate fi considerat chiar si un caz particular de error in negotium. Sancţiunea care intervine în situaţia erorii obstacol este nulitatea absoluta a actului juridic tocmai datorita faptului ca eroarea obstacol echivalează cu lipsa consimţământului la încheierea actului juridic. Eroarea obstacol fiind numita si eroare distructiva de voinţa fiind cea mai grava forma a erorii împiedicând insasi formarea actului juridic .
În art. 966 Cod civil se prevede ca :”Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect”. În cazul în care lipsa cauzei se datorează scopului imediat, sancţiunea care intervine este nulitatea absoluta a actului juridic. Scopul imediat la încheierea declaraţiei autentificată a fost plata de datorii proprii inexistente fata de parata ANAF-DGFP.
Susţin recurenţii faptul că prin declaraţia notariala garantează datorii proprii, întrucât nicăieri în acest act nu se menţionează faptul că îşi asumă obligaţiile fiscale ale unei alte persoane. Nu se poate aprecia ca declaraţia notariala ar fi o ipoteca convenţionala în favoarea ANAF — DGFP, întrucât este dată cu încălcarea obligaţiei de specializare cu privire la suma garantată, fapt sancţionat de dispoziţiile art. 1776 Cod civil cu nulitatea actului. In art. 1776 Cod civil se prevede: “Ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinata prin act”.
In drept s-au invocat dispoziţiile art. 966 Cod civil , art. 1776 Cod civil, art. 1652 Cod civil, art. 1656 cod civil, art. 1662 Cod civil, art. 304 indice 1, 304 pct. 7 si 8 C.pr.civ, si urm., precum si textele de lege menţionate pe parcursul recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs precum şi sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate în cauză şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.
