SUSPENDAREA DE DREPT A EXECUTĂRII SILITE
Instanţa reţine că potrivit prevederilor art. XV alin. (1) din OUG nr. 8/2014, „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”. Mai mult, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 4670/2015, pronunţată în dosarul nr. 1475/190/2015.
Prin contestaţia la executare introdusă la această instanţă cu numărul de dosar de mai sus, contestatoarea AJFP BN a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul M.N.C, să dispună anularea somaţiei de plată din 05.02.2015, a încheierii nr. 56/2015/1 din 03.02.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare şi calculul dobânzilor, şi a încheierii din data de 03.02.2015 privind admiterea cererii de executare şi încuviinţarea executării silite, emise de SCPEJ SRM şi S.O. în dosarul execuţional nr. 56/2015, ca fiind neîntemeiate şi nelegale; suspendarea executării silite, fără plata cauţiunii, până la soluţionarea contestaţiei la executare.
În motivare arată că, prin Sentinţa Civilă nr. 415/04.04.2013 pronunţată de Tribunalul BN în dosarul nr. 3747/112/2012 având ca obiect contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de către societatea B.I. SRL şi a fost obligată pârâta A.J.F.P. BN să-i restituie acesteia suma de 2577 lei, cu titlu de taxă pe poluare, să-i plătească dobânda legală de la data achitării sumei şi până la restituirea efectivă şi cheltuieli de judecata de 539,30 lei.
La data de 12.02.2015 s-a înregistrat din partea SCPEJ S.R.M şi S.O. somaţia emisă la 05.02.2015, însoţită de încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare şi calculul dobânzilor, încheierea privind admiterea cererii de executare silită formulată de creditorul M.N.C. şi încuviinţarea executării silite, împreună cu o copie certificată de pe Sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu, prin care somează contestatoarea să achite suma totala de 4342,50 lei.
In privinţa motivelor pentru care petenta a înţeles să formuleze prezenta cerere de suspendare, învederează instanţei că, la art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicata în monitorul oficial nr. 151/28.02.2014 se prevede: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. (2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) se soluţionează, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului pentru Mediu. (3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2). (4) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (6) Procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). (7) Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)”.
Faţă de dispoziţiile legale invocate apreciază că atât încheierea de încuviinţare a executării silite cât şi actele de executare silită au fost date cu încălcarea dispoziţiilor legale. Astfel, în speţă una dintre condiţiile necesare executării silite unei creanţe lipseşte, respectiv cerinţa exigibilităţii. Potrivit art. 662, alin. 1 din Codul de procedura civila „executarea silita nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă”, iar la alin. 4 se prevede că „creanţa este exigibila daca obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata”. La art. 665, alin. 5 din Codul de proc. Civila se arata că „instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai daca … 4. creanţa nu este certa, lichida şi exigibila”.
Executarea silita a fost începută împotriva debitoarei fără sa se constate refuzul executării de bunăvoie a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.
Potrivit dispoziţiilor art. 117, alin. 1, lit. f din Codul de procedura fiscala „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: …f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii”.
Procedura de restituire a sumelor este reglementata de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Potrivit acestei proceduri, sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003. Potrivit procedurii aprobate, la pct. 4 se arata ca „(1) după primirea cererii de restituire organul fiscal competent va efectua verificarea acesteia, a documentaţiei anexate şi a datelor din evidenţa pe plătitori. (2) Dacă organul fiscal competent consideră că mai are nevoie de anumite documente relevante soluţionării cererii, va solicita contribuabilului în scris prezentarea acestora. (3) Termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor de restituire se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului solicitarea de informaţii suplimentare relevante soluţionării acesteia şi data înregistrării primirii acestor informaţii la organul fiscal competent”, iar la pct. 5 se arata că „în cazul în care, după primirea documentaţiei complete înaintate de contribuabil şi verificarea datelor din evidenţa pe plătitori, organul fiscal competent constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale contribuabilului care a depus cerere de restituire, sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării acestor obligaţii bugetare restante”.
Mai mult în materia restituirii sumelor reprezentând taxa pe poluare şi taxa pe emisiile poluante, există reglementări speciale, respectiv Ordinul nr.85/2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecata prin hotărâri definitive şi irevocabile, care la capitolul II – Procedura de restituire a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile, prevede: „5.1. Contribuabilul care, în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile a instanţei judecătoreşti competente, are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cheltuielile băneşti stabilite de aceste instanţe, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, va depune, în vederea restituirii, la organul fiscal competent, o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin. 5.2. – Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cheltuielilor băneşti, precum şi a oricăror alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile, este cea prevăzută de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004”.
Raportat la aceste dispoziţii, se constată că pârâtul creditor nu a urmat procedura prevăzuta de lege pentru restituirea sumei dispuse prin hotărârea instanţei, ci s-a adresat direct executorului judecătoresc cu o cerere de executare silita conform art. 663 din Codul de procedura civilă (solicitând şi sume exagerate cu titlu de cheltuieli de executare) considerând că debitorul nu a executat de buna voie obligaţia stabilită prin titlul executoriu.
Având în vedere cele doua prevederi legale, privind procedura de urmat în cazul restituirii sumelor de bani datorate de organul fiscal, apreciază că art. 117 din Codul de procedura fiscala este norma de drept speciala aplicabila în cauza şi prin urmare pârâta trebuia să urmeze aceasta procedura şi nu procedura de drept comun prevăzuta de art. 663 din Codul de procedura civila.
Petenta apreciază că executarea silita declanşată de către executorul judecătoresc la cererea creditorului nu este legală şi temeinică, întrucât creditorul trebuia să constate refuzul nejustificat privind executarea de bunăvoie a obligaţiei stabilită prin hotărârea judecătorească, abia apoi putând să se adreseze unui executor judecătoresc.
Prin modul în care creditoarea înţelege sa-si exercite drepturile, solicitând plata unor cheltuieli nejustificate, apreciază că rezultă intenţia acestuia de a obţine un beneficiu nemeritat, motiv pentru care apreciază că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de executare.
De asemenea, contestatoarea arată că nu a fost respectat termenul de „graţie” de 6 luni, termen în care exista obligaţia să se facă demersurile necesare pentru a se îndeplini obligaţia de plată, termenul curgând de la data la care debitorul a primit somaţia de plată; doar după curgerea acestui termen, putându-se solicita executarea silită.
În drept, a invocat prev. art. 711, art. 718 alin. 1 C.pr.civ..
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 8-19).
Prin Notele de şedinţă depuse în data de 18.03.2015, contestatoarea învederează încălcarea, în speţă, a recomandărilor Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti stabilite prin Hotărârea nr. 74/05.12.2014.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 24-28).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc ca fiind legale şi temeinice. Cu cheltuieli de judecată.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014, din modul de redactare a contestaţiei rezultă faptul că refuzul instituţiei debitoare de a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă prin plata dintr-o dată şi de bună voie a sumei la care a fost obligată, se întemeiază pe dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014.
Prin dispoziţiile invocate de contestatoare, Guvernul României, având şi calitate de parte în cadrul proceselor care au dus la pronunţarea hotărârilor judecătoreşti de condamnare a Statului Român la restituirea sumelor încasate ilegal, instituie o măsură abuzivă de suspendare a tuturor procedurilor de executare silită îndreptate împotriva sa, precum şi o măsură de eşalonare pe o perioadă de 5 ani a restituirilor la care a fost obligat prin aceste hotărâri definitive. Aşadar, sub pretextul că efortul financiar ar fi prea mare pentru bugetul statului, se dispune o eşalonare a restituirilor pe un termen de 5 ani, câte 20%/an.
Mai mult decât atât, prin efectul acestor dispoziţii, justiţiabilii nu mai pot să se adreseze organelor de executare silită în vederea punerii în executare a respectivelor hotărâri, fiind obligaţi să aştepte executarea de bună voie din partea organelor fiscale.
In principal, motivele pentru care aceste dispoziţii trebuie înlăturate de la aplicare sunt de natura protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor constituţionale.
Astfel, aşa cum a arătat şi contestatoarea, prin Sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu în dosarul execuţional nr.56/2015, aceasta a fost obligată să restituie suma încasată în mod ilegal cu titlu de taxă de poluare, dobânzile aferente acestei sume, precum şi cheltuielile ocazionate cu judecata respectivei cauze.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut faptul că suma prelevată de Statul Român cu titlu de taxă de poluare este încasată cu încălcarea dispoziţiilor dreptului european, în speţă art. 110 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.
Neconcordanţa dreptului intern care reglementează taxa de poluare a fost constatată şi de către CJUE în numeroase rânduri.
Prin dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 se încalcă dreptul de acces la organele de executare silită al justiţiabililor care au obţinut hotărâri de condamnare a Statului Român la restituirea respectivelor taxe.
Potrivit acestor dispoziţii, justiţiabilul care a obţinut o hotărâre definitivă împotriva Statului, nu se poate adresa organelor de executare pentru a-şi realiza efectiv dreptul recunoscut în mod irevocabil de către instanţă, fiind obligat să se supună rigorilor impuse de organele fiscale prin eşalonarea restituirii sumelor pe o perioadă de 5 ani.
Această situaţie nu poate fi tolerată într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, întrucât dreptul de liber acces la justiţie presupune implicit accesul la organele de executare silită. In acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia art. 6 din Convenţie garantează dreptul oricărei persoane ca o instanţă să se pronunţe asupra contestaţiilor sale cu caracter civil. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o decizie judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperante faţă de una dintre părţi. În fapt, dacă art. 6 nu ar garanta şi executarea hotărârii judecătoreşti s-ar crea situaţii incompatibile cu principiul preeminenţei dreptului pe care statele s-au angajat să îl respecte odată cu ratificarea Convenţiei. Executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie astfel considerată ca făcând parte din „proces „ în sensul art. 6.
Pe de altă parte, executarea unei hotărâri judecătoreşti face parte din procedură în sensul art. 6 din Convenţie”. Aşadar, dacă se pleacă de la această premisă, aplicarea dispoziţiilor art. XV din U.O.G. 8/2014 prin care se suspendă executarea silită ori se înlătură dreptul justiţiabililor de a se adresa organelor de executare şi se dispune eşalonarea executării hotărârilor judecătoreşti pe o perioadă de 5 ani, s-ar încălca dispoziţiile legale care garantează soluţionarea cererii de către o instanţă într-un termen rezonabil.
Consideră că, în aceste condiţii, instanţele naţionale nu ar trebui să facă aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă emisă de Guvernul României – parte în procesele civile privind taxele de poluare, ci să aplice dispoziţiile art. 110 din TFUE şi, implicit, dispoziţiile hotărârilor CJUE, în considerarea cărora Statul Român este obligat să restituie sumele încasate cu încălcarea acestor dispoziţii din dreptul european.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prevederile Tratatului şi jurisprudenţa Curţii indică, cu claritate, rolul conjugat al CJCE şi al instanţelor naţionale în asigurarea aplicării uniforme a dreptului comunitar lato sensu, judecătorului naţional revenindu-i responsabilitatea de a aplica, în limitele competenţei sale teritoriale, dispoziţiile dreptului european, asigurând efectul deplin al acestor norme şi lăsând neaplicată, la nevoie, din oficiu, orice dispoziţie internă contrară.
In caz contrar, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă, justiţiabilul care are o hotărâre definitivă, pronunţată de instanţa naţională, prin care i se recunoaşte dreptul de restituire a taxei de poluare, încasată cu nerespectarea Dreptului European (a art. 110 din TFUE), nu se poate adresa organelor de executare în vederea realizării drepturilor sale, fiind obligat să aştepte restituirea sumelor pe parcursul unei perioade de 5 ani, timp în care beneficiul său asupra sumelor la care este îndreptăţit se diluează semnificativ, ajungând să nu se mai poată bucura de dreptul său.
In fine, anularea actelor întocmite în cursul executării silite ar reprezenta un grad mai mare de protecţie acordat organelor administrativ-fiscale în raporturile acestora cu justiţiabilii, fapt care ar încălca norme juridice de natură constituţională precum art. 16 alineatul 2 din Constituţia României, potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, precum şi dispoziţiile art. 21 alin. 2 potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi acest drept (cu referire la dreptul de acces liber la justiţie, deci implicit şi la organele de executare silită, executarea hotărârilor judecătoreşti de condamnare a statului la plata unor sume de bani făcând parte integrantă din proces şi constituind o obligaţie de rezultat în sarcina acestuia).
Subliniază faptul că prin aplicarea dispoziţiilor art. XV din OUG 8/2014, justiţiabilul este lipsit de protecţia oferită de dispoziţiile art. 110 din TFUE, în concret aceste din urmă dispoziţii fiind golite de conţinut sau, mai bine zis, rămase fără efecte pentru întreaga perioadă în care s-au încasat aceste taxe constatate de către CJUE ca fiind ilegale.
De altfel, în jurisprudenţa naţională relevantă se observă conturarea unei tendinţe de a înlătura de la aplicare dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014, pentru considerente care ţin de protecţia drepturilor omului sub aspectul principiului liberului acces la justiţie3, al egalităţii în faţa legii, al preeminenţei dreptului, al aplicării cu prioritate a dreptului european faţă de cel naţional, etc.
Mai mult decât atât, Judecătoria Bistriţa a dispus încuviinţarea cererii de executare silită prin hotărârea nr. 7334/CC/2014 pronunţată în dosar nr. 9475/190/2014, neaplicând astfel dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 potrivit cărora executarea silită ar fi trebuit suspendată.
Suspendarea procedurii de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pe considerente ce ţin de protecţia şi buna desfăşurare a activităţii organelor administrativ-fiscale ar însemna că este acceptabilă, uneori, o perturbare a rezultatului activităţii justiţiei, preferabilă faţă de perturbarea activităţii administrative.
În fine, argumentul invocat de Guvernul României cu ocazia adoptării acestei măsuri de eşalonare a restituirii taxelor de poluare, referitor la efortul financiar pe care îl presupun aceste restituiri către contribuabili, fără a se prezenta date cifrice, nu constituie o justificare pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti . De altfel, acest argument a mai fost invocat de către Guvernul României şi în cauza Nisipeanu c. România soluţionată de CJUE. Astfel, cu ocazia pronunţării acestei hotărâri, Guvernul României a solicitat limitarea in timp a efectelor acestei hotărâri, pe considerente de natură economică, invocându-se contextul economic dificil în care se află economia naţională.
CJUE a înlăturat această apărare şi a respins cererea Guvernului, pe motiv că aceste argumente nu au fost susţinute cu date cifrice din care să rezulte faptul că restituirea dintr-o dată a acestor sume ar presupune un efort economic atât de mare încât ar genera perturbări economice grave
In plus, întârzierea în executarea hotărârii, împreună cu absenţa unui răspuns precis la demersurile intimatului, au avut ca efect plasarea reclamantului într-o situaţie de incertitudine. In acest context, o eventuală admitere a contestaţiei la executare formulată de debitoare ar anula sau diminua considerabil drepturile consfinţite prin hotărârea judecătorească definitivă, astfel încât ar fi afectat principiul predictibilităţii actului de justiţie (în sensul recuperării în mod efectiv şi util a creanţei constatate de instanţă împotriva debitoarei), precum şi încrederea în eficienţa şi utilitatea actului de justiţie.
În ce priveşte susţinerea contestatoarei potrivit căreia intimatul nu a îndeplinit procedura prevăzută de lege, subliniază faptul că această susţinere nu corespunde realităţii.
Astfel, după obţinerea titlului executoriu, justiţiabilul a înregistrat la sediul instituţiei debitoare o cerere de restituire cu nr. 34246/06.08.2014, prin care s-a solicitat punerea în executare, de bună voie, a dispoziţiilor cuprinse în Sentinţa civilă nr. 448/2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Abia după o perioadă de şase luni, în care nu s-a comunicat niciun răspuns, intimatul s-a adresat executorului judecătoresc pentru realizarea pe calea executării silite a drepturilor sale.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002, arată că jurisprudenţa naţională în materie s-a cristalizat în sensul înlăturării de la aplicare a acestui act normativ care îşi găseşte aplicabilitate doar în cazuri de excepţie, cu îndeplinirea condiţiilor stabilite chiar în cuprinsul său, şi anume: termenul de graţie de 6 luni se acordă doar debitorilor care fac dovada lipsei disponibilităţilor băneşti şi termenul se acordă după ce debitorul face dovada faptului că a efectuat toate demersurile legale pentru obţinerea fondurilor necesare plăţii creanţei.
Nu în ultimul rând, subliniază faptul că acest termen se acordă doar de către instanţa de judecată, pe calea contestaţiei la executare, în cazul îndeplinirii acestor condiţii, şi nu se aplică de drept.
Pentru toate aceste motive, solicită instanţei să constate faptul că actele de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 50/2015 sunt perfect justificate şi în deplină concordanţă cu prevederile legale, întocmite în considerarea respectării drepturilor omului şi a exigenţelor statului de drept şi ale democraţiei constituţionale, motiv pentru care se impune respingerea contestaţiei formulate în prezenta cauză, cu consecinţa menţinerii actelor de executare.
In drept, a invocat dispoziţiile 139 alin. 1), art.205 şi urm, art.451-453 din Codul de procedură civilă, jurisprudenţa CEDO şi jurisprudenţa naţională invocată în cuprinsul întâmpinării.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 99-108).
În data de 20.04.2015, intimatul a depus la dosar Note scrise, prin care, referitor la cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Potrivit art.718 alin. 1 C.pr.civ., instanţa poate suspenda executarea până la soluţionarea contestaţiei la executare, la solicitarea părţii interesate si numai pentru motive temeinice.
AJFP BN nu invocă, de altfel, niciun motiv în susţinerea cererii de suspendare. Susţinerile referitoare la incidenţa unor dispoziţii speciale în ceea ce priveşte procedura de urmat pentru recuperarea creanţelor fiscale de natura celei urmărite silit nu justifică o asemenea cerere. Mai mult, nu se poate reţine că prin continuarea executării silite i s-ar crea contestatoarei prejudicii greu de reparat, având în vedere că suma executată nu este una care, prin achitarea ei, să conducă la periclitarea activităţii instituţiei publice, iar, pe de altă parte, contestatoarea are posibilitatea, în situaţia în care va fi admisă contestaţia ia executare, de a solicita întoarcerea executării silite.
Pe fondul cauzei, subliniază faptul că admiterea prezentei contestaţii la executare în temeiul dispoziţiilor art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 ar presupune: încălcarea oricăror dispoziţii legale incidente în materia executării hotărârilor definitive într-un termen rezonabil; consfinţirea de către instanţă a încălcării dreptului de acces liber la justiţie, drept care devine iluzoriu în condiţiile în care justiţiabilului care deţine o hotărâre judecătorească definitivă nu i se permite să se adreseze organelor de executare care pot garanta punerea în executare a respectivei hotărâri, acesta fiind obligat să aştepte executarea de bunăvoie, din partea debitorului, iar acesta rămâne pasiv la solicitările noastre de restituire, chiar şi eşalonată; aplicarea unor dispoziţii legale discriminatorii, care creează o situaţie preferenţială a debitorului (organ administrativ-fiscal) aflat în procedura executării silite, faţă de justiţiabilul care nu se bucură de o astfel de imunitate de executare; acceptarea argumentului potrivit căruia hotărârea judecătorească definitivă, rezultat al activităţii justiţiei, este mai puţin importantă decât buna desfăşurare a activităţii organului administrativ-fiscal, acest argument stând la baza adoptării dispoziţiilor criticate; prin restituirea eşalonată a taxelor de poluare, dispusă prin hotărâri judecătoreşti, drepturile de creanţă ale contribuabililor împotriva statului sunt la rândul lor diluate, iar încrederea justiţiabililor în eficienţa acrului de justiţie este fundamental zdruncinată, având în vedere aşteptările cu care aceştia au pornit când au demarat procedurile de recuperare a taxelor pe care, potrivit dreptului european, aceştia nici nu trebuiau să le plătească. Această neîncredere se poate astfel răsfrânge şi asupra protecţiei efective conferite de dreptul european şi, implicit de instituţiile sale; afectarea principiilor securităţii juridice, al neretroactivităţii legii şi al predictibilităţii actului de justiţie, în sensul în care, pe de o parte, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată sau cele soluţionate deja dar ale căror hotărâri sunt neexecutate încă, silit sau de bunăvoie, sunt guvernate de legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, inclusiv în materia executării titlurilor executorii astfel obţinute. Adoptarea unor dispoziţii precum cele din cuprinsul art. XV din O.U.G. nr. 8/2014, care vin să modifice termenele de restituire, de plată şi, respectiv, limitează accesul la procedura executării silite pe o perioadă de cinci ani, afectează contextul juridic din care s-a pornit iniţial, respectiv cel în care, în urma procesului prin care se dispune restituirea taxelor încasate ilegal, Statul Român poate fi obligat la executarea acestor obligaţii.
Astfel, prin impunerea unor proceduri derogatorii pentru titlurile executorii obţinute în urma acestor procese, iniţiate într-un anumit context legislativ, astfel cum s-a arătat mai sus, se nesocoteşte principiul fundamental al neretroactivităţii legii.
Prin înscrisul depus în data de 20.04.2015, intimatul a solicitat suspendarea judecării prezentei contestaţii la executare până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-200/2014 Câmpean şi C-288/2014 Ciup.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 413 alin. l, pct. l din C.proc.civ.
Prin Notele scrise depuse în data de 25.05.2015, intimatul solicită, pe cale de excepţie, pronunţarea unei încheieri prin care să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. XV din OUG 8/2014, dispoziţii care au stat la baza refuzului AJFP B-N de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească definitivă.
Prin Notele scrise depuse în data de 25.05.2015, intimatul arată că admiterea prezentei contestaţii la executare ar însemna diminuarea efectului actului de justiţie înfăptuit printr-o hotărâre definitivă, în favoarea uneia dintre părţi, acordându-i-se acesteia un grad de protecţie sporită din partea instanţei de executare sub pretextul bunei desfăşurări a activităţii administrative.
Această activitate administrativă, aşa cum a constatat şi instanţa care a pronunţat hotărârea ce constituie titlu executoriu, nu a îndeplinit exigenţele legalităţii şi ale preeminenţei dreptului, astfel că a fost nevoie de un proces în justiţie, promovat de către particular, pentru a se corecta această conduită care se cere acum a fi totuşi nesancţionată şi chiar protejată de instanţa de executare.
De altfel, aşa cum a mai arătat, pe rolul CJUE se află deja două cauze care au ca obiect verificarea legalităţii măsurii de eşalonare a restituirilor, dispusă prin prevederile art. XV din O.U.G. nr. 8/20141.
Aşadar, consideră ca o dovadă de maturitate şi independenţă a sistemului judiciar ca, în anticiparea soluţiilor ce se vor pronunţa de CJUE în cauzele C-200/14, Câmpean şi cauza C-288/14, Ciup, în virtutea priorităţii dreptului european şi a principiilor drepturilor omului, judecătoria învestită cu soluţionarea prezentei cauze, în calitate de primă instanţă europeană, să dispună respingerea contestaţiei la executare şi să permită punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care instanţa a consfinţit deja dreptul de creanţă al subsemnatului, drept care altfel ar fi diluat, iluzoriu şi, în următorii cinci ani – lipsit de conţinut.
In fine, un alt argument în susţinerea soluţiei de respingere a prezentei contestaţii la executare îl constituie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, jurisprudenţa pronunţată într-o perioadă de promovare aspiraţională a principiilor democratice în cadrul unui stat de drept în care într-adevăr se dorea respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Prin Notele scrise depuse în data de 25.05.2015, intimatul solicită, pe cale de excepţie, pronunţarea unei încheieri prin care să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. XV din OUG 8/2014, dispoziţii care au stat la baza refuzului AJFP Bistriţa-Năsăud de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească definitivă.
În şedinţa publică din data de 02.06.2015, instanţa respinge cererea formulată de intimat privind suspendarea cauzei până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-200/2014 Câmpean şi C-228/2014 Ciup, în speţă nefiind întrunite condiţiile vizate de textul art. 413 alin. (1) pct. 1 NCPC de care se prevalează intimatul în susţinerea cererii.
De asemenea, instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV din OUG 8/2014, invocată la termenul de judecată din data de 26.05.2015 de intimatul M.N.C., în prezentul dosar, cu obiect contestaţie la executare formulată de AJFP B-N.
Opinia instanţei în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a fost în sensul respingerii acesteia, luând în considerare atât practica anterioară a Curţii Constituţionale, cât şi jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului.
Prin Încheierea civilă nr. 3782/18.05.2015 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. 1576/190/2015, s-a admis excepţia conexităţii invocată de intimat prin întâmpinare, având în vedere că între dosarul civil nr. 1576/190/2015 şi dosarul civil nr. 1475/190/2015 ale Judecătoriei Bistriţa există o strânsă legătură, în ambele dosare fiind contestate actele de executare silită efectuate împotriva debitoarei contestatoare AJFP B-N în dosarul execuţional nr. 56/2015 al SCPEJ S.R.M. şi S.O., la cererea creditorului intimat M.N.C..
Prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă în data de 23.02.2015 sub numărul 1576/190/2015, contestatoarea AJFP B-N a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul M.N.C., să dispună anularea adresei de înfiinţare a popririi din 05.02.2015, a somaţiei de plată din 05.02.2015, a încheierii nr. 56/2015/1 din 03.02.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare şi calculul dobânzilor, şi a încheierii din data de 03.02.2015 privind admiterea cererii de executare şi încuviinţarea executării silite, emise de SCPEJ S.R.M. şi S.O. în dosarul execuţional nr. 56/2015, ca fiind neîntemeiate şi nelegale; suspendarea executării silite, fără plata cauţiunii, până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Pe lângă motivele de fapt şi de drept expuse în dosarul nr. 1475/190/2015 şi reiterate mai sus, contestatoarea a mai arătat că, prin Sentinţa Civilă nr. 415/04.04.2013 pronunţată de Tribunalul BN în dosarul nr. 3747/112/2012 având ca obiect contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de către societatea B.I. SRL şi a fost obligată pârâta A.J.F.P. BN să-i restituie acesteia suma de 2577 lei, cu titlu de taxă pe poluare, să-i plătească dobânda legală de la data achitării sumei şi până la restituirea efectivă şi cheltuieli de judecata de 539,30 lei.
La data de 12.02.2015 s-a înregistrat din partea SCPEJ S.R.M. şi S.O. somaţia emisă la 05.02.2015, însoţită de încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare şi calculul dobânzilor, încheierea privind admiterea cererii de executare silită formulată de creditorul M.N.C. şi încuviinţarea executării silite, împreună cu o copie certificată de pe Sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu, prin care somează contestatoarea să achite suma totala de 4342,50 lei.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 9-10).
În data de 25.03.2015, intimatul a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepţie, raportat la existenţa pe rolul Judecătoriei Bistriţa a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1475/190/2015, având aceleaşi părţi şi acelaşi obiect, a invocat excepţia conexităţii cauzelor iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca fiind neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul a reiterat motivele de fapt şi de drept expuse în dosarul civil nr. 1475/190/2015.
Analizând actele şi lucrările dosarelor conexate, instanţa reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 415/04.04.2013 (f. 12-18), pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 3747/112/2012, având ca „despăgubire restituire taxă emisii poluante”, rămasă irevocabilă, s-a admis acţiunea formulata de către reclamanta SC B.I. SRL şi a fost obligată pârâta A.F.P. Bistriţa să-i restituie acesteia suma de 2.577 lei, cu titlu de taxa de poluare, precum şi dobânda legală calculată de la data plăţii taxelor şi până la restituirea efectivă.
La data de 12.01.2015 numita SC B.I. SRL printr-un contract de cesiune de drepturi de creanţă fiscală a vândut numitului M.N.C. drepturile ce îi reveneau acesteia din sentinţa civilă mai sus menţionată.
Prin încheierea din data de 03.02.2015 (f. 9-10), emisă de SCPEJ S.R.M. şi S.O. în dosarul execuţional nr. 56/2015, s-a încuviinţat cererea creditorului M.N.C. de executare silită a dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 415/04.04.2015, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 3747/112/2012, împotriva AFP B., fiind emisă o somaţie prin care se cere debitoarei să achite în termen de o zi suma de 4.342,50 lei reprezentând taxă de poluare, dobândă legală şi cheltuieli de executare.
Împotriva executării silite din dosarul execuţional nr. 56/2015, debitoarea a formulat contestaţiile la executare ce fac obiectul prezentului dosar şi dosarului conexat nr. 1576/190/2015, solicitând anularea actelor de executare.
Instanţa reţine că potrivit prevederilor art. XV alin. (1) din OUG nr. 8/2014, „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”.
Mai mult, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Instanţă constată că executarea silită în dosarul execuţional nr. 56/2015 a început şi s-a derulat în cursul termenului în care, conform dispoziţiilor legale citate, orice procedură de executare silită era suspendată de drept.
Raportat la încălcarea dispoziţiilor exprese ale art. XV alin. (1) şi (4) din OUG nr. 8/2014, instanţa va admite contestaţiile la executare conexate şi va anula actele de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 56/2015 de SCPEJ S.R.M. şi S.O.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul M.N.C., solicitând modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii contestaţiei la executare formulată de intimata AJFP B-N.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelant este nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.
