Tariful de despăgubire solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. 3 din OG 15/2002
Prin contestaţia la executare şi contestaţia la titlu înregistrată sub nr. … contestatoarea .. in contradictoriu cu intimata CNADNR SA – PRIN D.R.P.D. CRAIOVA a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate de BEJ …, in Dosarul de executare nr…. şi anularea in parte a titlului executoriu, reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei, seria R12, nr.0079400/31.01.2012, in ceea ce priveşte obligarea la plata tarifului de despăgubire.
În motivarea cererii, contestatoarea susţine că în data de 19.01.2015 a primit de la BEJ …, o “instiintare” prin care i se aducea la cunoştinţa ca trebuie sa achite suma de 126,81 lei (echivalentul a 28 euro la curs BNR, către creditorul CNADNR S.A. şi suma de 212 lei cu titlu de onorariu către executor judecătoresc. Odată cu înştiinţarea, i-a fost comunicat şi titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenţiei, menţionat mai sus.
Contestatoarea mai susţine că tariful de despăgubire solicitat de creditoare are, ca şi temei legal, dispoziţiile art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 si reprezintă contravaloarea rovinietei pe un an, calculata conform caracteristicilor autoturismului ce a fost depistat in trafic fără rovinieta valabilă. Astfel, prin Legea nr. 144/2012, in vigoare din 27.07.2012, s-a modificat OG nr. 15/2002, abrogându-se art. 3 alin 3 si art. 8, care prevedeau obligaţia de a achita tariful de despăgubire st dreptul de a ridica certificatul de înmatriculare pana la dovada achitării acestui tarif, abrogându-se totodată si anexa 4. Astfel că, s-a modificat o norma contravenţionala intr-un sens favorabil contravenientului.
Referitor la onorariul solicitat de executorul judecătoresc, arată contestatoarea că suma de 212 lei, cu titlu de cheltuieli de executare, este făcuta in temeiul unei “instiintari”, executorul neprocedând la emiterea unei încheieri, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 665 alin 4 N. Cod Procedura Civila. Mai mult, potrivit Ordinului M.J. 2561/2012, onorariul maximal pe care-l poate solicita executorul, pentru recuperarea unei creanţe a cărei valoare este pana la 500 lei, onorariul maximal este de 10% din valoarea acesteia, respectiv 2,8 euro sau echivalent in lei 12,12 lei.
Contestaţia este întemeiată în drept pe disp. art. 665, 669, 711 cpc, OG. Nr,2/2001 şi legea nr. 144/2012.
La data de 26.02.2015 intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca fiind inadmisibilă şi neîntemeiată. Susţine în esenţă intimatul că potrivit art. 39, alin. (4) al OG 2/2001 împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, in condiţiile legii, iar nu se poate cere anularea procesului verbal, deoarece acest lucru este reglementat de art. 31. alin. (1) al aceleiaşi legi, iar împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la anularea tarifului de despăgubire, consideră intimatul că este total eronată, întrucât se reţine ca prin Legea nr.144/2012 nu s-a operat o dezincriminare a faptei de a circula fără a deţine rovinieta valabila, ceea ce ar fi atras aplicarea principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile, iar pe de alta parte, art.2 din Legea nr.144/2012 prevede expres ca doar tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, aplicate şi contestate in instanţa pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează. Ori., contestatoarei nu a contestat procesul verbal de constatare a contravenţiei, deci, tariful nu a fost anulat.
Prin sentința civilă nr. 6147/20.10.2015 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea s-a respins contestaţia la executare şi contestaţia la titlu formulată de contestatoarea ….
Pentru a statua astfel a reținut prima instanță că în anul 2011 autovehiculul aparţinând contestatoarei …. a fost depistat utilizând reţeaua de drumuri naţionale fără a poseda rovinieta valabila, motiv pentru care a fost emis PVCC seriaR12 nr. 0079400/31.01.2012. Conform conţinutului procesului verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul avea obligaţia, sa achite contravaloarea tarifului de despăgubire in valoare de 28 euro. Contravenientul a avut la dispoziţie 15 zile de la comunicarea PVCC să formuleze plângere împotriva PVCC, însă nu si-a exercitat acest drept. PVCC neatacat in termen de 15 zile de la comunicare constituie potrivit legii titlu executoriu fără investire sau vreo alta formalitate din punct de vedere al amenzii.
Conform dispoziţiilor legale menţionate, prin procedura contestaţiei la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, in cazul în care acesta nu este o hotărâre pronunţată de o instanţa judecătoreasca sau alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevăzuta de lege.
În speţă, pentru desfiinţarea titlului executoriu contestatoarea avea la dispoziţie altă cale de atac, respectiv plângerea contravenţionala împotriva procesului-verbal de contravenţie prevăzută de legea specială, respectiv, OG nr.2/2001 rep.
Sub acest aspect, instanţa a considerat că atât contestaţia la titlu este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte contestaţia la executare, instanţa a găsit-o neîntemeiată, reţinând că motivele invocate pentru nelegalitatea formelor de executare vizează nelegalitatea procesului verbal de contravenţie, nelegalitate ce nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare.
În privinţa cheltuielilor de executare, instanţa reţine conform art.39 alin 1 din legea 188/2000 că executorii judecătoreşti au dreptul pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justiţiei cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Astfel, controlul judiciar efectuat de către instanţa de judecata in ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc este limitat doar la verificarea încadrării acestuia in limitele prevăzute de legiuitor, iar nu de aprecierea asupra concordanţei acestuia cu valoarea pricinii si munca îndeplinita de executor dispoziţie legala prevăzuta de art. 274 alin 3 cpc., ce reglementează dreptul judecătorului de a reduce onorariul avocatului, în situaţia in care acesta este excesiv de mare in raport cu munca îndeplinita, neputând fi extinsă la mai multe situaţii, această normă fiind de stricta aplicare.
Prin urmare, nu a fost reţinută susţinerea contestatoarei privind reducerea onorariului executorului judecătoresc.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a exercitat calea de atac a apelului contestatoarea …, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei la executare, anularea executării silite, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces de la fond şi apel .
În motivarea căii de atac, se arată că executarea silită s-a declanşat cu nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la faza de executare silită, Cartea a V-a, respectiv disp. art. 622 şi urm. cod de procedură civilă.
Executarea silită s-a pornit în baza procesului verbal de contravenţie seria R12 nr. 0079400/31.01.2012 ce vizează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, în echivalent 126, 81 lei.
Este adevărat că procesul verbal de contravenţie necontestat în termen de 15 zile de la comunicare constituie titlu executoriu , însă acest tip de proces verbal se află sub incidenţa deciziei nr. 5 RIL a ICCJ Bucureşti, iar lipsa semnăturii olografe a agentului constatator sancţionează cu nulitatea absolută procesul verbal.
Din observarea procesului verbal se poate concluziona că acesta nu este semnat olograf de agentul constatator, deci se supune statuărilor deciziei nr. 5 RIL.
Or, executarea silită s-a pornit în baza unui act nul prin el însuşi, care nu poate constitui titlu executoriu,iar potrivit disp. art.632 cod proc. civilă executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Nu putea fi pus în executare acest proces verbal cu valoare de înscris sub semnătură privată, ci putea fi cel mult promovată o acţiune în pretenţii, prin care instanţa sa constate printr-o hotărâre judecătorească o eventuală obligaţie de plată.
Instanţa nu poate valida, cu încălcarea deciziei nr. 5 RIL, şi totodată stabili că executarea silită este legală, din moment ce a fost pornită în baza unui act care este nul de drept şi care nu are valoare de titlu executoriu, iar potrivit disp. art. 704 cod de procedură civilă,„nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui acte de executare atrage nulitatea actului nelegal şi a actelor de executare subsecvente, disp. art. 174 şi urm. fiind aplicabile în mod corespunzător”.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei la executare, anularea executării silite, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces de la fond şi apel.
Prin întâmpinarea formulată de intimata COMPANIA NAŢIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, s-a solicitat respingerea apelul ca netemeinic şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În motivare se arată că titlul executoriu mai sus menţionat este emis de CESTRIN Bucureşti, iar constatarea contravenţiei a fost efectuata cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei – SIEGMCR iar PVCC-urile s-au incheiat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei si Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor si Direcţia Generala de Evidenta a Persoanelor, conform prevederilor art.9 alin.2 si 3 al OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare. Mai mult decât atat, apărările de fond invocate de către contestatorul NAVRIG SIMONA GEORGIANA nu sunt admisibile daca pentru contestarea insusi a titlului, legea prevede o alta cale de atac, respectiv plângerea contravenţionala.
Referitor la nulitatea invocata de către contestatoare cu privire la semnătura agentului constatator, se arată că acesta interpretează in mod eronat legislaţia, atat timp cat procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost generat si semnat electronic conform prevederilor legii 455/2001 si a HG 1259/20011, astfel, potrivit art. 4 din Legea 455/2011 privind semnătura elecronica, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar iar potrivit art. 5 al aceleaşi legii înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Examinând sentinţa apelată în raport de motivele invocate, tribunalul a constat că apelul este întemeiat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii, tribunalul găsește neîntemeiată această critică.
Este justă susținerea apelantei – contestatoare cu privire la incidența în astfel de cauze a Deciziei în interesul legii nr. 6/2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reţinut faptul că procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, însă acest motiv de nulitate absolută ar fi trebuit să fie invocat pe calea plângerii contravenționale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 713 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Însă, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Ca atare, întrucât legiuitorul a prevăzut o procedură specifică de contestare a mențiunilor din procesul verbal de contravenție astfel încât aceste motive de fapt sau de drept puteau fi invocate doar prin acest mijloc, urmează a fi respinsă prima critică de apel, ca fiind nefondată.
În cea ce privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la executarea silită ce vizează achitarea tarifului de despăgubire, examinând actele de executare emise de executorul judecătoresc în dosarul nr. 1171/2014, instanţa a constatat că acestea nu au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Având în vedere că cererea de executare silită formulată de intimată vizează recuperarea tarifului de despăgubire la care a fost obligată contestatoarea prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 – „Tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Tribunalul a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant (prin deciziile nr. 385/1 octombrie 2013 şi nr. 112/6 martie 2014) că efectele Legii nr. 144/2012 se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare, în caz contrar, a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii, echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. Rezultă deci că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută, statuându-se de Curte că o sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Ulterior acestui moment a intrat în vigoare Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, iar prin dispoziţiile art. II din acest act normativ s-a prevăzut că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”. Cu alte cuvinte, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012 s-a dispus abrogarea dispoziţiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 15/2002, referitoare la plata tarifului de despăgubire, ceea ce presupune imposibilitatea executării acestei obligaţii în condiţiile în care nu mai subzistă un temei juridic în acest sens.
Mai mult, procedura execuţională s-a derulat în timp ce dispoziţiile legale anterioare nu mai aplicabile, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, ca atare această sancţiune nu se mai aplică, iar în ipoteza celor aplicate, dar aflate în faza executării, ele nu se mai execută.
În acest sens, sunt şi considerentele din Decizia nr.228 din 13 martie 2007 a Curţii Constituţionale a României, potrivit cărora aplicarea legii noi care nu mai prevede şi nu mai sancţionează contravenţional o anumită faptă şi trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia şi la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării sancţiunii şi că, din acest punct de vedere, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută.
În plus, Curtea a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare şi că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută”.
Curtea a conchis că „o sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză”.
Pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentinţa, cu consecința admiterii în parte a contestaţiei la executare şi contestaţiei la titlu, formulată de către contestatoarea …, astfel cum a fost formulată și a anulării actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 1185/2014.
