Prin sentinţa civilă nr. 1827/24.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …., a fost admisă actiunea promovata de intimatul S in contradictoriu cu contestatorul-debitor Municipiul Mangalia şi a fost somat contestatorul-debitor la plata catre intimat in termen de 30 de zile de la comunicare, a urmatoarelor sume: 499.729,39 lei reprezentand contravaloare lucrări, actualizata cu rata inflatie, incepand cu data de 14.02.2013 si data platii efective; 47.642,14 lei reprezentand dobânda legala, determinata potrivit OG nr.13/2011, aferenta debitului de 499.729,39 lei, pentru perioada cuprinsa intre 14.02.2013-09.04.2014; 200 lei reprezentind cheltuieli de judecata.
Prin sentinţa civilă nr. 1976/02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. ….. a fost respinsă ca nefondată cererea în anulare formulată de contestator împotriva sentinţa civilă nr. 1827/24.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …..
La data de 27.08.2014 intimatul a formulat cerere de executare silită pentru titlul executoriu menţionat anterior, fiind înregistrat pe rolul BEJ Oană Silviu dosarul de executare nr. …..
La aceeaşi dată a fost întocmită încheierea de înregistrare a cererii de executare şi deschiderea dosarului execuţional.
La data de 09.09.2014 a fost încuviinţată executarea silită prin Încheierea nr. 861 a Judecătoriei Mangalia în cadrul dosarului civil nr. ……
La data de 15.09.2014 a fost emisă somaţia, comunicată contestatorului la data de 17.09.2014 conform dovezii de comunicare de la fila 98. Deşi pe dovada de comunicare menţionată anterior apare consemnat că se comunică şi titlul executoriu şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, aceste ultime acte de executare silită nu apar în dosarul de executare anexate dovezii de comunicare de la fila 98 iar pe dovada de comunicare de la fila 115 apare că a fost comunicată contestatorului încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 30.10.2014.
Prin urmare, având în vedere aceste neclarităţi, instanţa va avea în vedere că i s-a comunicat contestatorului încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare însă la data de 30.10.2014 conform dovezii de comunicare de la fila 115 semnată şi ştampilată de primire de un reprezentant al contestatorului iar nu la data de 17.09.2014 astfel cum susţine intimatul.
Prin urmare, instanţa constată că motivul de contestaţie reprezentat de necomunicarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, este nefondat. În acelaşi sens instanţa constată că prezenta contestaţie este promovată în termenul prescris de art. 714, alin. 2 C.pr.civ., fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 31.10.2014. Oricum, prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din data de 24.02.2015 contestatorul a renunţat la invocarea ca şi motiv a acestui aspect.
Analizând prezenta contestaţie la executare, instanţa constată că se invocă motive relative la titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1827/24.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …. definitivă prin sentinţa civilă nr. 1976/02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. ….., respectiv încălcarea unor obligaţii contractuale de către intimat, obligaţii decurgând din Acordul Cadru de lucrări nr. ….. şi Contractul subsecvent de execuţie lucrări nr. …, invocându-se şi excepţia de neexecutare a contractului.
Conform art. 712, alin. 1 C.pr.civ.: Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Potrivit art. 1024 C.pr.civ.: (1) Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ordonanţa de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare. Dispoziţiile art. 637 rămân aplicabile. (2) Împotriva executării silite a ordonanţei de plată partea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată.
În speţă, instanţa constată că motivele de contestaţie invocate nu sunt susceptibile a face obiectul contestaţiei la executare, executarea silită fiind pornită în temeiul unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 1827/24.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. ….. definitivă prin sentinţa civilă nr. 1976/02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. ….. Pe cale de consecinţă instanţa constată că şi acest motiv de contestaţie este nefondat, excepţia de neexecutare, ca şi apărare de fond, neputând fi invocată pe calea contestaţiei la executare.
Cu privire la motivul de contestaţie referitor încălcarea prevederilor art. art. 3 din OG 22/2002 modificat prin Legea 110/2007, instanţa apreciază, cu titlu preliminar că acest motiv de contestaţie nu este unul de ordine publică, fiind necesar a fi invocat de partea interesată. Pe de o parte, autoritatea publică suspusă executării silite este cea mai în măsură să aprecieze dacă dispune sau nu de fondurile necesare punerii în executare a titlului executoriu iar pe de altă parte, a aprecia că instanţa ar fi datoare să invoce acest motiv din oficiu, ar contraveni în mod flagrant dispoziţiilor art. 44, alin. 1 şi 2 din Constituţie potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate iar proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Tot în legătură cu acest motiv de contestaţie, referitor la invocarea decăderii de către intimat întrucât contestatorul a înţeles să îşi modifice cererea introductivă contrar art. 204 C.pr.civ., instanţa apreciază că în speţă este aplicabil art. 712, alin. 3, teza a II-a C.pr.civ., acest text de excepţie oferind posibilitatea contestatoarei să adauge şi acest motiv de contestaţie. Prin urmare, instanţa apreciază că debitorul-contestator putea invoca acest motiv inclusiv după începerea dezbaterilor.
Analizând motivul de contestaţie ultim invocat, instanţa apreciază că acesta este nefondat pentru motivele ce urmează:
Conform art. 622, alin. 1 şi 2: Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002: „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea art. 2 din O.G. nr. 22/2002 se observă că pentru invocarea termenului de graţie de 6 luni este necesară iniţial intenţia instituţiei publice de a executa de bună voie urmată de constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligaţiei.
După finalizarea primelor două etape, în urma recepţionării somaţiei de plată comunicată prin executor judecătoresc la cererea creditorului începe să curgă termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obţinerea fondurilor iar ulterior are loc demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire, în cazul în care instituţia de stat nu execută creanţa benevol.
Se constată deci că beneficiul termenului de graţie în favoarea instituţiilor publice este condiţionat de dovada neexecutării benevole a obligaţiei din cauza lipsei de fonduri, dar şi de dovada demersurilor făcute pentru obţinerea fondurilor necesare achitării obligaţiilor.
O atare interpretare este în concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei Curţii în această materie, în ceea ce priveşte respectarea art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calităţii sale de instituţie publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorităţii statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Şandor împotriva României că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noţiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenţie, întrucât dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi. Situaţie ce se regăseşte şi în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri şi cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administraţia (în cauză, instituţiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanţiile art. 6 îşi pierd raţiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenţia că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită, nu este oportună deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obţinut o creanţă împotriva statului, respectiv împotriva unei instituţii publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanţei sale ar trebui să formuleze o nouă acţiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.
În cauza Sabin Popescu împotriva României, aceeaşi Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv şi anume ca o instanţă să dispună încă o dată autorităţii publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenţie, considerente reiterate şi în cauza Costin împotriva României.
În aceeaşi ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanţe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecinţă o atingere adusă substanţei dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăţilor financiare ale statului.
În acest context, deşi sentinţa civilă nr. …. pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …. era executorie încă de la momentul pronunţării sale – 24.06.2014, conform art. 1024, alin. 1 C.pr.civ. chiar dacă a fost atacată cu cerere în anulare, între acest moment şi data formulării de către creditor a cererii de executare silită la data de 27.08.2014, la peste două luni distanţă, nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu şi nici nu s-a făcut dovada că ar fi iniţiat demersuri în vederea obţinerii fondurilor necesare sau ar fi anunţat intimatul despre intenţia de a îndeplini obligaţia benevol dar ar fi fost în imposibilitate din cauza lipsei lichidităţilor.
Mai mult decât atât, se poate observa că, în speţă, contestatoarea a aflat despre începerea executării încă de la data de 17.09.2014, odată cu primirea somaţiei din partea executorului judecătoresc (conform dovezii de la fila 98) şi, deşi a formulat contestaţie la executare la data de 30.10.2014, nu a înţeles să invoce lipsa fondurilor decât la termenul din data de 20.02.2015, la cinci luni distanţă de la începerea executării. Aceasta în condiţiile în care susţine că lipsa fondurilor ar fi fost cea care ar fi împiedicat executarea benevolă a obligaţiei.
De asemenea, deşi una dintre condiţiile necesare pentru a putea beneficia de termenul de graţie de 6 luni este acela de a constata de către debitor lipsa lichidităţilor disponibile la momentul naşterii obligaţiei în sarcina sa (în speţă la data de 24.06.2014), contestatorul a efectuat aceste demersuri abia la patru luni distanţă, la data de 30.10.2014 prin emiterea notificării către ANAF (fila 112), după începerea executării silite.
Prin urmare, pentru motivele de fapt şi de drept enunţate anterior, contestatorul nu poate opune cu succes termenul de graţie de 6 luni prevăzut de lege.
Având în vedere cele menţionate anterior instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul MUNICIPIUL MANGALIA prin PRIMAR în contradictoriu cu intimatul S, ca nefondată.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că înseşi contestaţia la executare urmează a fi respinsă, şi această cerere va fi respinsă pe cale de consecinţă, ca nefondată.
Cu privire la cheltuielile de executare, având în vedere dispoziţiile art. 453, alin. 1 C.pr.civ., precum şi împrejurarea că debitorul – contestator a căzut în pretenţii, va obliga contestatorul la plata către intimat a sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform facturii nr. 402/18.12.2014 depusă la dosar.
