Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr.2411/204/2010, contestatoarea C.J.P.din cadrul P.P. a formulat în contradictoriu cu intimaţii C. L.F., V.V., B. Z., M. M., S.C., N.I., N.I.E., contestaţie la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul nr. 84/2010.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că executarea silită a titlului executoriu este nelegală întrucât dispozitivul titlului prevede obligarea C.L. F. şi a C.J.P. să reconstituie reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului de 488 mp situat în comuna F. iar îndeplinirea obligaţiei de către C.J.P este ţinută de depunerea de către C. L.F a documentaţiei şi până la ceastă dată C.L. F. nu a întocmit şi nu a depus documentaţia în vederea reconstituirii dreptului de proprietate şi a fost pusă în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia.
Contestatoarea a mai arătat că petenta nu a făcut nici o solicitare scrisă la C.J.P.în vederea punerii în executare a sentinţei civile.
În drept, contestatoarea ţi-a întemeiat cererea pe disp. art. 399-404 din codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii contestatoarea a depus în copie la dosar somaţia nr. 84 din 14.04.2010 (f.6), procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare (f.7), sentinţa civilă nr. 3372/2009 pronunţată de Judecătoria Câmpina (f. 8).
Contestatoarea a depus la dosar adresa nr. 5482 din 07.06.2010 prin care a arătat că intimata C.L.F. a depus documentaţia la C.J.P.la data de 19.05.2010 cu adresa nr. 8313 din 07.05.2010 în vederea adoptării unei hotărâri de către aceasta pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
La dosar contestatoarea a depus adresa nr. 8313 din 07.05.2010 (f.30), însoţită de memoriul justificativ, procesul verbal din 06.05.2010, tabelul nominal (f.31-34), hotărârea nr. 7688/28.05.2010 (f.79), procesul verbal al şedinţei din 28.05.2010 (f.80).
Au fost înaintate de către executorul judecătoresc actele de executare care au fost întocmite în dosarul nr. 84/2010, respectiv cererea de executare formulată de intimata V.V. (f.52), sentinţa civilă nr. 3372/2009 a Judecătoriei Câmpina (f.59), raportul de expertiză topometrică completare (f.63), încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din 22.03.2010 (f.66), procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare (f.67), somaţia nr. 84 din 14.04.2010 (f.68-71).
Intimata V.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată întrucât actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu încalcă dispoziţiile legale din materia executării silite, iar anularea actelor de executare se aplică atunci când nu au fost respectate dispoziţiile legale privitoare la executarea silită.
Intimata şi-a întemeiat cerea pe disp. art. 115 din codul de procedură civilă.
După administrarea probelor încuviinţate părţilor, prin sentinţa civilă nr. 2969/13.10.2010 Judecătoria Câmpina a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea C.J.P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ca neîntemeiată şi a obligat contestatoarea să plătească intimatei V.V. suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la nr. 325 din 18.02.2010 intimata V.V. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3372 din 03.11.2009 a Judecătoriei Câmpina (f.52).
Prin sentinţa civilă nr. 3372/2009 rămasă irevocabilă prin nerecurare contestatoarea şi intimata C.L.F.au fost obligate să reconstituie intimatei V.V. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 488 mp situat în….. conform raportului de expertiză topometrică efectuat de expert G.E. şi de asemenea au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2588,5 lei (f.61).
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 22.03.2010 a fost încuviinţată executarea silită a sentinţei civile nr. 3372/2009 (f.66) şi au fost stabilite cheltuieli de executare conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc(f.67).
Au fost emise somaţiile nr. 84 din 14.04.2010 prin care contestatoarea şi intimaţii au fost somaţi să îndeplinească obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi să plătească cheltuielile de judecată (f.68-71).
Contestatoarea a solicitat C.L.F., întocmirea documentaţiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatei V.V. (f.12), iar C.L.F. a întocmit memoriul justificativ (f.31), procesul verbal al şedinţei C.L.F. din 06.05.2010 (f.32), tabelul nominal (f.33), iar contestatoarea a emis hotărârea nr. 7688 din 28.05.2010 în cadrul şedinţei C.J.P.din 28.05.2010 prin care i-a fost reconstituit intimatei V.V. dreptul de proprietate asupra terenului de 488 mp conform titlului executoriu (f.79-83).
Prima instanţă a constat că, potrivit art. 5 lit. i din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor de aplicare a legii nr. 18/1991, aprobat prin HG nr. 890/2005, modificată prin HG nr. 1120/2005, comisiile locale după delimitarea în teren procedează la punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite să primească terenul şi întocmesc procesele verbale de punere în posesie, iar pe baza documentaţiei întocmită de comisiile locale vor fi eliberate titlurile de proprietate de către C. J.P., conform art. 36 alin. 1 din acelaşi act normativ.
Totodată, a mai reţinut că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv memoriul justificativ, procesul verbal din 06.05.2010 şi tabelul nominal rezultă că documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate a fost întocmită după formularea cererii de executare silită de către intimata V.V. şi înregistrată la nr. 325 din 18.02.2010 (f.52).
A mai reţinut instanţa de fond că, prin titlul reprezentat de sentinţa civilă nr. 3372/2009 contestatoarea a fost obligată să reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului de 488 mp, dar şi la plata cheltuielilor de judecată menţionate în sentinţa civilă, invocând totodată şi prevederile art. 371 alin. 1 din codul de procedură civilă, care prevăd că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe se aduce la îndeplinire de bună voie.
În baza art. 274 din codul de procedură civilă a obligat contestatoarea să plătească intimatei V.V. suma de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea C.J.F.F.P., arătând că hotărârea este nelegală, fiind în mod greşit obligată la plata cheltuielilor de executare şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 800 lei.
Recurenta a mai precizat că prin H.G. nr. 890/2005 este instituită o procedură specială privind reconstituirea dreptului de proprietate în sensul că, C.L.F.F. face către C.J.F.F., propunere de reconstituire a dreptului de proprietate şi o încadrează într-o anexă prevăzută în regulament. Această propunere urmează să fie validată în şedinţa Comisiei Judeţene şi să fie adoptată o hotărâre în acest sens.
Chiar dacă este pronunţată o hotărâre judecătorească, este necesar să fie întocmită documentaţia de către Comisia locală de Fond Funciar.
Precizează recurenta că instanţa de fond a reţinut că documentaţia a fost depusă la Comisia Judeţeană de Fond Funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate după formularea cererii de executare silită de către intimata V.V., dar obligaţia întocmirii documentaţiei premergătoare era în sarcina C.F.F.F..
S-a mai menţionat în motivarea recursului că nu i se poate imputa refuzul de a îndeplini obligaţia dispusă prin sentinţa civilă cu atât mai mult cu cât intimaţii nu au solicitat Comisiei Judeţene de Fond Funciar punerea în executare a titlului executoriu anterior sesizării Biroului Executorului Judecătoresc.
În drept au fost invocate prevederile art. 229, 304 alin. 7,8 şi 9 şi art. 399 – 404 Cod pr. civ., legile fondului funciar, H.G. 890/2005, modificată şi completată, şi s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod pr. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2411/204/2010.
Examinând sentinţa atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele următoare:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr.2411/204/2010, contestatoarea C.J.P. din cadrul Prefecturii jud. Prahova a formulat în contradictoriu cu intimaţii C. L. F.F.F., V.V., B.Z., M.M., S. C., N.I., N.I.E., contestaţie la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul nr. 84/2010.
Aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 3372/2009, irevocabilă prin nerecurare, atât recurenta contestatoare, cât şi intimata C.L.F.au fost obligate către intimata V.V.la restituirea terenului în suprafaţa de 488 m.p. situat în …….., conform raportului de expertiză topometrică efectuat de expert, şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2588,5 lei.
Pentru neîndeplinirea de bună voie obligaţiilor rezultate din dispozitivul sentinţei civile menţionate, intimata V.V. la data de 18.02.2010 s-a adresat BEJ R. C.C., fiind încuviinţată executarea silită a sentinţei civile nr. 3372/2009 şi stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 2826,22 lei în sarcina de plată a debitorului, potrivit procesului-verbal de cheltuieli încheiat de executorul judecătoresc.
Contestaţia la executare fiind o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, urmează ca părţile care au figurat într-o hotărâre pusă în executare să nu se poată sprijini, în contestaţia lor, decât pe vicii şi nelegalităţi ale actelor de executare, ulterioare hotărârii ce se execută, iar nu şi pe motive de fond, care puteau fi invocate la judecarea fondului procesului.
Este de observat faptul că motivele invocate de către recurenta contestatore vizează aceleaşi apărări formulate cu ocazia judecării contestaţiei şi care au fost supuse analizei instanţei de fond, aceasta realizând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale care guvernează executarea silită, reţinând, în mod corect, şi incidenţa prevederilor art. 371 alin. 1 Cod pr. civ. în sensul că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe se aduce la îndeplinirea de bună voie.
Tribunalul mai reţine că şi dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod pr. civ. au fost aplicate corect, recurenta contestatoare fiind cea care a căzut în pretenţii, ceea ce a dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Dispozitivul sentinţei este clar şi fără echivoc, respectiv obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată şi vizează numai măsuri luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu.
Ceea ce solicită în esenţă, în cadrul contestaţiei, contestatooarea, este reprezentat de solicitarea acesteia de exonerarea cheltuielilor de judecată şi a cheltuielilor de executare astfel cum rezultă din procesul verbal de cheltuieli întocmit în dosarul de executare nr. 84/2010.
Pe această cale nu se pot aduce modificări dispozitivului hotărârii, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă. O soluţie contrară ar impieta în mod grav principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 Cod pr. civ., tribunalul va respinge recursul ca fiind nefondat