Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul D.G.R.F.P. IAŞI- SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL PAŞCANI în contradictoriu cu intimatul U. C., având ca obiect – contestaţie la executare.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2014, susţinerile părţilor consemnându-se în încheierea de şedinţă din acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea la data de 4 noiembrie 2014.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 31.07.2014 sub nr. …, contestatorul D.G.R.F.P. IAŞI-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL PAŞCANI, în contradictoriu cu intimatul U. C., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia la executare, să se anuleze executarea silită însăşi efectuată în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V., să se anuleze somaţia din data de 17.07.2014 şi procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V. şi să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare.
În motivare, contestatoarea arată că la data de 18.07.2014, i-a fost comunicată somaţia din data de 17.07.2014 şi procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V., prin care, la solicitarea creditorului U. C., i s-a pus în vedere să se conformeze titlurilor executorii constând în Sentinţa nr. 4662/02.12.2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi şi Decizia nr. 1762/05.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. …, în sensul de a achita creditorului suma de 6.876,58 lei, reprezentând 4.947,21 lei taxă pentru emisiile poluante; 1.167,77 lei cu titlu de dobândă; 43,60 lei cheltuieli de judecată; 720 lei cheltuieli de executare.
Arată că există lege specială care prevede o procedură derogatorie de la cea comună, privind restituirea sumelor cu titlu de taxă de poluare, dobândă, cheltuieli de judecată şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite titluri executorii, în sensul că potrivit OUG nr. 8/2014, plata se realizează în termen de 5 ani calendaristici, câte 20% din valoarea acestora în fiecare an.
De asemenea, menţionează că potrivit art. XV alin. 4 din OUG nr. 8/2014, „în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită s-a suspendat de drept”.
Precizează contestatorul că creditorul nu a formulat cerere organului fiscal în vedere restituirii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi acordării cheltuielilor de judecată stabilite prin titlul executoriu.
Invocă contestatorul că în sprijinul instituţiilor publice obligate prin titluri executorii, hotărâri judecătoreşti, să achite sume de bani către diferiţi creditori, a fost adoptată şi OG nr. 22/2002, care reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun în materia executării silite împotriva instituţiilor publice.
Având în vedere motivele invocate, solicită şi suspendarea executării silite.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri – filele 6-14.
Acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, iar cererea de suspendare executare silită este scutită de la depunerea unei cauţiuni, în temeiul art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul U. C. nu a depus întâmpinare în termenul stabilit de instanţă, respectiv până la data de 27.08.2014, acesta depunând întâmpinare la data de 23.09.2014 – filele 29-31, motiv pentru care, la termenul de judecată din data de 24.09.2014, în temeiul art. 208 alin. 2 C.proc.civ., instanţa a constatat că intimatul este decăzut din dreptul de a mai depune întâmpinare, de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.
Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea în copie certificată a Dosarului de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V. – filele 19-25.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 24.09.2014, instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii contestaţiei cu privire la încheierile din data de 17.07.2014 emise de BEJ C. V., privind stabilire cheltuieli de executare, dobândă fiscală şi actualizare cu indicii de inflaţie, părţile depunând răspuns la această excepţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Contestatorul D.G.R.F.P. IAŞI-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL PAŞCANI, în contradictoriu cu intimatul U. C., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia la executare, să se anuleze executarea silită însăşi efectuată în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V., să se anuleze somaţia din data de 17.07.2014 şi procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V. şi să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare.
La data de 13.06.2014, creditorul U. C. a formulat cerere de executare silită – fila 20, prin care a solicitat BEJ C. V. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa nr. 4662/02.12.2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1762/05.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. …, prin care s-a respins recursul, formându-se Dosarul de executare silită nr. 108/2014.
Prin Încheierea nr. 580/24.06.2014 – fila 19, pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. …, s-a admis cererea de încuviinţare executare silită.
La data de 18.07.2014, i-a fost comunicată contestatoarei somaţia din data de 17.07.2014 şi procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V., prin care, la solicitarea creditorului U. C., i s-a pus în vedere să se conformeze titlului executoriu, în sensul de a achita creditorului suma de 6.876,58 lei, reprezentând 4.947,21 lei taxă pentru emisiile poluante, actualizată cu indicii de inflaţie; 1.167,77 lei cu titlu de dobândă; 43,60 lei cheltuieli de judecată; 720 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art. XV din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 26 februarie 2014,
pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 28 februarie 2014, în vigoare de la data de 28.02.2014:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) se soluţionează, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului pentru Mediu.
(3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2).
(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(6) Procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
(7) Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6).”
Având în vedere dispoziţiile derogatorii ale OUG nr. 8/2014, de la procedura executării silite de drept comun, reglementată de Codul de procedură civilă, instanţa constată că intimatul-creditor U. C. era ţinut să obţină executarea titlului executoriu privind taxă pentru emisiile poluante – hotărâre judecătorească rămasă definitivă la data de 05.05.2014, aşadar după intrarea în vigoare a OUG nr. 8/2014, prin formularea unei cereri de restituire, supusă soluţionării în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.
Instanţa reţine şi că este suspendată de drept orice procedură de executare silită în termenul de 5 ani prevăzut pentru restituirea eşalonată.
În aceste condiţii, constatând nelegală executarea silită pornită de intimat în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V., instanţa va admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, în contradictoriu cu intimatul U. C., şi va dispune anularea executării silite înseşi efectuate în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V..
Pe cale de consecinţă, constatând executarea silită însăşi nelegală, instanţa va respinge excepţia tardivităţii contestaţiei la executare cu privire la Încheierile din data de 17.07.2014 emise de BEJ C. V. în Dosarul de executare silită nr. 108/2014, privind stabilire cheltuieli de executare, dobândă fiscală şi actualizare cu indicele de inflaţie, excepţie invocată din oficiu de instanţă şi, potrivit celor solicitate în acţiunea introductivă de instanţă, va anula somaţia din data de 17.07.2014 şi procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V..
De asemenea, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la contestaţia la executare, instanţa va respinge cererea de suspendare executare silită, formulată de contestator, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei la executare cu privire la Încheierile din data de 17.07.2014 emise de BEJ C. V. în Dosarul de executare silită nr. 108/2014, privind stabilire cheltuieli de executare, dobândă fiscală şi actualizare cu indicele de inflaţie, excepţie invocată din oficiu de instanţă.
Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, în contradictoriu cu intimatul U. C..
Dispune anularea executării silite înseşi efectuate în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V..
Anulează somaţia din data de 17.07.2014 şi procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise în Dosarul de executare silită nr. 108/2014 al BEJ C. V..
Respinge cererea de suspendare executare silită, formulată de contestator, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani.
Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.11.2014.