ACT JURIDIC.OBIECT – CONDIŢIE ESENŢIALĂ PENTRU VALIDITATEA CONVENŢIEI.
Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă, respectiv acţiunea ori inacţiunea la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute.
Obiectul reprezintă una dintre condiţiile esenţiale cerute de art. 948 Cod Civil pentru validitatea convenţiilor. Acesta trebuie să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat ori determinabil, să fie posibil, licit şi moral (art. 5, art. 948, art. 963-965 Cod Civil).
Sentinţa comercială nr. 875 din 28 martie 2007
Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 27.04.2006 reclamanţii A.R. şi A.J.R. a chemat în judecată pe pârâtul R.R.V. şi SC J.C. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezoluţionat antecontractul de vânzare-cumpărare (promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare) din 12.10.2005, modificat prin procesul-verbal din 01.12.2005, în baza pactului comisoriu de gradul IV, din culpa pârâtului.
În motivarea cererii a arătat că la data de 12.10.2005 între SC J.C. SRL, reclamanţi şi pârât s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca imobilul situat în Craiova, pentru preţul de 648000 lei, din care s-a achitat un avans de 360000 lei. Ulterior, constatând că au fost în eroare cu privire la actul pe care doreau să-l încheie (imobilul fiind dobândit în baza legii nr.550/2002), părţile au convenit ca reclamanţii să cesioneze pârâtului sau unei persoane indicate de acesta părţile sociale deţinute la SC J.C. SRL, încheindu-se actul adiţional intitulat „proces verbal de predare primire”, prin novaţia prin schimbare de obiect şi debitor înlocuindu-se obligaţia societăţii de a vinde imobilul cu obligaţia asociaţilor de a cesiona părţile sociale.
A precizat că părţile au stabilit efectuarea unei divizări a societăţii şi înfiinţarea alteia, care să preia pasivul SC J.C. SRL, prin încheierea nr.9354/23.12.2005 ORC de pe lângă Tribunalul Dolj dispunând publicarea actului adiţional nr.243/13.12.2005. Părţile au constat că divizarea nu se putea realiza până la termenul stabilit, 01.02.2006, reclamanţii comunicându-i pârâtului că cesiunea nu poate avea loc decât între 5.03.2006-09.03.2006.; pârâtul însă nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia asumată până la 1.02.2006, dar nici ulterior, până la 9.03.2006.
Reclamanţii au apreciat astfel că a intervenit pactul comisoriu de gradul IV, părţile stabilind că dacă până la 1.02.2006 promitentul cumpărător nu achită diferenţa de preţ antecontractul este reziliat. Au invocat reaua-credinţă a pârâtului, care la 27.01.2006 i-a notificat cu privire la posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia, la acel moment dispunând de suma de 288000 lei şi au specificat că la 22.03.2006 refuzul acestuia de a achita preţul a fost clar.
Au mai arătat că au fost de bună-credinţă, culpa neîncheierii actului aparţinând în exclusivitate pârâtului.
Au anexat acte în susţinerea cererii şi au solicitat încuviinţarea probei cu martori şi interogatoriu pârâtului.
La data de 24.05.2006 pârâtul R.R.V. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.
A invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, antecontractul fiind încheiat între SC J.C. SRL şi pârât, iar acţiunea fiind promovată de reclamanţi în nume propriu, ca persoane fizice.
De asemenea, a invocat excepţia neexecutării contractului în raport cu dispoziţiile art. 1020-1021 şi 969 Cod civil, obligaţia asumată prin antecontract,de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nefiind îndeplinită.
Pe fondul cauzei a arătat că procesul verbal din 1.12.2005 nu reprezintă un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare, ci doar un înscris care atestă transmiterea în fapt a spaţiului către promitentul cumpărător.
Pârâtul a precizat că nu a existat o novaţie deoarece nu şi-a dat consimţământul la modificarea obiectului convenţiei, iar antecontractul este nul absolut pentru motivele prevăzute de art.948 pct.3 şi 4, art.5 şi art.1203 Cod civil, o obligaţie lovită de nulitate absolută neputând face obiectul unei novaţii.
A arătat că termenul prevăzut pentru executarea convenţiei nu a fost modificat la data de 01.12.2005 deoarece pârâtul nu şi-a dat acordul, iar promitenta vânzătoare nu şi-a îndeplinit obligaţia la termenul stabilit, 01.02.2006, deşi pârâtul şi-a manifestat disponibilitatea achitării diferenţei de preţ. A menţionat că părţile nu au renunţat la simultaneitatea executării obligaţiilor, iar pactul comisoriu nu poate fi invocat decât de cel ce şi-a executat obligaţia sau de cel ce se declară gata să-şi execute obligaţia.
Reconvenţional a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 222/12.10.2005 la Cabinet Av. M.M. şi a înscrisului intitulat de părţi proces verbal din data de 01.12.2005; să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea SC J.C. SRL, în solidar cu reclamanţii A.R. şi A.D.D. la restituirea sumei de 360000 ron achitată cu titlu de avans şi la plata cheltuielilor de judecată. În teză subsidiară, a solicitat să se dispună rezoluţiunea antecontractului, obligarea în solidar a SC J.C. SRL cu reclamanţii A.R. şi A.D.D. la plata sumei de 720000 ron, cu titlu de daune.
A arătat că promitenta vânzătoare SC J.C. SRL s-a obligat să-i vândă imobilul pe care îl dobândise în temeiul legii nr.550/2002, conform procesului verbal de negociere din data de 28.09.2005. Promitentul cumpărător s-a obligat la plata preţului de 648000 lei, inclusiv TVA, din care 360000 lei au fost achitaţi cu titlu de avans la data de 12.10.2005, diferenţa de 288000 lei urmând a fi achitată până la 01.02.2006, când trebuia să fie transmis dreptul de proprietate.
A precizat că imobilul a fost predat ulterior, încheindu-se în acest sens procesul verbal de predare primire din data de 1.12.2005, iar la data de 19.12.2005 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 3032/19.12.2005 între C.L.C. şi SC J.C. SRL. La data de 26.01.2006 a somat promitenta vânzătoare să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului de vânzare – cumpărare în formă autentică, iar aceasta a comunicat că transferul dreptului de proprietate nu se poate face printr-un contract de vânzare – cumpărare, ci printr-o cesiune a părţilor sociale, ulterior datei de 5.03.2006. La data de 23.03.2006, prin notificarea nr.11/ N/ 26. 01.2006, promitenta vânzătoare i-a comunicat rezoluţiunea antecontractului pe motivul neachitării preţului convenit.
Pârâtul a arătat că antecontractul este nul absolut, obiectul actului juridic civil neîndeplinind condiţiile de valabilitate prev. de art.948 pct.3 şi art. 1310 Cod civil. A arătat că obiectul este ilicit, imobilul fiind afectat de inalienabilitate temporară legală, fiind scos din circuitul civil potrivit art.28 din legea nr. 550/2002.
Alte motive de nulitate invocate au fost: fraudarea legii, precizându-se că au fost folosite dispoziţiile art.1294 şi 969 Cod civil în scopul încălcării dispoziţiilor imperative ale legii nr.550 şi cauza ilicită, potrivit art. 966 şi 968 cod civil.
S-a menţionat că şi înscrisul intitulat de părţi proces verbal de predare primire este nul, conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal. A arătat că nu şi-a exprimat consimţământul în vederea încheierii unui act care să modifice actul iniţial, neputând opera o novaţie obiectivă, iar o obligaţie lovită de nulitate absolută nu poate forma obiectul unei novaţii.
Cu privire la rezoluţiunea antecontractului, a arătat că în situaţia în care actul nu ar fi lovit de nulitate absolută, nu se poate reţine o culpă a promitentului cumpărător, care şi-a manifestat disponibilitatea de a achita diferenţa de preţ. Culpa în neexecutarea convenţiei aparţine promitentei vânzătoare şi reclamanţilor, motiv pentru care aceştia datorează daune interese, respectiv dublul sumei primite cu titlul de avans.
Cerere reconvenţională a fost precizată la data de 28.06.2006 arătându-se că solidaritatea debitorilor rezultă din dispoziţiile art. 42 Cod comercial.
Reclamanţii au formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care au solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Au arătat că şi-au dat seama ulterior că actul nu era corespunzător întocmit, înlocuindu-se astfel vechea obligaţie a societăţii (de a vinde imobilul) cu una nouă ( de a cesiona părţile sociale), finalitatea fiind aceeaşi, iar condiţiile novaţiei fiind îndeplinite. Au susţinut că pârâtul cunoştea modul de dobândire a imobilului, acceptând cesionarea părţilor sociale, fiind incident principiul conversiunii actelor juridice.
Au arătat că se impune aplicarea regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” în cazul în care s-ar reţine existenţa unui motiv de nulitate.
Referitor la rezoluţiune, au invocat clauzele contractuale, părţile stabilind în mod expres că dacă până la data de 01.02.2006 promitentul cumpărător nu achită restul de preţ, antecontractul este reziliat. Din acest punct de vedere nu are relevanţă disponibilitatea pârâtului de a le pune la dispoziţie suma de bani, plata nefiind efectuată. S-a menţionat că la data de 22.03.2006 refuzul pârâtului de a plăti a fost clar.
La data de 30.06.2006 excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârâtul reclamant a fost unită cu fondul, apreciindu-se necesară administrarea de probe pentru a se stabili dacă reclamanţii şi-au asumat sau nu obligaţii prin convenţie.
Au fost depuse acte la dosar, au fost luate interogatorii părţilor şi audiaţi martori.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că la data de 12.10.2005 între pârâta SC J.C. SRL şi pârâtul R.R.V. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare prin care societatea s-a obligat să vândă, iar pârâtul să cumpere imobilul spaţiu comercial situat în Craiova. Imobilul era deţinut de societate în baza procesului verbal de negociere directă încheiat la 28.09.2005 cu C.L.C., actul de vânzare cumpărare cu această instituţie urmând a fi perfectat ulterior, iar preţul vânzării achitat din avansul primit de promitenta vânzătoare de la pârâtul R.R.V..
La data încheierii antecontractului părţile au stabilit ca preţul vânzării să fie de 648000 lei, din care suma de 360000 lei a fost achitată la acel moment cu titlu de avans. Diferenţa de preţ trebuia plătită până la data de 01.02.2006, când actul de vânzare cumpărare se încheia în formă autentică. De asemenea, s-a prevăzut că dacă până la data de 01.02.2006 promitentul cumpărător nu achita restul de preţ, antecontractul era reziliat fără nici o formalitate, avansul neputând fi restituit, iar dacă promitenţii vânzători nu mai doreau să vândă, achitau pârâtului dublul sumei primite ca avans.
Din avansul achitat de către pârât, suma de 300000 lei a fost înregistrată în contabilitatea societăţii ca şi contribuţie personală din partea administratorului reclamant A.J.D., conform dispoziţiei de încasare nr.24/12.10.2005 şi extrasului de cont bancar din aceeaşi dată.
La data de 19.12.2005 SC J.C. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, conform contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr.3032 la BNP N.G. de la C.L.C..
Din susţinerile reclamanţilor şi pârâtului, dar şi din declaraţiile martorilor rezultă că la data încheierii antecontractului părţile nu aveau cunoştinţă despre interdicţia de înstrăinare prevăzută de art.28 din legea nr.550/2002. Ulterior, la indicaţiile avocaţilor părţilor, s-a luat în calcul şi posibilitatea cesionării părţilor sociale deţinute de reclamanţi la societatea pârâtă, nemaiexistând alţi asociaţi. Reclamanţii au demarat, în consecinţă, procedura de divizare a societăţii pentru ca pârâtului să-i fie transmise părţi sociale la o societate fără datorii, la data de 19.01.2006 fiind publicat în Monitorul Oficial proiectul de divizare.
Instanţa constată că pârâtului i-a fost predat spaţiul, încheindu-se în acest sens un proces verbal de predare primire datat 01.12.2005. Prin acest act s-a stabilit dreptul de retenţie al promitentului cumpărător asupra spaţiului până la transferul legal al proprietăţii ce se face „inclusiv prin cesionarea părţilor sociale deţinute de către reclamanţi la SC J.C. SRL către pârât sau o persoană desemnată de acesta”.Această clauză a fost interpretată de reclamanţi ca şi obligaţie alternativă de executare, procesul verbal reprezentând un act adiţional de modificare a antecontractului.
Deşi instanţa reţine acceptarea de către pârât şi a unei eventuale dobândiri a părţilor sociale deţinute de reclamanţi (pârâtul afirmă că nu a fost de acord cu această modalitate de executare a obligaţiei, însă prin răspunsul la interogatoriu şi din declaraţiile martorilor rezultă că a acceptat această variantă deoarece achitase o sumă foarte mare cu titlu de avans, iar cocontractantul nu avea posibilitatea să o restituie), nu poate reţine că prin procesul verbal de predare primire părţile au modificat obiectul convenţiei şi debitorul obligaţiei – societatea nu putea transmite părţile sociale pe care reclamanţii le deţineau, pârâtul avea în continuare obligaţia de a achita restul de preţ către promitenta vânzătoare (societatea) iar dreptul de retenţie a fost stabilit până la transferul legal al proprietăţii. Or, acest transfer nu se putea realiza decât de proprietar, respectiv societatea comercială, iar prin dobândirea părţilor sociale pârâtul nu dobândea proprietatea asupra spaţiului.
Prin acţiunea formulată reclamanţii persoane fizice solicită să se constate rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 12.10.2005 modificat prin procesul verbal din 01.12.2005, în baza pactului comisoriu expres de gradul IV, din culpa pârâtului R.R.V., iar prin cererea reconvenţională se solicită, în principal, să se constate în principal nulitatea convenţiei.
Instanţa va examina cu prioritate cererea reconvenţională, având în vedere efectele nulităţii unui act juridic.
Se reţine că, în conformitate cu disp. art. 962 C.civ. „obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă”, respectiv acţiunea ori inacţiunea la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute.
Obiectul reprezintă una dintre condiţiile esenţiale cerute de art.948 C.civ. pentru validitatea convenţiilor. Acesta trebuie să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat ori determinabil, să fie posibil, licit şi moral (art.5, art.948, art.963-965 C.civ.).
În speţă, se constată că obiectul antecontractului încheiat între pârâţi nu este posibil, societatea neputându-şi îndeplini la termenul stabilit obligaţia asumată, de a transmite dreptul de proprietate asupra spaţiului, acesta fiind inalienabil temporar. Or, o obligaţie imposibilă atrage nulitatea convenţiei.
Chiar dacă obligaţia devenea posibilă după expirarea termenului prohibitiv prevăzut de art.28 din legea nr.550/2002, la momentul stabilit de părţi pentru executare obligaţia era imposibil de îndeplinit, antecontractul fiind nul. In acest sens art. 963 C.civ. dispune că numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract, iar art.5 că nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Cum bunul era inalienabil, obiectul convenţiei este ilicit.
Constatând nulitatea convenţiei pe acest considerent, instanţa apreciază că nu mai este necesar să examineze celelalte motive de nulitate invocate, dar nici îndeplinirea condiţiilor rezoluţiunii cerute de către pârâtul reclamant în teză subsidiară. Pentru a-şi produce efectele contractul trebuie să fie valabil încheiat. Cum acesta este nul, nu se pune problema neexecutării culpabile a obligaţiilor.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare este apreciată ca întemeiată.
Rezoluţiunea convenţiei, ca sancţiune împotriva celui ce nu şi-a îndeplinit obligaţia, poate fi cerută de partea care şi-a executat obligaţiile asumate sau este gata să şi-o execute.
În speţă, pârâtul nu şi-a asumat nici o obligaţie către reclamanţi prin convenţia din 12.10.2005, ci doar către societate – care, la rândul ei, trebuia să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilului. Nefiind părţi ale acestei convenţii, reclamanţii nu au calitatea de a cere rezoluţiunea. Atât antecontractul, cât şi procesul – verbal de predare – primire sunt semnate de către reclamanţi, însă ca reprezentanţi legali ai SC J.C. SRL, această menţiune existând în cuprinsul celor două înscrisuri.
Cum calitatea de creditor este deţinută de SC J.C. SRL, nu de către reclamanţi, neputându-se face abstracţie de faptul că aceasta este o persoană distinctă, care îşi asumă drepturi şi obligaţii în nume propriu, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamanţi pentru lipsa calităţii procesule active. Această calitate nu poate fi conferită nici de deţinerea de părţi sociale la societate, dar nici de promovarea unei cereri reconvenţionale de către promitentul cumpărător.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare fiind desfiinţată retroactiv, ca efect al nulităţii, principiul echităţii impune restabilirea situaţiei anterioare, respectiv restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul acesteia. Societatea promitentă vânzătoare va fi obligată în consecinţă la plata sumei de 360000 lei reprezentând avansul achitat în baza antecontractului de către promitentul cumpărător.
Chiar dacă suma de bani nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii ca provenind de la pârâtul – reclamant, antecontractul atestă plata avansului către SC J.C. SRL, iar societatea recunoaşte prin reprezentanţii săi încasarea acestei sume.
Instanţa nu poate reţine ca întemeiată excepţia „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” pentru a respinge cererea de restituire a avansului. În primul rând această excepţie a fost invocată de către reclamanţi, care nu au calitate procesuală, iar în al doilea rând nu a fost dovedită reaua credinţa a pârâtului la încheierea actului şi faptul că ar fi urmărit un scop vădit imoral. Toţi martorii, dar şi părţile au declarat că la momentul încheierii antecontractului nu au avut cunoştinţă despre interdicţia legală de vânzare. Este adevărat că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, însă acest aspect nu dovedeşte turpitudinea pârâtului reclamant şi nu poate justifica o îmbogăţire fără justă cauză a celuilalt cocontractant.
Se constată că nu este necesar să se aprecieze doza de moralitate a fiecărei părţi. Nici reclamanţii, nici societatea nu pot invoca însă lipsa de moralitate a pârâtului reclamant fără a-şi invoca propria imoralitate.
Cum din probele administrate nu se poate reţine că pârâtul a urmărit un scop vădit imoral, buna credinţa fiind prezumată, instanţa va dispune obligarea SC J.C. SRL la restituirea avansului, reactualizat conform art.1084 C.civ.
Cererea de obligare a reclamanţilor în solidar cu societatea va fi respinsă ca neîntemeiată, prin promisiunea de vânzare cumpărare şi prin actul de predare a spaţiului reclamanţii neasumându-şi obligaţii, conform celor menţionate anterior. Chiar dacă reclamanţii au înţeles să înregistreze în contabilitate avansul ca şi o creditare a societăţi de către administratorul reclamant, acest aspect priveşte exclusiv raporturile dintre societate şi reclamanţi, neputând fi considerat drept cauză de solidaritate. Instanţa apreciază că art. 42 C.com. nu este aplicabil, reclamanţii nefiind codebitori, cererea reconvenţională îndreptată împotriva acestora urmând a fi respinsă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ, societatea pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul reclamant, cererea reclamanţilor de plată a cheltuielilor urmând a fi respinsă.
