Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată sub nr. 3880/86/2014, din data de 16 mai 2014, reclamantul I.A.Ş., în contradictoriu cu pârâţii M.D.K., P.R. şi SC B.I.SRL a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC B.I SRL nr. 1 din data de 17 ianuarie 2014.
În susţinerea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2005, împreună cu ICM a înfiinţat societatea comercială BI SRL şi întrucât, chiar de la înfiinţare societatea a înregistrat profit, având o expansiune uimitoare, a fost acceptată intrarea în societate a numiţilor MD şi PR, cetăţeni britanici, precum şi a lui MC, modificându-se astfel şi tipul de capital al societăţii, respectiv autohton+străin.
Aceste menţiuni au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului prin încheierea nr. 6095 din 20.12.2005 a judecătorului delegat, prin aceeaşi încheiere dispunându-se şi înregistrarea menţiunii privind retragerea din societate a asociatei ICM.
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. 1 din data de 17.01.2014 s-a hotărât revocarea din funcţia de administrator a reclamantului şi numirea în calitate de nou administrator a domnului PR., hotărârea fiind adoptată cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative ale Legii nr. 31/1990 şi lovită de nulitate absolută.
Astfel, în primul rând, a arătat că, convocarea şi ţinerea adunării generale s-a făcut de către o altă persoană decât administratorul acesteia, în condiţiile în care această hotărâre a fost adoptată fără convocarea celorlalţi doi asociaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.
Or, în cazul de faţă, administratorul statutar al SC BI SRL la acel moment era reclamantul, fără a exista alte persoane desemnate în acest sens. Mai mult decât atât, legea prevede dreptul asociatului deţinând cel puţin o pătrime din părţile sociale de a solicita administratorului, printr-o cerere, convocarea AGA, dar fără a-i acorda dreptul de a proceda singur la convocarea acesteia, cum s-a întâmplat în cazul de faţă.
În acest sens a statuat şi doctrina în materie „convocarea se face fie din iniţiativa administratorilor, în îndeplinirea obligaţiilor lor statutare, fie la cererea motivată (arătând scopul convocării) formulată de un asociat sau un grup de asociaţi care deţine părţi sociale reprezentând cel puţin o pătrime din capitalul social. Legea nr. 31/1990 nu oferă soluţii pentru ipoteza în care administratorii refuză să îşi îndeplinească obligaţia de convocare, chiar şi atunci când au primit cererea unor asociaţi îndreptăţiţi în acest sens. Întrucât Legea nr. 31/1990 nu dă acestora din urmă dreptul de a convoca adunarea, ci numai pe cel de a cere convocarea adunării, singura perspectivă deschisă rămâne aceea a formulării unei acţiuni prin care aceştia să ceară instanţei să dispună convocarea adunării generale.
În consecinţă, pârâţii aveau dreptul de a solicita reclamantului, în calitate de administrator al societăţii, convocarea AGA, iar în cazul în care acesta nu ar fi dat curs acestei solicitări, aceştia aveau dreptul de a se adresa instanţelor competente spre a-şi exercita acest drept.
Aşadar, ca urmare a faptului că nici reclamantul şi nici o instanţă nu a fost sesizată cu privire la convocarea AGA, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Hotărârea AGA SC BI SRL nr. 1/17.01.2014 este lovită de nulitate absolută.
Faptul că actul constitutiv al societăţii nu conţine nici o prevedere referitoare la posibilitatea convocării AGA de către alte persoane, fie ele şi asociaţi, decât administratorul statutar al societăţii, vor fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990 care conferă posibilitatea asociaţilor de a solicita administratorului convocarea AGA cu arătarea scopului pentru care doresc convocarea acesteia, iar în cazul în care acesta nu dă curs solicitării asociaţilor, aceştia se pot adresa cu o cerere în instanţă prin care să solicite obligarea administratorului la a convoca AGA, de asemenea, cu arătarea scopului pentru care se doreşte convocarea Adunării.
Or, în cazul de fată, pârâţii, în mod abuziv şi nelegal, au procedat la convocarea AGA fără a solicita, în prealabil, administratorului IAŞ convocarea AGA şi fără a avea o hotărâre judecătorească prin care administratorul SC BI SRL să fi fost obligat la convocarea acesteia, eludând prevederile art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
În al doilea rând, reclamantul a invocat lipsa convocării asociaţilor pentru AGA din data de 17.01.2014, conform dispoziţiilor art. 195 alin. 3 Legea nr. 31/1990. În condiţiile în care Actul constitutiv al societăţii nu conţine nici o dispoziţie referitoare la forma în care poate fi convocată AGA, convocarea se va realiza în forma impusă de dispoziţiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 teza a II – a, respectiv prin scrisoare recomandată transmisă asociaţilor prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia. Însă, în cazul de faţă, cu toate că există un convocator al AGA depus la Registrul Comerţului, nu există dovada transmiterii efective a acestuia către asociaţi, ceea ce înseamnă că în acest caz pârâţii nu numai că au procedat la convocarea AGA fără a avea acest drept, dar nici măcar nu au respectat normele imperative cu privire la modalitatea realizării convocării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Dovada transmiterii convocatorului în conformitate cu dispoziţiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 se poate face numai cu dovada expedierii acestuia eliberată de către Poşta Română sau serviciul de curierat, precum si cu confirmarea de primire/AWB ce atestă primirea corespondenţei de către destinatar.
Or, în cazul de faţă pârâţii nu au depus alături de convocator şi dovada transmiterii efective şi primirii acestuia, ceea ce echivalează cu lipsa convocării reclamantului şi a celorlalţi asociaţi pentru AGA din data de 10.01.2014, respectiv 17.01.2014. În acest fel, a fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă despre ţinerea AGA şi de a-şi exprima poziţia faţă de ordinea de zi propusă.
Astfel, pârâţii, dând dovada de rea-credinţă, au refuzat să îl convoace cu toate că ştiau că potrivit art. 23 din Actul constitutiv al societăţii hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ceea face ca Hotărârea AGA în discuţie să fie lovită de nulitate absolută.
În al treilea rând, convocarea şi ţinerea AGA a avut loc la o locaţie diferita de cea a sediului social al societăţii, respectiv, după cum reiese din cuprinsul convocatorului depus la Registrul Comerţului, Adunarea Generală a Asociaţilor SC BRIT IMOBIL SRL din data de 10.01.2014 a avut loc nu la sediul societăţii din sat Frătăuţii Vechi, cum impune art.195 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ci la sediul SCP ONV situat în Bucureşti, aspecte care nu fac decât să sublinieze reaua-credinţă a pârâţilor şi intenţiile frauduloase ale acestora, fiind conştienţi de faptul că potrivit Actului constitutiv al societăţii, pentru adoptarea unei hotărâri AGA era obligatoriu ca aceasta să se ia cu majoritatea absolută a asociaţilor (în cazul de faţă fiind patru asociaţi, era obligatoriu ca Hotărârea AGA din data de 17.01.2014 să fie adoptată cu votul a trei dintre aceştia) şi a părţilor sociale, aceste două condiţii necesitând a fi întrunite cumulativ.
Or, prin ţinerea AGA la o locaţie diferită de cea a sediului societăţii, pârâţii au eludat dispoziţiile imperative ale art. 195 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, cu atât mai mult cu cât aceştia au omis convocarea reclamantului şi a asociatului MC, ceea ce face ca Hotărârea AGA luată cu nerespectarea acestor dispoziţii imperative ale legii să fie nulă absolut.
În al patrulea arând, în cuprinsul convocatorului AGA din data de 17.01.2014 nu este indicată identitatea persoanei ce se doreşte a fi numită în funcţia de administrator.
Prevederile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 impun obligativitatea inserării în cuprinsul convocatorului AGA a ordinii de zi: convocarea adunării se va face in forma prevăzută in actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi). Aşadar, convocatorul AGA va trebui să prevadă toate punctele de pe ordinea de zi a AGA ce se doresc a fi puse în discuţia asociaţilor.
Insă, deşi convocatorul AGA nr. 1 din data de 11.12.2013 depus la Registrul Comerţului prevede la punctul 4 de pe ordinea de zi „numirea unui nou administrator al SC BI SRL Stabilirea duratei mandatului şi remuneraţiei noului administrator”, acesta nu indică identitatea persoanei ce se doreşte a fi numită în funcţia de administrator, aceasta fiind dezvăluită abia cu ocazia ţinerii AGA din data de 17.01.2014, numele lui PR fiind menţionat în Hotărârea AGA nr. 1 din această dată.
A apreciat reclamantul că identitatea acestuia trebuia menţionată în cuprinsul convocatorului AGA, pentru ca să-i poată verifica bonitatea, solvabilitatea şi competenţa, bineînţeles, în cazul în care convocatorul ar fi fost transmis în mod efectiv acestora prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În aceste condiţii, nenominalizarea domnului PR în convocatorul nr. 1/11.12.2013 echivalează cu lipsa unui punct de pe ordinea de zi, încălcându-se astfel prevederile cu caracter imperativ ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, încălcare ce se impune a fi sancţionată cu nulitatea absolută a Hotărârii AGA luată în aceste condiţii de ilegalitate.
În aceste condiţii, nenominalizarea domnului PR în convocatorul nr. 1/11.12.2013 echivalează cu lipsa unui punct de pe ordinea de zi, încălcându-se astfel prevederile cu caracter imperativ ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, încălcare ce se impune a fi sancţionată cu nulitatea absolută a Hotărârii AGA luată în aceste condiţii de ilegalitate.
În al cincilea rând, reclamantul a invocat lipsa procurii din partea asociatului MDK., Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 fiind adoptată de către pârâţii MDK şi PR reprezentaţi convenţional de către domnul VMAM.
Astfel, pentru ca Registrul Comerţului să poată efectua înregistrarea menţiunii modificărilor aduse prin Hotărârea AGA, trebuiau să fie depuse şi împuternicirile/procurile speciale prin care domnul VMAM a fost împuternicit de pârâţi să îi reprezinte la şedinţele AGA din 10.01.2014, respectiv,17.01.2014.
Însă, deşi la Registrul Comerţului a fost depusă doar procura specială din data de 5.12.2013 prin care domnul VMAM era împuternicit de către pârâtul PR să îl reprezinte la şedinţele AGA din data de 10.01.2014, respectiv 17.01.2014, acesta l-a reprezentat la cele două şedinţe şi pe pârâtul MDK, cu toate că nu a avut împuternicire din partea acestuia. Or, dispoziţiile art. 125 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 impun că acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.
Astfel încât, în condiţiile în care domnul VMAM nu a avut împuternicire din partea pârâtului MDK pentru cele două şedinţe AGA, acesta nu putea vota în cadrul AGA în numele acestui asociat, încălcarea acestor dispoziţii legale imperative fac ca Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 să fie nulă absolut.
Mai mult decât atât, conform dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul verbal.
Chiar dacă dispoziţiile legale citate fac referire la societăţile pe acţiuni, aceste dispoziţii sunt aplicabile în egală măsură şi societăţilor cu răspundere limitată în condiţiile în care şi în cazul SRL-urilor este permis asociaţilor să participe şi să voteze în AGA prin reprezentare, din moment ce legea nu conţine prevederi exprese în acest sens în cazul SRL-urilor.
Faptul că deşi actul constitutiv al societăţii nu conţine nici o prevedere referitoare la posibilitatea depunerii procurilor într-un anumit termen, prin convocatorul AGA nr. 1/11.12.2013 se prevede că acestea vor fi depuse în original, cu cel puţin 24 de ore înainte de AGA la sediul SCP ONV din Bucureşti. Astfel se pot observa aici trei încălcări ale dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. În primul rând, deşi legea impune ca procurile să fie depuse cu 48 ore înainte de adunare (în cazul de faţă actul constitutiv neprevăzând un alt termen) sub sancţiunea pierderii exerciţiului de vot în acea adunare, prin convocatorul nr. 1/11.12.2013 se prevede ca acestea să fie depuse cu 24 de ore înainte de adunare.
Mai mult decât atât, procura specială dată de către pârâtul PR nu poartă nici un număr de înregistrare din data în care a fost depusă pentru a putea aprecia dacă aceasta a fost sau nu depusă în termenul legal de 48 ore, în caz contrar mandatarul pierzând exerciţiul de vot.
În al doilea rând, aşa cum impun dispoziţiile legale citate, procurile vor trebui depuse la sediul societăţii, unde, de altfel, trebuie să se ţină AGA, întrucât acestea vor fi reţinute de societate.
Or, prin acelaşi convocator se impune ca aceste procuri să fie depuse la o altă locaţie decât sediul societăţii, respectiv la sediul SCP ONV din Bucureşti, ceea ce contravine normelor imperative citate.
În al treilea rând, în cuprinsul procesului verbal al AGA trebuie să se facă menţiunea cu privire la reţinerea procurilor de către societate, obligaţie care din nou a fost încălcată întrucât în cuprinsul procesului-verbal al AGA din data de 10.01.2014 nu se face nici un fel de menţiune cu privire la acest aspect. De altfel, în condiţiile în care procura a fost depusă la sediul SCP ONV nici nu era posibilă efectuarea menţiunii în procesul-verbal cu privire la ţinerea acesteia de către societate.
În al şaselea rând, reclamantul a invocat lipsa cvorumului. Astfel, în concordanţă cu dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
În cazul de faţă, actul constitutiv al SC BI SRL prevede la art. 23 că hotărârile asociaţilor se iau în Adunarea generală, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor si a părţilor sociale şi aşa cum rezultă şi din actul constitutiv, societatea are patru asociaţi, respectiv MDK cu o cotă de participare de 47,5%, PR cu o cotă de participare de 47,5%, IAŞ cu o cotă de participare de 2,5% şi MC cu o cotă de participare de 2,5%., or Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 a fost adoptată cu votul doar a pârâţilor MDK şi PR, în condiţiile în care prin aceasta a fost modificat actul constitutiv al societăţii, ceea ce însemnă că era necesară întrunirea, cumulativ, atât a majorităţii absolute a asociaţilor, cât şi a părţilor sociale.
Or, în cazul de fată, deşi a fost întrunită condiţia cu privire la majoritatea absolută a părţilor sociale, nu a fost întrunită şi condiţia cu privire la majoritatea absolută a asociaţilor întrucât au votat doar doi asociaţi iar majoritatea absolută este definită ca reprezentând jumătate plus unu din numărul de asociaţi, ceea ce face ca hotărârea astfel adoptată să fie nulă absolut. Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul de asociaţi şi jumătate plus unu din părţile sociale.
În al şaptelea rând, lipseşte procesul verbal al AGA din data de 17 ianuarie 2014, un astfel de înscris nefiind depus de către pârâţi la Registrul Comerţului. Astfel, pârâţii au depus doar procesul verbal al AGA din data de 10.01.2014 prin care s-a consemnat faptul că şedinţa se va ţine din nou la data de 17.01.2014, fără ca la această AGA din 17.01.2014 să se încheie un proces verbal prin care să se consemneze cele discutate în cadrul şedinţei.
Prin Hotărârea AGA în discuţie se încearcă, practic, eludarea voinţei comune a asociaţilor şi preluarea controlului societăţii într-un mod abuziv şi contrar intereselor societăţii, în condiţiile în care până la această dată societatea desfăşoară o activitate lucrativă cu o balanţă pozitivă, înregistrând profit şi neexistând probleme de nici un fel în desfăşurarea activităţii acesteia.
Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a asociaţilor PR şi MDK; excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată; excepţia prescripţiei dreptului de a formula cererea de chemare în judecată; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor PR şi MDK, asociaţi ai SC BI SRL, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele motive:
SC BI SRL, persoană juridică română, având sediul social în Sat Frătâuţii Vechi, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Suceava sub nr. J33/1533/2005 a fost înfiinţată la data de 07.12.2005, având ca asociaţi pe reclamantul IAŞ şi pe soţia acestuia, numita ICM.
Conform actului adiţional la statutul societăţii încheiat la data de 12.12.2005, structura acţionariatului societăţii s-a modificat ca urmare a cesiunilor părţilor sociale efectuate, fiind următoarea : PR, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 47,5 %; MDK, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 47,5 %; IAŞ, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 2,5 %; MC, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 2.5%.
Reclamantul a deţinut calitatea de administrator al societăţii încă de la momentul înfiinţării acesteia. Ulterior achiziţionării părţilor sociale de către pârâţi şi dobândirii calităţii de asociaţi majoritari, acesta a insistat să se ocupe de conducerea exclusivă a societăţii în calitate de administrator cu puteri depline.
În momentul în care pârâţii, în calitate de asociaţi majoritari, au solicitat informaţii cu privire la gestiunea societăţii, modul în care au fost folosite sumele de bani cu care au împrumutat societatea, s-au lovit de refuzul nejustificat al administratorului, fapt ce i-a determinat să creadă că acesta a efectuat mai multe operaţiuni ilegale, folosind sumele împrumutate societăţii de asociaţi în interes personal, operaţiuni de care nu puteau avea cunoştinţă atâta timp cât se aflau în Marea Britanie, iar reclamantul era unicul administrator. De asemenea, solicitarea adresată reclamantului de a proceda la restituirea împrumuturilor societare a rămas fără nici un răspuns.
Pârâţii au iniţiat demersuri specifice cu scopul de a verifica modul în care acesta şi-a îndeplinit mandatul de administrator şi a gestionat activitatea societăţii, constatând că reclamantul nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile care îi incumbă în calitatea sa de administrator, potrivit dispoziţiilor legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale şi ale actului constitutiv. Astfel, gestionarea activităţii sociale s-a realizat încă de la înfiinţarea societăţii în mod defectuos, administratorul neasigurând derularea activităţii în mod corespunzător în vederea îndeplinirii obiectului de activitate, depăşindu-şl în mod repetat şi profund abuziv mandatul.
În această ordine de idei, reclamantul a retras în repetate rânduri sume de bani din fondurile societăţii, astfel cum rezultă din extrasul de cont emis în data de 04.06.2014 ataşat întâmpinării, dispunând de acestea în interes personal şi nu a întreprins demersurile specifice în scopul realizării interesului social potrivit obiectului de activitate.
În perioada martie 2013 – iulie 2013, reclamantul a retras în mod constant din contul bancar al societăţii, sume semnificative de bani, totalizând un cuantum de aproximativ 210.000 lei, astfel, fostul administrator a utilizat, în mod fraudulos, creditul societăţii în folosul său propriu.
De asemenea, s-au realizat transferuri bancare privind sume considerabile către SC C SRL, societate al cărei administrator era reclamantul, fără a exista vreo cauză legitimă a acestor plăţi efectuate de către SC BI SRL.
Pârâţii nu au fost niciodată încunoştinţaţi despre derularea unor raporturi comerciale cu SC E SRL şi nici despre intenţia administratorului de a emite bilete la ordin pentru o valoare al cărui cuantum depăşeşte cu mult limita obişnuită. Administratorul SC E SRL, dl. IFO, a refuzat să ofere informaţii cu privire la pretinsa relaţie contractuala desfăşurată cu SC BI SRL şi nici nu a dat curs solicitării de a înainta o copie a contractului.
Încă din luna noiembrie a anului 2013, reclamantul a fost notificat cu privire la solicitarea asociaţilor ce deţin majoritatea capitalului social (95%), dl MDK şi dl PR, de a-şi îndeplini obligaţiile ce îi revin în calitatea sa de administrator în temeiul art. 195 alin. l din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, privind convocarea adunării generale a asociaţilor cel puţin o dată în cursul fiecărui an.
Prin convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaţilor în data de 10.01.2014, făcându-se menţiune expresă cu privire la întrunirea acesteia în data de 17.01.2014 în ipoteza în care la data propusă iniţial nu ar fi îndeplinite cerinţele de cvorum. Convocatorul preciza în mod neechivoc data, ora, locul ţinerii Adunării Generale a Asociaţilor şi ordinea de zi a acesteia în mod detaliat.
În data de 17.01.2014 s-a întrunit AGA în urma imposibilităţii ţinerii AGA în data de 10.01.2014.
Cu unanimitatea de voturi a asociaţilor prezenţi, s-a decis, revocarea din funcţie a administratorului IAŞ, retragerea dreptului acestuia de semnătură în bancă şi contractarea unui auditor financiar în vederea efectuării unul audit intern al situaţiei financiare a SC BI SRL.
Prin încheierea Oficiului Registrului Comerţului Suceava din data de 31.03.2014, a fost admisă cererea pârâtei SC BI SRL privind publicarea în Monitorul Oficial al României Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 01/17.01.2014, partea a IV-a şi actualizarea actului constitutiv.
Solicitările repetate ale asociaţilor majoritari ai societăţii pentru convocarea Adunării Generale a Asociaţilor în vederea revocării administratorului IAŞ din funcţie, au avut la bază conduita reprobabilă a acestuia din urmă, legată de neîndeplinirea responsabilităţilor sale şi suspiciunile notabile pe care le-a trezit în privinţa administrării frauduloase a fondurilor societăţii.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâţii au arătat următoarele :
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. l din data de 17.01.2014, s-a decis, între altele, revocarea reclamantului din calitatea sa de administrator al societăţii, ocazie cu care i s-a retras dreptul de semnătură în bancă, ca urmare a activităţilor frauduloase desfăşurate în prejudiciul societăţii.
Potrivit art. 196 din Legea 31/1990, dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată. În materia societăţilor pe acţiuni, regimul juridic incident atacării hotărârilor adunării generale a asociaţilor este guvernat de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 132 alin. 4 din Legea societăţilor comerciale, administratorii nu au posibilitatea de a ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie. Această interdicţie vizează în mod expres folosirea căii de atac a acţiunii în anulare/constatarea nulităţii. În jurisprudenţă s-a statuat cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 132 alin. 4, anterior menţionate, şi în cazul administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a asociaţilor MDK şi PR, pârâţii au arătat următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 132 alin. 5 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, acţiunea în anularea hotărârilor adunării generale a asociaţilor se soluţionează în contradictoriu cu societatea. În nici un caz, în ipoteza în care sunt atacate hotărârile adunării generale a asociaţilor nu este posibilă antrenarea în litigiul respectiv a asociaţilor. Astfel, legea specială in materia societăţilor comerciale instituie în mod expres calitatea procesuală pasivă exclusivă a societăţii, în privinţa cererilor ce au ca obiect anularea hotărârilor organului deliberativ.
Acţiunea în anulare este introdusă împotriva societăţii, care are calitatea de pârâtă. Modificarea nu face decât să consacre legislativ practica judiciară în această materie. Introducerea acţiunii în anulare/nulitate împotriva societăţii este logică, deoarece hotărârea adunării generale atacate în instanţă reprezintă o manifestare a voinţei sociale a societăţii care, până la proba contrară, este prezumată valabilă.
Prin urmare, având în vedere şi prevederile art. 196 din materia societăţilor comerciale care prevăd aplicarea corespunzătoare a reglementării privind societăţile pe acţiuni, se impune constatarea, fără putinţă de tăgadă, a lipsei calităţii procesuale pasive a asociaţilor SC BI SRL – PR şi MDK.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiunea în constatarea nulităţii, pârâţii a arătat că prevederile art. 196 din Legea 31/1990 instituie un termen de prescripţie a dreptului de a cere anularea sau constatarea nulităţii hotărârii adunării generale a asociaţilor de 15 zile, termen care curge de la data momentul luării la cunoştinţă de hotărârea vizată.
Având în vedere că reclamantul, în calitate de fost administrator al societăţii, fusese numit prin actul constitutiv al SC BI SRL revocarea acestuia şi numirea unei alte persoane în calitatea de administrator a impus modificarea actului constitutiv. Ca atare, a fost depusă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 şi actul constitutiv în forma actualizată la data de 17.01.2014. Prin urmare, rezultatul dezbaterilor AGA din data de 17.01.2014, sub aspectul revocării reclamantului din funcţia de administrator a fost făcut public în Monitorul Oficial al României nr. 2307/23.04.2014, partea a IV-a.
Ca atare, termenul de prescripţie de 15 zile pentru formularea acţiunii în constatarea nulităţii hotărârii adunării generale a asociaţilor a început să curgă, în cauza dedusă judecăţii, de la data de 23.04.2014, cererea de chemare în judecată a reclamantului fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16.05.2014. În concluzie, acţiunea formulată de reclamant, nefundamentându-se pe motive de nulitate absolută, se impune a fi respinsă ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, pârâţii au arătat că în calitate de asociaţi majoritari, în repetate rânduri i-au solicitat reclamantului să convoace adunarea generală a asociaţilor în vederea luării la cunoştinţă şi dezbaterii problemelor esenţiale care vizau desfăşurarea activităţii societăţii, solicitări cărora nu li s-a dat curs de către acesta. Având în vedere refuzul acestuia, asociaţii au formulat în mod oficial o solicitare de convocare a adunării generale a asociaţilor prin intermediul notificării nr. 1220/13.11.2013.
Reclamantul nu a dat curs notificării nr. 1220/13.11.2013 (care a refuzat primirea plicului), săvârşind pe această cale infracţiunea prevăzută de art. 275 alin. l pct. 2 prin încălcarea îndatoririi impuse de prevederile art. 195 din Legea nr. 31/1990.
Ca urmare a refuzului nejustificat al reclamantului de a convoca adunarea generală a asociaţilor, societatea nu mai putea funcţiona în mod legitim, asociaţii neavând posibilitatea de a-şi exprima voinţa în legătură cu nici un aspect privind derularea activităţii societare şi neputând verifica modul în care acesta şi-a îndeplinit mandatul actele încheiate în numele şi pe seama societăţii etc.
Potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990, în împrejurarea în care administratorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de convocare a adunării generale a asociaţilor, un asociat sau un număr de asociaţi care deţin cei puţin o pătrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunării generale. Ca atare, pentru asociatul sau asociaţii care reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, convocarea adunării este o facultate, scopul acestui text de lege fiind acela de a pune la îndemâna asociaţilor posibilitatea convocării adunării atunci administratorii nu o fac.
Afirmaţia reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, potrivit căreia singura posibilitate în vederea întrunirii adunării generale a asociaţilor este de a obţine o hotărâre judecătorească în acest sens, este profund neîntemeiată şi ilogică. Astfel, cu rea credinţă reclamantul îşi invocă propria turpitudine, recunoscând încălcarea prevederilor legale cu bună ştiinţă, astfel încât nu poate pe această cate să solicite protecţia legii.
În ceea ce priveşte societăţile cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 nu prevede în nici o dispoziţie legală opţiunea asociaţilor de a solicita instanţei convocarea adunării generale, în ipoteza în care administratorul refuză să îşi îndeplinească această obligaţie.
Prevederile art. 119 alin. 3, invocate în mod eronat de reclamant prin cererea de chemare în judecată guvernează, în mod expres, regimul adunărilor generale ale societăţilor pe acţiuni. În materia societăţilor cu răspundere limitată nu există nici o normă care să trimită la prevederile art. 119 din Legea societăţilor comerciale, astfel încât, aplicarea acestor prevederi prin analogie ar constitui o adăugare nepermisă la lege.
Au mai arătat pârâţii că administrarea societăţii pe parcursul derulării mandatului reclamantului s-a realizat în mod deficitar, patrimoniul social fiind în mod semnificativ prejudiciat în urma retragerii de fonduri din contul societăţii cu depăşirea limitelor mandatului de administrare şi în acest sens, societatea a formulat şi o plângere penală împotriva fostului administrator, prin care solicită antrenarea răspunderii penale a acestuia pentru faptele ilicite săvârşite în perioada în care a deţinut calitatea de administrator.
Pe cale de consecinţă, este evidentă necesitatea asociaţilor majoritari, PR şi MDK de a convoca adunarea generală a asociaţilor, întemeindu-se pe prevederile art. 195 alin. 2, în vederea identificării ansamblului problemelor cu care se confrunta societatea şi dezbaterii acestora în vederea adoptării soluţiei optime pentru activitatea sociala.
Prin Convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaţilor în data de 10.01.2014, făcându-se menţiune expresă cu privire la întrunirea acesteia în data de 17.01.2014 în ipoteza în care la data propusă iniţial nu ar fi îndeplinite cerinţele de cvorum impuse de Legea nr. 31/1990 şi de actul constitutiv.
Comunicarea convocatorului s-a realizat cu respectarea prevederilor legale şi a intereselor tuturor asociaţilor, acesta fiind transmis atât prin intermediul e-mail la adresele personale ale asociaţilor IAŞ şi MC, cât şi cu respectarea formalismului impus de dispoziţiile art. 195 alin. 3.
Astfel, comunicarea faţă de dl MC s-a realizat prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, dovada constituind-o formularul AWB seria 2346350600002 din cuprinsul căruia reiese în mod neechivoc primirea convocatorului nr. 1/11.12.2013 (primirea fiind confirmată de semnătura d-lui M).
Asociatului IAŞ i-a fost transmis convocatorul nr. 1/11.12.2013 prin intermediul BEJ M, în data de 12.12.2013, potrivit vizei aplicate pe exemplarul convocatorului şi a confirmării de predare a actelor de procedură.
Susţinerea reclamantului potrivit căreia convocatorul nu o fost depus la Registrul Comerţului este vădit nefondată, nici o dispoziţie legală neinstituind o asemenea obligaţie.
Referitor la valabilitatea întrunirii adunării generale a asociaţilor, sub aspectul locaţiei, prevederile art. 195 alin. 1 impun obligaţia în sarcina administratorului de a convoca adunarea generală a asociaţilor la sediul social. În ceea ce priveşte convocarea adunării generale în situaţia excepţională de la alin. 2 al art. 195, cerinţa întrunirii la sediul social nu este incidentă, aceasta fiind o dispoziţie restrictivă, de excepţie, care nu poate fi aplicabilă prin analogie. În plus, având în vedere că în convocatorul nr. 1/11.12.2013 au fost menţionate în mod neechivoc data, ora şi locul întrunirii Adunării Generale a Asociaţilor, atât cu privire la prima şedinţă convocată, cât şi la cea de-a doua, nu ar putea fi invocată neîntrunirea Adunării Generale la sediul social ca un motiv de invalidare a Hotărârii.
În doctrina de specialitate se apreciază că Adunarea generală ar putea fi convocată şi în alt loc decât la sediul social, în anumite ipoteze: dacă este în interesul societăţii sau daca asociaţii îşi exprimă acordul expres sau tacit cu privire la aceasta. Sediul SC BI SRL este stabilit la domiciliul reclamantului. Astfel întrunirea adunării generale a asociaţilor la sediul social, fiind esenţială în vederea desfăşurării activităţii societăţii, ar fi fost în contradicţie flagrantă cu interesele sociale. În acest sens, invocarea obligativităţii ţinerii adunării generale la sediul social, în condiţiile în care acesta este reprezentat de domiciliul legal al reclamantului, ar fi constituit o nouă încercare de blocare a întrunirii adunării generale din partea fostului administrator.
Un motiv de nulitate absolută ar putea constitui luarea hotărârii în alt loc şi la alt termen decât cel arătat în convocare, însă susţinerea potrivit căreia hotărârea adunării generale a asociaţilor este nulă doar pentru că nu a fost ţinută la sediul social, deşi locaţia întrunirii era menţionată expres în convocator, este profund neîntemeiată şi presupune un formalism excesiv.
În convocator este necesar să fie menţionată ordinea de zi a adunării generale a asociaţilor, însă punctele de pe ordinea de zi nu pot fi prezentate în mod detaliat, având în vedere că aspectele problematice cu privire la fiecare punct vor reieşi numai în urma dezbaterilor.
Astfel, persoana desemnată ca nou administrator al societăţii nu era cunoscută la data realizării şi transmiterii convocatorului. În urma consultării ordinii de zi a adunării generale şi în urma analizării problemelor supuse dezbaterii în ansamblul lor, s-a decis propunerea domnului PR pentru funcţia de administrator, acesta fiind şi confirmat ulterior prin exprimarea votului asociaţilor prezenţi la adunarea generală, prin împuternicit cu procură specială.
În cuprinsul procurilor speciale acordate de asociaţii PR şi MDK pentru adunarea generală a asociaţilor se menţionează în mod expres modul în care împuternicitul urma să voteze cu privire la fiecare punct înscris pe ordinea de zi, inclusiv cu privire la persoana care era propusă să deţină calitatea de nou administrator. În plus, numirea d-lui PR, asociat deţinător a 47,5% din capitalul social al SC BI SRL, în calitate de administrator nu este de natură a aduce vreo vătămare. În acest sens, s-a păstrat caracterul intuitu personae al societăţii.
Mandatul special acordat d-lui VMAM privea şi dreptul de a decide în legătură cu fiecare punct de pe ordinea de zi, fiind menţionată în mod neechivoc modalitatea în care urma să voteze reprezentantul d-lui MDK pentru fiecare aspect ce urma a fi dezbătut.
După cum reţine şi reclamantul în cuprinsul cererii, în materia societăţilor cu răspundere limitată nu există o prevedere legală care să impună sau, cel puţin, să recomande depunerea procurilor cu 48 ore înaintea întrunirii adunării generale a asociaţilor. Dispoziţiile art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 reglementează anumite îndatoriri speciale referitoare la exercitarea votului prin reprezentant, aplicabile exclusiv în privinţa societăţilor pe acţiuni.
Or, în lipsa vreunei dispoziţii care să permită aplicarea prin analogie a acestor dispoziţii imperative speciale şi în cazul societăţilor cu răspundere limitată, art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 nu poate fi invocat în speţă
În orice caz, procurile asociaţilor PR şi MDK au fost depuse cu 24 de ore înainte de data primei adunări generale a asociaţilor convocate din data de 10.01.2014, la sediul SCA ONV, locaţie la care urma să fie întrunită adunarea, potrivit convocatorului 1/11.12.2013.
În concluzie, votul d-lui MDK din AGA din 17.01.2014 a fost exprimat în mod valabil de către reprezentantul convenţional al acestuia, cu respectarea limitelor mandatului şi fără a fi încălcată vreo cerinţă legală în acest sens.
Potrivit art. 197 din Legea 31/1990, care prevede regulile în materia administrării societăţilor cu răspundere limitată, sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin. l şi art. 79 din sfera de reglementare a societăţilor în nume colectiv.
Astfel, în materia regimului juridic aplicabil administratorilor, prevederile art. 77 se vor aplica prioritar, având caracter de lex specialia, faţă de prevederile generale care guvernează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată.
Astfel, în materia regimului juridic aplicabil administratorilor, prevederile art. 77 se vor aplica prioritar, având caracter de lex specialia, faţă de prevederile generale care guvernează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată.
Ca atare, asociaţii pot decide cu majoritatea absolută a capitalului social în privinţa numirii sau limitării puterilor şi însărcinărilor administratorilor, conform art.77 alin. l.
De asemenea, art. 194 din Legea societăţilor comerciale instituie în competenţa adunării generale a asociaţilor competenţa desemnării şi revocării administratorilor societăţii cu răspundere limitată, fiind necesară exprimarea votului reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale. Cu toate acestea, în cazul în care adunarea generala nu poate decide în mod valabil din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi, conform art. 193 alin. 3.
În contextul prezentat, prin convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaţilor în data de 10.01.2014, dată la care nu s-a întrunit cvorumul necesar ţinerii adunării generale. Ca atare, la data de 17.01.2014, potrivit menţiunilor din cuprinsul convocatorului, a avut loc adunarea generală a asociaţilor la care au participat asociaţii majoritari PR şi MDK, prin reprezentant convenţional. Chiar în situaţia în care s-ar fi ţinut prima adunare generală convocată asociatul administrator IAŞ nu ar fi putut participa la dezbateri şi vota, având în vedere conflictul vădit dintre interesele acestuia şi cele ale SC BI SRL.
La data de 17.01.2014, Adunarea Generală a Asociaţilor SC BI SRL s-a întrunit în mod valabil, în temeiul art. 193 alin. 3, fiind adoptată Hotărârea nr.1. Existenţa Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor confirmă prin menţiunile sale îndeplinirea tuturor cerinţelor pentru validitatea sa, astfel încât încheierea în mod suplimentar a unui proces-verbal se dovedeşte redundantă.
Prin urmare, lipsa încheierii unui proces verbal al adunării generale a asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile în care în cadrul respectivei adunări s-a adoptat o hotărâre şi nu există nici o prevedere imperativă care să instituie obligativitatea întocmirii procesului-verbal, nu poate constitui în mod fundamentat o cauză de nulitate a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr.1/17 01.2014.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului VMAM şi, în consecinţă, şi a SCA ONV şi a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, întrucât au fost formulate de către o persoană fără calitate de reprezentant; excepţia tardivităţii formulării întâmpinării de către pârâţi şi, în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor ari. 208 alin. 2 Cod procedură civilă decăderea pârâţilor din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii.
Totodată, a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor PR şi MDK, ca neîntemeiată şi nefondată; respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi nefondată; respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a formula cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi nefondată iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârâţi prin întâmpinare ca neîntemeiate şi nefondate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului VMAM şi în consecinţă şi a SCA ONV şi respingerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei întrucât au fost formulate de către o persoană fără calitate de reprezentant, a arătat că întâmpinarea pârâţilor a fost formulată de către VMAM, prin societatea de cabinete de avocaţi asociate ONV din Bucureşti, anexând acestei întâmpinări procura generală nr. 1/28.04.2014 şi împuternicirea avocaţială prin care domnul VMAM, împuternicit de către pârâţi prin procura generală nr. 1/28.04.2014, împuterniceşte pe VM, CL, VB şi alţii.
Or, conform dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă iar, în temeiul contractului de asistenţă juridică încheiat cu clientul, acesta va depune în dovedirea calităţii de reprezentant o împuternicire astfel încât, în nici un caz avocatul nu poate prezenta o procură generală în încercarea de a-şi dovedi calitatea de reprezentant al părţii, legea de organizare şi exercitare a profesiei de avocat prevăzând în mod limitativ doar posibilitatea reprezentării în temeiul contractului de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă.
Pentru ca o persoană să poată reprezenta pe o alta într-un dosar aflat pe rolul instanţelor de judecată, aceasta are nevoie de o procură specială în acest sens în care să fie specificat în mod expres numărul dosarului şi instanţa în faţa căreia acesta a fost împuternicit să reprezinte. Mai mult decât atât, în cazul în care domnul VMAM ar reprezenta pârâţii în calitate de mandatar, va trebui să prezinte, în original, o procură specială din partea fiecăruia dintre pârâţii persoane fizice prin care acesta să fie împuternicit să le reprezinte interesele într-un anume dosar, al cărui număr trebuie să fie specificat in mod expres.
Prin urmare, procura generală nr. 1/28.04.2014 nu poate face în nici un fel dovada calităţii de reprezentant al pârâţilor în persoana domnului avocat VMAM.
Referitor la excepţia tardivităţii formulării întâmpinării de către pârâţi, reclamantul a arătat că, conform dispoziţiilor imperative ale art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii. în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
Astfel, în ceea ce priveşte întâmpinarea formulată de către pârâta SC BI SRL, aceasta trebuia formulată şi depusă la dosarul cauzei până cel târziu la data de 18.06.2014, având în vedere că cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată la data de 23.05.2014. Cu toate acestea, întâmpinarea formulată de către aceasta a fost depusă la dosarul cauzei abia la data de 25.06.2014, mult mai târziu decât termenul la care trebuia să fie depusă.
Cu privire la întâmpinările depuse de ceilalţi doi pârâţi a solicitat decăderea acestora din dreptul de a mai propune probe.
A solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că nu a atacat Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 cu privire la revocarea sa din funcţia de administrator al SC BI SRL, ci a invocat motive de nulitate absolută a acestei hotărâri în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 care prevede că, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor PR şi MDK, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată şi nefondată, motivat de faptul că a formulat acţiunea în anularea Hotărârii AGA nr. 1/17.01.2014 în contradictoriu atât cu societatea SC BI SRL, cât şi cu asociaţii PR şi MDK, aceştia fiind cei care au iniţiat convocarea adunării, fiind şi singurii care au participat la această adunare, adoptând hotărârea atacată.
Astfel, chiar dacă dispoziţiile art. 132 alin. 5 din Legea societăţilor nr. 31/1990 prevede că acţiunea în anularea hotărârilor adunării generale a asociaţilor se soluţionează în contradictoriu cu societatea, totuşi aceste dispoziţii legale nu impun ca această acţiune să se soluţioneze numai în contradictoriu cu societatea. Mai mult decât atât, se impune ca acţiunea să fie soluţionată şi în contradictoriu cu aceştia pentru a le fi opozabilă, având în vedere calitatea acestora de asociaţi ai SC BI SRL
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a formula cererea de chemare în judecată, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată şi nefondată.
În primul rând, termenul instituit de dispoziţiile art. 196 din Legea 31/1990 este un termen de decădere şi nu de prescripţie cum în mod greşit a apreciat apărătorul pârâţilor prin întâmpinarea formulată. Termenele de prescripţie prevăzute de Codul civil pot fi de 3 ani, de 10 ani, de 2 ani sau de 1 an, neexistând termene de prescripţie de 15 zile. Aşadar, apărătorul pârâţilor confundă termenele de decădere cu cele de prescripţie, cel mai probabil acesta a vrut să invoce excepţia tardivităţii formulării acţiunii, şi nu excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiunea în constatarea nulităţii Hotărârii nr. 1/17.01.2014.
Prin acţiunea introductivă a invocat motive de nulitate absolută referitoare la încălcarea dispoziţiilor imperative ce reglementează modalitatea convocării AGA, persoana care poate convoca AGA, cvorumul necesar adoptării AGA, etc., astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. 3 din Legea 31/1990 coroborat cu art. 196 din aceeaşi lege când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
Referitor la fondul cauzei, a arătat că, chiar dacă prin întâmpinarea formulată pârâţii susţin că i-au solicitat prin adresa nr. 1220/13.11.2013 convocarea AGA si că nu ar fi dat curs acestei solicitări, acest fapt nu îi îndreptăţea pe aceştia să procedeze ei înşişi la convocarea AGA, ci trebuiau să se adreseze instanţelor judecătoreşti competenţe pentru a obţine o hotărâre judecătorească prin care să fie obligat la convocarea AGA, având în vedere faptul că actul constitutiv al SC BI SRL nu conţine nici o prevedere referitoare la posibilitatea convocării AGA de către alte persoane, fie ele şi asociaţi, decât administratorul statutar la societăţii, drept pentru care vor fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
După cum prevăd dispoziţiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru tinerea acesteia arătându-se ordinea de zi. Cum în actul constitutiv al SC BI SRL nu este prevăzută o modalitate specială de convocare a adunării generale a asociaţilor, aceasta urma a se realiza prin scrisoare recomandată conform dispoziţiilor legale citate însă, în ceea ce priveşte transmiterea convocatorului nr. 1/11.12.2013, nu au fost respectate sub nici o formă dispoziţiile art. 195 alin. 3 din Legea societăţilor, înscrisurile depuse la dosar de către pârâţi nefiind în măsură să facă dovada contrarie.
Astfel, depun pârâţii copie după confirmare de predare a actelor de procedură., realizată de către BEJ M cu sediul în Bolintin Vale, din care reiese că a fost comunicată notificarea nr. 155/12.12.2013 (deci nu convocatorul nr. 1/11.12.2013) numitului ACD (si nu subsemnatului IAŞ sau asociatului MC). Mai mult decât atât, chiar şi în ipoteza în care convocatorul nr. 1/11.12.2013 ar fi fost comunicat în această formă, ne-am fi aflat, de asemenea, în situaţia unei convocări nelegale întrucât art. 195 alin. 3 din Legea societăţilor prevede în mod clar obligativitatea transmiterii convocatorului prin scrisoare recomandată şi nu în altă variantă.
De asemenea, pârâţii au depus la dosarul cauzei AWB-ul nr. 2317350600001 emis de către Fan Courier, care atestă transmiterea notificării nr. 122/13.11-2013, deci a notificării prin care pârâţii îi solicitau convocarea AGA SC BI SRL pentru data de 02.12.2013, şi nu a convocatorului nr. 1/11.12.2013 prin care a fost convocată AGA din data de 10.01.2014 respectiv 17.01.2014 ce face obiectul prezentului dosar. În ceea ce priveşte AWB-ul nr. 2346350600002 depus de către pârâţi, prin care ar fi fost transmis domnului MC convocatorul nr. 1/11.12.2013, din cuprinsul acestuia nu reiese data la care acesta ar fi primit acest convocator şi nici faptul că această corespondenţă ar fi fost transmisă de către pârâţii PR sau MDK, ci ca expeditor apare ONV SCA, acesta neavând nici o calitate care să îi permită convocarea AGA SC BI SRL.
Totodată, au mai fost depuse şi o serie de e-mailuri care, la fel ca şi celelalte înscrisuri depuse, nu fac în nici un fel dovada convocării pentru AGA din data de 17.01.2014, dar au menirea de a bulversa şi induce în eroare instanţa de judecată.
A mai precizat faptul că, dispoziţiile art. 105 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 nu permit convocarea AGA prin intermediul e-mailului ci doar prin scrisoare recomandată fiind vorba despre dispoziţii imperative, astfel încât chiar si în ipoteza în care pârâţii ar fi dovedit transmiterea convocatorului nr. l/ll.l2.2013 prin intermediul e-mailului acest fapt nu ar fi putut echivala cu o legală convocarea a AGA SC BI SRL din data de 17.01.2014.
Astfel, pârâţii, dând dovada de rea-credinţă, au refuzat să-l convoace cu toate că ştiau că potrivit art. 23 din Actul constitutiv al SC BI SRL „hotărârile asociaţilor se iau în Adunarea generală, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ceea ce face ca Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 să fie lovită de nulitate absolută.
Cu privire la convocarea şi ţinerea AGA la o locaţie diferită de cea a sediului social al societăţii, reclamantul a arătat că nu pot fi primite susţinerile pârâţilor conform cărora în lipsa opoziţiei din partea sa şi a asociatului MC (cu privire la locaţia ţinerii AGA), s-a apreciat că un acord tacit din partea noastră cu privire la locaţie în condiţiile în care nici măcar nu a fost convocat pentru această adunare astfel încât nu a avut cunoştinţă despre convocator si conţinutul acestuia.
Susţinerea pârâţilor conform cărei la momentul întocmirii convocatorului nu era cunoscută identitatea persoanei ce urma a fi numită ca administrator se contrazice cu susţinerea acestora conform căreia în cuprinsul procurilor acordate de asociaţii PR şi MDK din data de 05.12.2013, în condiţiile în care convocatorul este din data de 11.12.2013, pentru adunarea generală a asociaţilor se menţionează în mod expres modul în care împuternicitul urma să voteze cu privire la fiecare punct înscris pe ordinea de zi, inclusiv cu privire la persoana care era propusă să deţină calitatea de administrator, identitatea acesteia fiind menţionată în mod expres în cuprinsul împuternicirii.
Or, prin procura respectivă, pârâţii l-au împuternicit pe domnul VMAM să întreprindă toate demersurile necesare în vederea convocării AGA, astfel încât la momentul întocmirii convocatorului din data de 11.12.2013, în mod evident era cunoscută identitatea persoanei ce se dorea a fi numită ca administrator al SC BI SRL.
Prin urmare, sunt total eronate şi neadevărate susţinerile pârâţilor conform cărora abia în urma consultării ordinii de zi şi a analizării problemelor supuse dezbaterii s-a decis propunerea domnului PR pentru funcţia de administrator al SC BI SRL, întrucât în primul rând, a fost imposibilă dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi în condiţiile în care cei doi asociaţi au fost reprezentaţi de o singură persoană, respectiv domnul MAM, care ar fi fost în imposibilitate de a dezbate de unul singur ordinea de zi propusă, iar, în al doilea rând, votul era prevăzut în cuprinsul împuternicirii acordate acestuia de către pârâţi.
Hotărârea AGA SC BI SRL nr. 1/17.01.2014 a fost adoptată de către pârâţii MDK şi PR, reprezentaţi convenţional de către domnul VMAM.
Astfel, pentru ca Registrul Comerţului să poată efectua înregistrarea menţiunii modificărilor aduse prin Hotărârea AGA trebuiau să fie depuse şi împuternicirile/procurile speciale prin care domnul VMAM a fost împuternicit de pârâţi să îi reprezinte la şedinţele AGA SC BI SRL din 10.01.2014, respectiv 17.01.2014.
A admite susţinerile pârâţilor că în materia SRL-urilor nu este aplicabilă prevederea art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 care impune depunerea procurilor cu 48 de ore înaintea întrunirii AGA înseamnă a ajunge la concluzia că în materia SRL-urilor nu este aplicabilă nici prevederea art. 125 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 care permite participarea şi votarea în AGA prin reprezentare în baza unei procuri întrucât nici în acest caz nu există vreo dispoziţie care să permită aplicarea prin analogie a acestor dispoziţii imperative speciale şi în cazul SRL-urilor.
Referitor la lipsa cvorumului, pârâţii înşişi recunosc prin întâmpinare că potrivit art. 197 alin. 3 şi art. 77 alin. 1 din Legea 51/1990 hotărârile AGA având ca obiect numirea, revocarea administratorilor unui SRL se adoptă cu acordul asociaţilor reprezentând majoritatea absolută a capitalului social, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Or, actul constitutiv al SC BI SRL prevede la art. 23 că hotărârile asociaţilor se iau în Adunarea generală. prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
Aşa cum rezultă şi din actul constitutiv, SC BI SRL are patru asociaţi, iar Hotărârea AGA SC BRIT IMOBIL SRL nr. 1/17.01.2014 a fost adoptată cu votul doar a pârâţilor MDK şi PR, în condiţiile în care prin aceasta a fost modificat actul constitutiv al societăţii, ceea ce însemnă că pentru aceasta era necesară întrunirea, cumulativ, atât a majorităţii absolute a asociaţilor, cât şi a părţilor sociale. Or, în cazul de faţă, deşi a fost întrunită condiţia cu privire la majoritatea absolută a părţilor sociale, nu a fost întrunită şi condiţia cu privire la majoritatea absolută a asociaţilor întrucât au votat doar doi asociaţi iar majoritatea absolută este definită ca reprezentând jumătate plus unu din numărul de asociaţi, ceea ce face ca hotărârea astfel adoptată să fie nulă absolut.
Un alt motiv de nulitate absolută a Hotărârii AGA îl constituie lipsa procesului verbal din data de 17.01.2014, un astfel de înscris nefiind depus de către pârâţi la Registrul Comerţului, aceştia depunând doar procesul verbal al AGA din data de 10.01.2014 prin care s-a consemnat faptul că şedinţa se va ţine din nou la data de 17.01.2014, fără ca la această AGA din 17.01.2014 să se încheie un proces verbal prin care să se consemneze cele discutate în cadrul şedinţei.
Prin sentinţa civilă nr.1477 din 16 septembrie 2014, Tribunalul Suceava – secţia civilă, a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de părţi; a admis cererea privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. 1/17.01.2014 şi a actelor subsecvente acesteia, formulată de reclamantul IAŞ prin mandatar PC, în contradictoriu cu pârâţii MDK, PR, SC BI SRL şi a anulat Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. 1/17.01.2014.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, analizând excepţiile invocate, că acestea sunt nefondate.
Astfel, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului VMAM şi, în consecinţă, şi a SCA ONV, precum şi excepţia tardivităţii formulării întâmpinării de către pârâţi.
Referitor la prima excepţie, Tribunalul a arătat că potrivit procurii generale nr. 1 din 28 aprilie 2014, autentificată sub nr. 1553/28.04.2014 de către BNP C, S şi Asociaţii, SC BI SRL, prin reprezentantul legal al acesteia, PR, în calitate de administrator, i-a conferit domnului VMAM un mandat în sensul reprezentării societăţii în faţa oricăror persoane fizice şi juridice, inclusiv instanţe judecătoreşti, putând lua orice măsuri în vederea susţinerii şi apărării drepturilor societăţii, menţionându-se expres posibilitatea intentării de acţiuni civile şi a efectuării oricărui act de procedură în cadrul unor astfel de acţiuni.
De asemenea, domnul VM a fost împuternicit ca în îndeplinirea mandatului acordat să semneze în numele societăţii şi al asociaţilor PR şi MDK oriunde ar fi necesar, semnătura fiind pe deplin opozabilă mandanţilor.
În temeiul procurii generale acordate în vederea asigurării bunei funcţionări a societăţii, mandatarul VM a încheiat cu societatea de avocatură ONV un contract de asistenţă juridică în scopul protejării drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii.
Potrivit art. 126 din Statutul profesiei de avocat, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei, pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.
Mai mult decât atât, pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului.
Ca atare, este evident faptul că nu poate fi pusă la îndoială calitatea de reprezentant a SCA ONV, cu justificarea că nu ar fi fost depus la dosarul cauzei contractul de asistenţă juridică.
Cu toate acestea, la dosarul cauzei a fost depus în copie şi contractul de asistenţă juridică în discuţie (filele 268/ 270).
Referitor la excepţia tardivităţii formulării întâmpinării, Tribunalul a constatat că nici aceasta nu este dată. Cererea de chemare în judecată a fost comunicată către societate la sediul din Frătăuţii Vechi, însă, după cum se observă, acesta este şi domiciliul reclamantului, iar semnătura de primire aparţine unei rude a acestuia. Or, nu se poate invoca tardivitatea formulării întâmpinării atâta timp cât noul administrator desemnat nu avea cunoştinţă de formularea unei cereri de chemare în judecată.
Referitor la excepţiile invocate de pârâţi, Tribunalul a apreciat că nici acestea nu sunt fondate.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, însă, în cazul în care administratorul revocat este şi acţionar al societăţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. (3) din aceeaşi lege, conform cărora atunci „când se invoca motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată”. Pe cale de consecinţă, nu poate fi îngrădit dreptul acţionarului, care a fost revocat din funcţia de administrator, de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare, în caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces la justiţie, aşa cum este el reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constituţia României.
Cu privire la excepţia prescripţiei (tardivităţii) formulării cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reţinut că nici aceasta nu este întemeiată, având în vedere că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile referitoare la nulitatea absolută astfel cum este reglementată de art. 132 alin. (3) din aceeaşi lege, conform cărora atunci „când se invoca motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibilă”.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor PR și MDK s-a reţinut că dispoziţiile art. 132 al. 5 din Legea nr. 31/1990 prevăd faptul că cererea în anulare a hotărârii AGA se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administraţie, respectiv prin directorat. În opinia Tribunalului, această normă nu are caracter restrictiv, reclamantul putând chema în judecată în acelaşi timp şi pe asociaţii care au adoptat hotărârea atacată, dorindu-se ca faţă de aceştia hotărârea ce se va pronunţa să capete un caracter doar de opozabilitate. De altfel , interesul celor doi pârâţi este acela de a lua la cunoştinţă de formularea unei cererii de anulare a hotărârii AGA.
Examinând fondul cauzei, Tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată.
Potrivit art.192 alin.2 din legea nr.31/1990, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
În cauză, prin hotărârea AGA atacată a fost revocat din funcţia de administrator d-nul Isopescul Adrian Ștefan şi s-a dispus numirea în această funcţie a asociatului PR. Actul constitutiv al societăţii nu conţine vreo derogare expresă de la prevederile legale, astfel că ipoteza reglementată de teza finală a art.192 alin.2 nu este întrunită. Este adevărat că, potrivit art.193 alin.3 din legea nr.31/1990, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi. Textul are în vedere, aşadar, ipoteza neîntrunirii majorităţii, fără a se referi la situaţia în care unanimitatea nu ar putea fi întrunită.
Or, potrivit art.192 din legea nr.31/1990, majoritatea si unanimitatea sunt cerute in ipoteze diferite. Astfel, potrivit art.192 alin.1 din legea nr.31/1990, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. Este vorba, în aceasta situaţie, de hotărârile adunării generale care nu au ca obiect modificarea actului constitutiv. Pentru aceste din urma hotărâri, art.192 alin.2 impune cerinţa de a fi adoptate cu unanimitate: pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel pârâţi SC BI SRL, PR şi MDK, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâţii au arătat că în mod greşit instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. 1 din data de 17.01.2014.
Potrivit art. 132 alin.(4) din Legea societăţilor comerciale, administratorii nu au posibilitatea de a ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie. Această interdicţie vizează în mod expres folosirea căii de atac a acţiunii în anulare/constatarea nulităţii.
În jurisprudenţă s-a statuat cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 132 alin (4), anterior menţionate, şi în cazul administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în conformitate cu art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaţilor, iar potrivit art.196 din acelaşi titlu, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, reglementate ta art. 132 din lege. Or, potrivit art. 132 alin.4 „administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie”.
Legea societăţilor comerciale nu recunoaşte legitimare procesuală asociatului administrator pentru contestarea hotărârii adunării generale a asociaţilor pentru că în caz contrar s-ar înfrânge interdicţia de a nu vota în situaţia în care s-ar afla în conflict de interese având în vedere că se pune în discuţie propria gestiune.
Asociatul administrator are obligaţia legală de a se abţine de la vot atunci când se află în conflict de interese sub sancţiunea săvârşiri infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 275 alin. 1 lit. a din Legea 31/1990, caz în care voinţa societară se formează în lipsa votului exprimat de acesta.
Mai mult decât atât, asociatul administrator nu justifică niciun interes în promovarea unei astfel de acţiuni în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor prin care s-a decis revocarea din funcţia de administrator în afara de cel al “reintegrării”sale în poziţia deţinuta anterior momentului adoptării hotărârii adunării generale a asociaţilor a cărei anulare se solicită în prezenta cauza. Tribunalul nu are decât să statueze asupra alocării eventualelor daune-interese ce se cuvin administratorului revocat, bineînţeles doar în cazul unei revocări fără justă cauză si intempestivă, acesta fiind unicul interes pe care asociatul administrator revocat din funcţie ar putea să îl justifice.
Contractul de mandat care guvernează relaţia dintre societate, reprezentată prin adunarea generală a asociaţilor, şi administratorul desemnat este unul cu un puternic caracter intuitu personae. Administratorul este desemnat şi îi sunt încredinţate atribuţiile legate de conducerea societăţii tocmai în considerarea calităţilor şi capacităţilor profesionale despre care se presupune că le deţine la un anumit moment.
Or, în cazul de faţa, în condiţiile în care adunarea generală a asociaţilor a decis în şedinţa din data de 17.01.2014 retragere mandatului încredinţat administratorului, repunerea administratorului în situaţia anterioara adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. 1 din data de 17.01.2014 nu numai ca nu ar servi intereselor societăţii, ci dimpotrivă, i-ar aduce grave prejudicii (luând în considerare ansamblul de fapte vătămătoare săvârşite de acesta în scopul sărăcirii patrimoniului societăţii).
Au mai arătat apelanţii că în mod greşit instanţa de judecată a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a asociaţilor PR şi MDK.
Prevederile art. 132 alin. (5) din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 stabilesc în mod neechivoc faptul că „acţiunea în anularea hotărârilor adunării generate a asociaţilor se soluţionează în contradictoriu cu societatea”.
Ca atare, legea societăţilor institute în mod expres calitatea procesuală pasivă exclusivă a societăţii în privinţa cererilor ce au ca obiect anularea hotărârilor organului deliberativ.
Mai mult decât atât, prin interpretarea sa, instanţa de fond a statuat în mod abuziv, depăşind ipoteza normei legale incidente (instanţa de judecată a adăugat la lege). Motivarea legată de asigurarea opozabilităţii considerentelor şi a sentinţei civile pronunţate, în integralitatea sa, sunt lipsite de relevanţă faţă de soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor-pârâţi RP şi MDK.
Sentinţa apelată este nelegală şi în raport de dispoziţiile art. 132 alin. 10 din Legea 31/1990 care prevăd modalitatea specifică prin care se asigură opozabilitatea hotărârii faţă de asociaţii într-o acţiune de natura celei ce face obiectul prezentei cauze, şi anume pe calea publicării hotărârii judecătoreşti în Registrul Comerţului şi în Monitorul Oficial partea a IV-a.
În acest context soluţia instanţei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a asociaţilor justificată de necesitatea asigurării opozabilităţii hotărârii judecătoreşti faţă de cei doi asociaţi pârâţi are un caracter redundant şi profund eronat prin raportare la dispoziţiile exprese ale art. 132 alin. 10 din Legea 31/1990.
Au mai susţinut apelanţii că, în mod greşit instanţa de judecată a admis acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr. 1/17.01.2014, ca urmare a interpretării greşite a normelor de drept incidente speţei, precum şi a ansamblului materialului probator administrat în cauză.
Apelanţii-pârâţi, PR şi MDK, în calitate de asociaţi majoritari, în repetate rânduri au solicitat administratorului IAŞ (intimatul-reclamant) să convoace adunarea generală a asociaţilor pentru a putea la cunoştinţă şi supune dezbaterii problemele esenţiale care vizau desfăşurarea activităţii sociale, solicitări cărora nu li s-a dat curs.
Având în vedere refuzul manifest ce viza îndeplinirea obligaţiei instituite de art. 195 alin. 1 din Legea 3l/1990 de către administratorul societăţii, la data de 13.11.2013, asociaţii PR şi MDK au formulat în mod oficial o solicitare de convocare a adunării generale a asociaţilor prin intermediul Notificării nr. 1220/13.11.2013.
Administratorul IAŞ nu a dat curs Notificării nr. 1220/13.11.2013 (refuzând primirea plicului). Pe această cale administratorul societăţii a săvârşit infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 275 alin. 1 pct. 2 (încălcarea îndatoririi impuse de prevederile art. 195 din Legea nr. 31/1990).
Ca urmare, asociaţii societăţii au făcut aplicarea art. 195 din Legea nr. 31/1990, care prevede că, în împrejurarea în care administratorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de convocare a adunării generale a asociaţilor, un asociat sau un număr de asociaţi care deţin cel puţin o pătrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunării generale.
Ca atare, pentru asociatul sau asociaţii care reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, convocarea adunării este o facultate, scopul acestui text de lege fiind acela de a pune la îndemâna asociaţilor posibilitatea convocării adunării atunci când administratorii nu o fac.
Susţinând faptul că singura posibilitate în vederea întrunirii adunării generale a asociaţilor este de a obţine o hotărâre judecătorească, intimatul reclamant şi-a invocat propria turpitudine, recunoscând încălcarea prevederilor legale cu bună ştiinţă si intenţia vădită de a bloca activitatea societăţii.
În ceea ce priveşte societăţile cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 nu conţine nicio dispoziţie legală care să se refere la opţiunea asociaţilor de a solicita instanţei convocarea adunării generale, în ipoteza în care administratorul refuză să îşi îndeplinească aceasta obligaţie.
Prevederile art. 119 alin. 3 invocate în mod eronat de intimatul reclamant prin cererea de chemare în judecată, guvernează, în mod expres, regimul adunărilor generale ale societăţilor pe acţiuni, în materia societăţilor cu răspundere limitata nu există nicio normă care să trimită la prevederile art. 119 din Legea societăţilor comerciale, astfel încât, aplicarea acestor prevederi prin analogie ar constitui o adăugare nepermisă la lege.
Cu privire la revocarea valabilă a administratorului, apelanţii au arătat că potrivit art. 197 din Legea 31/1990 care prevede regulile în materia administrării societăţilor cu răspundere limitată, sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin. (1) şi art. 79 din sfera de reglementare a societăţilor în nume colectiv.
Ca atare, asociaţii pot decide cu majoritatea absolută a capitalului social în privinţa numirii sau limitării puterilor şl însărcinărilor administratorilor, conform art. 77 alin. 1 din legea societăţilor comerciale.
De asemenea, art. 194 din Legea societăţilor comerciale instituie în sfera atribuţiilor adunării generale a asociaţilor competenţa desemnării şi revocării administratorilor societăţii cu răspundere limitată, fiind necesară exprimarea votului reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
Cu toate acestea, în cazul în care adunarea generală nu poate decide în mod valabil din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şt partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi, conform art. 193 alin.(3).
În contextul prezentat, prin Convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaţilor în data de 10.01.2014, dată la care nu s-a întrunit cvorumul necesar ţinerii adunării generale. Ca atare, la data de 17.01.2014, potrivit menţiunilor din cuprinsul Convocatorului, a avut loc adunarea generală a asociaţilor la care au participat asociaţii majoritari, PR şi MDK, prin reprezentant convenţional.
Astfel, potrivit dispoziţiilor excepţionale ale alin. 3 al art. 193, Adunarea Generală a Asociaţilor SC BI SRL s-a întrunit în mod legal a doua oară, la data de 17.01.2014, deciziile acesteia fiind adoptate în mod valabil, cu votul asociaţilor prezenţi (95% din capitalul social).
De asemenea, Legea societăţilor comerciale, în art. 193 alin, 2, prevede obligaţia asociatului de a se abţine de la vot în deliberările adunării generale a asociaţilor în doua situaţii: cu privire la aporturile în natură ale respectivului asociat, adunarea generala fiind chemată să se pronunţe asupra valorii sau utilităţii acestui aport pentru societate şi cu privire la actele juridice încheiate între respectivul asociat si societate. Interdicţia fiind stabilită pentru a se evita apariţia unul conflict de interese.
Astfel, cea de-a doua interdicţie este incidenţă în speţa, asociatul IAŞ fiind parte în contractul de mandat încheiat între el şl SC BI SRL, la momentul numirii sale în calitate de administrator prin actul constitutiv.
Prin urmare, chiar în situaţia în care s-ar fi ţinut prima adunare generală convocată, asociatul administrator IAŞ nu ar fi putut participa la dezbateri şi vota, având în vedere conflictul vădit dintre interesele acestuia şi cele ale SC BI SRL.
În concluzie, Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 17.04.2014, este valabilă sub aspectul deciziei de revocare a reclamantului administrator, în condiţiile în care adunarea generală s-a întrunit valabil la a doua convocare, iar asociatul administrator se afla într-un vădit conflict de interese cu societatea, regula privind unanimitatea necesara pentru modificarea actului constitutiv nefiind aplicabilă în privinţa numirii şi revocării administratorilor, în temeiul art. 77 din Legea 31/1990.
În ceea ce priveşte comunicarea Convocatorului, aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale şi a intereselor tuturor asociaţilor, fiind transmis atât pe calea corespondenţei e-mall la adresele personale ale asociaţilor IAŞ şi MC, cât şi cu respectarea formalismului impus de dispoziţiile art. 195 alin. 3.
În ce priveşte valabilitatea întrunirii adunării generale a asociaţilor, sub aspectul locaţiei, apelanţii au arătat că prevederile art. 195 alin. 1 se referă la convocarea adunării generale a asociaţilor la sediul social. În ceea ce priveşte convocarea adunării generale în situaţia excepţională de la art. 195 alin. 2, au apreciat că cerinţa întrunirii la sediul social nu este incidentă, aceasta fiind o dispoziţie restrictivă, de excepţie, care nu poate fi aplicabilă prin analogie.
În plus, având în vedere că în Convocatorul nr. 1/11.12.2013 au fost menţionate în mod neechivoc data, ora şi locul întrunirii Adunării Generale a Asociaţilor, atât cu privire la prima şedinţă convocată, cât şi la cea de-a doua, nu putea fi invocată neîntrunirea Adunării Generale la sediul social ca un motiv de invalidare a hotărârii.
În doctrina de specialitate se apreciază că Adunarea generală ar putea fi convocată şi în alt loc decât la sediul social în anumite ipoteze: dacă este în interesul societăţii sau dacă asociaţii îşi exprimă acordul expres sau tacit cu privire la aceasta.
Sediul SC BI SRL este stabilit la domiciliul intimatului-reclamant IAŞ. Astfel întrunirea adunării generale a asociaţilor la sediul social, fiind esenţială în vederea desfăşurării activităţii societăţii, ar fi fost în contradicţie flagrantă cu interesele sociale.
De altfel, lipsa opoziţiei din partea asociaţilor echivalează cu un acord tacit al acestora în privinţa locului propus pentru ţinerea Adunării Generale a Asociaţilor.
Au mai susţinut apelanţii că, persona desemnată ca nou administrator al societăţii nu era cunoscută la data realizării şi transmiterii convocatorului. În urma consultării ordinii de zi a adunării generale şi în urma analizării problemelor supuse dezbaterii în ansamblul lor, s-a decis propunerea d-lui PR pentru funcţia de administrator, acesta fiind şi confirmat ulterior prin exprimarea votului asociaţilor prezenţi la adunarea generală, prin împuternicit cu procură specială.
În cuprinsul procurilor speciale acordate de asociaţii PR şi MDK pentru adunarea generală a asociaţilor se menţionează în mod expres modul în care împuternicitul urma să voteze cu privire la fiecare punct înscris pe ordinea de zi inclusiv cu privire la persoana care era propusă să deţină calitatea de nou administrator.
În plus, numirea d-lui PR, asociat deţinător a 47,5% din capitalul social al SC BI SRL, în calitate de administrator nu a fost de natură a aduce vreo vătămare, cu privire la o astfel de vătămare nefiind administrată nicio probă de către intimatul-reclamant cu ocazia dezbaterii fondului cauzei.
Prin urmare, apreciază că cerinţele cu privire la conţinutul explicit al tuturor problemelor ce fac obiectul ordinii de zi au fost îndeplinite. Menţiunile excepţionale din art. 117 alin.6 din Legea societăţilor comerciale, cu privire la datele de identificare a membrilor consiliului de administraţie sau a consiliului de supraveghere, se referă strict la societatea pe acţiuni. În privinţa societăţii cu răspundere limitată nu există vreo normă de trimitere către prevederile speciale ale art 117 anterior menţionate, astfel încât analogia nu poate fi întemeiată.
Susţinerile potrivit cărora asociatul MDK nu ar fi fost reprezentat convenţional în mod valabil în Adunarea Generală a Asociaţilor din data de 17.01.2014 sunt ireale şi nefondate.
Astfel, asociatul MDK l-a mandatat pe împuternicitul său, dl VMAM în vederea reprezentării sale la şedinţa Adunării Generale a asociaţilor din data de 10.01.2014 şi la cea din 17.01,2014, în ipoteza în care prima adunare nu se putea întruni. În acest sens, a fost întocmită o procură specială la data de 05.12.2013.
Totodată, mandatul special acordat d-lui VMAM privea şi dreptul de a decide în legătură cu fiecare punct de pe ordinea de zi, fiind menţionată în mod neechivoc modalitatea în care urma să voteze reprezentantul asociatului MDK pentru fiecare aspect ce urma a fi dezbătut.
Dispoziţiile art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 reglementează anumite îndatoriri speciale referitoare la exercitarea votului prin reprezentant, aplicabile exclusiv în privinţa societăţilor pe acţiuni.
Or, în lipsa vreunei dispoziţii care să permită aplicarea prin analogie a acestor dispoziţii imperative speciale şi în cazul societăţilor cu răspundere limitată, art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 nu poate fi invocat în speţă.
În orice caz, procurile asociaţilor PR şi MDK au fost depuse cu 24 de ore înainte de data primei adunări generale a asociaţilor convocate din data de 10.01.2014, la sediul SCA ONV, locaţie la care urma să fie întrunită adunarea, potrivit Convocatorului 1/11.12.2013, putând fi consultate de orice persoană interesată.
Au mai susţinut apelanţii că, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 în privinţa societăţii cu răspundere limitată nu există obligaţia de a întocmi un proces-verbal al adunării generale, în situaţia unor societăţi de persoane, formalismul specific societăţilor de capitaluri fiind astfel atenuat.
Cu toate acestea, societatea s-a dovedit diligentă, încheind un proces verbal în data de 10.01.2014 la ora 12:00 pentru adunarea generală care fusese convocată pentru momentul respectiv, prin care s-a constatat prezenţa asociaţilor PR şi MDK, prin reprezentant convenţional, lipsa celorlalţi asociaţi, dl MC şi dl IAŞ, concluzionând în sensul în care adunarea generală s-a amânat pentru data de 17.01.2014, conform menţiunilor Convocatorului nr.1/11.12.2013.
La data de 17.01.2014, Adunarea Generală a Asociaţilor SC BI SRL s-a întrunit în mod valabil, în temeiul art. 193 alin. 3, fiind adoptată Hotărârea nr. l. Existenţa Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor confirmă prin menţiunile sale îndeplinirea tuturor cerinţelor pentru validitatea sa, astfel încât încheierea în mod suplimentar a unul proces-verbal s-ar fi dovedit redundantă şi lipsită de orice logică.
Prin urmare, lipsa încheierii unui proces-verbal al adunării generale a asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile în care în cadrul respectivei adunări s-a adoptat o hotărâre şi nu există nicio prevedere imperativă care să instituie obligativitatea întocmirii acestui înscris pentru societăţile cu răspundere limitată, nu poate constitui în mod fundamentat o cauză de nulitate a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC BI SRL nr.1/17.01.2014.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul IAŞ, a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al S.C. BI S.R.L, a apelant-părâtului PR, precum şi a mandatarului VAM şi în consecinţă, respingerea cererii de apel formulată în cauză de către S.C. BI S.R.L. ca fiind formulată de o persoană ce nu deţine calitatea de reprezentant legal.
Astfel, prin sentinţa civilă nr.1478/16.09,2014 pronunţată de către Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3959/86/2014 s-a dispus admiterea cererii privind suspendarea provizorie a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. BI S.R.L. nr. 1/17.01.2014, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a acestei hotărâri .
Ca urmare, de la data 16.09.2014 deţine din nou funcţia de administrator al S.C. BI S.R.L., şi nu apelantul PR, astfel încât exercitarea cererii de apel în prezenta cauză din partea S.C. BI S.R.L. putea fi făcută numai prin administratorul acesteia, nu şi de către alte persoane, fie ele chiar şi asociaţi ai acestei societăţi.
Astfel, împuternicirea dată de către PR în calitate de administrator al S.C. BI S.R.L. în ceea ce priveşte administrarea acestei societăţi nu mai era valabilă, astfel încât formularea unei acţiuni în numele societăţi de către orice altă persoană decât administratorul acesteia, urmează a fi respinsă.
În ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi nefondată, a arătat că nu a atacat Hotărârea AGA cu privire la revocarea sa din funcţia de administrator al S.C. BI S.R.L., ci a invocat motive de nulitate absolută a acestei hotărâri în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 care prevede că atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoană interesată.
Prin urmare, nu poate fi îngrădit dreptul acţionarului care a fost revocat din funcţia de administrator de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare, în caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces la justiţie, aşa cum este reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. 1 şi 2 din Constituţia României.
A mai arătat reclamantul intimat că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paraţilor PR şi MDK, ca neîntemeiată şi nefondată.
Instanţa a apreciat şi interpretat în mod just că dispoziţiile art. 132 alin.5 din Legea 31/1990 nu au caracter restrictiv, reclamantul putând chema în judecată şi pe asociaţii care au adoptat hotărârea AGA atacată, dorindu-se ca faţă de aceştia hotărârea ce se va pronunţa să capete un caracter de opozabilitate, fiind în interesul acestora să ia la cunoştinţă de formularea cererii în anularea hotărârii AGA.
Aşadar, aceste dispoziţii legale invocate de către apelant-pârâţii PR şi MDK în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestora nu trebuie interpretate în mod restrictiv întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a conferi calitate procesuală pasivă doar societăţii, ci a dorit să sublinieze faptul că astfel de acţiuni se vor soluţiona şi în contradictoriu cu societatea.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Hotărârii AGA S.C. BI S.R.L. nr. 1/17.01.2014, invocând o serie de neregularităţi legate de convocarea şi ţinerea adunării generale a asociaţilor, cât şi de modul de adoptare a Hotărârii, reiterând susţinerile formulate în faţa instanţei de fond.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea a constatat următoarele:
În primul rând, analizând excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al apelantei SC BI SRL, respectiv a asociatului PR, excepţie invocată de către intimat, Curtea a reţinut că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa apelată, respectiv nr.1477 din 16.09.2014 a Tribunalului Suceava, s-a admis acţiunea, dispunându-se anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/2014 prin care la pct. 2 fostul administrator-intimatul IAŞ a fost revocat din funcţie.
Prin Hotărârea nr. 1478 din 16.09.2014, Tribunalul Suceava a admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea provizorie a Hotărârii AGA nr. 1 din 17.01.2014, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a acestei hotărâri.
Ca urmare, la data de 7.11.2014, Hotărârea 1478 din 16.09.2014 a Tribunalului Suceava a fost menţionată în Registrul Comerţului, reclamantul intimat IAŞ deţinând din nou funcţia de administrator al SC BI SRL.
Cum apelul de faţă nu a fost declarat de către SC BI SRL prin administratorul său IAŞ care îndeplinea această funcţie la data înregistrării apelului la Tribunalul Suceava, respectiv 4.12.2014 (şi nicidecum asociatul PR), excepţia lipsei calităţii de reprezentant al societăţii invocată de către intimat apare ca întemeiată, urmând a fi admisă, în sensul respingerii ca atare a apelului declarat de SC BI SRL, nefiind valabil nici mandatul încredinţat în numele societăţii de către PR, mandatarului VMAM în declararea apelului de faţă.
În ceea ce priveşte motivele de apel invocate de către pârâţii asociaţi PR şi MDK, Curtea a constatat următoarele:
Referitor la primul motiv de apel privind greşita soluţionare, de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Curtea a apreciat că este neîntemeiat, întrucât, pe de o parte Hotărârea AGA nr. 1 din 17.01.2014 cuprinde 5 (cinci) puncte, fiind adoptate mai multe măsuri administrative, doar unul singur vizând revocarea din funcţie a reclamantului iar pe de altă parte, reclamantul având şi calitatea de acţionar, nu a atacat hotărârea menţionată cu privire la revocarea sa din funcţie, ci a solicitat constatarea nulităţii absolute pentru alte motive decât cele privind revocarea sa, legate de aspecte formale vizând nelegalitatea procedurii convocării şi adoptarea acestei hotărâri, în temeiul art. 132 al. 3 din Legea 31/1990.
În acest sens, s-a pronunţat de altfel şi ICCJ- secţia a II-a civilă prin decizia nr. 713 din 15.02.2012, invocată de altfel şi de reclamant, prin care s-a stipulat expres: „potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administraţie nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, însă, în cazul în care administratorul revocat este şi acţionar al societăţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. 3 din aceeaşi lege, conform cărora atunci „când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată”.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel referitor la greşita respingere, de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesual-pasive a asociaţilor PR şi MDK, Curtea a constatat de asemenea că este nefundat, întrucât într-adevăr, art. 132 al.5 din Legea 31/1990 instituie în mod imperativ calitatea procesual-pasivă societăţilor comerciale, fiind astfel obligatorie soluţionarea unor astfel de cauze în contradictoriu cu persoana juridică, însă nu se interzice, de plano, în nici un mod, introducerea în cauză a asociaţilor care au adoptat hotărârea atacată, pentru motive de opozabilitate, fiind în interesul acestora de a lua cunoştinţă de formularea acţiunii în anulare, respectiv constatarea nulităţii Hotărârii AGA, de a-şi formula apărări, textul legal sus-citat neavând un caracter restrictiv.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Criticile apelanţilor vizând primul motiv invocat de către reclamantul intimat prin acţiune, respectiv modul de convocare a adunării generale a asociaţilor, sunt întemeiate.
Astfel, la data de 13.11.2013, asociaţii PR şi MDK, deţinători ai 47,5% şi respectiv 47,5% din capitalul social al SC BI SRL, în considerarea refuzului nejustificat, manifestat şi repetat al reclamantului intimat de a convoca adunarea generală a asociaţilor au formulat în mod oficial o solicitare de convocare a AGA prin intermediul Notificării nr. 1220 din 13.11.2013, reclamantul-intimat refuzând însă primirea plicului.
În acest context, cei doi asociaţi apelanţi, au dat eficienţă disp. art. 195 din legea 31/1990 care prevede că în situaţia în care administratorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de convocare a AGA, un asociat sau un număr de asociaţi care deţin cel puţin o pătrime din capitalul social, vor putea cere convocarea adunării generale.
Susţinerea reclamantului intimat potrivit căreia faţă de propriul său refuz de a convoca AGA era necesară intervenţia instanţei de judecată, nu poate fi primită, întrucât pe de o parte, acesta nu-şi poate invoca propria turpitudine iar pe de altă parte, în privinţa societăţilor comerciale cu răspundere limitată, legea 31/1990 nu conţine nici o normă imperativă în acest sens, art. 119 al. 3 invocat de către reclamantul intimat reglementând expres regimul juridic a Adunării Generale în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni.
În ceea ce priveşte comunicarea convocatorului este neechivoc faptul că acesta s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind transmis atât prin intermediul corespondenţei e-mail la adresele personale ale asociaţilor IAŞ şi MC, cât şi cu respectarea formalismului impus prin disp. art. 195 al. 3 din Legea societăţilor comerciale.
Astfel dovada privind comunicarea faţă de asociatul MC prin intermediul serviciului de curierat rapid o constituie formularul AWB seria 2346350600002, fiind semnat de către destinatar iar asociatului IAŞ i s-a transmis convocatorul nr.1 din 11.12.2013 prin intermediul BEJ M în data de 12.12.2013 potrivit vizei aplicate pe exemplarul convocatorului şi confirmării predării actelor de procedură.
În ceea ce priveşte locaţia la care s-a convocat şi întrunit adunarea generală a asociaţilor se poate remarca faptul că într-adevăr, art. 195 al. 1 se referă la sediul social şi respectiv localul, însă aşa cum arată şi apelanţii, în doctrină se apreciază că în anumite cazuri, adică dacă este în interesul societăţii sau dacă asociaţii îşi exprimă acordul expres sau tacit, Adunarea generală ar putea fi convocată şi în alt loc decât sediul social, cu menţionarea expresă în convocator despre aceasta.
În speţă, atâta timp cât sediul social al societăţii este stabilit la domiciliul reclamantului-intimat, apare ca fiind evidentă imposibilitatea ţinerii Adunării Generale la domiciliul acestuia dată fiind contradicţia manifestă a acestuia cu interesele societăţii, cu atât mai mult cu cât apelanţii au formulat împotriva acestuia o plângere penală ce formează obiectul dosarului nr. 2342/P/2014 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, despre care apelanţii arată că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva intimatului.
Ca urmare, cum nici un asociat nu şi-a manifestat prin vreo opoziţie dezacordul cu privire la locul întrunirii Adunării generale apare neechivoc acordul tacit al acestora cu privire la locaţia stabilită şi în consecinţă, doar întrunirea Adunării Generale în alt loc sau în alt local decât cel prevăzut în convocator ar fi putut constitui motiv de nulitate absolută a Hotărârii AGA, ceea ce nu este cazul în speţă.
Referitor la cuprinsul convocatorului, respectiv ordinea de zi, aceasta trebuie să fie explicită, în sensul că trebuie să arate toate problemele ce vor face obiectul dezbaterilor adunării iar trimiterile reclamantului intimat la menţionarea datelor de identificare a membrilor Consiliului de Administraţie sau a Consiliului de Supraveghere prev. de art. 117 al. 6 din Legea nr.31/1990 se referă doar la numirea acestora în cazul societăţilor pe acţiuni.
De asemenea se poate constata că votul asociatului MDK în Adunarea Generală din 17.01.2014 a fost exprimat în mod valabil prin reprezentant convenţional, conform Procurii speciale din 5.12.2013, disp art. 125 al. 3 la care se referă reclamantul intimat, fiind incidente doar în cazul societăţilor pe acţiuni.
În ceea ce priveşte valabilitatea votului exprimat, Curtea a constatat că art. 197 al. 3 din Legea 31/1990 face trimitere la disp. art. 75, 76, 77 al. 1 şi art. 79, în sensul că anumite dispoziţii ce reglementează administrarea societăţilor în nume colectiv se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.
Ca urmare incidente în cauză apar disp. art. 77 al. 1 care reglementează posibilitatea luării deciziilor în privinţa numirii sau limitării puterilor şi însărcinărilor administratorilor, cu majoritatea absolută a capitalului social.
Aşadar, cum în speţă, cei doi apelanţi care au decis înlocuirea administratorului deţin majoritatea absolută din capitalul social, respectiv 95%, votul lor apare ca fiind valabil exprimat.
De asemenea, Curtea constată incidenţa în cauză şi a art. 93 al. 3 din legea societăţilor comerciale care se referă la cazul în care Adunarea Generală nu poate decide în mod valabil, din cauza neîntrunirii majorităţii absolute ( prev. la art. 192 al. 1), astfel încât „ adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi”.
Ca urmare, nu este necesară unanimitatea de voturi, idee acreditată eronat de către reclamantul intimat, în cauză nefiind adoptată vreo hotărâre având ca obiect modificarea actului constitutiv, aşa cum prevăd disp. art. 192 al. 2.
Aşadar, în speţă, Adunarea Generală a Asociaţilor s-a întrunit în mod legal a doua oară, respectiv la data de 17.01.2014, deciziile acesteia fiind adoptate în mod valabil, cu votul tuturor asociaţilor prezenţi, deţinători ai 95% din capitalul social.
De remarcat este şi faptul că în situaţia în care s-ar fi ţinut prima adunare generală, reclamantul intimat nu ar fi putut participa la dezbateri şi vota, având în vedere conflictul vădit de interese ale sale cu cele ale societăţii , conform interdicţiei stipulate prin art. 79 din legea nr. 31/1990, aplicabil în cazul societăţilor cu răspundere limitată, conform art. 197 al. 3 din aceeaşi lege.
Nici apărarea intimatului privind lipsa unui proces-verbal ce ar fi trebuit încheiat în Adunarea Generală nu poate fi primită, întrucât din cuprinsul dispoziţiilor legale ce reglementează Adunarea Generală în cazul societăţilor cu răspundere limitată prevăzute de Legea 31/1990 nu rezultă obligaţia de întocmire şi a unui proces verbal în afara Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor, aceasta din urmă cuprinzând, în mod ex-haustiv toate cerinţele pentru valabilitatea deciziilor luate.
În consecinţă, cum motivele de apel invocate sunt pertinente în temeiul art. 480 Cod pr. civilă, apelul pârâţilor PR şi MDK a fost admis, sentinţa schimbată în parte în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei ca nu sunt contrare prezentei decizii.
Totodată, în temeiul art. 453 Cod pr. civilă, intimatul a fost obligat să le plătească celor doi apelanţi suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată din ambele instanţe.
