Clauze abuzive banci


Dosar nr. XXXX/193/2012 Recurs plângere contravenţională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Completul compus din:

Preşedinte – 

Judecător – 

Judecător – 

Grefier – 

DECIZIA  NR. XX

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta S.C. Volksbank România S.A. Bucureşti în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. XXXX/193/2012 având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat P. A. în substituirea avocatului P. L. pentru recurentă, conform delegaţiei de substituire depusă la dosar, lipsind reprezentantul intimatului. De asemenea s-a prezentat şi intervenientul A. D., însă instanţa constată că acesta nu are calitate procesuală în cauză, deoarece la prima instanţă cererea sa de intervenţie a fost respinsă, iar intervenientul nu a recurat soluţia de respingere a intervenţiei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care instanţa constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de către intimat, de care recurenta a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de la dosar, fiind depusă în termenul legal.

 Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviinţează, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat P. A. solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat întrucât sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.

T R I B U N A L U L,

 Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

 Prin sesizarea înregistrată la data de xx.xx.xxxx pe rolul Judecătoriei Botoşani sub nr. XXXX/193/2012, petentul COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR BOTOŞANI a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. VOLKSBANK  ROMÂNIA S.A.,  să se constate conform procesului verbal de constatare seria ANPC nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx, existenţa clauzelor abuzive din contractul de credit încheiat între intimată şi consumatorii A. D. şi A. C..

La data de xx.xx.xxxx, petentul a arătat că solicită introducerea în cauză a COMISARIATULUI REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR IAŞI.

La data de xx.xx.xxxx, petentul menţionat a formulat precizări la acţiune şi a solicitat admiterea cererii de intervenţie în nume propriu formulată de A. D. şi A. C.. Prin precizări, petentul a solicitat constatarea existenţei clauzelor abuzive prevăzute de art. 3 lit.a) rap. la art.3 lit. d) din condiţiile speciale, la art. 8.1 lit. c) şi lit. d) din condiţiile generale, art. 5 lit. a) din condiţiile speciale şi art. 10.1 şi art. 10.2 din condiţiile generale ale convenţiilor de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx, aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru instituţia bancară conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, restituirea costurilor achitate în plus de consumatorii petiţionari şi încasată prin contracte de credit de către intimată, precum şi eliminarea acestor clauze abuzive.

În motivarea cererii, petentul a arătat că instituţia bancară a inserat în contractele standard preformulate, clauze care prin natura lor creează în detrimentul consumatorilor dezechilibre semnificative între drepturile şi obligaţiile părţilor, dar şi efecte care lezează în mod direct interesul economic al împrumutaţilor, că petiţionarii s-au adresat către CJPC, sesizând că anumite prevederi ar fi contrare intereselor lor economice şi dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, aceştia arătând în plângerea lor că aceste clauze continuă să producă efecte juridice în defavoarea consumatorilor, însă exclusiv în favoarea băncii, caracterul abuziv rezultând atât din maniera  de impunere efectivă al unor  valori ale dobânzilor şi comisioanelor fără acordul prealabil al împrumutaţilor situează instituţia de creditare pe o poziţie dominantă în raport cu consumatorul şi pe o poziţie inegală, de forţă faţă de aceştia, că îşi impune voinţa comerciantul printr-un contract de adeziune, ne-negociabil, conţinutul acestuia fiind prestabilit în mod unilateral prin voinţa profesionistului. De asemenea, petentul mai arată că clauzele pe care petiţionarii le sesizează ca fiind abuzive sunt cuprinse atât în condiţiile speciale, cât şi în condiţiile generale ale convenţiilor, că clauza inserată la art. 3 lit. a) din condiţiile speciale, deşi se specifică faptul că dobânda este prevăzută ar fi fixă, intimata ajustează această dobândă în mod periodic, modificând-o doar crescător, nu şi descrescător, invocând ca şi motiv al majorărilor, creşteri datorate  unor schimbări semnificative pe piaţă ce nu se detaliază în mod concret în contracte şi nu se raportează în mod concret la nici un indice de referinţă fix şi verificabil, banca comunicând doar decizia sa unilaterală de majorare împrumutatului, stabilindu-i noua rată a dobânzii  fără a avea în prealabil acceptul acestuia, că intimata nu a redus dobânda, comisioanele sau spezele în condiţiile scăderii dobânzilor de politică monetară ale BNR operând creşteri ale dobânzilor, comisioanelor şi spezelor şi nereducând dobânda în momentul în care indicele EURIBOR a scăzut prejudiciind împrumutaţii. Totodată, petentul mai arată că, prin clauza inserată la art. 5 lit. a), instituţia bancară a inserat perceperea unui comision de risc ce s-ar datora sub forma unui procent aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţiilor, clauză ce este abuzivă întrucât este nenegociată, înscrisă într-un contract standard, preformulat şi dovada dezechilibrului juridic între părţi, favorabilă doar uneia şi defavorabilă celeilalte, dovada negocierii efective a fiecărei clauze revenind intimatei, că riscul pe care banca îl inserează  a fi acoperit prin acest comision este justificat de bancă cum că ar fi perceput pentru recuperarea creditului pus la dispoziţie, creditul în sine fiind garantat prin garanţie imobiliară şi constituirea dreptului de gaj asupra bunurilor imobile în favoarea băncii, că riscul devine astfel garantat prin ipoteca de rang I constituită în favoarea băncii, şi suplimentar este achitat prin impunere şi nu negociere, fiind abuzivă la perceperea comisionului de risc dubla asigurare a creditului, că formulările cuprinse în clauzele de la art. 8.1 lit. c) şi a) din condiţiile generale, respectiv „situaţie neprevăzută”, „să devină improbabil”, „garantat necorespunzător” sunt contexte utilizate departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, clauzele oferind băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat. De asemenea, petentul mai arată că, potrivit clauzelor prevăzute la art. 10.1 şi art. 10.2 din condiţiile generale, în situaţia în care din diferite motive arătate de această dată într-un mod ceva mai clar, costurile băncii cresc, această creştere este suportată exclusiv de către client fără ca banca să suporte vreo parte din risc.

În dovedirea sesizării, petentul a depus la dosar înscrisuri ( filele 81-129).

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului de a sancţiona contravenţia, iar, cu privire la fondul cauzei, respingerea sesizării ca neîntemeiată. În motivarea excepţiei, intimata a arătat că este incident art. 13 alin.1 din O.G nr. 2/2001 ce stabileşte că aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că nu există un dezechilibru între cele două părţi conform prevederilor punctului 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000, iar prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea  clienţilor de a solicita rezilierea contractului, că art. 3 lit. d) este clauza ce face parte din chiar miezul obiectului convenţiei de credit încheiate, preţul unui contract fiind principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract, iar rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca îşi informează clienţii de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, că, având în vedere că toţi clienţii au semnat convenţia de credit şi au stabilit împreună cu reprezentantul Băncii, condiţiile speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera ca aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părţi, că singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secţiunea contractului ce are natura unui contract standard preformulat, respectiv condiţiile generale ale contractului, că riscul bancar  este o noţiune inerentă activităţii de creditare ce are la rândul său sorginte economică şi se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, acceptare, aval, garanţie autonomă, cauţiune. De asemenea, intimata mai arată că raţiunea economică a comisionului de risc/administrare nu este una care reflectă un dezechilibru între obligaţiile părţilor, ci mai degrabă o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluţia stării financiare a clientului, că, la fel, instituirea comisionului/dobânzii de penalizare, inaplicabil în cazul îndeplinirii obligaţiilor de plată are rolul de a conştientiza clienţii asupra consecinţelor care decurg din neplata ratelor neputând fi interpretat în sensul stabilirii unui anatocism, că anularea clauzelor indicate  nu poate produce efecte retroactive, respectiv efectul restituirii sumelor deja achitate.

În dovedirea cererii, intimata a depus la  dosar înscrisuri ( filele 164-289).

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, numiţii A. D. şi A. C. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care au solicitat admiterea sesizării formulate de OJPC Botoşani prin procesul verbal seria ANPC nr. XXXXXXX, aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3 lit. d), pct. 4 lit. a) , b), art. 5 lit. a), pct. 6 par. 2 şi 8 lit. c) şi lit. d) ale secţiunii 8 şi pct. 10.2 al secţiunii 10 din convenţiile de credit, precum şi restituirea sumei totale de 5.790,53 CHF încasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii convenţiilor şi până la data de 31.12.2012.

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanţa a respins  ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu pentru argumentele expuse în încheierea de şedinţă din acea dată ( fila 133).

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului pentru cererea de restituire a costurilor achitate în plus de către consumatori.

Prin sentinţa civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx, Judecătoria Botoşani a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei pentru cererea de restituire a costurilor achitate în plus de către consumatori, invocată din oficiu; a respins această cerere ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a respins excepţia prescripţiei dreptului de a sancţiona contravenţia  invocată de către intimată prin întâmpinare ca neîntemeiată; a admis în parte sesizarea privind pe petentul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR IAŞI, în contradictoriu cu intimata S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. BUCUREŞTI; a constatat existenţa clauzelor abuzive inserate la punctul 3 lit. d) şi  punctul 5 lit. a) – condiţii speciale, precum şi secţiunea 8 lit. c) şi d) şi secţiunea 10 pct. 1 şi pct. 2 – condiţii generale, clauze inserate în convenţiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. şi A. C.; a dispus aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 1.000 lei contravenientei SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; a obligat contravenienta la modificarea contractelor menţionate anterior în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

În ceea ce priveşte prima excepţie, instanţa de fond reţine că, în raport de prevederile art. 8 şi urm. din Legea nr. 193/2000, petentul din prezenta cauză are competenţe strict legate de verificarea modului în care profesioniştii respectă prevederile legii cu privire la clauzele inserate în contractele pe care aceştia le încheie în mod obişnuit cu un consumator, respectiv aceste contracte să nu cuprindă  clauze de natura celor menţionate în art. 4 din Legea nr. 193/2000, petentul având doar competenţa de a încheia procese verbale prin care sunt consemnate faptele constatate în raport de cele arătate anterior. Prin urmare, în nici un caz, petentul nu are calitatea procesuală activă de a solicita în numele consumatorilor eventualele sume de bani pe care aceştia le-ar fi achitat în temeiul clauzelor pe care petentul le-ar fi reţinut ca fiind abuzive, constatarea caracterului abuziv fiind atributul exclusiv al instanţei. De altfel, art. 14 din Legea nr. 193/2000 stabileşte în favoarea consumatorilor prejudiciaţi prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor legale posibilitatea de a se adresa organelor judiciare, inclusiv cu privire la restituirea unor costuri. În orice caz, petentul nu are calitate procesuală activă pentru a pretinde restituirea acestor costuri, cu atât mai mult cu cât legea nu-i conferă această posibilitate şi nici nu este persoana care să le fi achitat. Prin urmare, excepţia invocată este întemeiată şi instanţa urmează să o admită şi să respingă cererea de restituire a costurilor achitate în plus de către consumatori ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie, prima instanţă reţine că, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 1 şi 2 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, în cazul contravenţiilor continue, termenul de 6 luni curgând de la data constatării faptei, contravenţia fiind continuă în situaţia în care încălcarea  obligaţiei legale durează în timp. Cum obligaţia intimatei de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 este continuă, încălcarea acestei obligaţii este una ce durează în timp, respectiv pe tot parcursul executării contractelor de credit, astfel încât termenul de 6 luni pentru aplicarea amenzii contravenţionale se calculează de la data constatării faptei, respectiv xx.xx.xxxx în prezenta cauză. Astfel, excepţia invocată de intimată prin întâmpinare este neîntemeiată şi instanţa o va respinge ca atare.

Asupra fondului, prima  instanţă reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ANPC nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx emis de ANPC-CJPC Botoşani, s-a reţinut în sarcina intimatei că au fost inserate clauze abuzive la pct. 5 lit. a), art. 3 lit. d) din Condiţii speciale, art. 4 lit. a) Condiţii speciale, pct. 8 lit. c) şi d) şi secţiunea 10 pct. 10.2 din condiţiile generale din convenţiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. şi A. C..

Convenţiile de credit anterior menţionate intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 fiind încheiate de împrumutaţi în calitate de consumatori şi de bancă în calitate de comerciant.

În ceea ce priveşte menţiunile obligatorii ale procesului verbal conform art. 16 din OG nr. 2/2001, instanţa de fond constată că procesul verbal îndeplineşte condiţiile menţionate în acest articol.

Cu privire la clauza inserată la pct. 3 lit. d) din condiţiile speciale, prima instanţă reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În acest sens, conform dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, iar, în situaţia în care comerciantul pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens  ( potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 193/2000). De asemenea, potrivit alin. 1, lit. a) din Anexa 1 prevăzută în Lege, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului  de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii, plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare fără o notificare prealabilă dacă există o motivaţie întemeiată în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

De asemenea, instanţa de fond mai reţine şi că, raportând clauza cuprinsă la punctul 3 lit. d) din condiţiile speciale ale convenţiei încheiate între părţi la prevederile art. 4 şi alin. 1 lit. a) din Anexa la Lg. nr. 193/2000, această clauză apare ca fiind  abuzivă pentru următoarele considerente:

Clauza prevăzută în art.3 lit. d) dă dreptul băncii de a modifica această dobândă în condiţiile unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, lăsând la aprecierea băncii care modificări sunt semnificative pentru a determina modificarea ratei dobânzii ceea ce vine în contradicţie cu prevederile alin. 1 lit. a) paragraf 2 din anexa 1 la Legea nr. 193/2000. Astfel, conform acestui alineat, banca are dreptul de a modifica rata dobânzii fără ca o clauză care să prevadă acest drept să fie considerată abuzivă dacă există o motivaţie întemeiată ceea ce presupune o situaţie clar descrisă care să permită consumatorului să cunoască, din momentul încheierii contractului că dobânda se va majora în situaţia producerii ei şi, eventual, să poată fi verificată dacă în realitate aceasta s-a produs. Ori, motivul unei schimbări semnificative pe piaţa monetară nu îndeplineşte această condiţie neexistând posibilitatea de a se aprecia dacă este întemeiat sau nu ori posibilitatea de a stabili dacă s-a produs sau nu. De asemenea, chiar dacă schimbările semnificative pe piaţa monetară ar putea fi apreciate drept un motiv întemeiat pentru modificarea de către bancă a ratei dobânzii, prima instanţă reţine că, în conformitate cu prevederile alin. 1 lit. a) din Anexa 1 la Lg. nr. 193/2000, partea contractantă ar trebui să aibă posibilitatea de reziliere a contractului, posibilitate pe care, în baza clauzei supuse analizei, nu o are în condiţiile în care banca se limitează doar a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii ce se va aplica de la data comunicării, ceea ce în mod automat înseamnă aplicarea ratei dobânzii modificate.

Pentru argumentele expuse anterior, instanţa de fond a constatat ca fiind abuzivă clauza contractuală inserată în condiţiile speciale la pct. 3 lit. d) ale convenţiilor de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. şi A. C..

În ceea ce priveşte clauza contractuală inserată la pct. 5 lit. a) din convenţie referitoare la comisionul de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zile de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit, prima instanţă reţine că, fiind vorba de  un contract standard preformulat, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, aceasta clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorii, ea fiind stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, aspect confirmat şi de către intimată prin întâmpinare, care a arătat doar că împrumutaţii au semnat convenţia şi că ar fi stabilit împreună cu reprezentantul Băncii condiţiile speciale ale convenţiei, fără a proba însă că această clauză ar fi fost negociată direct conform art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000. În acelaşi timp,  intimata nu a probat nici faptul că perceperea comisionului de risc este justificată în condiţiile în care creditele acordate sunt garantate cu ipotecă de prim rang  asupra bunurilor imobile ale părţilor din contract ( apartament şi o suprafaţă de teren) conform pct. 7 din condiţiile speciale ale convenţiilor. În plus, instanţa de fond reţine că, deşi intimata invocă faptul că acesta ar reprezenta parte din preţul contractului şi ar acoperi şi alte riscuri decât cele de neplată, în realitate, conform punctului 3.5 din secţiunea 3 a condiţiilor speciale ale convenţiei, acesta este perceput de către bancă, pentru punerea la dispoziţie a creditului şi nu pentru acoperirea riscurilor menţionate de către intimată prin întâmpinare. Ori, în raport de această motivaţie nedetaliată, prima instanţă reţine că această clauză contractuală ( pct. 5 lit. a) cade sub incidenţa prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, fiind creat un dezechilibru semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţilor prin perceperea comisionului de risc atâta timp cât consumatorii au garantat riscurile creditelor contractate printr-o ipotecă de prim rang. Astfel, instanţa de fond a constatat drept abuzivă şi clauza contractuală inserată la punctul 5 a) din convenţiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. şi A. C..

De asemenea, în ceea ce priveşte clauza inserată în secţiunea 8 lit. c) şi d) din condiţiile generale, prima instanţă reţine că, în conformitate cu prevederile acesteia, în orice moment, banca va avea dreptul pe baza unei notificări trimise împrumutatului şi garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenţiei în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei, respectiv în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător. Raportând dispoziţiile acestei clauze la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 alin. 1 lit. a) din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000, instanţa de fond reţine că această clauză conferă intimatei posibilitatea de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, lăsând la latitudinea băncii intimate care este acea situaţie neprevăzută din care se poate deduce că împrumutatul nu mai poate îndeplini obligaţiile sau că nu mai este garantat necorespunzător şi, prin urmare, banca poate declara soldul creditului scadent anticipat. Pe cale de consecinţă, această clauză contravine prevederilor legii menţionate anterior şi creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Pe de altă parte, prima instanţă mai reţine şi că formulările cuprinse în clauza supusă analizei, respectiv „ situaţie neprevăzută” , „în opinia Băncii”, „ să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, nu conferă posibilitatea reală de a aprecia asupra temeiniciei unui astfel de motiv, ea excluzând prin modul în care este formulată posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a constatat că este abuzivă clauza inserată în secţiunea 8  lit. c) şi d) din convenţiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. şi A. C..

În ceea ce priveşte clauza inserată în secţiunea 10, pct. 10.2 din condiţiile generale, prima instanţă reţine că aceasta prevede că, în oricare dintre cazurile menţionate la pct. 10.1 ( instanţa reţinând acest punct doar prin raportarea punctului 10.2 la dispoziţiile punctului 10.1 fără a considera că acesta din urmă este abuziv prin sine însuşi), costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit cresc, împrumutatul va plăti băncii în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creşterea costurilor sau altor rambursări. În temeiul acestei clauze, instanţa de fond reţine că, în situaţia în care din diferite motive, precizate la pct. 10.1 din condiţiile generale, costurile Băncii, oricare ar fi ele, cresc, această creştere este suportată exclusiv de client; ori, în mod evident, această clauză creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, fiind abuzivă, conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. În baza acestei clauze, practic clientul este obligat să acopere toată suma ce ar rezulta din eventuala creştere a costurilor Băncii, fără ca aceasta să suporte orice fel de risc.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat ca fiind abuzivă clauza inserată în secţiunea 10, pct. 10.2. din condiţiile generale ale convenţiilor de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx şi nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. şi A. C., pct. 10.1 fiind reţinut doar prin prisma faptului că pct. 10.2 se raportează la acesta din urmă.

Ca urmare a constatării drept abuzive a clauzelor menţionate anterior, prima instanţă a admis în parte sesizarea, a constatat ca abuzive clauzele inserate la pct. 3 lit. d) şi pct. 5 lit. a) din condiţiile speciale precum şi secţiunea 8 lit. c) şi d) şi secţiunea 10 pct. 2 din condiţiile generale, clauze inserate în convenţiile de credit menţionate anterior şi a obligat contravenienta la modificarea clauzelor menţionate anterior în sensul înlăturării lor.

În baza art. 13 şi art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 instanţa de fond a dispus aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 1.000 lei contravenientei SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, recurenta S.C. Volksbank România S.A. Bucureşti, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 6 şi 9 din Codul de procedura civilă.

Recurenta a apreciat ca in mod nelegal instanţa a respins excepţia invocata, că şi soluţia pe fond este nelegala, considerând că este legal perceput comisionul de risc.

A arătat că instanţa a trecut cu uşurinţa, fara a le analiza cu argumente pertinente, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor care relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii, si anume: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; clauza să fie contrară bunei-credinţe; prin ea însăşi, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Că debitorul a semnat în cunoştinţă de cauză clauze referitoare la modificarea ratei dobânzii şi nu poate susţine că Banca a ascuns această clauză în cuprinsul Condiţiilor Generale, preformulate, deoarece ea se afla în cadrul Condiţiilor Speciale, în cadrul special destinat determinării dobânzii.

Referitor la garanţia reala imobiliara si cesionarea poliţei de asigurare a subliniat ca garanţia nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către Bancă. în procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanţiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit, băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăţi imobiliare în contul creanţelor. Garanţia, de cele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia.

Că preţul unui serviciu, asa cum este si comisionul perceput de către Banca, nu poate face obiectul analizei clin perspective caracterului abuziv. Clauzele ce pot fi analizate sunt cele de detaliu, cele care “scapă” unui consumator mediu si nu cele esenţiale, cele care stabilesc contraprestatia pe care trebuie s-o plătească fiecare consumator. Este de notorietate faptul ca intr-un contract de credit preţul este constituit din dobânda si comisioane, toate incluse in cuantumul dobânzii anuale efective –DAE, iar preţul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei privind variaţia dobânzii, recurenta a precizat că instanţa de fond nu a reţinut ca rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca îşi informează Clienţii de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenţei între bănci.

În consecinţă, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispoziţiile din legislaţia naţională, cât mai ales prevederile comunitare. Pe de alta parte, modul general in care clauza a fost formulata nu este de natura sa conduca la ideea lipsei bunei-credinte, având in vedere ca ea nu intervine decât in situaţii excepţionale (care in mod firesc nu au cum sa fie expres evidenţiate, dat fiind caracterul imprevizibil al unei asemenea situaţii.

A arătat că la încheierea Convenţiei de Credit, clienţilor Băncii li se comunică Condiţiile Generale şi se discută şi se negociază Condiţiile Speciale, care conţin şi obligaţiile cele mai importante ale clienţilor, şi care diferenţiază un client de altul, o simplă privire asupra Convenţiilor de credit atestând această situaţie.

Că, având în vedere că toţi Clienţii au semnat Convenţia de Credit şi au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condiţiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, cum a reţinut instanţa in sentinţa, ele fiind obligatorii pentru părţi.

Textul art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 obligă la utilizarea unui limbaj clar, „pentru înţelegerea căruia nu este nevoie de cunoştinţe de specialitate”. Recunoaşterea obligaţiei de informare nu are ca efect insă lărgirea obiectului contractului bancar. Astfel, culpa băncii de a nu fi prezumat lipsa de informare a clientului poate fi reţinută numai excepţional, întrucât este de neconceput ca banca să aibă obligaţia de a oferi fiecărui client, în mod individual şi pentru fiecare operaţiune, toate informaţiile juridice şi economice pentru protejarea interesului acestuia.

Recurenta a mai învederat că riscul bancar este o noţiune inerentă activităţii de creditare care are la rândul său sorginte economică, ce presupune emiterea unei cantităţi de monedă de cont a băncii care acordă creditul.

Prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii naţionale Române (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003), riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienţi a obligaţiilor contractuale constând în rambursarea creditului şi a costurilor aferente acestuia.

Că exista si alte categorii de risc pe care o banca trebuie sa le ia in calcul (riscul de tara, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanţiilor sau a altor pieţe cu implicare directa asupra costurilor de creditare).

Raţiunea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între obligaţiile părţilor, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluţia stării financiare a Reclamanţilor.

Concluzionând, a precizat că nu s-a probat in niciun fel ca Banca ar fi viciat prin diferite mijloace consimţământul imprumutatilor in momentul semnării contractului si nici nu s-a probat ca desi aceştia s-au purtat diligent si prudent, nu au inteles termenii contractuali, drept pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei primei instanţe si in rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiata, in cazul in care se va aprecia ca nu operează excepţia invocata.

Intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

Recursul formulat, faţă de motivele invocate, este  nefondat.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, aceasta reţinând în mod corect situaţia de fapt rezultată din probele administrate şi aplicând în mod corespunzător textele legale incidente.

De asemenea, nu se constată incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., deoarece toate cererile asupra cărora instanţa de fond s-a pronunţat au fost formulate prin acţiune şi precizările ulterioare, prima instanţa nu a reţinut ca fiind abuzive alte clauze decât cele indicate de intimatul-reclamant.

Deşi recurenta nu a prezentat vreun motiv pentru care susţine că excepţia prescrierii dreptului de aplicare a sancţiunii amenzii contravenţionale nu a fost soluţionată corect, tribunalul constată că, din moment ce contractele sunt în derulare, contravenţia este una continuă, conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, aşa încât nu este dată prescrierea dreptului de aplicare a sancţiunii amenzii contravenţionale, în raport cu prevederile art. 13 alin. 1 şi 2 din OG nr. 2/2001.

În cauză, tribunalul mai reţine şi că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt abuzive clauzele privind comisionul de risc şi modificarea ratei dobânzii – pe care le vizează motivele de recurs – ce au fost inserate în contracte la punctul 3 lit. d) şi  punctul 5 lit. a) – condiţii speciale.

Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Aşadar, legea nu exclude automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, făcând referire la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite în schimb şi la necesitatea exprimării în mod clar şi inteligibil a clauzei referitoare la preţ.

În speţă, din modul în care este definit comisionul de risc (art. 3.5 din secţiunea 3 intitulată „costuri” în condiţiile generale), şi anume acel comision perceput pentru punerea la dispoziţie a creditului (dar şi din lipsa oricăror alte informări, justificări cu privire la perceperea acestui comision) rezultă că definiţia sa este identică cu cea a dobânzii curente, oferită de art. 3.1, respectiv că pentru acelaşi serviciu se percep două costuri, fără a se face distincţie între ele – într-un mod clar şi inteligibil, cum prevede legea, aşa încât tribunalul apreciază că această clauză poate fi analizată.

Aceeaşi este şi situaţia clauzei care dă dreptul băncii, în condiţiile unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, de a interveni în mod unilateral contractul sub aspectul dobânzii, clauza nefiind  raportată la un indicator precis individualizat, fiind specificat doar un factor de ordin generic.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive sunt acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante.

 În condiţiile în care contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, tribunalul constată că banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu consumatorul clauzele pe care Comisariatul le-a apreciat ca fiind abuzive, deşi această probă  îi incumba, potrivit art. 4 alin. 3 din lege, prezumţia relativă instituită de lege nefiind răsturnată. 

 În lumina acestor dispoziţii legale tribunalul apreciază că cele două clauze contractuale sunt abuzive întrucât nu au fost negociate direct cu consumatorul (contractul de credit fiind un contract de adeziune), sunt contrare cerinţelor bunei-credinţe, iar stipularea lor a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aceasta în condiţiile în care banca nu a justificat în ce măsură există criterii obiective  care stau la baza perceperii comisionului de risc, nefiind precizat riscul pentru a cărui acoperire este perceput, iar împotriva riscului de neplată banca a perceput garanţii reale imobiliare, asigurându-şi  mecanisme de protecţie împotriva acestui risc şi, totodată, art. 4 din condiţiile speciale ale contractelor stipulează şi comisioane de penalizare, în situaţia neplăţii la scadenţă a ratelor lunare, şi, pe de altă parte, funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate  în contract, iar orice consumator în situaţia aceasta este într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă şi într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision.

De asemenea, modificarea ratei dobânzii  pune sub semnul întrebării echilibrul contractual, deoarece oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente fără ca noul nivel al dobânzii să fie negociat cu consumatorul.

În mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt aplicabile disp. alin. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece prin „motiv prevăzut în contract” în sensul legii se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, va trebui să suporte o dobândă mărită, şi, mai mult, în eventualitatea unui litigiu, ea trebuie să poată fi verificată de către instanţă, or, motivul unei „schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte cerinţele menţionate, fiind vorba despre o apreciere subiectivă, şi nu este prevăzută în contract nici posibilitatea rezilierii contractului.

Contrar celor susţinute de recurentă, se constată că pentru modificarea ratei dobânzii nu există alte prevederi în condiţiile speciale ale contractului care să lămurească condiţiile în care se revizuieşte dobânda.

Tribunalul consideră drept neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia este greu de cuantificat din punct de vedere obiectiv care sunt elementele concrete în baza cărora apar schimbări semnificative pe piaţa monetară, ceea ce duce la imposibilitatea menţionării acestora în cuprinsul clauzelor contractuale, apreciind că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un  motiv întemeiat pentru ca ele să nu fie cel puţin enumerate.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt date alte motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

  Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S.C. Volksbank România S.A. Bucureşti, cu sediul în mun. Bucureşti, şos. Pipera, nr. 42, et. 3-8 şi 10, sector 2 în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, str. Toma Cozma, nr. 11, jud. Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Judecători, Grefier,