Contract de antrepriză. Răspundere civilă contractuală pentru executarea necorespunzătoare a lucrărilor.
Dacă după recepţionarea lucrării au fost necesare în mod constant reparaţii determinate de infiltrarea apei prin stratul aplicat pe plafon, iar executantul nu a prezentat procesul-verbal de lucrări ascunse, beneficiarul se poate îndrepta împotriva pârâtei cu o acţiune în pretenţii.
Existenţa prejudiciului este raportată la cheltuielile suportate pentru refacerea lucrării efectuate în mod necorespunzător.
Reclamanta S.C. EFORIE S.A a solicitat obligarea pârâtei S.C. MEVA S.R.L. la plata sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţie a hidroizolaţiei, la două din activele sale.
Între cele două societăţi s-a încheiat un contract privind executarea acestor lucrări, dar după recepţie a fost constatată nerespectarea tehnologiei de execuţie, fiind necesare reparaţii ulterioare, realizate atât de către prestatorul pârât, cât şi de altă societate de profil, angajată pentru remedierea deficienţelor rămase.
Pârâta a invocat în apărare excepţia prescrierii dreptului la acţiune întemeiată pe prevederile art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/ 1958, potrivit cărora dreptul la acţiune pentru viciile ascunse ale unei lucrări se prescrie în termen de şase luni de la data descoperirii viciului, dar nu mai mult de un an de la data predării lucrării. Se susţine că, în speţă, ambele termene s-au împlinit, astfel că dreptul la acţiune este stins.
Excepţia nu a fost reţinută, pe considerentul că reclamanta nu s-a îndreptat împotriva pârâtei cu o acţiune în pretenţii derivate din existenţa unor vicii ascunse ale lucrării, ci a urmărit acoperirea prejudiciului determinat de necesitatea refacerii lucrării efectuate în mod necorespunzător.
Prin urmare, aplicabil speţei este termenul de trei ani reglementat de art. 3 din actul normativ menţionat.
Pe fond, acţiunea este întemeiată.
Pe baza probelor administrate (expertize şi înscrisuri prezentate de ambele părţi) se reţine că potrivit caietului de sarcini pârâta avea obligaţia de a verifica materialele folosite, caracteristicile, calitatea suportului pe care se aplică hidroizolaţia şi starea de umiditate a stratului–suport.
Pârâta a recunoscut că după recepţionarea lucrării au fost necesare în mod constant reparaţii determinate de infiltrarea apei prin stratul aplicat pe plafon, iar neprezentarea procesului-verbal de lucrări ascunse, coroborată cu aspectul efectuării lucrării în mod necorespunzător, confirmă temeinicia pretenţiilor reclamantei.
(sentinţa civilă nr. 2145 COM/ 08.09.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 117/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială, irevocabilă conform deciziei civile nr. 5960/2002 a C.S.J.-secţia comercială)