Contract de antrepriză. Rezoluţiune.


Contract de antrepriză. Rezoluţiune.

Împrejurarea că potrivit clauzelor contractului de antrepriză, beneficiarul lucrării şi-a asumat obligaţia de a suporta integral diferenţa de preţ a locuinţei, astfel cum va rezulta din noile preţuri, tarife şi sisteme de salarizare, în raport de legislaţia în vigoare până la data recepţiei, precum şi eventualele decalări ale termenelor de predare a lucrării, nu exonerează pe antreprenor de executarea întocmai a propriilor obligaţii, privind livrarea la termen a lucrării contractate.

Neacceptarea de către pârâţi a unei noi majorări a preţului lucrării, în modalitatea propusă de antreprenor prin actele adiţionale la contract, nu poate constitui temei al rezoluţiunii contractului, câtă vreme antreprenorul nu şi-a respectat propria obligaţie asumată.

Rezoluţiunea contratului de antrepriză nu va fi întemeiată, totodată, dacă pârâţii probează obligarea pe cale judecătorească a reclamantei la predarea apartamentului contractat şi executarea silită a sentinţei pronunţate.

Reclamanta S.C. VILA S.A. Constanţa a chemat în judecată pe AM şi AA, pentru a fi dispusă rezoluţiunea contractului de antrepriză nr. 4481/12.10.1991 şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

Temeiul sancţiunii solicitate s-a raportat, în considerente, la neîndeplinirea de către persoanele fizice a obligaţiei de plată a valorii lucrărilor efectuate, potrivit contractului de vânzare-cumpărare imobiliar preliminar, calificat din punct de vedere juridic ca fiind un contract de antrepriză.

În raport de înscrisurile depuse, instanţa a reţinut următoarele:

Raporturile juridice dintre părţi s-au născut pe temeiul unei convenţii în cadrul căreia una dintre părţi – antreprenorul – s-a obligat să execute pe riscul său, în favoarea beneficiarului, o anumită lucrare, în schimbul unei plăţi.

Conform acestui act juridic, societatea comercială s-a obligat să vândă persoanelor fizice locuinţa ce urma sa fie construită, pentru un preţ estimat la 3.900.800 lei.

Potrivit clauzelor speciale, cumpărătorul – client al lucrării –  şi-a asumat obligaţia de a suporta integral diferenţa de preţ a locuinţei, astfel cum va rezulta din noile preţuri, tarife şi sisteme de salarizare, în raport de legislaţia în vigoare până la data recepţiei, precum şi eventualele decalări ale termenelor de predare a lucrării.

Date fiind obligaţiile principale asumate de părţi, contractul – intitulat de ,,vânzare-cumpărare preliminar’’ – a fost calificat ca fiind, în realitate, unul de antrepriză, supus dispoziţiilor art. 1470 – 1484 cod civil.

După încheierea contractului, între părţi s-au încheiat mai multe acte adiţionale referitoare la majorări ulterioare de preţ şi la noi termene de predare a imobilului, acceptate până la un moment dat de pârâţi.

Probele administrate au dovedit faptul că societatea reclamantă, ca debitor al obligaţiei de a face, nu şi-a respectat sarcina asumată potrivit contractului şi, ulterior, actelor adiţionale, astfel că nu poate pretinde rezoluţiunea contractului pe considerentul că pârâţii nu au achitat o nouă majorare a preţului lucrării, pe care, de altfel aceştia nu au mai acceptat-o în modalitatea propusă de antreprenor, prin ultimul act adiţional.

Se constată, totodată, că pârâţii au probat obligarea pe cale judecătorească a reclamantei la predarea apartamentului contractat, hotărârea pronunţată în acest sens fiind adusă la îndeplinire prin executare silită.

În aceste condiţii, se va reţine că sancţiunea rezoluţiunii nu poate opera decât în legătură cu un contract în curs de derulare, iar nu faţă de un raport juridic stins în urma executării – fie chiar şi a uneia silite.

Faţă de aceste considerente, acţiunea reclamantei urmează a fi respinsă ca nefondată.

(sentinţa civilă nr. 501/ 25.02.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 536/2000 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială, irevocabilă conform deciziei civile nr. 5745/2001 a C.S.J.-secţia comercială)