Limitele obligaţiei fidejusorului (art.1654 (civil), precum şi efectele fidejusiunii asupra tuturor părţilor implicate în raporturile juridice născute între creditorul debitor şi fidejusor sunt reglementate de lege (art. 1652-1669 (Cod civil), aceste dispoziţii legale aplicându-se strict în cadrul garanţiei personale, neputând fi combinate cu dispoziţii prescrise pentru garanţiile reale, astfel încât să se asigure un regim juridic special pentru constituitorul ipotecii cum greşit a reţinut Tribunalul Constanţa.
În lipsa unor dispoziţii exprese cu privire la dreptul de regres al garantului ipotecar împotriva debitorului în cadrul capitolului III din titlul XVIII al Codului Civil (“Despre ipoteci – art. 1746 – 1814 Cod Civil 1864), se aplică normele ce constituie dreptul comun în materie (art. 1108 pct.(3) Cod civil – subrogaţia legală), instanţa neputând face o aplicaţie în speţă a dispoziţiilor legale ce reglementează o altă instituţie de drept din categoria garanţiilor personale, cum greşit a procedat prima instanţă aplicând dispoziţiile art. 1669 Cod civil.
În acest sens art.1108 Cod civil a enumerat între cazurile de subrogaţie legală în drepturile creditorului situaţia aceluia care “fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a desface”.
Conform acestor dispoziţii legale, în cazul în care terţul face plata datoriei “pentru altul” – cel care garantează obligaţia unei alte persoane cu un bun propriu (cum e cazul în speţă )– se subrogă în toate drepturile creditorului şi poate obţine de la debitor rambursarea integrală a plăţii efectuate.
Aart. 1749 alin. 2 Cod civil (1864)
Art. 1654 Cod civil
Art.1108 Cod civil
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 8837/118/2013 la data de 14 octombrie 2013, reclamanta […] a chemat în judecată pe pârâţii […] şi […], solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la restituirea c/valorii apartamentului cu care reclamanta a garantat creditul contractat de debitorul principal […], respectiv a sumei de 75.000 de euro (325.480 lei, conform raportului de evaluare întocmit în cursul executării silite) şi cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a învederat că la rugăminţile pârâţilor a garantat în calitate de garant ipotecar contractul de credit încheiat de debitorul principal […] cu […] Bank S.A. suc. Constanţa.
Pârâţii au încheiat cu […] Bank S.A. suc. Constanţa contractul de credit nr. […]/06.06.2007, prin care au împrumutat suma de 90.000 de euro, iar reclamanta s-a arătat de acord să garanteze cu ipotecă constituită asupra unui imobil evaluat la suma de 120.000 de euro, fiind încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. […]/06.06.2007.
Prevalându-se de faptul că pârâţii au renunţat la beneficiul de diviziune şi la cel de discuţiune, unitatea bancară a pornit executarea silită direct împotriva reclamantei, iar bunul său imobil a fost scos la licitaţie publică.
În cursul executării silite s-a întocmit un raport de evaluare care a stabilit o valoare de circulaţie a imobilului de 75.000 de euro, echivalent în lei.
Bunul a fost vândut la licitaţie publică, fiind adjudecat contra sumei de 30.000 de euro (134.694 lei), iar întreaga sumă obţinută din vânzare a fost distribuită creditorului.
În aceste condiţii, reclamanta se consideră îndreptăţită să solicite debitorului principal să acopere prejudiciul pe care l-a suferit în urma încheierii contractului de garanţie, drept care s-a născut la momentul încheierii actului de adjudecare.
Pârâţii au învederat că în cursul anului 2007 au convenit cu reclamanta să acopere datoriile sale scadente în cuantum de aproximativ 17.000 de euro, fiind în acest sens contractat un credit de 15.540 euro la […] Bank cu care s-au acoperit datoriile reclamantei.
Pârâţii susţin că au contractat un alt credit de 90.000 de euro, cu care s-a plătit în avans primul credit, iar diferenţa pentru a acoperi alte datorii ale reclamantei şi pentru a construi un imobil-casă de locuit.
Dreptul reclamantei la o acţiune în regres se poate exercita numai în măsura dezdăunării, adică numai în limita sumei de 30.000 de euro.
În consecinţă, pârâţii au solicitat să fie admisă în parte acţiunea reclamantei, cu menţiunea că au fost încheiate şi în folosul reclamantei creditele contractate de aceştia.
Pentru termenul de judecată din data de 21.03.2014 reclamanta […] a formulat cerere de completare a acţiunii, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.946 lei, reprezentând daune interese, compusă din:
– 5.388 lei, reprezentând c/valoarea sumei de 1.200 euro calculată la cursul BNR din data de 19.03.2014, sumă plătită conform contractului de închiriere încheiat la data de 18.01.2014 între reclamantă şi S.C. […] S.R.L.;
– 4.736 lei, reprezentând cheltuieli ce rezultă din contractul de comodat încheiat în data de 10.10.2013 între reclamantă şi o terţă persoană;
– 822 lei, reprezentând costuri de întreţinere pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de comodat încheiat la data de 10.10.2013 între reclamantă şi o terţă persoană.
În fapt, reclamanta susţine că apartamentul în care locuia a fost înstrăinat în cadrul executării silite pornite de creditorul pârâţilor, reclamanta neavând un alt imobil în proprietate.
Reclamanta a mai arătat că a fost nevoită să apeleze la prieteni şi la cunoştinţe, care au tolerat-o în casele lor, însă a fost nevoită să încheie un contract de comodat şi în final un contract de închiriere privind un apartament pentru a-şi asigura nevoile locative.
Reclamanta a motivat că toate cheltuielie efectuate ca urmare a înstrăinării locuinţei sale şi pentru a-şi asigura un spaţiu de locuit reprezintă daune interese a căror reparare o solicită, conform art. 1669-2306 N.C.C.
Prin Sentinţa civilă nr.2592/24 octombrie 2014 Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 325.480 lei reprezentând contravaloarea apartamentului ce face obiectul contractului de ipotecă autentificat la B.N.P. […] sub nr. […]/06.06.2007. Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.
Au fost obligaţi în solidar pârâţii către reclamantă la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, în limita pretenţiilor admise.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că între creditorul […] Bank S.A. şi pârâtul […], în calitate de împrumutat a intervenit la data de 06.06.2007 contractul de credit încheiat sub nr. […]/06.06.2007 în valoare de 90 000 Euro, iar reclamanta […] a constituit în favoarea băncii creditoare un contract de ipotecă asupra imobilului din Constanţa, […] pentru garantarea împrumutului contractat de pârâtul […].
Întrucât pârâtul debitor nu a respectat graficul de plăţi convenit cu unitatea bancară, creditorul ipotecar, S.C. […] S.R.L. în calitate de cesionar al crenţei cedate de creditorul […] Bank S.A. a trecut la executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. […]/06.06.2007, act adiţional nr. 1/31.05.2010, act adiţional nr. 2/25.11.2010 şi a contractului nr. […]/06.06.2007.
Imobilul proprietatea garantului ipotecar a fost adjudecat la valoarea de 30.000 Euro, deşi în cursul executării silite acesta fusese evaluat la 75.000 Euro conform expertizei de evaluare ing. […].
A reţinut Tribunalul Constanţa că garantul ipotecar este îndreptăţit să se regreseze împotriva debitorilor pârâţi […] şi […] pentru întreaga sumă de 75 000 Euro, în echivalent în lei, corespunzătoare pagubei efective înregistrată de către reclamantă, iar nu numai în limita sumei de 30.000 de euro, efectiv încasată de bancă în procedura executării silite a imobilului ipotecat, conform dispoziţiilor art.1669 al (1) Cod civil (1864) coroborat cu art.1108 pct.(3) şi art. 1670 Cod civil.
S-a reţinut că dreptul de regres nu poate fi limitat numai la preţul plătit de terţul adjudecatar, cum greşit susţin pârâţii, pentru că ar însemna ca garantul ipotecar să suporte singur consecinţele păgubitoare ale faptei culpabile a debitorului principal, deşi garanţia a fost constituită exclusiv în folosul creditorului.
Referitor la celelalte pretenţii ale reclamantei s-a reţinut că acestea sunt nefondate întrucât art. 1669 alin. (1) Cod civil se referă la cheltuieli strâns legate de bunul afectat garanţiei, iar răspunderea debitorului principal nu poate fi angajată cu privire la eventuale urmări mai îndepărtate, pe care garantul ipotecar le putea anticipa cu minime diligenţe.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel atât pârâţii […] şi […], cât şi reclamanta […].
I Pârâţii […] şi […] au criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de fond a greşit atunci când i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 325 480 lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea apartamentului ce a făcut obiectul contractului de ipotecă. Deşi Tribunalul Constanţa a plecat corect de la premisa că temeiul regresului îl constituie subrogaţia legală în drepturile creditorului plătit (art. 1108 pct.3 şi art. 1670 Cod civil), instanţa a ajuns la o concluzie falsă atunci când a conchis că “dreptul de regres nu poate fi limitat numai la preţul plătit de adjudicatar”.
Subrogaţia legală operează numai în măsura plăţii efectuate, subrogantul luând locul creditorului numai pentru ceea ce a plătit el efectiv.
2. Argumentul specializării ipotecii nu are nicio legătură cu speţa şi niciun efect în cadrul acesteia. Împrejurarea conform căreia ipoteca este dublu specializată, în sensul că în cuprinsul contractului de ipotecă trebuie identificat imobilul ipotecat şi arătată datoria garantată nu echivalează cu stabilirea unui drept de regres al garantului ipotecar asupra debitorului, egal cu valoarea creditului sau cu evaluarea iniţială a imobilului. Instanţa de fond pleacă de la argumentul specializării ipotecii sub aspectul valorii şi îmbină acest principiu cu dispoziţiile art. 1669 Cod civil care priveşte fidejusiunea, şi care nu era aplicabil în speţă.
Concluzionează apelanţii pârâţi arătând că pe calea acţiunii în regres reclamanta nu are drept la mai mult decât a plătit, pentru că subrogaţia operează în măsura plăţii, iar în cazul în care prejudicial încercat de aceasta era mult mai mare decât suma la care imobilul a fost adjudecat, garantul ipotecar avea deschisă calea unor alte acţiuni civile în completare (Ex: răspundere civilă delictuală). Prin acţiunea în regres însă, plecând de la principiul subrogaţiei, ea nu putea obţine mai mult, soluţia Tribunalului Constanţa fiind criticabilă sub acest aspect.
II. Apelanta reclamantă […] a criticat la rândul ei legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Constanţa numai sub aspectul soluţiei de respingere a daunelor interese în valoare de 10 946 lei reprezentând:
1)c/val chirie achitată conform contractului de închiriere încheiat la 18.01.2014 cu S.C. […] SRL (5388 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 1200 Euro):
2)cheltuieli ocazionate de contractul de comodat încheiat la 10.10.2013 cu […] (4736 lei), costuri ale întreţinerii imobilului ce a făcut obiectul contractului de comodat (822 lei).
Susţine apelanta reclamantă că prima instanţă a respins în mod nelegal aceste pretenţii ale reclamantei deşi apelanta era îndreptăţită să le pretindă în temeiul art. 1669 Cod civil (1864) care prevede că ”fidejusorul are regres şi pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobândă, şi încă pentru daune interese dacă se cuvine”.
Cum textul de lege mai sus citat nu face referire la culpa fidejusorului şi nici la atitudinea diligentă sau nu a acestuia în momentul încheierii contractului, nici instanţa de fond nu trebuia să analizeze aceste aspecte, suma de bani solicitată de reclamantă cu titlu de daune interese se impunea a fi acordată în temeiul actelor depuse la dosar.
Prin întâmpinare pârâţii […] şi […] au solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat.
Referitor la suma de 4736 lei se arată că deşi s-au depus la dosar mai multe ordine de încasare prin care se demonstrează plăţi efectuate către numita […], nu există nicio dovadă din care să rezulte legătura dintre aceste plăţi şi contractul de comodat încheiat cu numita […]. Mai mult, contractul de comodat deşi poartă dată certă acordată de notarul public – 10.10.2013, din cuprinsul său reiese că a început să producă efecte la 01.06.2013, nu este clară perioada pentru care s-a încheiat iar din succesiunea documentelor rezultă că el şi-a încetat efectele la data de 18.01.2014 când s-a încheiat contractul de închiriere a S.C. […] SRL. Se apreciază că deşi soluţia Tribunalului Constanţa este judicioasă, aceste pretenţii ale reclamantei fiind corect respinse ca nefondate, considerentele hotărârii nu pot fi primite, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiilor specifice fidejusorului, ci dispoziţiile art. 1799 Cod civil.
La rândul său, apelanta reclamantă a solicitat prin întâmpinare, respingerea apelului pârâţilor, motivat de faptul că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale incidente, respective a dispoziţiilor art. 1669 Cod civil coroborat cu art. 1774 – 1776 Cod civil (1864).
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa raportat la criticile apelanţilor, Curtea constată următoarele:
I. Apelul pârâţilor […] şi […] se reţine a fi fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
1. Criticile pârâţilor referitoare la aplicarea greşită în speţă a dispoziţiilor art. 1669 Cod civil se reţin a fi fondate. Curtea constată că prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.[…]/06.06.2007, constituit de reclamanta […]a supra imobilului proprietatea sa personală situat în Constanţa, […] judeţul Constanţa aceasta s-a obligat să garanteze restituirea creditului contractat de pârâţii […] cu banca creditoare […] Bank SA, reclamanta dobândind astfel calitatea de garant ipotecar (cauţiune reală) iar nu pe aceea de fidejusor (garanţie personală), cum greşit s-a reţinut în cauză.
Ipoteca este o garanţie reală şi accesorie, care nu deposedează pe constituitorul proprietar de bunul ipotecat şi care permite creditorului neplătit să urmărească bunul în mâinile oricui pentru a primi creanţa sa cu preferinţă.
Bunul ipotecat este direct afectat la plata creditorului care-l poate scoate la vânzare, indiferent în mâna cui se află.
Ipoteca convenţională ia naştere prin convenţia părţilor, cu formule prescrise de lege (art. 1749 alin. (2) Cod civil 1864), iar în cazul constituirii unei ipoteci de către o altă persoană decât debitorul – cum e cazul în speţă, terţul este un simplu garant ipotecar, care nu este ţinut de obligaţia principală decât propter rem.
Raporturile care se nasc între creditor şi terţul ipotecar, precum şi între debitor şi garantul ipotecar sunt strict reglementate de dispoziţiile art. 1774 – 1776 Cod civil (1864), legiuitorul făcând o distincţie netă între fidejusiune (garanţie personală) şi cauţiunea reală (ipotecă în speţă), garanţii ipotecari neputând fi asimilaţi fidejusorului nici măcar sub aspectul regimului dreptului de regres împotriva debitorului a cărui creanţă a fost garantată de un terţ şi ulterior stinsă prin executarea ipotecii.
În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei noastre supreme, care într-o decizie de speţă a reţinut că persoanele care au garantat restituirea unui împrumut luat de la altă persoană prin încheierea contractului de credit ipotecar pe imobile determinate “au calitatea de garanţi ipotecari al căror regim juridic este stabilit prin dispoziţiile art. 1774 şi art. 1776 Cod civil (1864) şi deci nu pot fi asimilaţi fidejusorului (Î.C.C.J., Secţia Comercială, decizia nr. 1024/17.03.2004).
Noul cod civil, (deşi inaplicabil în speţă, în raport cu data încheierii contractului de ipotecă) tranşează în mod expres diferenţa dintre fidejusor şi garantul ipotecar, soluţiile jurisprudenţiale fiind manifest exprimate în dispoziţiile art. 163 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil, întrucât prin acest text legal se stabileşte că “în cazul în care ipoteca este constituită de un terţ, acesta va avea drepturile şi obligaţiile unui debitor ipotecar, fără a fi supus regimului juridic al garanţiilor personale.”.
Împrejurarea potrivit cu care ipoteca este dublu specializată, în sensul că actul de constituire trebuie să conţină, sub sancţiunea nulităţii absolute, date referitoare la imobilul care se ipotechează cât şi cu privire la creanţa care este garantată (art. 1774 Cod civil) nu echivalează cu dreptul garantului ipotecar de a se regresa împotriva debitorului în limita valorii bunului cu care a garantat sau în limita creanţei pentru care s-a garantat, aceste dispoziţii legale nefiind relevante pentru soluţionarea problemei de drept din speţă, respectiv întinderea dreptului de regres al garantului ipotecar după executarea ipotecii, împotriva debitorului.
Scopul specializării ipotecii sub aspectul determinării sumei garantate (art. 1776 Cod civil) este acela de a permite terţilor care contractează ulterior cu debitorul de a afla dacă valoarea imobilelor datornicului este sau nu acoperită de ipotecile care le grevează. În literatura de specialitate s-a spus că “nearătarea sumei ar fi un grav neajuns pentru debitor, căci terţii, neştiind cât este dator, s-ar teme că ipotecile pe care le-au consimţit ulterior să nu mai fie garantate prin valoarea imobilelor. Cu sistemul determinării sumei, debitorul va putea înfiinţa cu cea mai mare siguranţă şi precizie ipoteci successive asupra fiecăruia din imobilele sale proporţionând creanţele cu valoarea imobilelor grevate” (C.Hamangiu, I Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratatat de drept Civil Român, Editura AlL, Vl.II pag 713).
Acelaşi scop îl are şi menţionarea în cadrul contractului de ipotecă a unor elemente de identificare a imobilului ipotecat întrucât s-a spus în literatura de specialitate că “ipotecile generale prezintă marele neajuns de a greva toate imobilele debitorului” şi că este “foarte greu pentru terţii cărora debitorul se va adresa pentru constituirea altor ipoteci, să-şi poată da seama de valoarea imobilelor în bloc sau a fiecăruia în parte“ (C.Hamangiu s.c. op.cit.pag.712).
Spre deosebire de ipotecă, fidejusiunea constituie o garanţie personală, un contract prin care cel care se obligă garantează faţă de creditor executarea obligaţiei de care este ţinut debitorul, în cazul când acesta nu ar îndeplini-o (art. 1652). Fidejusiunea este un contract accesoriu iar obligaţia luată de fidejusor este subsidiară, adică subordonată executării de către debitor a obligaţiei principale.
Limitele obligaţiei fidejusorului (art.1654 cod civil), precum şi efectele fidejusiunii asupra tuturor părţilor implicate în raporturile juridice născute între creditorul debitor şi fidejusor sunt reglementate de lege (art. 1652-1669 (Cod civil), aceste dispoziţii legale aplicându-se strict în cadrul garanţiei personale, neputând fi combinate cu dispoziţii prescrise pentru garanţiile reale, astfel încât să se asigure un regim juridic special pentru constituitorul ipotecii cum greşit a reţinut Tribunalul Constanţa.
În lipsa unor dispoziţii exprese cu privire la dreptul de regres al garantului ipotecar împotriva debitorului în cadrul capitolului III din titlul XVIII al Codului Civil (“Despre ipoteci – art. 1746 – 1814 Cod Civil 1864”), se aplică normele ce constituie dreptul comun în materie (art. 1108 pct. (3) Cod civil – subrogaţia legală), instanţa neputând face o aplicaţie în speţă a dispoziţiilor legale ce reglementează o altă instituţie de drept din categoria garanţiilor personale, cum greşit a procedat prima instanţă aplicând dispoziţiile art. 1669 Cod civil.
În acest sens art.1108 cod civil a enumerat între cazurile de subrogaţie legală în drepturile creditorului situaţia aceluia care “fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a desface”.
Conform acestor dispoziţii legale, în cazul în care terţul face plata datoriei “pentru altul” – cel care garantează obligaţia unei alte persoane cu un bun propriu (cum e cazul în speţă )– se subrogă în toate drepturile creditorului şi poate obţine de la debitor rambursarea integrală a plăţii efectuate.
Indiferent de izvorul ei – legea sau convenţia părţilor, subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei produce aceleaşi efecte. Ele pot fi rezumate în aceea că, prin subrogaţie, subrogatul dobândeşte toate drepturile creditorului plătit.
Subrogaţia operează însă numai în măsura plăţii efectuate. Aceasta înseamnă că subrogatul va lua locul creditorului numai pentru ceea ce el a plătit efectiv, urmând a recupera de la debitor, numai suma plătită, nu valoarea nominală a creanţei, spre deosebire de cesiunea de creanţă, la care cesionarul poate pretinde de la debitor valoarea nominală a creanţei dobândite prin cesiune.
Prin urmare şi în cazul garantului ipotecar, al cărui imobil a fost executat silit în vederea acoperirii datoriei debitorului, in lipsa unei convenţii încheiată între debitor şi garantul ipotecar, care să stabilească limitele şi condiţiile acţiunii în regres, conform art. 1108 pct.3 Cod civil (1864), respectiv prin subrogaţia legală, garantul ipotecar este îndreptăţit să se regreseze împotriva debitorului numai în limita sumei achitată creditorului ca urmare a executării silite asupra imobilului ipotecat, neavând relevanţă valoarea la care a fost evaluat imobilul la momentul declanşării procedurii execuţionale.
Este real faptul că prejudiciul înregistrat de reclamantă ca urmare a vânzării la licitaţie a imobilului ipotecat la un preţ inferior valorii sale de piaţă, este mult mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 30000 Euro (la care s-a adjudecat bunul), dar prin efectul subrogaţiei în drepturile creditorului şi în lipsa oricărei înţelegeri cu debitorul, prin care să se determine condiţiile de reparare a prejudiciului suferit de garantul ipotecar, reclamanta nu este îndreptăţită să obţină şi daune-interese pentru acoperirea acestor pierderi, în lipsa unei dispoziţii legale în acest sens.
Atunci când legiuitorul a dorit să asigure o protecţie totală unor terţi afectaţi de executarea ipotecii a prevăzut în mod expres acest lucru.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 1799 Cod civil terţii dobânditori ai imobilului ipotecat, care au delăsat imobilul ipotecat ori au suferit executarea silită au un recurs în garanţie pentru evicţiune, de drept împotriva debitorului principal.
Conform opiniei exprimate în literatura juridică, dispoziţiile art. 1799 Cod civil vizează situaţia terţului care a cumpărat imobilul ipotecat de la debitorul principal, conform dispoziţiilor art. 1336 şi următ. Cod civil (1864). Recursul pentru evicţiune presupune o transmisiune cu titlu oneros; în acest caz dobânditorul imobilului ipotecat, care a suferit executarea silită poate reclama orice sume sau daune reprezentând atât suma plătită efectiv creditorului cât şi orice daune-interese pentru acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea imobilului executat silit. (C.Hamangiu, s.a., op.cit. pag.747).
Cum în speţă constituitorul ipotecii nu are poziţia unui terţ dobânditor al imobilului ipotecat care a suferit expropriaţiunea (executarea silită) acestuia nu i se poate aplica, în lipsa unui text legal, prin similitudine, regimul de regres reglementat în beneficiul terţului dobânditor, potrivit art. 1799 Cod civil.
De asemenea, în lipsa unei convenţii între reclamantă şi pârâţi, prin care să se reglementeze direct între părţi limitele acţiunii în regres pentru întregul prrejudiciu suferit de reclamantă prin executarea ipotecii instituită asupra imobilului proprietatea sa, Curtea constată, că în temeiul art. 1108 pct.3 Cod civil (1864) reclamanta este îndreptăţită să se regreseze împotriva debitorilor pârâţi numai în limita sumei de 30 000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, această sumă reprezentând datoria plătită efectiv creditorului în urma procedurii execuţionale asupra bunului ipotecat.
Alături de acţiunile transmise terţului plătitor ca efect al subrogaţiei, reclamantul beneficiază şi de acţiuni proprii, întemeiate pe un fapt juridic – gestiune de afaceri sau, după caz, îmbogăţire fără justă cauză, în măsura în care reclamanta îndeplineşte condiţiile legale ce reglementează aceste moduri de naştere a obligaţiilor civile – instanţele de fond şi de apel nefiind însă investite cu astfel de cereri în prezenta cauză, reclamanta solicitând daune-interese în temeiul art. 1669 Cod civil, text legal ce nu are incidenţă în speţă pentru considerentele expuse pe larg anterior.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod de procedură civilă Curtea va admite apelul pârâţilor şi va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâţilor în solidar, către reclamanţi, la plata sumei de 30 000 Euro reprezentând valoarea despăgubirii cuvenite în limitele căreia operează subrogaţia legală.
Curtea ia act că apelanţii pârâţi nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
II. Cu privire la apelul reclamantei […] ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii Tribunalului Constanţa sub aspectul respingerii cererii sale de acordare a unor daune reprezentând c/val chiriei achitată după executarea silită a imobilului ipotecat, cheltuieli de întreţinere şi despăgubiri legate de executarea unui contract de comodat, în valoare totală de 10 946 lei, Curtea reţine că toate criticile apelantei reclamante sunt nefondate.
Curtea a arătat deja în precedent că dispoziţiile art. 1669 Cod civil (1864) care reglementează dreptul de regres al fidejusorului împotriva debitorului principal, temei invocat în susţinerea pretenţiilor în prezentul apel, nu sunt incidente în cauză, reclamanta având calitatea de garant ipotecar şi nu pe aceea de fidejusor, situaţie în care dispoziţiile legale ce reglementează fidejusiunea (cauţiunea personală) nefiind aplicabile în speţă în raporturile dintre debitor şi constituitorul unei ipoteci imobiliare.
Considerentele expuse pe larg cu ocazia analizei apelului pârâţilor, şi care au vizat limitele răspunderii debitorului faţă de constituitorul ipotecii executat silit pentru realizarea creanţei, conform art. 1108 pct.3 Cod civil (1864), îşi menţin valabilitatea şi în prezentul apel, motiv pentru care nu le vom relua.
Curtea concluzionează că daunele-interese în valoare de 10 946 lei, reprezentând prejudiciu suferit de către reclamantă – după executarea silită asupra imobilului ipotecat, (cheltuieli effectuate pentru asigurarea unei locuinţe corespunzătoare) exced dreptului de regres al reclamantei împotriva pârâţilor debitori, conform art.1108 pct.3 Cod civil iar dispoziţiile art. 1669 Cod civil nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, pentru a justifica acordarea acestor daune interese.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul reclamantei […].
