Contract de vânzare-cumpărare de mărfuri. Cecul -instrument de plată. Consecinţa emiterii unor file CEC de către bancă pentru o societate aflată în Centrala incidentelor de plată. Răspunderea civilă delictuală a băncii, în calitate de comitent, pentru fapta angajatei sale, în calitate de prepus. Proba elementelor răspunderii civile delictuale.
Atragerea raspunderii civile delictuale presupune, ca premisa generala, indeplinirea cumulativa a conditiilor privind existenta a patru elemente, si anume: existenta faptei ilicite, savarsirea faptei ilicite cu vinovatie, existenta prejudiciului si, nu in ultimul rand, existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejuciciu.
Faptul ca in sentinta penala se precizeaza ca prejudiciul a fost cauzat reclamantei de emiterea filelor CEC, nu face dovada legaturii de cauzalitate in fata instantei civile, deoarece dispozitiile art. 22 din Codul de procedura penala sunt imperative, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu urmind a fi apreciata doar de instanta civila, cele retinute de instanta penala pe acest aspect neavind autoritate de lucru judecat in fata instantei civile.
(Curtea de Apel-Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr. 37/26 ianuarie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta SC A SA a chemat în judecată pe pârâtele SC (în prezent SC B SA) şi B.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.048.209.120, în solidar, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa nr.6782/19.08.2005 judecătoria şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia comercială, conform art.2 pct.1 a C.pr.civ.
Prin sentinţa comercială nr.2159/19.04.2006, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a comercială a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor ca nefondată, iar pe fond, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, aceasta este nefondată, întrucât există identitate între persoanele chemate în judecată în calitate de pârâte şi persoanele cu privire la care se pretinde că operează angajarea răspunderii civile delictuale.
În ceea ce priveşte fondul cauzei,tribunalul a reţinut că pentru atragerea răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, săvârşirea faptei cu vinovăţie.
Analizând înscrisurile dosarului, tribunalul a reţinut că în speţă, reclamanta a făcut dovada existenţei caracterului ilicit al faptei, întrucât pârâta B.E. a eliberat reprezentantului SC C SRL, file CEC cu încălcarea dispoziţiilor art.57 din Regulamentul 1/2001 al BANCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, care interzice eliberarea de către bănci a formularelor de CEC titularilor de cont aflaţi în interdicţie bancară, or SC C SRL era în interdicţia bancară din 27.07.2002.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat reclamantei, tribunalul a reţinut că acesta solicită contravaloarea mărfurilor livrate SC C SRL, însă reclamanta nu a făcut dovada livrării şi preluării întregii cantităţi de marfă de către această societate, instanţa neputând reţine nici aspectul învederat de reclamantă în sensul că dovada prejudiciului rezultă din sentinţa penală nr.637/29.10.2003, faţă de dispoziţiile art.22 C.pr.penală.
Cu privire la legătura de cauzalitate, instanţa de fond a reţinut că nici aceasta nu este probată în cauză, atâta timp cât o parte din mărfuri au fost livrate înainte de emiterea filelor CEC, iar pentru restul cantităţii de marfă nu s-a făcut dovada livrării. În plus, tribunalul a apreciat că şi în ipoteza în care s-ar fi făcut dovada livrării tuturor mărfurilor către pârâtă, nu se poate reţine existenţa legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei persoană fizică şi prejudiciul constând în contravaloarea mărfurilor, atâta timp cât CEC-urile emise nu au avut nici un rol în favoarea voinţei juridice a reclamantei în sensul livrării mărfurilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a comercială la data de 15.06.2006, sub nr.33321/3/2005.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamanta nu a făcut dovada livrării mărfurilor deoarece apelanta-reclamantă a livrat SC C SRL în condiţiile contractului încheiat de părţi, diferite cantităţi de marfă, aspect ce rezultă şi din conţinutul sentinţei penale nr.637/29.10.2003, care are putere de lucru judecat în materie civilă în condiţiile art.22 C.pr.penală, fapt nerespectat de instanţa de fond. Apelanta a învederat că, din acest punct de vedere, reprezentantul SC ROMAN SCIT SRL nu a susţinut niciodată în faţa instanţei penale că reclamanta nu a livrat integral mărfurile, marfa fiind integral vândută de către cumpărător, astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu şi în sentinţa penală. În plus, a arătat reclamanta, instanţa de fond ignoră aspectul că factura nr.0137012/14.08.2002 a fost semnată şi acceptată de reprezentantul societăţii cumpărătoare, ca de altfel şi celelalte facturi.
Ca atare, a arătat apelanta, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu există dovada livrării mărfii, atâta timp cât marfa a fost facturată şi livrată către alţi cumpărători.
Cât priveşte existenţa prejudiciului, apelanta a arătat că aceasta rezultă indubitabil din neachitarea facturilor, iar nu din livrarea mărfurilor, cum greşit a arătat instanţa de fond.
Relativ la legătura de cauzalitate, apelanta a învederat că aceasta reiese din conţinutul sentinţei penale 637/29.10.2003, în care se reţine existenţa prejudiciului şi faptul cauzator de prejudiciu, respectiv, emiterea filelor CEC. Aşadar, apelanta a fost prejudiciată prin punerea la dispoziţia SC C SRL a CEC-urilor emise de intimata-pârâtă SC B SA pentru o societate aflată în interdicţie bancară, fapt cunoscut de bancă la momentul emiterii CEC-urilor.
În plus, a învederat apelanta, în mod greşit susţin intimatele-pârâte că filele CEC au fost emise în alb ca instrument de garanţie , întrucât toate rubricile filelor CEC au fost completate de reprezentantul cumpărătorului, fiind deci emise ca instrumente de plată, astfel cum rezultă din expertiza grafologică dispusă în dosarul penal. Apelanta a arătat că, fără aceste file CEC nu ar fi livrat marfa către cumpărătoare, că ar fi trecut la încasarea facturilor şi executarea debitoarei prin alte mijloace legale.
Intimatele au depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând şi dispoziţiile art.294 – 295 C.pr.civ. Curtea reţine că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea a reţinut că între apelanta-reclamantă, în calitate de vânzătoare şi SC C SRL în calitate de cumpărătoare a intervenit un contract de vânzare-cumpărare mărfuri la data de 29.07.2002 (filele 12-14 din dosarul judecătoriei) contract prin care apelanta s-a obligat să livreze diferite cantităţi de mărfuri, iar cumpărătoarea să le achite prin diferite instrumente de plată, cf. art.6 din contract, între care şi CEC-ul.
La data de 12.08.2002, angajata intimatei SC B SA, respectiv, intimata B. E. a emis reprezentantului firmei cumpărătoare 2 file CEC, file pe care acesta le-a folosit ca instrument de plată a mărfurilor livrate de apelanta-reclamantă, fiindu-i însă refuzate la plată apelantei, la data de 4.09.2002 întrucât societatea-cumpărătoare era în Centrala Incidentelor de plată încă din 27.07.2002, astfel cum rezultă din adresa intimatei SC B SA (fostă ROBANK) (fila 38 din dosarul judecătoriei), filele cec fiind anulate de bancă în chiar ziua emiterii lor.
În cauza de faţă, apelanta-reclamantă solicită obligarea intimatelor la plata în solidar a contravalorii mărfurilor livrate societăţii cumpărătoare, cu titlu de prejudiciu suferit de vânzătoare, întrucât fără emiterea filelor CEC de către bancă societatea apelantă nu ar fi livrat mărfurile către societatea cumpărătoare, conform susţinerilor apelantei-reclamante.
Raportând situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută mai sus la probele administrate în prezenta cauză şi la principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, conform art.998 – 999 Cod civil şi art.1000 alin.3 Cod civil, Curtea a reţinut următoarele:
Atragerea răspunderii civile delictuale presupune, astfel cum în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond, ca premisă generală îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind existenţa a 4 elemente, şi anume: existenţa faptei ilicite, săvârşirea faptei ilicite cu vinovăţie, existenţa prejudiciului şi, nu în ultimul rând, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Examinând fiecare element – condiţie al răspunderii civile delictuale în parte, prin raportare la probele administrate şi la susţinerile părţilor, Curtea a reţinut că în speţă este fără îndoială dovedită fapta ilicită a intimatei B.E. care, prin emiterea filelor CEC pentru o societate aflată pe lista Centralei Incidentelor de Plată, a încălcat dispoziţiile imperative ale Regulamentului 1/2001 al B.N.R., respectiv art.57, fapta sa atrăgând consecinţele săvârşirii unei fapte ilicite în materie de dreptul muncii, drept penal şi, desigur, şi civil cu condiţia dovedirii şi a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.
Cât priveşte existenţa prejudiciului, Curtea a reţinut că şi acesta este probat în speţă, constând în neîncasarea contravalorii mărfurilor livrate de către apelantă, de la societatea-cumpărătoare. De altfel, faţă de dispoziţiile art.22 C.pr.penală, care prevăd că hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a vinovăţiei şi a prejudiciului, instanţa de fond, faţă de conţinutul sentinţei nr.637/29.10.2003 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul penal nr.1895/2003, nu mai avea de cercetat acest aspect, livrarea mărfurilor de către apelantă şi neîncasarea contravalorii acestora fiind probate şi, recunoscute de către reprezentantul societăţii cumpărătoare în faţa instanţei penale. Aşadar, Curtea a reţinut că, în speţă, este fără îndoială că apelanta a suferit un prejudiciu reprezentat de neîncasarea contravalorii mărfurilor livrate.
Relativ, însă, la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei persoană fizică şi prejudiciu suportat de apelantă, constând în neîncasarea contravalorii mărfurilor livrate, Curtea a reţinut că acest aspect nu a fost dovedit în speţa de faţă, pentru următoarele motive:
Prejudiciul reclamantei apelantă în speţa de faţă, constă în neplata mărfurilor de către societatea cumpărătoare, însă nu se poate susţine că neplata mărfurilor la scadenţă se datorează faptei intimatei Bîrsan Elena, de emitere a celor două file CEC, atâta timp cât societatea cumpărătoare SC C SRL era pe lista Centralei Incidentelor de Plată, din 27.07.2002, iar contractul dintre apelantă şi cumpărătoare a intervenit la data de 29.07.2002, deci la o dată ulterioară, când societatea cumpărătoare era deja insolvabilă. Deşi relaţiile de afaceri se întemeiază pe bună-credinţă şi pe încrederea cocontractantului, nimic nu împiedică o societate să verifice bonitatea cocontractantului, prin chiar banca acestuia, conform art.43 raportat la art.47 din Regulamentul B.N.R nr.1/2001. Acest argument nu este o culpabilizare a societăţii apelante de către instanţă, ci este un argument juridic în plus pe aspectul nedovedirii legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul încercat de apelantă.
Susţinerea apelantei în sensul că nu ar fi livrat mărfurile în lipsa acestor CEC-uri, ci ar fi procedat la executarea pe altă cale a contractantului său, nu a fost, de asemenea, probată în cauză, atâta timp cât livrarea mărfurilor s-a făcut şi înainte, şi după data eliberării filelor CEC- respectiv, 12.08.2002, aspect învederat chiar de către apelantă, de unde rezultă că eliberarea filelor CEC nu poate fi apreciată ca o condiţie de livrare a mărfurilor.
Mai mult decât atât, o asemenea susţinere a apelantei-reclamante adaugă la convenţia părţilor, respectiv, contractul nr.218/29.07.2002, care potrivit art.969 Cod civil, este legea părţilor, contract ce nu prevede o atare condiţie de livrare a mărfurilor.
S-ar putea susţine că fapta ilicită a intimatei B. E. a prejudiciat-o pe reclamantă “prin ricoşeu”, cauzându-i poate un prejudiciu moral deoarece CEC-urile emise au putut să-i mărească apelantei încrederea într-un cocontract care nu mai era deloc de încredere, dar în nici un caz nu se poate admite argumentul că emiterea filelor CEC de către bancă i-a cauzat reclamantei un prejudiciu constând în contravaloarea mărfurilor livrate, întrucât nu este probată legătura de cauzalitate dintre aceste două elemente, în lipsa căreia nu se poate admite cererea întemeiată pe art.998-999 Cod civil raportat la art.1000 alin.3 Cod civil
Curtea nu a putut reţine susţinerea apelantei în sensul că în sentinţa penală nr.637/2003 s-a reţinut că prejudiciul a fost cauzat reclamantei de emiterea filelor CEC, dovedindu-se astfel şi legătura de cauzalitate deoarece dispoziţiile art.22 C.pr.penală sunt imperative, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu urmând a fi apreciată doar de către instanţa civilă, cele reţinute de instanţa penală pe acest aspect neavând autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile.
