Principiul specializării ipotecii – sub aspectul determinării sumei pentru care este constituită, prevăzut de art. 1776 C.civ. este respectat şi atunci când suma înscrisă în contractul de ipotecă nu este aceeaşi cu suma acordată prin contractul de credit garantat, executarea făcându-se în limita cuantumului obligaţiei principale garantate.
Reclamanţii A.M.şi A.C. au chemat în judecată pe pârâta BIR pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr.648 din 23.01.1996 pe motiv că prin contractul principal de împrumut s-a acordat suma de 30 milioane lei, iar în contractul de ipotecă s-a menţionat că s-a garantat suma de 150.000.000 lei, neconcordanţa dintre sume echivalând cu o nedeterminare a creanţei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamanţii au înţeles să garanteze şi dobânzile viitoare aşa încât obligaţia debitorului principal a fost estimată la 150.000.000 lei.
Prin sentinţa 4692 din 2.07.2003, Tribunalul Dolj a respins acţiunea reţinând că neconcordanţa dintre sumele din contractul de credit şi cel de ipotecă nu constituie motiv de nulitate, suma pentru care s-a constituit ipotecă este determinată, cuprinzând atât creditul cât şi dobânzile.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii care au invocat că în mod greşit tribunalul a considerat că nu s-a încălcat principiul specializării ipotecii, deoarece împrumutul acordat este în sumă de 30.000.000 lei şi numai acesta s-a garantat nu şi dobânzile aferente .
La art.19 din contractul de credit s-a prevăzut expres că împrumutul acordat se garantează cu garanţiile menţionate printre care şi ipoteca, iar garanţiile pentru dobânzi sunt prevăzute la art.20 şi au fost constituite numai de debitori.
Prin decizia nr. 207 din 30 martie 2004, a Curţii de Apel Craiova s-a respins recursul ca nefondat .
S-a constatat că la art.19 din contractul de credit este prezentată eşalonarea restituirii creditului acordat cât şi plata dobânzilor aferente, aşa încât este eronată susţinerea recurenţilor în sensul că garanţiile prevăzute de acest text privesc numai suma acordată cu titlu de împrumut.
Potrivit art.1776 C.civ., ipoteca încheiată prin convenţia părţilor este valabilă numai când suma pentru care este constituită este determinată prin act .
În speţă, în contractul de garanţie este trecută suma şi totodată se menţionează numărul contractului de credit din care izvorăşte obligaţia debitorului.
Legea nu impune ca suma înscrisă în contractul de ipotecă să fie egală cu cea din titlul de creanţă, fiind posibil garantarea parţială a datoriei debitorului sau garantarea unei obligaţii, nedeterminată dar determinabilă, cum ar fi garantarea dobânzilor al căror cuantum nu poate fi stabilit în momentul acordării creditului, necunoscându-se cursul acestora şi nici modul de îndeplinire a obligaţiei de către debitor, făcându-se doar o estimare a acestora.
