Dosar nr. 848/199/2011 -pretenţii-
JUDECĂTORIA BUHUŞI
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 643
Şedinţa publică de la 12 Septembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr.848/199/2011 creditoarea – C.R.de A. B. S.A a chemat în judecată pe debitoarea B. pentru ca aceasta să fie obligată să plătească suma de 196,13lei reprezentând contravaloarea prestaţiilor efectuate în speţă furnizare apă potabilă şi canalizare, 5,88 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.05.2011, penalităţi de întârziere calculate începând cu data de 31.05.2011 precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 24 lei taxă judiciară de timbru şi 1,5 lei timbru judiciar.
În motivarea acţiunii creditoarea a arătat că serviciul de alimentare cu apă şi canalizare al Oraşului Buhuşi a fost preluat de creditoare prin Hot.nr.85/18.11.2010 însă datorită numărului mare de utilizatori preluaţi nu s-au realizat noile contracte. Cu toate acestea debitoarea a beneficiat de servicii publice de gospodărie comunală, constând în furnizare apă potabilă, şi canalizare, pentru care creditoarea a emis un nr. de 5 facturi, în cuantum de 202,01 lei, pe care debitoarea nu le-a achitat.
La acest debit s-au calculat penalităţi de întârziere în valoare de 5,88 lei calculate până la data de 31.05.2011 .
Debitoarea a fost chemată la conciliere prin adresa nr. 420/21.2011 însă aceasta nu s-a prezentat la termenul stabilit – 19.05.2011, şi nu a achitat obligaţiile contractuale.
În drept, creditorul a invocat dispoziţiile art.1073 şi ale art.969 Cod civil, Legea241/2006 şi Legea51/2006.
În susţinerea acţiunii, creditorul a depus înscrisuri: adresa nr. 420/2011 privind chemarea la conciliere, fişa privind drepturile şi obligaţiile nelichidate pe conturi şi repartitori, Hot.852010 a Consiliului Local Buhuşi, şi un nr. de 5 facturi. La termenul din 12.09.2011 creditoarea şi-a modificat cererea întrucât debitoarea a achitat o parte din debit în sumă de 100 lei.
Debitoarea, deşi legal citată nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Prin Hot.85/2010 a Consiliului Local Buhuşi serviciul de apă şi canalizare al oraşului a fost preluat de creditoare împreună cu utilizatorii. Pentru serviciile prestate creditoarea a emis facturi în perioada 31.01.2011-31.05.2011, facturi necontestate de debitoare şi aflate în copie la fila 2 dosar, pentru suma totală de 202,01 lei .În cauză, s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7201 Cod procedură civilă dar debitoarea nu s-a prezentat la conciliere.
Majorările de întârziere calculate de la scadenţa plăţii serviciilor şi până la data de 31.05.2011 sunt în cuantum de 5,88 lei.
Conform art. 969 Cod civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar conform art.1073 Cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunări.
Faţă de aceste prevederi, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamant este întemeiată şi o va admite aşa cum a fost modificată.
Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata majorărilor de întârziere calculate până la data achitării serviciilor, instanţa va avea în vedere dispoziţiile din contract, şi prin urmare va admite şi acest capăt de cerere şi va obliga debitorul la plata majorărilor de întârziere actualizate la data achitării serviciilor.
În baza art.274 Cod procedură civilă debitoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Red.PA