Aspecte legate de verificarea legalităţii acestor acte juridice. Drepturile materiale acordate funcţionarilor publici în baza acestor contracte, în perioada 2007-2009.
•Legea nr. 188/1999;
•Codul civil – art. 969;
•Legea nr. 130/1996 – art. 9 şi 11 alin. 1 lit. c), art. 12 şi art. 26;
•H. G. nr. 281/1993: art. 8.
Instanţa de fond nefiind sesizată cu o acţiune în anularea contractului colectiv de muncă înregistrat la DMSSF Mureş, la data de 26.11.2007, nefiind astfel revocat sau constatată nulitatea printr-o hotărâre judecătorească, contractul este în vigoare şi îşi produce efectele juridice.
Dreptul pentru refacerea capacităţii de muncă şi echivalentului mesei calde nu reprezintă drepturi salariale, aşa cum ele sunt definite în Codul de procedură fiscală, care să intre în categoria acelor drepturi la care se referă art. 12 din Legea nr. 130/1996. Existenţa acestor drepturi nu este condiţionată de situaţia financiară sau de alte circumstanţe de natură subiectivă ale debitorului obligaţiei.
Sporul pentru încordare psihică ridicată solicitat pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2009, este reglementat de art. 8 din H.G. nr. 281/1993 – articol modificat prin Legea nr. 330/2009, iar instituţia publică în subordinea căreia funcţionează DGASPC Mureş, trebuie să facă demersurile în vederea stabilirii mărimii corecte a sporului şi condiţiile concrete de acordare a acestuia, astfel că această instituţie nu-şi poate invoca propria culpă.
Deliberând asupra recursului declarat, constată că prin sentinţa nr. 5268/21.12.2012, Tribunalul Mureş a dispus următoarele:
„RESPINGE excepţia prescripţiei.
RESPINGE excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. J. Mureş.
IA ACT de renunţarea reclamantului SINDICATULUI A. TG. MUREŞ, cu sediul în Xxx, în numele şi pentru membrul de sindicat P. I. la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D. G. A. S. P. C. MUREŞ, cu sediul în Xxx.
RESPINGE cererea formulată şi precizată de reclamantul SINDICATUL ACORD TG. MUREŞ, cu sediul în Xxx, în numele şi pentru membrii de sindicat A. A. E., B. E. (D.), B. M. V., B. M., B. E. A., B. A. C., B. C., C. A., C. D., C. A. , C. A. M., C. R. M., C. E., D. A., D. M., G. L., G. L. C., H. M. A. C., N. I., J. G. L., K. M., L. L., L. M. A., M. J. E., O. D. I., O. J., P. J. K., P. A., P. K. Z., M. R., S. T. V., S. M., Ş. B., M. V. A., S. K. A., T. V., T. D. M., Ţ. N. şi V. C. M., în contradictoriu cu pârâta D. G. A. S. P. C. MUREŞ, cu sediul în Xxx ca neîntemeiată.
RESPINGE cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SINDICATUL A. TG. MUREŞ, cu sediul în Xxx, în numele şi pentru membrii de sindicat T. A., P. M., L. M. V., P. R. R. şi M. V. în contradictoriu cu pârâta D. G. A. S. P. C. MUREŞ, cu sediul în Xxx, ca neîntemeiată.
RESPINGE cererea de chemare în garanţie a C. J. MUREŞ, cu sediul în Xxx, ca rămasă fără obiect.”
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Membrii de sindicat A. A. E., B. E. (D.), B. M. V., B. M., B. E. A., B. A. C., B. C., C. A., C. D., C. A. , C. A. M., C. R. M., C. E., D. A., D. M., G. L., G. L. C., H. M. A. C., N. I., J. G. L., K. M., L. L., L. M. A., M. J. E., O. D. I., O. J., P. J. K., P. A., P. K. Z., M. R., S. T. V., S. M., Ş. B., M. V. A., S. K. A., T. V., T. D. M., Ţ. N. şi V. C. M. au calitatea de funcţionari publici, astfel cum rezultă din tabele depuse la dosar şi necontestate de pârâtă.
Au calitatea de funcţionar public şi intervenienţii T. A., P. M., L. M. V., P. R. R. şi M. V., aspect de asemenea necontestat.
Următorii membri de sindicat au avut calitatea de personal contractual, astfel: B. E. A. ( pentru perioada 01.01.2007-02.07.2009), C. R. M.(pentru perioada 01.01.2007-01.06.2009), P. J. K.( pentru perioada 01.01.2007-01.06.2009), L. M. V. (pentru perioada 01.01.2007-01.06.2009), P. G. şi T. N. I.. Cererea acestora deja a fost disjunsă şi trimisă spre soluţionare secţiei civile a Tribunalului.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut că la data de 26.11.2007, a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/2007, Contractul Colectiv de Muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială, conform art.25 alin.2 din Legea nr.130/1996.
De asemenea, la data de 08.12.2007, acest Contract colectiv de muncă a fost publicat şi în Monitorul Oficial, potrivit art.29 din Legea nr.130/1996.
În temeiul dispoziţiilor art. 246 Cod procedură civilă, având în vedere manifestarea de voinţă exprimată în acest sens, prima instanţă a luat act şi a constatat renunţarea reclamantului SINDICATULUI A. TG. MUREŞ, în numele şi pentru membrul de sindicat P. I. la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta. Cererea de renunţare a fost formulată în şedinţa publică din 19.01.2011, ca urmare a faptului că membru de sindicat are calitatea de reclamant în alt dosar.
I. 1. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, prima instanţă a reţinut că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă despăgubiri întemeiate pe contractul de muncă şi pe lege. Prescripţia drepturilor care rezultă din contractele de muncă este prevăzută de art. 268 din Codul Muncii şi este diferită, în funcţie de obiectul drepturilor. Termenul de prescripţie de drept comun este de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretului 167/1958, in vigoare la momentul de referinţă.
Termenul de introducere a unor cereri având ca obiect despăgubiri este prevăzut de art. 268 al. 1 lit. e şi este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Termenul de prescripţie de drept comun este de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretului 167/1958, in vigoare la momentul de referinţă.
Aceasta este şi situaţia drepturilor solicitate prin prezenta cerere, aspect care face neîntemeiată excepţia.
Cererea a fost introdusă la 29.01.2010, pentru drepturi începând cu data de 1.01.2007. Cum aceste drepturi, dacă ar fi fost încasate, s-au fi plătit abia luna următoare, în februarie, astfel cum se plătesc de regulă drepturile salariale, înseamnă că termenul de prescripţie ar curge tot din luna februarie 2007, or cererea este introdusă în ianuarie 2010, în termenul de 3 ani.
Astfel, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar dreptul la acţiune nu se poate naşte înainte de a se naşte dreptul de a încasa sumele solicitate.
2. Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. J. MUREŞ, prima instanţă a constatat că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiile art. 104 alin. 1 litera c şi litera e, art. 104 alin.4 litera a şi art. 104 alin.6 din Legea nr.215/2001, C. J. Mureş asigură alocarea cheltuielilor de personal ale pârâtei D. G. A. S. P. C. Mureş, instituţie care funcţionează în cadrul C. J. Mureş.
II. Pe fondul litigiului prima instanţă a apreciat că, atât cererea principală cât şi cererea de intervenţie cuprind pretenţii neîntemeiate.
În concret, cu privire la fundamentul pretenţiilor, prima instanţă a evidenţiat că reclamanţii au invocat Contractul colectiv de muncă nr. 591/2007, pentru perioada 01.01.2008 – 31.12.2009, astfel: dispoziţiile art. 84 alin.2, care prevăd plata despăgubirilor reprezentând echivalentul neacordării dreptului special de 74 lei/lună; dispoziţiile art.84 alin. 5, privind plata despăgubirilor reprezentând echivalentul neacordării dreptului special în cuantum de 7 lei/zi, precum şi art. 91 alin. 1 litera c, care prevăd plata cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, precum şi pentru deplasările la şi de la locul de muncă.
În drept, reclamanţii au mai invocat dispoziţiile unor legi speciale care stabilesc:
1.plata despăgubirilor băneşti echivalente neacordării sporului de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de bază, potrivit art. 19 din Legea 677/2001, art. 15 alin. 1 din OG 2/2006, art. 15 alin. 1 din OG 6/2007, art. 13 din OG 10/2008, art. 27 şi art. 30 alin. 3 din OG 137/2000, art. 15 din OG 64/2006 şi art. 46 din Legea 188/1999,
2.plata despăgubirilor echivalente neacordării sporului în cuantum de 15% lunar aplicat la salariul de bază pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2009, pentru activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau pentru condiţii de muncă deosebite, raportat la perioada efectiv lucrată, potrivit art. 8 litera b din HG 281/1993.
În ceea ce priveşte drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă, solicitate pe perioada 2008-2009, Tribunalul a reţinut că acestea nu se pot acorda funcţionarilor publici, întrucât, funcţionarul public, în calitate de purtător al puterii publice prestează activitate în baza unui contract administrativ căruia i se aplică normele speciale cuprinse în Constituţie, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ şi doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu şi la alte drepturi salariale, prevăzute de OG 6/2007 (în vigoare la momentul de referinţă).
În temeiul celor reţinute prima instanţă a constatat că OG nr. 6/2007 nu prevede dreptul funcţionarilor publici la acordarea drepturilor speciale, iar funcţionarii publici nu pot avea decât drepturile prevăzute de lege. A mai precizat că faptul că drepturile în cauză sunt prevăzute în contractul de muncă, contract neanulat de altfel, nu poate conferi aceste drepturi stabilite în mod nelegal. Funcţionarii publici au un statut special faţă de personalul contractual, iar în cazul acestora judecătorul aplică în primul rând legea şi abia mai apoi prevederile care rezultă din înţelegerea părţilor.
În ceea ce priveşte excepţia de nulitate invocată de chemata în garanţie, cu referire la clauzele Contractului colectiv de muncă prin care se stabilesc drepturi speciale funcţionarilor publici, prima instanţă a apreciat că, fără a pronunţa nulitatea, va trebui să nu recunoască efectele acestora în măsura în care privesc drepturi ce nu pot fi acordate funcţionarilor publici.
Prima instanţă a mai menţionat că acordarea unor drepturi prevăzute de Contractul colectiv de muncă ar fi impus purtarea unor negocieri în vederea modificării şi evidenţierii corespunzătoare a bugetului destinat organizării şi funcţionării sistemului de asistenţă socială, precum şi stabilirea surselor de constituire, înainte de adoptarea Legii bugetului de stat consolidat sau a rectificării bugetului de stat, cu respectarea legislaţiei în vigoare
Din interpretarea prevederilor contractuale menţionate, prima instanţă a concluzionat că angajatorul şi-a asumat o obligaţie de diligenţă, de a constitui fonduri îndestulătoare, în urma negocierilor între părţi, această stipulaţie însă nu se poate interpreta în sensul că s-a angajat să plătească aceste drepturi cu nerespectarea cadrului instituit de art. 14 din Legea nr. 273/2006.
Prima instanţă a mai relevat că, potrivit art. 25 din Hotărârea 833 din 25 iulie 2007 a Guvernului României privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective, acordurile colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor şi obligaţiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligaţii suplimentare faţă de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Prima instanţă a respins şi capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor de transport, deoarece, în plus faţă de consideraţiile arătate, a reţinut că nu a fost dovedită efectuarea acestora de către reclamanţi, pe bază de acte justificative.
În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate, prima instanţă a apreciat că acesta nu este prevăzut de lege pentru reclamanţi şi intervenienţi, pentru următoarele motive:
Reclamantul arată că în speţă sunt incidente prevederile art. 19 din Legea 677/2001, art. 15 alin. 1 din OG 2/2006, art. 15 alin. 1 din OG 6/2007, art. 13 din OG 10/2008, art. 27 şi art. 30 alin. 3 din OG 137/2000, art. 15 din OG 64/2006, şi, mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 46 din Legea 188/1999 republicată, este stabilită obligaţia generală a funcţionarilor publici de a păstra secretul de stat, secretul de serviciu precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, obligaţie care se prelungeşte în timp cu încă 2 ani de la data încetării raportului de serviciu cu instituţia publică.
Potrivit deciziei Curţii Constituţionale 820/2008 instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Activitatea reclamanţilor presupune a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor. Numai că aceste obligaţii trebuie privite în contextul în care reclamanţii sunt funcţionari publici, astfel că drepturile acestora sunt reglementate de Legea specială nr. 188/1999, ceea ce presupune că aceştia au drepturile stabilite prin acest act normativ.
Faptul că alţi angajaţi bugetari beneficiază de aceste sporuri poate reprezenta un tratament diferenţiat dar instanţa, potrivit deciziei Curţii Constituţionale arătate mai sus nu poate să extindă acordarea unui spor şi la persoanele care nu beneficiază de acesta, deoarece ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
Prima instanţă a subliniat că salarizarea funcţionarilor publici este de competenţa autorităţii legiuitoare şi nu a autorităţii judecătoreşti. Instanţele pot doar obliga statul să respecte drepturile stabilite ale funcţionarilor publici, dar nu pot crea ele însele reguli de salarizare, extinzând drepturile unor categorii de funcţionari şi la alte categorii, care nu beneficiază de aceste drepturi.
Această categorie de funcţionari publici poate beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcţionarilor publici şi de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, ori chiar din textele de lege citate, reiese că sporul de confidenţialitate se acordă numai anumitor categorii de funcţionari, enumeraţi în mod limitativ de lege, categorii între care nu se află şi funcţia deţinută de reclamanţi.
Reclamanţii au obligaţii de păstrare a caracterului confidenţial al unor lucrări, dar se constată că nici un text de lege nu le acordă şi dreptul la un procent din salariu pentru această obligaţie, iar instanţa nu poate aplica prin asimilare legi sau dispoziţii care conferă aceste drepturi altor categorii de funcţionari publici.
În ceea ce priveşte sporul de încordare psihică, prima instanţă a considerat că reclamanţii în mod greşit şi-au fundamentat pretenţiile pe art. 8 litera b din HG 281/1993, întrucât, potrivit textului de lege indicat, de acest spor poate beneficia numai categoriile de funcţionari care fac parte din anumite unităţi medicale, sanitare, respectiv de învăţământ, iar mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de ministere, celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor. În consecinţă, a considerat că în speţă nu s-a făcut dovada că membri de sindicat fac parte din categoria persoanelor care beneficiază de acest spor, precizând de asemenea, că aplicarea acestui spor nu poate fi extinsă şi la alte persoane decât cele prevăzute în hotărârea de guvern.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, reţinând că între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie există o legătură de dependenţă şi de subordonare, iar soluţia ce se dă cu privire la cererea principală influenţează soluţia ce se pronunţă asupra cererii de chemare în garanţie, prima instanţă a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul A. Tg-Mureş, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii formulate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 309 pct.9, raportat la art. 304 ind.1 Cod de procedură civilă şi în dezvoltarea acestuia a formulat următoarele critici:
În mod nelegal şi injust a dispus prima instanţă respingerea pretenţiilor formulate la petitele 1 şi 2 , recalificând natura juridică a acţiunii din acţiune în răspunderea patrimonială a angajatorului în acţiune în executarea unui contract colectiv de muncă şi apreciind că, în ceea ce priveşte petitele 3 şi 4 ale acţiunii, prevederile legale invocate nu sunt aplicabile reclamanţilor.
În ceea ce priveşte despăgubirile în cuantum de 7 lei/lună,(contravaloarea unei mese calde) respectiv de 74 lei/lună, (drept special pentru refacerea capacităţii de muncă), aferente petitelor nr. 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, prima instanţă a apreciat în mod nelegal că prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură nu sunt aplicabile funcţionarilor publici.
În acest context solicită a se observa că a sesizat instanţa cu o acţiune în desdăunare, în angajarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile cauzate prin refuzul de a semna un acord colectiv de muncă negociat la nivel de unitate, solicitând despăgubiri la nivelul sumelor băneşti recunoscute personalului contractual prin CCMRAS 591/2007.
Temeiul juridic al acţiunii, pentru prejudiciul cauzat funcţionarilor publici prin neîncheierea acordului colectiv la nivel de unitate, iar în lipsa acestuia prin neacordarea unor compensaţii băneşti egale cu cele recunoscute personalului contractual prin CCMRAS nr. 591/2007, este dat de norma de trimitere prevăzută de art. 117 din Legea nr. 188/1999, care se completează cu prevederile HGR nr. 833/2007 şi prevederile din Codul Muncii.
Condiţiile generale pentru angajarea răspunderii angajatorului sunt: existenţa faptei ilicite, ce constă în omisiunea de a acorda drepturi băneşti, prejudiciul material şi moral la care este îndreptăţit salariatul în virtutea dispoziţiilor art. 258 din Codul Muncii, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia angajatorului.
De asemenea, cu privire la cadrul juridic aplicabil fondului cauzei, pentru petitele 1 şi 2 ale acţiunii, reclamanţii mai invocă aplicabilitatea dispoziţiilor art.14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, privind interzicerea discriminării, sens în care arată că neacordarea drepturilor negociate cu DGASPC Mureş şi pentru funcţionarii publici sau neasigurarea pe seama acestora a unui tratament egal, nediscriminatoriu în comparaţie cu legislaţia în vigoare pentru personalul contractual ar crea pentru aceştia un tratament defavorabil, discriminatoriu, fără o justificare adecvată.
Mai susţine că prin neadmiterea acţiunii s-ar aduce şi o înfrângere a prevederilor art. 6 din CEDO, care obligă instanţele naţionale să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale, lipsa unei practici neunitare conducând la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice ( Iordan Iordanov c. Bulgaria- Practica neunitară. Existenţa unor mecanisme de asigurare a unităţii, CEDO, Secţia a V-a, Iordan Iordanov c Bulgaria, 2.iulie 2009, 23530/02.)
Recurentul invocă şi dispoziţiile HGR nr. 833/2007, potrivit cărora, la nivelul instituţiilor publice şi pentru funcţionarii publici se pot încheia acorduri colective în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la : a. constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locurile de muncă, b. sănătatea şi securitatea în muncă.
Mai afirmă că pentru anii 2008-2009 s-a negociat la nivel de unitate un acord colectiv pentru funcţionarii publici, încheindu-se procese verbal de negociere, însă la finalul negocierilor DGASPC nu a mai semnat contractul negociat, motivând refuzul său prin opoziţia ordonatorului principal de credite, C. J. Mureş. Ca urmare a acestui refuz, funcţionarii publici au suferit un prejudiciu cuantificabil la nivelul cumulat al celor două drepturi băneşti de care au fost privaţi, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile ale angajatorului faţă de salariaţi.
Totodată, un alt aspect al temeiului răspunderii constă în aceea că în lipsa contractului colectiv la nivel de unitate, în conformitate cu art.247 din Codul Muncii, în forma în vigoare pentru anii 2008-2009, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajator sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior.
În final, conchide recurentul că funcţionarilor publici la nivel de unitate , DGASP Mureş, trebuia să li se aplice CCMRAS nr. 591/2007, atât ca efect al prevederilor art. 247 din Codul muncii cât şi a normei de trimitere cuprinsă la art. 117 din Legea nr. 188/1999, iar în această concluzie este susţinută de practica judiciară a instanţelor mureşene.
În ceea ce priveşte petitul de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor echivalente sporului de 15 % pentru activităţi care solicită încordare psihică ridicată sau condiţii deosebite de muncă recurentul a invocat dispoziţiile art. 8 alin.1 lit.b din HGR nr. 281/2003 , (abrogat la data de 31.12.2009 prin Legea nr. 330/2009) potrivit cărora, în raport de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea., pot fi acordate următoarele categorii de sporuri(…) pentru activităţi ce solicită încordare psihică foarte ridicată sau se desfăşoară în condiţii de muncă deosebite, un sport de până la 15 % din salariul de bază.
În legătură cu stabilirea valorii acestui spor la art. 8 alin.3 se prevede mărimea acestui spor şi condiţiile de acordare se stabilesc…instituţiile centrale şi locale ale administraţiei publice, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Finanţelor.
În acest context recurentul afirmă că în baza constatărilor DSP Mureş, efectuate prin Nota de constatare cu nr. 1510/II/02.11.2005, prin care se prevede că personalul din serviciile de evaluare complexă, de tip familial şi adopţie, de îngrijire tip rezidenţial, secretariatul de expertiză medicală şi celelalte servicii, care fiind în relaţie permanentă cu publicul şi efectuând în mod frecvent muncă de teren în locurile de muncă de provenienţa asistaţilor, în condiţii uneori nedorite şi dificile, îşi desfăşoară activitatea în condiţii de suprasolicitare neuropsihică, iar activitatea personalului din cadrul serviciului economic, presupunând un volum mare de muncă, implică suprasolicitare nervoasă, iar în această situaţie, C. J. Mureş, în calitate de instituţie publică locală a administraţiei publice în subordinea căreia funcţionează D.G.A.S.P.C. Mureş, trebuia să facă demersurile necesare în vederea stabilirii mărimii concrete a sporului de încordare psihică şi a condiţiilor concrete de acordare a acestuia, astfel încât nu-şi poate invoca propria culpă pentru că nu s-a stabilit cuantumul şi condiţiile de acordare.
În final, învederează că îşi menţine cererea pentru acordare dobânzilor capitalizate şi a inflaţiei, invocând în drept dispoziţiile art. 132 alin.2 pct.2 , art. 294 şi 316 din Codul de procedură civilă, care îi permit să ceară dobânzi după pronunţarea hotărârii primei instanţe, iar în ceea ce priveşte cuantificarea dobânzii, îşi fundamentează cererea pe dispoziţiile OG nr. 13/2011, privind dobânda legală.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.08.2013, pârâta D. G. A. S. P. C. Mureş a solicitat respingerea cererii de recurs, arătând în motivare următoarele:
Prima instanţă în mod legal a dispus respingerea acţiunii, reţinând că drepturile prevăzute în Contractul colectiv de muncă nu pot fi acordat funcţionarilor publici, în cazul acestora aplicându-se normele speciale prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 188/1999.
Cu referire la sporul de confidenţialitate, evidenţiază faptul că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 consacră obligaţia funcţionarilor de a păstra secretul de stat , secretul de serviciu, precum ţi confidenţialitatea faptelor, informaţiilor sau documentelor de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei.
În ceea ce priveşte sporul cuvenit pentru activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată relevă că prima instanţă în mod corect a reţinut că normele legale prevăd categoriile de persoane care pot beneficia de acest spor, iar reclamanţii, conform documentelor aflate la dosar, nu pot beneficia de acest spor. Mai mult,precizează că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, „Contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale”. Concluzionează că, din prisma acestei interdicţii, în privinţa acestor drepturi, Contractul Colectiv de Muncă nr. 591/26.11.2007 aplicabil la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, sunt lovite de nulitate.
Reiterează cele menţionate în primă instanţă, şi anume că în bugetul local nu au fost aprobate cheltuieli pentru plata drepturilor speciale ale reclamanţilor, iar în această situaţie, nefiind prevăzute în buget sume , iar unitatea având calitate de ordonator secundar de credite, nu putea angaja fonduri decât în limita unui buget aprobat.
Mai arată că, în ceea ce priveşte nelegalitatea contractului amintit, părţile semnatare ANPDC şi ANPH s-au angajat că vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente, în temeiul art. 87, cu toate acestea negocierile nu au avut loc. De asemenea, contractul este nul, în condiţiile în care, este semnat de mai multe părţi decât cele care au participat efectiv la negocierea acestuia (organizaţii sindicale) UNCJR a fost reprezentată la negociere de către o persană care nu avea un mandat special în acest sens, iar patronatul trebuia să fie reprezentat şi de Asociaţia Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, potrivit art. 14-15 din Legea nr. 130/1996, în calitate de angajator.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.08.2013, pârâta C. J. Mureş a solicitat respingerea cererii de recurs, arătând în motivare următoarele:
Hotărârea supusă controlului este temeinică şi legală, criticile aduse de recurent sunt nefondate, instanţa de fond a reţinut în mod corect că drepturile prevăzute în Contractul colectiv de muncă nr. 591/2007 nu se pot acorda funcţionarilor publici, întrucât raporturile juridice dintre aceştia şi instituţia angajatoare sunt guvernate de Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, fiind denumite raporturi de serviciu, în care drepturile şi obligaţiile pârâţilor sunt reglementate de legea specială.
În concret, drepturile funcţionarilor publici, aşa cum sunt descrise în Capitolul V, secţiunea 1 din Legea nr. 188/1990, nu includ drepturi de natura celor solicitate. Totodată, drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici , precum şi modul de acordare a creşterilor salariale, sunt reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007, act normativ aplicabil în perioada menţionată în ceea ce priveşte petitele 1 şi 2 ale acţiunii. Astfel, potrivit art. 1 alin.2 din actul normativ menţionat, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele, şi alte drepturi, printre care nu se regăsesc cele solicitate de recurenţii reclamanţi.
Cu privire la sporul de confidenţialitate în cuantum de 15 % arată că prima instanţă a reţinut în mod corect că funcţionarii publici au obligaţia de păstrare a caracterului confidenţial al lucrărilor, fără ca vreun text de lege să le acorde un procent din salariu pentru îndeplinirea acestei obligaţii.
Legat de despăgubirile echivalente neacordării sporului în cuantum de 15 % aplicat salariului de bază, pentru activităţi ce solicită încordare psihică, prima instanţă a reţinut în mod corect că nu s-a dovedit că reclamanţii fac parte din categoria persoanelor care beneficiază de acest spor şi că acordarea acestui spor nu poate fi extinsă şi la alte persoane decât cele prevăzute în HGR nr. 281/1993, în prezent abrogată prin Legea nr. 330/2009.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C.pr.civ., instanţa de control judiciar a constatat următoarele:
Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici în cadrul D. G. A. S. P. C. Mureş.
În Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pentru perioada 2007-2009 cu nr. 591/2007 se prevede la art. 84 alin. 2 că pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii asigurarea protecţiei personalului (funcţionari publici şi personal contractual) aceştia beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă, în cuantum de minim 74 lei/lună.
De asemenea, la art. 84 alin.5 din acelaşi contract, se prevede că angajatorul asigură condiţii pentru luarea unei mese calde, gratuit, în incinta unităţii, în fiecare zi în care salariatul şi-a desfăşurat în mod efectiv activitatea. În situaţia în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mese calde, salariaţii sunt îndreptăţiţi să primească contravaloarea acesteia în cuantum de minim 7 lei/zi.
Acest contract colectiv a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii în Şanse la data de 26.11.2007 sub nr. 591 şi apoi publicat în Monitorul Oficial nr.15 din 8 decembrie 2007 în partea a V-a. Conform art. 969 C. civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar câtă vreme acest contract nu a fost anulat sau nu s-a constatat nulitatea acestuia printr-o hotărâre judecătorească iar părţile nu l-au revocat, el este în vigoare şi îşi produce toate efectele sale juridice. Instanţa de fond nu a fost sesizată cu o acţiune în anularea acestuia pentru a putea constata nelegalitatea lui. În condiţiile în care contractul colectiv de muncă a fost înregistrat la DMSSF Mureş, instituţiile statului implicate aveau posibilitatea să solicite instanţelor de judecată verificarea legalităţii acestor acte juridice.
Potrivit art. 9 şi 11 alin.1 lit. c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ramura de activitate.
Art.12 din aceeaşi lege prevede că nu pot fi negociate drepturile care sunt deja stabilite de lege în cazul salariaţilor bugetari, ceea ce înseamnă că nu pot fi negociate drepturi sub cele prevăzute de lege. Dreptul pentru refacerea capacităţii de muncă şi echivalentul unei mese calde nu reprezintă drepturi salariale, aşa cum sunt ele definite de Codul de procedură fiscală, care să intre în categoria acelor la care se referă art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Pârâta a invocat vicii la încheierea contractului colectiv de muncă pe care reclamantele şi-a întemeiat acţiunea, însă Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii în Şanse nu a refuzat înregistrarea acestuia, deşi potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.130/1996 putea să o facă. Din această perspectivă, instanţa va înlătura argumentele recurentei, D. G. A. S. P. C. Mureş, referitoare la nulitatea contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze pe care le cuprinde.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că intimata D. G. A. S. P. C. Mureş îşi invocă, practic, propria-i culpă. Astfel între angajator şi angajaţi au avut loc negocieri pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aşa cum rezultă din procesele verbale de negociere depuse în această cale de atac. Cum ulterior ambele intimate au refuzat încheierea acestui contract, a devenit aplicabil contractul colectiv încheiat la nivel de ramură, respectiv, Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pentru perioada 2007-2009 nr. 591/2007.
Prin urmare, Curtea a constatat că toate clauzele contractuale îşi produc efectele, iar potrivit art. 30, executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părţi.
Faţă de cele reţinute, Curtea a concluzionat, în ceea ce priveşte excepţia de nulitate invocată de chemata în garanţie, că prima instanţă a stabilit în mod greşit că nu poate să recunoască efectele Contractului colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pentru perioada 2007-2009 c nr. 591/2007. întrucât privesc drepturi ce nu pot fi acordate funcţionarilor publici.
Prima instanţă a mai menţionat că acordarea unor drepturi prevăzute de Contractul colectiv de muncă ar fi impus purtarea unor negocieri în vederea modificării şi evidenţierii corespunzătoare a bugetului destinat organizării şi funcţionării sistemului de asistenţă socială, precum şi stabilirea surselor de constituire, înainte de adoptarea Legii bugetului de stat consolidat sau a rectificării bugetului de stat, cu respectarea legislaţiei în vigoare. În această ordine de idei a concluzionat că angajatorul şi-a asumat o obligaţie de diligenţă, de a constitui fonduri îndestulătoare, în urma negocierilor între părţi, această stipulaţie însă nu se poate interpreta în sensul că s-a angajat să plătească aceste drepturi cu nerespectarea cadrului instituit de art. 14 din Legea nr. 273/2006.
În ceea ce priveşte acest considerent, Curtea a considerat că prima instanţă a aplicat şi interpretat în mod greşit normele legale incidente şi, ca urmare, a concluzionat în mod eronat că obligaţia de a respecta limitele fondurilor bugetare alocate o exonerează pe pârâtă de obligaţiile de plată a unor drepturi cuvenite angajaţilor. Trebuie precizat că existenţa acestor drepturi nu este condiţionată de situaţia financiară sau alte circumstanţe de natură subiectivă ale debitorului obligaţiei. Mai mult, aceste circumstanţe nu constituie un impediment în aducerea la îndeplinire a obligaţiei prin obţinerea unui titlu executoriu, situaţie în care, creanţa fiind constatată prin titlu executoriu, unitatea angajatoare are obligaţia legală expres reglementată de prevederile O.G. Nr. 22 din 30 ianuarie 2002, privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, iar ordonatorii principali de credite să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare.
Ca urmare, apărarea recurentului, potrivit căreia în intervalul 1 ianuarie 2008 – 31 Decembrie 2009 funcţionarilor publici la nivel de unitate , DGASP Mureş, trebuia să li se aplice CCMRAS nr. 591/2007 atât ca efect al prevederilor art. 247 din Codul muncii cât şi a normei de trimitere cuprinsă la art. 117 din Legea nr. 188/1999, este întemeiată.
În privinţa sporului pentru încordare psihică ridicată solicitat pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2009, instanţa reţine că acesta este reglementat de prevederile art.8 din H.G. nr.281/1993 (articol modificat prin Legea nr.330/2009).
Din cuprinsul acestui articol rezultă că beneficiază de acest spor, între alţii şi personalul din unităţile de asistenţă socială şi ocrotire, precum şi instituţiile care se ocupă de îngrijirea şi/sau educarea specială a copiilor ceea ce face ca reclamanţii să se încadreze în categoria beneficiarilor desemnaţi de legiuitor a sporului menţionat.
La art.8 lit.b alin.3 se învederează că mărimea acestui spor şi condiţiile de acordare se stabilesc de„…instituţiile centrale şi locale ale administraţiei publice cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Finanţelor”.
C. J. Mureş, în calitate de instituţie publică locală a administraţiei publice, în subordinea căreia funcţionează D.G.A.S.P.C. Mureş, trebuia să facă demersurile în vederea stabilirii mărimii corecte a sporului de încordare psihică şi a condiţiilor concrete de acordare a acestuia, astfel încât nu-şi poate invoca propria culpă pentru că n-a stabilit cuantumul şi condiţiile de acordare a sporului.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente se apreciază că criticile formulate de recurent cu privire la aceste aspecte sunt întemeiate.
Instanţa de recurs a înlăturat şi argumentele intimatei referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a C. J. Mureş, întrucât această instituţie asigură alocarea cheltuielilor de personal ale pârâtei, D. G. A. S. P. C. Mureş, având calitatea de ordonator principal de credite.
Prima instanţă a respins şi capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor de transport, reţinând, în plus faţă de consideraţiile arătate cu referire la aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă, că nu a fost dovedită efectuarea acestora de către reclamanţi, pe bază de acte justificative. Această constatare este corectă. În lipsa unor dovezi cu privire la cheltuielile efective de transport suportate, înscrisuri referitoare la dovada domiciliului fiecărui membru sindicat şi la deplasarea zilnică efectuată, care să însoţească cererile lunare de decontare, nu se susţine ideea unui refuz nejustificat din partea autorităţii administrative.
În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate, prima instanţă a apreciat în mod corect că acesta nu este prevăzut de lege pentru reclamanţi şi intervenienţi, şi, mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 46 din Legea 188/1999 republicată, este stabilită obligaţia generală a funcţionarilor publici de a păstra secretul de stat, secretul de serviciu precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, obligaţie care se prelungeşte în timp cu încă 2 ani de la data încetării raportului de serviciu cu instituţia publică.
În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 312 C.pr.civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamanta Sindicatul A. , a modificat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a admis în partea acţiunea formulată şi precizată de reclamantul SINDICATUL A. TG. MUREŞ, în numele şi pentru membrii de sindicat, a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de acelaşi sindicat în numele altor membri, şi a dispus:
A fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat mai sus menţionat a despăgubirilor în cuantum de 74 de lei lunar, pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.01.2008 – 31.12.2009, reprezentând echivalentul dreptului special pentru refacerea capacităţii de muncă.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat mai sus menţionat a despăgubirilor în cuantum de 7 lei zilnic, pentru zilele efectiv lucrate în intervalul 01.01.2008 – 31.12.2009, reprezentând echivalentul unei mese calde.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat mai sus menţionat a despăgubirilor echivalente neacordării sporului în cuantum de 15% lunar aplicat la salariul de bază pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2009, pentru activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau pentru condiţii de muncă deosebite, raportat la perioada efectiv lucrată.
S-a dispus ca despăgubirile mai sus menţionate să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept bănesc şi până la plata efectivă a debitului.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D. G. A. S. P. C. MUREŞ, şi a fost obligat chematul în garanţie C. J. MUREŞ să asigure în favoarea pârâtei D.G.A.S.P.C. MUREŞ sumele necesare achitării despăgubirilor mai sus menţionate.
S-au menţinut dispoziţiile referitoare la renunţare la judecată a reclamantei în numele şi pentru membrul de sindicat P. I. , precum şi soluţia de respingere a acţiunii pentru plata cheltuielilor de transport, precum şi despăgubiri echivalente neacordării sporului de confidenţialitate.
