Raspunderea tragatorului. Raspunderea beneficiarului filei CEC. Aplicabilitatea dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 39/1954 în concurs cu dispozitiile art. 994 din Codul civil în conditiile efectuarii de plati bancare în baza unei file CEC fara a exista disponibilul banesc în contul tragatorului.
(Judecatoria Lipova, sentinta civila nr.989/17.11.2009, dosar nr.1472/250/2009
În fapt, prin cererea de chemare în judecata, reclamanta B.R. solicita obligarea pârâtei S.C. — la plata sumei de 22658,13 lei reprezentând plata nedatorata precum si la plata dobânzii legale, calculata la nivelul ratei dobânzii de referinta a BNR, de la data platii si pâna la data restituirii efective.
Ca motivare de fapt reclamanta sustine ca în baza filei CEC emisa de tragatorul S.C. A.B. S.R.L. în folosul beneficiarului S.C. –S.R.L. ar fi decontat din conturile sale suma de 22658,13 lei în conditiile în care tragatorul nu avea în cont acest disponibil banesc si solicita obligarea pârâtei, în calitate de beneficiara a filei CEC la restituirea sumei virata în contul acesteia.
Reclamanta si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile dreptului comun, respectiv pe dispozitiile art. 994 din Codul civil.
Prin întâmpinarea formulata în cauza, pârâta a solicitat respingerea actiunii, cu urmatoarea argumentatie:
În temeiul dispozitiilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedura civila coroborate cu dispozitiile art. 13 din Legea nr. 59/1934, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei S.C. –S.R.L.
Conform celor statuate în doctrina juridica din interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii nr. 59/1934 rezulta ca dreptul tragatorului de a emite cecuri are ca temei conventia încheiata între client si banca, prin conventie banca autorizându-l pe client (tragator) sa traga asupra ei cecuri, obligându-se sa efectueze din disponibil platile, la ordinul tragatorului.
Potrivit dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 59/1934 „tragatorul raspunde de plata”.
În considerarea acestui text de lege cu caracter special si derogatoriu de la dreptul comun, si având în vedere dispozitiile art. 137 alin. 1 din Codul de procedura civila pârâta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a beneficiarului cecului, respectiv a S.C. —-S.R.L., calitatea procesuala pasiva revenind în acest caz doar tragatorului S.C. „A.C.”S.R.L.
Astfel în conditiile în care tragatorul nu avea în cont disponibilul necesar efectuarii platii iar banca în ciuda acestui aspect a efectuat plata singurul tinut la restituirea sumei astfel achitata catre institutia bancara este, potrivit art. 13 din Legea nr. 59/1934, tragatorul, nicidecum beneficiarul cecului.
În ceea ce priveste temeiul de drept al actiunii reclamantei, respectiv actiunea întemeiata pe plata lucrului nedatorat, pârâta a sustinut netemeinicia actiunii, pentru urmatoarele motive:
În doctrina juridica plata nedatorata a fost definita ca fiind executarea de catre o persoana a unei obligatii la care nu era tinuta si pe care a facut-o fara intentia de a plati datoria altuia.
Trasul nu are calitatea de debitor de drept cambial fata de posesorul cecului, ci îndeplineste exclusiv functia de platitor (solvens) pentru tragator astfel ca, din aceasta perspectiva, reclamanta platind suma înscrisa în cec a dobândit calitatea de solvens al tragatorului, respectiv al S.C. A.C.S.R.L., care astfel a dobândit calitatea de accipiens al trasului, acestei societati revenindu-i obligatia de restituire a platii, întrucât prin operatiunea bancara efectuata trasul a achitat datoria tragatorului.
De asemenea, nu sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate pentru a exercita actiunea în restituirea platii în conditiile în care potrivit dispozitiilor art. 993 din Codul civil are dreptul de a cere restituirea „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a platit o datorie”.
Conditia erorii nu este îndeplinita, argumentatia fiind urmatoarea:
Pentru a face o plata valabila, trasul are obligatia instituita de dispozitiile Legii nr. 59/1934 de a verifica îndeplinirea conditiilor de forma ale cecului precum si conditia existentei disponibilului banesc în contul tragatorului.
În cazul în care tragatorul si-ar fi îndeplinit aceasta obligatie trebuia sa formuleze în conditii legale refuzul de plata, refuz care, potrivit dispozitiilor art. 43 din actul normativ antementionat, se putea constata fie printr-un act autentic (protest), fie printr-o declaratie a trasului, scrisa si datata pe cec, cuprinzând ziua când a fost prezentat la plata, fie printr-o confirmare oficiala datata a unei case de compensatii.
Faptul ca reclamanta recurenta a acceptat efectuarea platii desi tragatorul nu avea disponibilul necesar în cont nu este de natura a atrage raspunderea noastra, sub forma obligatiei de a restitui suma încasata, în conditiile în care, data fiind necesitatea protejarii securitatii raporturilor juridice, este de neconceput ca o plata pe care am primit-o în temeiul unor facturi legal emise sa fie considerata ca fiind plata nedatorata, din vina exclusiva a institutiei bancare, institutia care avea obligatia legala de a verifica existenta sumelor necesare efectuarii platii în contul tragatorului.
În privinta cererii de obligare la plata dobânzii aferente debitului pârâta a sustinut ca aceasta cerere este nelegala învederând în acest sens urmatoarele aspecte:.
Potrivit dispozitiilor de stricta interpretare ale art. 994 din Codul civil accipiensul de buna credinta are obligatia de a restitui doar lucrul (capitalul), pastrând însa fructele.
Desi nu avea calitatea de accipiens al trasului, buna credinta a pârâtei rezulta din aspectele anteenuntate, respectiv din faptul ca institutia bancara avea obligatia de a efectua verificarile necesare anterioare platii, or daca a acceptat efectuarea platii acest aspect denota existenta disponibilului în cont la acel moment.
Instanta de fond, prin sentinta nr.989 din 17.11.2009 aplicând în cauza dispozitiile art. 137 alin. 1 din Codul de procedura civila a solutionat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei, a admis aceasta exceptie si, pe cale de consecinta, a respins actiunea.
Pentru a admite exceptia amintita instanta a retinut aplicabilitatea în cauza a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 59/1934 „tragatorul raspunde de plata”, retinând astfel ca reclamanta, în calitate de tras si-a îndreptat în mod gresit actiunea în restituirea sumei virate împotriva pârâtei ca beneficiara a filei CEC în conditiile în care, raportat la textul legal anteenuntat, raspunzator pentru plata fiind tragatorul, actiunea în pretentii trebuia formulata în contradictoriu cu acesta.
Împotriva sentintei astfel pronuntate a formulat recurs reclamanta, în motivarea caii de atac reiterând motivele expuse în cuprinsul actiunii introductive, sustinând, în esenta, ca în cauza sunt îndeplinite conditiile platii nedatorate solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei atacate în sensul admiterii actiunii.
Deliberând asupra cauzei, Tribunalul Arad – sectia comerciala, prin decizia numarul 40/R/04.02.2010 a respins recursul formulat si a mentinut ca temeinica si legala sentinta pronuntata de Judecatoria Lipova, cauza fiind solutionata pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei, exceptie care, în opinia instantei de control judiciar, a fost admisa în mod legal de instanta de fond, pe urmatoarele considerente:
Potrivit art.3 din legea nr.59/1934, CEC-ul nu poate fi tras decât asupra unei societati bancare si nu poate fi emis decât daca tragatorul are disponibil la tras, disponibil asupra caruia are dreptul de a dispune prin cec pe baza unei conventii exprese sau tacite.
Tribunalul a constatat ca, potrivit sustinerilor recurentei, doar prima conditie prevazuta de textul legii sus mentionat a fost îndeplinita.
De asemenea, Tribunalul a mai constatat ca, potrivit art.13 din Legea nr.59/1934 asupra cecului, tragatorul este acela care raspunde de plata, iar orice clauza contrara se socoteste nescrisa.
Potrivit art.14 din acelasi act normativ, daca un cec necompletat la emitere a fost completat fara a tine seama de întelegerile intervenite, neobservarea acestor neîntelegeri nu poate fi opusa posesorului, afara numai daca acesta a dobândit CEC-ul cu rea credinta sau a savârsit o greseala grava în dobândirea cecului. O astfel de chestiune nici nu a fost invocata si nici dovedita, mai mult, intimata a dovedit contrariul.
Fiind vorba de o plata efectuata în baza unui cec, aceasta s-a facut în baza Legii nr.59/1934 care este o lege speciala cu caracter derogatoriu fata de dreptul comun, astfel ca dispozitiile Codului civil se aplica numai în masura în care regulile speciale sunt compatibile cu cele generale.
Analizând dispozitiile art.992 si urm.Cod civil, Tribunalul a constatat ca acestea sunt în perfecta compatibilitate cu disp. legii speciale asupra cecului, alin 2 al art.993 prevazând inclusiv faptul ca acela care a platit are recurs în contra adevaratului debitor.
Aceste dispozitii, coroborate cu cele ale legii speciale asupra caruia s-a facut referire, duc la o singura concluzie, si anume ca acela asupra caruia reclamanta, în calitate de tras, se putea îndrepta, era doar tragatorul.
Mai mult, Tribunalul a constatat, ca prin plata, nu s-a nascut un raport juridic între reclamanta- recurenta si pârâta-intimata, plata facându-se în temeiul raportului juridic între tras si tragator, similar cu raportul existent în cazul popririi, la ordinul tragatorului.
