Acţiune în daune constând în contravaloarea penalităţilor stabilite prin contractul de finanţare încheiat între un gestionar de fonduri europene şi o autoritate contractantă(instituţie publică) ca urmare a depăşirii termenului de implementare a proiectulu


Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.09.2013, sub număr de dosar 9128/86/2013, reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâta BB, .prin administrator a solicitat instanţei ca prin hotărâre ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata în favoarea noastră a sumei de 551.328,24 Iei, cu titlu de penalitate contractuală 0,1%, potrivit art. 12.1 din contractul de lucrări nr. 923/157/01.03.2011, urmare a depăşirii termenului de 8 luni de execuţie a lucrărilor contractate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 2984 din 29 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. 9128/86/2013, de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respinge cererea de chemare în garanţie, ca nefondată; a respins acţiunea având ca obiect „despăgubiri” formulată de reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâta BB ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta AA, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei nr. 2984/2014 a Tribunalului Suceava şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 5551.328,24 lei cu titlu de penalitate contractuală de 0,1%, potrivit art. 12.1 din contractul de lucrări nr. 923/157/01.03.2011, urmare a depăşirii termenului de 8 luni de execuţie a lucrărilor contractate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din ambele cicluri procesuale.

În motivarea recursului – întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă reclamanta a arătat că motivarea instanţei de fond nesocoteşte conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, ignorând apărări decisive invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii.

Astfel, s-a susţinut că fără temei instanţa de fond a reţinut că reclamanta este cea care a solicitat executantului sistarea lucrărilor din cauza condiţiilor nefavorabile, în realitatea pârâta a fost cea care, prin cererea nr. 1104/30.11.2011 a solicitat suspendarea lucrărilor, începând cu data de 05.12.2011, cu menţiunea că acestea vor fi reluate când condiţiile meteo vor permite acest lucru. Prin urmare, la iniţiativa pârâtei şi nu a reclamantei s-a emis Ordinul de sitare a lucrărilor nr. 215/01.12.2011, începând cu data de 05.12.2011. Ulterior, prin adresele nr. 221/07.03.2012 şi nr. 228/09.05.2012 s-a comunicat pârâtei Ordinul de reluare a lucrărilor, începând cu data de 08.03.2012 – pentru obiectivul nr. 2 (reluarea lucrărilor de către constructor fiind făcută la data de 20.03.2012, respectiv 10.05.2012, pentru obiectivul 1).

Cum sistarea lucrărilor a avut loc la iniţiativa pârâtei, rezultă că depăşirea termenului de 8 luni îi este imputabilă pârâtei şi atrage răspunderea sa contractuală sub forma penalităţilor.

Soluţia instanţei de fond a mai fost criticată şi sub aspectul eronatei interpretări a prevederilor legale şi convenţionale în materie de răspundere contractuală şi de condiţii de atragere a răspunderii, în speţă, sub forma penalităţilor.

Pornind de la dispoziţiile. art. 1082 din vechil Cod civil, coroborate cu art. 12.1 din contractul de lucrări încheiat între părţi, reclamanta recurentă arată că, în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea, întrucât pârâta nu a invocat, nici dovedit forţa majoră sau cazul fortuit, implicit nici „cauza străină care nu-i este imputabilă a debitorului”, iar simpla expirare a termenului, în lipsa încheierii în acelaşi moment a procesului verbal de recepţie a lucrărilor, prezumă neexecutarea contractului la termen – fapt ce atrage plata penalităţilor,

Recursul este neîntemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta critică hotărârea primei instanţe sub două aspecte:

– nemotivarea hotărârii în sensul nesocotirii conţinutului înscrisurilor invocate şi ignorarea unor apărări decisive ale reclamantei – art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă;

– greşita aplicare a regulilor răspunderii civile contractuale în sensul ignorării incidenţei disp. art. 12.1 din contract, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către executant din culpa exclusivă – art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă rap. la art. 1082 din vechiul Cod civil.

1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, constituie motiv de recurs şi conduce la casarea hotărârii recurate „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Lecturând din această perspectivă hotărârea recurată, Curtea reţine că prima instanţă şi-a motivat soluţia tocmai pe înscrisurile invocate de părţi, respectiv notificările reciproce cu privire la sistarea ţi reluarea lucrărilor, înlăturând apărările cu privire la contractul de finanţare, motivat de faptul că acesta nu se impunea executantului ci beneficiarului, că motivarea este clară, argumentele prezentate susţinând soluţia şi că nu sunt reţinute argumente străine cauzei.

În realitate, dezvoltarea motivelor de recurs în discuţie, tinde a contura o critică de ansamblu cu privire la aprecierea probelor, critică care nu poate fi analizată sub acoperământul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

2. Motivul de recurs  prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă

Deşi este real faptul că sistarea lucrărilor a avut loc la iniţiativa executantului, corespondenţa purtată de părţi susţinând poziţia recurentei în această chestiune, Curtea constată că între părţi s-a încheiat un act adiţional la contractul de execuţie (nr. 1 din 11.05.2012 – fila 174-175 dosar fond), act prin care s-a convenit asupra acestor chestiuni, astfel încât art. 12.1 din contract nu poate fi activat.

Curtea înţelege în acest context să sublinieze că, în cazul contractelor încheiate în urma unei proceduri de achiziţie publică, poziţia de forţă pe care autoritatea o deţine în administrarea procedurii se extinde şi în faza de redactare, încheiere şi executare a contractului, clauzele care au fost stabilite implicit prin documentaţia de atribuire şi oferta participantului câştigător al procedurii neputând fi schimbate decât prin voinţa autorităţii şi numai cu respectarea prevederilor legale ce guvernează această materie. Aşa încât, în cauză fiind solicitată de executant în sensul sistării lucrărilor şi în acest fel, în sensul prelungirii termenului de execuţie, autoritatea putea să refuze, depăşirea termenului atrăgând automat activarea clauzei de la art. 12.1 din contract. Neprocedând în acest fel, răspunderea pentru neexecutarea în termen a lucrărilor s-a deplasat în sarcina autorităţii, care este sancţionată în baza contractului de finanţare, la care, evident, executantul nu este parte.

Ca urmare, constatând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea contractuală, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă.