Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi înregistrată la 16 mai 2012, reclamanţii TF şi TV au chemat în judecată pe pârâta Societatea de Asigurări „U A” S.A. Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată aceasta să le plătească sumele de: 150.000 lei reprezentând c/val. despăgubirilor constând în degradarea imobilului casă; 50.000 lei reprezentând c/val. despăgubirilor constând în degradarea bunurilor mobile; câte 140 lei/zi începând cu data de 12 decembrie 2011 până la plata efectivă a sumelor datorate şi 200.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au arătat că la data de 13 decembrie 2011 imobilul proprietatea lor a fost distrus parţial, într-un incendiu şi datorită acestui fapt, cât şi a intervenţiei pompierilor au fost distruse majoritatea bunurilor mobile aflate în casă. Întrucât la data respectivă aveau încheiat cu pârâta un contract de asigurare, atât cu privire la bunurile mobile, cât şi la imobil, s-au adresat societăţii pârâte pentru evaluarea pagubelor şi plata despăgubirilor cuvenite. În ziua următoare incendiului, la faţa locului s-a deplasat un reprezentant al pârâtei care le-a comunicat, verbal, să înceapă reparaţiile cu menţiunea că el va reveni peste două zile pentru a finaliza evaluarea pagubelor şi, totodată, le-a sugerat să depună dosarul de daune până pe data de 22 decembrie 2011 pentru a putea fi despăgubiţi până la sfârşitul anului. Conform acestor discuţii ei au depus toată documentaţia, fiind asiguraţi că până pe 29 decembrie 2011 li se va acorda un avans de 10.000 Euro, iar până la 15 – 20 ianuarie 2012 vor primi întreaga sumă asigurată. Ulterior, reprezentantul pârâtei nu a mai venit să finalizeze evaluarea daunei, invocând fel de fel de pretexte şi nici nu li s-a mai dat suma de bani promisă. Totodată reclamanţii au arătat că s-au deplasat de nenumărate ori la agenţia pârâtei din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, făcându-le şi notificări scrise, primind asigurări de la directorul agenţiei în persoana lui H G M că li se vor da banii, lucru ce nu s-a întâmplat nici până în prezent. Potrivit poliţei de asigurare din 06 august 2011, locuinţa era asigurată pentru suma de 150.000 lei, iar bunurile gospodăreşti pentru 50.000 lei. S-a mai susţinut că imobilul era construit din lemn, iar în urma incendiului prin folosirea apei de către pompieri parterul a fost distrus în proporţie de 80% şi din cauza temperaturilor scăzute pereţii au îngheţat, iar ulterior, s-au degradat. Cum incendiul s-a produs în jurul orelor 19,00 – 23,00 pompierii şi-au desfăşurat activitatea pe întuneric şi datorită acestui aspect bunurile mobile din interior au fost distruse de apa şi spuma aruncată pe geam cât şi flăcărilor care le-au cuprins. Întrucât era perioadă de iarnă şi nu aveau unde locui, iar banii necesari pentru ridicarea construcţiei nu au fost livraţi de către pârâtă, au fost nevoiţi să locuiască la Pensiunea Viorica unde au achitat suma de câte 140 lei/zi pentru folosirea a două camere, a accesului la bucătărie şi a altor utilităţi, încât au solicitat obligarea pârâtei şi la plata acestei sume.
Deosebit de aceasta reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei şi la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale constând în: disconfortul fizic şi psihic creat pentru neachitarea la timp a sumelor asigurate pentru a ridica imobilul, umilinţa la care au fost supuşi prin faptul că au fost purtaţi cu vorba de la o zi la alta fiind nevoiţi să se deplaseze în nenumărate rânduri şi să facă notificări pârâtei, cât şi a umilinţelor venite din partea concetăţenilor în sensul că aceştia le reproşau că nu au fost despăgubiţi întrucât el – reclamantul TF ar fi fost primar al comunei Fundu Moldovei şi a căzut în dizgraţie.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, 970, 1073 şi 1084 din codul civil.
Prin întâmpinările depuse la dosar pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor precizând că, într-adevăr aceştia, potrivit contractului de asigurare de bunuri seria AL nr.0298873, au avut asigurat, pe perioada 06 august 2011 – 05 august 2012, imobilul casă şi anexă la valoarea de 150.000 lei, iar bunurile din casă pentru suma de 50.000 lei. În urma incendiului produs la locuinţa reclamanţilor pe data de 13 decembrie 2011, pârâta a fost anunţată despre avariile produse la imobilul asigurat în data de 14 decembrie 2011 dată la care inspectorul de specialitate a fost la faţa locului, a consemnat avariile în cuprinsul procesului – verbal de constatare a daunelor, efectuând şi fotografii, consemnându-se că imobilul casă era în daună totală. S-a mai susţinut că societatea este de acord cu expertiza de evaluare a taxei şi a bunurilor întocmite de expertul FM pe care şi-a însuşit-o şi a luat-o ca bază de calcul pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor. Din examinarea acestui raport prin compararea cu suma de asigurare a imobilului – rezultă că valoarea asigurată a casei este cu mult mai mică decât valoarea reală a acesteia, aflându-se, potrivit condiţiilor de asigurare, într-un caz de subasigurare reglementată prin art. 10 pct. 9 din condiţiile speciale ale contractului de asigurare menţionat prin care se stipulează că în situaţia în care suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma asigurată prevăzută în contract şi valoarea reală a bunurilor, dacă nu s-a convenit altfel. Raportat la cele mai sus menţionate pârâta a arătat că valoarea maximă a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor s-ar ridica la suma de 68.571,53 lei pentru clădire şi la 9.956,19 lei pentru bunurile mobile. Referitor la cheltuielile de cazare solicitate de reclamanţi, pârâta a arătat că acestea nu pot fi acordate câtă vreme nu au optat pentru acordarea unei prime de asigurare suplimentare corespunzătoare acoperirii acestui risc aşa cum se stipulează la art. 5 din poliţa de asigurare. Cât priveşte daunele morale pârâta a considerat că acestea nu sunt justificate, nedovedite şi mai mult decât atât nu fac obiectul asigurării facultative. În acest sens au fost invocate disp. art. 962 din codul civil care arată că obiectul convenţiilor este acela la care părţile se obligă, ori, daunele morale solicitate nu fac obiectul contractului de asigurare. În altă ordine de idei s-a susţinut că reclamanţii nu au făcut dovada unui prejudiciu moral fiind invocată, în acest sens, decizia 2356/2011 a ICCJ. Prin urmare, pârâta a arătat că societatea a dovedit bună – credinţă şi a plătit suma de 78.527,72 lei către reclamanţi prin „oferta reală de plată” (anexa 2) procedura fiind îndeplinită prin societatea profesională de executori judecătoreşti „D şi Asociaţii” comunicată lor.
Întâmpinările au fost motivate pe prev. art. 969 din codul civil, dispoziţiile din contractul de asigurare precum şi prevederile art. 3 şi 56 din codul comercial.
Prin sentinţa civilă nr. 1438 din 27 noiembrie 2012, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să le plătească reclamanţilor următoarele sume de bani: 155.000 lei reprezentând c/val. distrugerilor la imobil (105.000 lei la casă şi 50.000 lei la bunurile mobile); 7560 lei reprezentând c/val. cazării reclamanţilor în perioada 13 decembrie 2011 – 30 martie 2012 şi 50.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi suma de 6957 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin poliţa generală de asigurare completă a locuinţei seria AL nr.0298873 încheiată la 04 august 2011 reclamanţii au asigurat imobilul casă pentru suma de 150.000 lei şi bunurile mobile pentru suma de 50.000 lei, aspect necontestat de nici una dintre părţi, poliţa de asigurare având valabilitatea în intervalul 06 august 2011 – 05 august 2012. La data de 13 decembrie 2011 la imobilul reclamanţilor s-a produs un incendiu în urma căruia construcţia a fost avariată şi de asemenea au fost distruse bunurile mobile din interior. Potrivit rezoluţiei din 18 ianuarie 2012 întocmită de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, lucrătorii de poliţie au fost sesizaţi la orele 18,53 din 13 decembrie 2011 de producerea incendiului la locuinţa reclamantului, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii şi două echipajul din cadrul secţiei nr. 11 a Poliţiei Rurale Pojorîta, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că incendiul s-a datorat depunerii unor reziduuri în coşul de fum al locuinţei, existând pericolul de a se propaga şi la locuinţele învecinate (aspecte consemnate în procesul – verbal de intervenţie nr. 90 din acea dată). Martorul TI relatat că fiind vecin cu reclamanţii are cunoştinţă că în seara zilei de 13 decembrie 2011, la imobilul acestora a izbucnit un incendiu care a distrus etajul casei în proporţie de 100%, iar parterul de 80% şi a confirmat că personal a participat la încercarea de stingere a incendiului alături de alţi cetăţeni. În acelaşi timp martorul a susţinut că la stingerea incendiului au mai participat pompierii din cadrul comunei Fundu Moldovei, cât şi cei de la formaţiunea din Câmpulung Moldovenesc, sens în care au fost folosite mai multe cisterne cu apă, iar bunurile mobile aflate în casă au fost distruse, parte din cauza incendiului, iar parte ca urmare a molozului şi a apei ce au curs de la etaj atunci când s-a încercat stingerea incendiului. Cel de-al doilea martor a susţinut că, făcând parte dintr-o echipă de constructori, a doua zi s-au deplasat la locul respectiv unde au scos molozul pentru a se putea începe lucrările de refacerea a imobilului, ocazie cu care a constatat că etajul casei era distrus în totalitate, iar la parter pereţii erau arşi, iar bunurile mobile din interior erau distruse în totalitate (fie din cauza focului, fie din cauza molozului căzut de pe pereţi). S-a mai susţinut de către martori că evenimentul petrecându-se înaintea sărbătorilor de iarnă reclamanţii au fost distruşi psihic observându-i chiar plângând şi din această cauză au fost nevoiţi să locuiască la o pensiune din apropiere. Din expertiza extrajudiciară depusă la dosar întocmită de expertul FM (şi pe care pârâta şi-a însuşit-o sub aspectul procentului în care imobilul şi bunurile mobile au fost distruse), reiese că ponderea elementelor distruse de incendiu din valoarea totală a casei este de 70%. Aşa cum a rezultat din probe, bunurile mobile au fost distruse în totalitate, fie din cauza incendiului produs, fie că s-au degradat prin folosirea apei pentru stingerea incendiului, cât şi a molozului ce a rezultat. Aşadar instanţa, în raport de cele mai sus arătate a luat ca bază de calcul cea pentru care a fost întocmită poliţia de asigurare respectiv: 150.000 lei pentru clădire şi 50.000 lei pentru bunurile mobile în raport de coeficientul în care acestea au fost distruse (70% la casă şi în totalitate la bunurile mobile). Prin urmare, instanţa a obligat-o pe pârâtă să le plătească reclamanţilor suma de 155.000 lei reprezentând c/val. distrugerilor la imobil (150.000 lei valoarea de asigurare x 70 % gradul de distrugere în ceea ce priveşte casa = 105.000 lei şi 50.000 lei la bunurile mobile). Tot astfel instanţa a obligat-o pe pârâtă să le plătească reclamanţilor şi suma de 7560 lei reprezentând c/val. unei camere pe care reclamanţii au fost nevoiţi să o folosească pentru cazare în perioada 13 decembrie 2011 – 30 martie 2012. S-a menţionat că reclamanţii au depus factură în valoare de 15.120 lei pentru două camere pentru această perioadă, însă instanţa a acordat doar jumătate din această sumă ţinând seama că este vorba despre o singură familie şi aceasta putea folosi doar o cameră şi nu era necesar să apeleze la două camere.
Cât priveşte daunele morale, instanţa le-a considerat justificate în limita sumei de 50.000 lei fiind obligată pe pârâtă să le plătească reclamanţilor această sumă. S-a mai avut în vedere faptul că aceste daune morale au fost apreciate ca o reparaţie morală a reclamanţilor pentru faptul că aceştia, în prag de iarnă, au avut un puternic şoc datorită evenimentului produs şi care s-a acutizat prin activitatea pasivă a pârâtei care a tergiversat plata despăgubirilor şi i-a pus în imposibilitatea de a-şi repara imobilul, ba mai mult reclamanţii au fost nevoiţi, de nenumărate ori să facă deplasări şi demersuri la sediul pârâtei pentru a-şi primi drepturile cuvenite. Susţinerea pârâtei în sensul că ar fi fost de bună – credinţă şi ar fi pus la dispoziţia reclamanţilor suma de 78.527,72 lei nu a fost primită de către instanţă câtă vreme acest lucru s-a făcut prin oferta de plată 3876 din 18 iunie 2012, când reclamanţii au fost invitaţi să se prezinte la Societatea de executori judecătoreşti „D şi Asociaţii” la data de 20 iunie 2012 pentru a-şi ridica această sumă (data respectivă este la o jumătate de an după ce a avut loc incendiul). Prin urmare, instanţa a considerat că există o legătură cauzală între suferinţele pricinuite reclamanţilor de atitudinea pârâtei, încât daunele morale se justifică, ca o reparaţie morală pentru ei. Tot astfel nu au fost primite susţinerile pârâtei referitor la faptul că reclamanţilor li s-ar cuveni o sumă mai mică fiind vorba despre o subasigurare, deoarece ei şi-au asigurat imobilele la o anumită valoare, iar despăgubirile le-au fost acordate în raport de această sumă şi ţinând seama de procentul în care bunurile asigurate au fost distruse.
Potrivit art. 274 din codul de procedură civilă a fost obligată pârâta să le plătească reclamanţilor suma de 6957 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu: 4157 lei reprezentând taxa de timbru corespunzător valorii daunelor pentru care acţiunea a fost admisă, 1.000 lei c/val. de avocat, 1500 lei c/val. expertizei extrajudiciare şi 300 lei reprezentând c/val. deplasărilor reclamantul TF şi ale martorilor la instanţă şi a câştigului nerealizat pe timpul cât s-a aflat la proces.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, calificat drept apel la termenul de judecată din data de 13 martie 2013, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivare a arătat că, instanţa de fond a aplicat greşit legea, neanalizând temeinic clauzele contractului de asigurare. Apoi că, în mod nelegal instanţa de fond a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 7560 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 13.12.2011 – 30.03.2012, acest risc nefiind reglementat în contractul de asigurare. Pârâta apelantă a considerat că instanţa de fond, la soluţionarea cauzei, nu a ţinut cont de faptul că, în speţă, este vorba despre o răspundere contractuală şi nu despre o răspundere delictuală. Apelanta a mai susţinut că prima instanţă nu a dat eficienţă prevederilor de drept comun, potrivit cărora debitorul este liberat de obligaţie prin efectuarea ofertei reală de plată, situaţie în care a fost pârâta, prin punerea la dispoziţia reclamanţilor a sumei de 78.527,72 lei. De asemenea, pârâta apelantă a considerat că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care reclamanţii nu au solicitat acest lucru prin cererea de chemare în judecată.
Prin decizia nr. 98 din 13 martie 2013 Tribunalul Suceava – secţia civilă a admis apelul formulat de pârâta Societatea de Asigurare U A SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1438 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul civil nr. 895/206/2012 – reclamanţi intimaţi fiind TF şi TV, a modificat, în parte, sentinţa civilă nr. 1438 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul civil nr. 895/206/2012, în sensul că a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei la plata daunelor morale precum şi a contravalorii chiriei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii, respingând, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că, contractul de asigurare reprezintă legea părţilor. Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului să plătească asiguratului sau unei terţe persoane, denumite beneficiar o despăgubire sau suma asigurată în limitele cuvenite . În speţă, în mod corect instanţa a obligat-o pe pârâtă să le plătească reclamanţilor suma de 155.000 lei reprezentând c/val. distrugerilor la imobil (150.000 lei valoarea de asigurare x 70 % gradul de distrugere în ceea ce priveşte casa = 105.000 lei şi 50.000 lei la bunurile mobile). Conform contractului de asigurare de bunuri seria AL nr. 0298873 reclamanţii au avut asigurat, pe perioada 06 august 2011 – 05 august 2012, imobilul casă şi anexă la valoarea de 150.000 lei, iar bunurile din casă pentru suma de 50.000 lei. De asemenea, în mod judicios s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea fiind solicitate prin concluziile scrise depuse la dezbaterile în fond. Este nelegală însă obligarea pârâtei la plata daunelor morale precum şi a contravalorii chiriei, în cuprinsul contractului de asigurare nefiind stipulate asemenea obligaţii în sarcina asiguratorului. Întârzierea executării obligaţiei de plată a despăgubirii pentru dauna produsă nu poate da naştere la alte obligaţii decât cele stipulate în contractul de asigurare. Neachitarea la timp a prejudiciului suferit poate atrage cel mult curgerea dobânzii legale sau a penalităţilor, în cazul în care acestea ar fi fost menţionate în actul juridic în discuţie. Aşadar, instanţa de fond a interpretat eronat actul juridic în cauză, stabilind în sarcina asiguratorului alte obligaţii decât cele asumate prin contractul de asigurare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanţii TF şi TV şi pârâta Societatea de Asigurări U A SA Bucureşti.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că, în mod nejustificat instanţa de apel a înlăturat obligaţia de la plată a daunelor morale, precum şi a c/val chiriei achitate ca urmare a lipsei folosinţei bunului asigurat. Din suma totală a cheltuielilor a fost aprobată suma de 6.957 lei, solicitând diferenţa de 3.354 lei. Au mai arătat că, incendiul s-a petrecut în perioada sărbătorilor de iarnă, au suferit din punct de vedere psihic fiind obligaţi să locuiască în chirie, stresul acumulat resimţindu-se şi la această dată.
În motivarea recursului declarat de pârâta Societatea de Asigurări U A SA, a arătat că soluţia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care instanţa de apel nu a motivat soluţia dispusă şi a aplicat greşit legea părţilor – reprezentantă de Contractul de asigurare. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, motiv pentru care se impune modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate – art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Motivarea hotărârii presupune ca instanţa să argumenteze hotărârea pronunţată prin prisma probelor administrate şi în urma analizei şi interpretării lor, iar nu prin prisma opiniilor personale, legiuitorul stabilind că numai astfel se poate elimina arbitrariul judecătorilor. Contradictorialitatea motivelor invocate de instanţa de apel, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să creeze o vătămare părţii care o invocă prin transpunerea acestei contradictorialităţi în dispozitivul hotărârii, solicitând să se aibă în vedere că s-a produs în acest caz, prin neluarea în calcul a coeficientului de subasigurare. Prin urmare instanţa de apel nu a înţeles să precizeze care au fost motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat susţinerile societăţii, deşi toate probele administrate susţineau cele învederate în apărările formulate prin lucrările depuse şi prin susţinerile orale, iar dispoziţiile legale sunt clare. Mai mult, solicită să se observe că nicăieri în hotărâre nu există nici măcar o apreciere referitoare la faptul că expertiza stabileşte valoarea imobilului la 290.096 lei aproape dublă faţă de suma asigurată de reclamant. Mai arată că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia – art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. În cererea formulată reclamanţii au solicitat asigurarea casei împreună cu anexa la valoarea de 150.000 lei, iar bunurile din casă au solicitat să fie asigurate la suma de 50.000 lei. După producerea evenimentului, reclamanţii au solicitat efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunurilor şi imobilelor afectate de incendiu, din expertiza întocmită la data de 19.12.2011 rezulta că valoarea imobilului în momentul producerii incendiului era de 472.682 lei, iar valoarea daunei ar fi fost de 313.056 lei. Ulterior, la data de 28.12.2011 a fost comunicat un alt raport de expertiză, conform căruia valoarea imobilului în momentul producerii incendiului era de 290.096 lei, iar prin compararea cu valoarea asigurată de 150.000 lei înscrisă în poliţa de asigurare, rezultă că imobilul a fost subasigurat. Prin aplicarea dispoziţiilor legale care presupun raportarea valorii reale a imobilului la suma asigurată rezultă un coeficient de subasigurare de 46,22%. Ambele instanţe au reţinut, în mod eronat, numai gradul de avariere al imobilului stabilit prin raportul de expertiză, uitând de faptul că valoarea imobilului a fost stabilită prin expertiză la 290.096 lei, aproape dublă faţă de suma asigurată. Astfel, instanţa de apel nu numai că nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 10 pct. 9 din contractul de asigurare, dar nici nu a observat faptul că opţiunea asiguratului a fost ca în caz de daună, despăgubirea să fie acordată raportat la valoarea de înlocuire a clădirii. Subasigurarea este reglementată generic prin art. 28 din Legea nr. 136/1995 conform căruia, în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract. Instanţa de apel nu a dat eficienţă prevederilor de drept comun, potrivit cărora debitorul este liberat de obligaţie prin efectuarea „Ofertei reale de plată”. Astfel, deşi a recunoscut şi a reţinut în motivare plata către reclamanţi a sumei de 78.527,72 lei, reprezentând despăgubiri, prin „Oferta reală de plată” nu a consemnat efectele acesteia în sentinţă, dispunând obligarea societăţii la plata întregii sume acordate ca despăgubire. Soluţia instanţei de fond este greşită deoarece suma de 78.527,72 lei a fost pusă la dispoziţia reclamanţilor, prin „Oferta reală de plată”, procedura fiind îndeplinită prin Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti „D şi asociaţii” pentru care s-a depus oferta reală de plată precum şi dovada comunicării acesteia către reclamanţi. În acest sens, instanţa, în virtutea rolului activ pe care îl are, avea obligaţia de a reţine efectuarea acestei plăţi şi să dispună, în cazul în care ar fi considerat că despăgubirea este mai mare decât suma consemnată, în sensul efectelor plăţii conform art. 1114 şi următoarele Cod civil, reţinând că societatea este liberată în parte de obligaţie. În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestora, având în vedere faptul că a solicitat diminuarea lor prin raportare la pretenţiile diminuate prin oferta reală. În mod nelegal instanţa de fond a obligat societatea la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 6.957 lei, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 275 Cod procedură civilă şi să dispună cenzurarea cheltuielilor de judecată raportat la valoarea reală şi justificată a pretenţiilor.
Analizând motivele de recurs formulate de părţi, apreciind că se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa urmează a le admite în parte.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Societatea de Asigurări U A SA Bucureşti, instanţa constată că sunt întemeiate susţinerile acestea privind greşita înlăturare de către instanţele de fond ale argumentelor vizând existenţa subasigurării. Prin raportul de evaluare a pagubelor acceptat de către ambele părţi, s-a reţinut că valoarea totală a imobilului asigurat afectat de incendiu a fost de 290.096 lei, valoarea asigurată reprezentând 51,7% din această sumă.
Prin contractul de asigurare încheiat de părţi, la art. 10 pct. 9 din Condiţiile speciale de asigurare a locuinţei pentru incendiu şi alte pagube este inserată clauza potrivit căreia „Dacă suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea reală a bunurilor, dacă nu s-a convenit altfel”. Pentru respectarea voinţei părţilor la momentul încheierii contractului de asigurare, instanţa consideră că este necesar a se face aplicarea în cauză a clauzei citate, astfel că, raportând valoarea distrugerilor de 202.497 lei (reprezentând 70% din valoarea totală a imobilului) la procentul de subasigurare de 51,7%, constată că valoarea corectă a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru distrugerile produse imobilului este de 104.690 lei.
În ceea ce priveşte distrugerea integrală a bunurilor mobile nu s-au formulat critici împotriva hotărârilor instanţelor de fond astfel că pentru acestea va fi menţinută obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei, în concordanţă cu clauzele contractului de asigurare.
Instanţa de recurs constată a fi neîntemeiate susţinerile pârâtei privind greşita ignorare a ofertei de plată făcută reclamanţilor şi lipsirea acesteia de efecte. Pentru a putea fi reţinută de instanţe şi a primi efectul liberator invocat de pârâtă, oferta trebuia să vizeze valoarea corectă a despăgubirii cuvenite reclamanţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 1115 alin. 1 pct. 3 din Codul civil, în vigoare la data efectuării invocatei oferte („Pentru ca ofertele să fie valabile trebuie să fie făcute pentru toată suma exigibilă”).
Faţă de reţinerile instanţei cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în cauză nu va putea fi făcută aplicarea dispoziţiilor art. 275 din Codul de procedură civilă, referitoare la exonerarea parţială de plata cheltuielilor de judecată solicitate de către reclmanţi, întrucât suma oferită de pârâtă nu reprezenta o contravaloare a despăgubirilor cuvenite acestora, astfel că în cauză nu este dată recunoaşterea pretenţiilor (art. 275 din Codul de procedură civilă „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată”).
Analizând recursul declarat de către reclamanţi, instanţa reţine că aceştia au criticat decizia instanţei de apel doar cu privire la respingerea pretenţiilor formulate vizând contravaloarea chiriei suportate în perioada în care imobilul nu a fost locuibil, după incendiu, respectiv daunele morale. Referitor la solicitarea de a obliga pârâta să suporte contravaloarea chiriei pe care aceştia au fost nevoiţi să o plătească în perioada ulterioară producerii riscului asigurat, instanţa reţine că prin clauzele contractului de asigurare încheiat de părţi nu a fost asumată de pârâtă o astfel de obligaţie, deşi exista posibilitatea de a contracta în acest sens. Întrucât la data încheierii poliţei de asigurare nu a fost convenită asumarea acestei obligaţii, instanţa nu poate impune pârâtei obligaţii suplimentare, peste clauzele contractuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 969 din Codul civil („Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.)
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa de recurs reţine că prima instanţă a făcut parţial o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 998 din Codul civil („Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”). Comportamentul pârâtei în raport de situaţia reclamanţilor care aveau un contract de asigurare atât pentru locuinţă, cât şi pentru bunurile mobile, şi care au fost în situaţia de a suporta efectele evenimentului asigurat – incendiu – fără a primi într-un termen scurt şi cu un nivel rezonabil de demersuri suma datorată de cocontractant a fost de natură să le producă acestora un prejudiciu care nu poate fi acoperit decât prin acordarea de daune morale. Refuzul pârâtei de a se achita de obligaţia ce îi revenea în baza convenţiei încheiate cu reclamanţii, deşi aceştia au plătit primele de asigurare, în contextul în care sufereau deja o pierdere importantă a patrimoniului familiei prin distrugerea parţială a locuinţei, anexelor şi bunurilor mobile, a fost cauza unor suferinţe suplimentare a căror reparaţie se impune a fi realizată în prezenta cauză. Cuantumul acestor despăgubiri urmează a fi stabilit de instanţă la suma de 5.000 lei, (faţă de 200.000 lei cât au solicitat reclamanţii prin acţiunea formulată, respectiv 50.000 lei cât a apreciat prima instanţă), având în vedere că parte din suferinţele invocate nu au legătură cu atitudinea pârâtei faţă de reclamanţi (disconfortul de a locui într-o încăpere străină şi impersonală, dispreţul şi umilinţele venite din partea concetăţenilor).
Faţă de aceste reţineri, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 296 din Codul de procedură civilă, precum şi clauzele contractului de asigurare încheiat între părţi, instanţa urmează a admite recursurile, a modifica în parte decizia recurată, a admite apelul şi, schimbând în parte sentinţa primei instanţe va obliga pârâta la plata în favoarea reclamanţilor – intimaţi a sumei de 104.690 lei (în loc de 105.000 lei) cu titlu de contravaloare distrugere imobil şi a sumei de 5.000 lei (în loc de 50.000 lei) reprezentând daune morale.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, privitoare la înlăturarea dispoziţiei de obligare a pârâtei la plata contravalorii chiriei şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi.
În baza art. 276 din Codul de procedură civilă, instanţa va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părţi în faza procesuală a recursului.
