Actiune în evacuarea chiriasilor aflati în ipoteza reglementata de art.6 din OUG nr.40/1999. Prevalenta jurisprudentei instantei europene în materie.
OUG nr.40/1999, art.6, art.9 si urmatoarele;
Primul Protocol aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, art.1
În jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în repetate rânduri ca a sanctiona proprietarii care au omis sa se conformeze conditiilor de forma prevazute de OUG nr. 40/1999, impunându-le o obligatie atât de apasatoare ca aceea de a pastra fostii chiriasi ai statului în imobilul lor timp de mai multi ani, fara nicio posibilitate concreta si reala de a percepe o chirie, constituie o sarcina deosebita si exorbitanta, de natura sa rupa justul echilibru între protectia dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale si exigentele interesului general cu încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
Cu referire la interpretarea dispozitiilor art.6 din OUG nr.40/1999, se retine ca nu pot fi interpretate dispozitiile legilor aplicabile în materia folosintei imobilelor nationalizate abuziv astfel încât chiriasii care au actionat cu rea credinta cumparând imobilele despre care stiau sau cu diligente minime ar fi putut afla ca sunt nationalizate abuziv sa aiba mai multe drepturi, în sensul de un termen mai lung de folosire a locuintei în cauza decât chiriasii care s-au abtinut de la un astfel de act, fiind de notorietate practica recenta a instantelor judecatoresti de a aprecia ca nu se pot prelungi sine die termenele de închiriere conform OUG nr.40/1999, în conditiile unei chirii modice stabilita conform acestui act normativ, fara a se produce o ingerinta disproportionata, contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO.(Decizia civila nr. 400.R din data de 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 05.03.2007, reclamantul D.G. a chemat în judecata pârâtii S.M. si S.A.E.L., solicitând instantei sa pronunte o hotarâre în urma probelor ce se vor administra prin care sa dispuna evacuarea pârâtilor din imobilul situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. …., parter, obligarea pârâtilor la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului al carui cuantum este de 1.000 lei/luna calculate de la data notificarii, pâna la data evacuarii imobilului, cu cheltuieli de judecata.
Pârâtii au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea actiunii, afirmând ca reclamantul a obtinut Decizia Primarului, în temeiul Legii nr.10/2001, în baza unor acte false, ei solicitând în instanta nulitatea Deciziei, precum si pentru faptul ca nu sunt îndeplinite conditiile prescrise de OUG nr. 40/1999, pârâtul nerefuzând convocarea reclamantului, ci doar solicitând o noua data de întâlnire.
La data de 23.02.2009 pârâtii au depus cerere reconventionala, prin care au solicitat obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunatatirilor efectuate la imobilul situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. …., cu cheltuieli de judecata, învederând ca de la data achizitionarii imobilului în anul 1997 prin contractul de vânzare-cumparare nr.160 au adus nenumarate îmbunatatiri, efectuând cheltuieli necesare si utile.
Prin sentinta civila nr.3810/09.03.2009, Judecatoria sectorului 1 în temeiul art. 120 si 165 C.pr.civ., a dispus disjungerea capatului 2 al cererii de chemare în judecata principala si cererea reconventionala de capatul 1 al cererii principale a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect capatul 2 al cererii principale si cererea reconventionala, a admis capatul 1 al cererii de chemare în judecata având ca obiect evacuare, formulata de reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâtii S.M. si S.A.E.L., a dispus evacuarea pârâtilor din imobilul situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. ….,, a obligat pârâtii sa ramburseze reclamantului suma de 1710,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar mobil si onorariu de avocat achitat conform chitantei nr. 6938681/23.02.2007.
Pentru a hotarî astfel instanta de fond a retinut ca prin dispozitia nr.6066/19.06.2006, Primarul General al Municipiului Bucuresti a restituit în proprietatea solicitantului D.G. imobilul situat în Bucuresti, Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. …., parter. Prin aceasta dispozitie se prevedea ca predarea-primirea bunului se va face pe baza de protocol de predare-preluare încheiat de detinator, cu respectarea dispozitiilor art. 15 din Legea nr. 10/2001, contractul de închiriere privind imobilul in cauza, dintre chirias si SC R. SA încetând de drept pe data punerii în posesie a proprietarului.
Protocolul de predare-preluare a imobilului situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. ….,, parter la care facea referire Dispozitia Primarului General, nr. 6066 din 2006 s-a încheiat dupa trei luni. la 14.09.2006. Acest protocol a fost încheiat între CGMB – AFI, în calitate de predator si D.G., în calitate de proprietar-primitor.
La data de 17.10.2006 pârâtilor le-a fost comunicata prin executor judecatoresc (BEJ C.M.) notificarea nr. 814/2006, prin care reclamantul D.G., în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 13 si 15 din Legea nr.10/2001, le-a solicitat sa se prezinte la data de 26.10.2006 la Biroul Executorului Judecatoresc M.C., pentru a stabili masurile necesare pentru respectarea eventualelor drepturi locative ale pârâtilor si ale membrilor familiei pârâtilor. În acest sens, reclamantul a solicitat pârâtilor sa se prezinte cu documente din care sa reiasa care este situatia financiara a familiei.
Prin adresa primita de BEJ C. M. la 24.10.2006, nesemnata, redactata se pare de fiica domnului S.M., se învedera, cu referire la comunicarea nr. 814/2006, ca pârâtul S. nu putea sa se prezinte la data indicata în notificare, din cauza starii de sanatate, fiind internat în spital.
A retinut judecatoria ca în solutionarea cauzei de fata sunt incidente art. 9, 10, 11, 13 din OUG nr. 40/1999 în forma în vigoare la momentul pronuntarii si raportând reglementarile incidente la situatia de fapt retinuta, instanta a constatat ca actiunea reclamantului este întemeiata.
Reclamantul este proprietarul imobilului locuit de pârâti. Desi reclamantului i s-a restituit imobilul în care se afla si apartamentul locuit de pârâta în iunie 2006 prin Dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti, protocolul de predare-preluare a fost încheiat între reclamant si autoritatea publica abia dupa 3 luni, în septembrie 2006. Doar în raport de acest proces-verbal se putea începe procedura reglementata de OUG nr. 40/1999 în art. 9-11. Instanta a constatat ca prin aceasta s-au exercitat ingerinte in dreptul de proprietate al reclamantului care nu s-a putut bucura pe deplin de atributele dreptului sau.
Bunul, obiect al dreptului de proprietate al reclamantului face parte dintre imobilele la care se refera OUG nr. 40/1999, motiv pentru care si ulterior încheierii protocolului de predare-preluare dreptul de proprietate al reclamantului trebuia sa suporte ingerinta, legala de aceasta data, prevazuta de art. 9-11 din OUG nr.40/1999. Având în vedere ca privarea reclamantului de atributul folosintei dreptului sau de proprietate reprezinta o ingerinta, aceasta trebuie sa respecte conditiile prescrise de legea care o prevede pentru a nu se transforma într-o încalcare a dreptului de proprietate. Pentru aceste motive si legiuitorul, întelegând sa acorde o protectie persoanelor care au avut calitatea de chiriasi ai imobilelor la care se refera OUG nr. 40/1999, a prevazut totusi termene si conditii ce trebuie îndeplinite pentru ca fostii chiriasi sa beneficieze în continuare, temporar, de spatiile locuite, restituite “fostilor” proprietari.
Din situatia de fapt retinuta în capitolul II al prezentei hotarâri, a reiesit ca pârâtii, fosti chiriasi ai apartamentului 1 din imobilul situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. ….,, nu au înteles sa dea curs notificarii adresate de reclamant în temeiul art. 10 din OUG nr. 40/1999, instanta constatând prin aceasta ca pârâtii au pierdut beneficiul acordat de legiuitor, fiind îndeplinite prevederile art. 11 alin. 2 din OUG nr. 40/1999.
Instanta nu a retinut apararile pârâtilor deoarece s-au dovedit neîntemeiate. În ceea ce priveste sustinerea conform careia Dispozitia nr. 6066 ar fi fost obtinuta de reclamant în temeiul unor acte false, instanta constata ca pâna la acest moment Dispozitia nu a fost anulata, bucurându-se de prezumtia de valabilitate, iar potrivit art. 4, face dovada proprietatii asupra imobilului. Cât priveste apararea prin care pârâtii sustin ca nu sunt îndeplinite conditiile OUG nr.40/1999 deoarece nu au refuzat notificarea reclamantului, instanta constata ca cele înscrise la fila 8, desi par a fi fost formulate în numele fiicei pârâtului, nu este semnata, este nesustinuta prin documente justificative referitoare la imposibilitatea de prezentare a pârâtului la data si locatia fixate de reclamant si comunicate pârâtilor prin notificarea nr. 814/2006, iar notificarea privea ambii pârâti, în vreme ce raspunsul de la fila 8 se refera doar la situatia pârâtului. De asemenea, niciun text de lege nu impunea sa li se comunice pârâtilor Dispozitia nr. 6066.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel apelantii pârâtii S.M. si S.A., criticând solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a Civila, la data de 10.12.2009.
În dezvoltarea motivelor de apel apelantii au aratat ca sentinta primei instante este netemeinica si nelegala întrucât dispozitia prin care s-a restituit imobilul reclamantului nu a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.
Apelantii au mai aratat ca în mod eronat prima instanta a retinut ca le-a fost comunicata prin executor judecatoresc notificarea nr.14.09.2006. întrucât la acea data pe rolul instantelor se aflau inca litigii nesolutionate, reclamantul D.G. nefiind in posesia unei hotarari definitive si irevocabile care sa-i ateste dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Apelantii au precizat ca ca în mod gresit instanta a retinut ca au fost notificati de catre reclamantul D.G. “pentru a stabili masurile necesare pentru respectarea eventualelor drepturi locative ale pârâtilor si ale membrilor familiei pârâtilor”, în realitate au fost notificati sa evacueze imobilul în litigiu, notificare la care reclamantul a atasat dispozitia primarului nr.6066/19.06.2006.
Prin decizia civila nr. 415 A de la 30.03.2010 Tribunalul Bucuresti Sectia a IV a Civila a respins apelul ca nefondat si a obligat apelantii la plata catre intimat a sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
În motivarea deciziei s-a retinut ca prin sentinta civila nr.5903/2002 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin respingerea apelului prin decizia civila nr.766/2003 a Tribunalului Bucuresti si irevocabila prin respingerea recursului prin decizia civila nr.89/2004 a Curtii de Apel Bucuresti s-a admis actiunea reclamantului D.G. si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr.160/112/1997 încheiat între SC R. SA si pârâtii S.M. si S.A.E.L. cu privire la imobilul situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. ….
Prin Dispozitia nr.6066/2006 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti s-a dispus restituirea în natura reclamantului D.G. a imobilului situat în Bucuresti, Sector ….., Str. I.N. nr. …., ap. …., compus din teren în suprafata de 233,55 mp si constructiile Corp A si B cu exceptia apartamentului nr.2 ce a facut obiectul Legii nr.112/1995. Prin aceeasi dispozitie s-a prevazut ca predarea primirea imobilului se va face pe baza unui protocol de predare primire, iar contractul de închiriere încheiat între chirias si SC R. SA înceteaza de drept la data punerii în posesie a proprietarului. La data de 14.09.2009 s-a încheiat între Administratia Fondului Locativ si reclamantul D.G.,procesul verbal de predare primire a imobilului mnetionat mai sus.
La data de 17.10.2006, pârâtii S.M. si S.A.E.L. au fost notificati sa se prezinte în data de 26.10.2006 la sediul BEJ M.C. în vederea stabilirii masurilor necesare pentru respectarea drepturilor locative ale acestora.
La data de 24.10.2006 a fost depusa la sediul BEJ M.C. o declaratie nesemnata din care reiese ca S.M. nu este în masura sa se prezinte la data de 26.10.2006 din cauza starii de sanatate.
În privinta primului motiv de apel,tribunalul a retinut ca apelantii au invocat ca Dispozitia nr.6066/2006 Primarului General al Municipiului Bucuresti ar fi fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor legale în vigoare.
Tribunalul a constatat ca, pâna la data solutionarii cauzei, dispozitia mentionata mai sus nu a fost anulata, motiv pentru care valoreaza titlu de proprietate pentru reclamant potrivit art.25 al.4 din Legea nr.10/2001. Prin decizia civila nr.1845/2008 a Curtii de Apel Bucuresti s-a respins irevocabil cererea pârâtilor având ca obiect constatarea nulitatii absolute a Dispozitiei nr.6066/2006 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti.
Tribunalul a constatat ca este neîntemeiat si motivul 2 de apel, având în vedere ca dispozitia de restituire în natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei îndreptatite asupra acestuia,are forta probanta a unei înscris autentic si constituie titlu executoriu. Astfel pâna la anularea acestei dispozitii,reclamantul este proprietarul imobilului din litigiu,neavând relevanta juridica faptul ca apelantii pârâti au constestat în justitie aceasta dispozitie atâta timp cât aceasta nu a fost anulata.
Tribunalul nu a retinut sustinerile apelantilor în sensul ca au fost notificati de reclamantul intimat sa evacueze imobilul din litigiu întrucât din Notificarea atasata la fila 6 dosar fond reiese ca pârâtii au fost notificati sa se prezinte la sediul executorului judecatoresc în vederea stabilirii drepturilor locative ale pârâtilor.
În speta, tribunalul a constatat ca reclamantul si-a respectat obligatia impusa de art.10 din OUG nr.40/1999 în sensul ca i-a notificat pe cei 2 pârâti prin executorul judecatoresc sa se prezinte le sediul BEJ M.C. în vederea clarificarii situatiei locative însa cei 2 pârâti nu s-au prezentat.
Tribunalul nu a retinut sustinerile apelantilor ca au formulat un raspuns la notificarea reclamantului,întrucât înscrisul atasat la dosarul cauzei nu poate avea valoare probatorie fata de faptul ca nu se mentioneaza cine l-a redactat si nu este semnat.
S-a constatat ca, pârâtii nu au respectat dispozitiile art.11 alin.2 din OUG nr.40/1999, ceea ce îl îndreptateste pe reclamant în calitate de proprietar al imobilului din litigiu, sa solicite evacuarea pârâtilor. Tribunalul a avut în vedere ca pârâtii nu au facut dovada ca s-ar fi aflat în imposibilitatea de a se prezenta la sediul biroului executorului judecatoresc la data convocarii.
Tribunalul nu a retinut sustinerea apelantilor în sensul ca notificarea formulata de reclamat era adresata numai pârâtului S.M. întrucât reiese din înscrisul atasat la fila 6 dosar fond ca aceasta a fost adresata ambilor pârâti.
Constatând ca apelantii sunt în culpa procesuala,tribunalul în baza art.274 c.pr.civ. i-a obligat la plata catre reclamant a sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva deciziei men?ionate anterior au declarat recurs pârâ?ii S.M. si S.A.E.L., solicitând modificarea deciziei civile nr.415A/30.03.2010 în sensul respingerii actiunii ca fiind lipsita de obiect.
În motivarea recursului s-a aratat ca pârâtii au contestat decizia prin care i s-a restituit în proprietate reclamantului imobilul în cauza, ca la data la care au fost notificati de catre reclamant cu privire la titlul sau de proprietate si li s-a pus în vedere sa paraseasca imobilul, 17.10.2006, pe rolul instantelor se aflau înca litigii nesolutionate reclamantul D.G. nefiind în posesia unei hotarâri definitive si irevocabile care sa-i ateste dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca nu au fost notificati conform dispozitiilor art.9-11 din OUG 40/1999, ca prima instanta nu a acordat înscrisurilor adevarata lor valoare, concluzionând în mod gresit ca “pârâtii nu au formulat un raspuns scris la notificarea pe care le-a adresat-o reclamantul, nu s-au aratat interesati de încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamantul, motiv pentru care nu mai justifica niciun titlu pentru ocuparea imobilului proprietatea reclamantului”, ca între recurenti si intimat s-au derulat din anul 2001 pâna în prezent s-au derulat o serie de procese, ca au avut încredere în legile formulate de catre Parlamentul României -legi semnate de presedintele tarii, în Hotarârile Guvernului si în Sistemul juridic, si din acest motiv au cumparat imobilul în litigiu, ca nu puteau considera legala notificarea atâta timp cât era comunicata înainte de a ramâne definitive si irevocabila sentinta prin care li s-a constatat nul contractul.
Recurentii au aratat în continuare ca si-au recunoscut înfrângerea si în anul 2008 au parasit imobilul în litigiu, ca desi intimatul cunoaste faptul ca nu mai locuiesc în imobil din anul 2008, moment la care i-au spus ca au parasit imobilul, pare dezinteresat de acest lucru, ca pe intimat nu-l intereseaza preluarea locuintei ci acesta doreste niste foloase materiale pana la obtinerea celeilalte locuinte din imobilul in litigiu, ca desi au vrut sa-i predea cheia in anul 2008 acesta nu a fost de acord, ca de când a fost pus in posesie intimatul nu a venit niciodata sa vada imobilul, starea în care se afla, recurentii fiind cei care s-au ocupat de conservarea acestuia, desi nu mai locuiesc acolo, ca astfel, actiunea promovata de intimat este o sicana la adresa lor, ca nu era necesara actiunea de evacuare pentru a parasi imobilul, aceasta fiind de la început ca fiind lipsita de obiect.
În drept au fost invocate dispozitiile art.304 alin.9 C.proc.civ.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
În recurs a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrarile dosarului prin raportare la motivele de recurs si apararile intimatului, Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În speta, prin dispozitia nr.6066/19.06.2006 a Primariei municipiului Bucuresti s-a restituit în proprietatea reclamantului imobilul în cauza dupa ce prin sentinta civila nr.5903/25.06.2002 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti a fost constatata nulitatea contractului de vânzare cumparare nr.160/112/1995.
Desi recurentii sustin si motive legate de neprimirea notificarii conform dispozitiilor art.9-11 din OUG 40/1999, atât prin petitul recursului, cât si în cadrul motivarii în fapt a acestuia au sustinut respingerea actiunii ca ramasa fara obiect întrucât s-ar fi mutat din imobilul în cauza înca din 2008.
În ceea ce priveste aceasta sustinere, se poate observa ca nici în fata primei instante, inclusiv la termenul din 23.02.2009, când s-a judecat cauza, nici în apel, reclamantii nu au sustinut ca ar fi parasit imobilul, ci ca actiunea este neîntemeiata pe fond.
Potrivit art.304 alin.1 pct.9 C.proc.civ., modificarea sau casarea unor hotarâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Chiar daca aceasta sustinere ar fi reala, nu se poate retine în sarcina instantelor de fond încalcarea sau aplicarea gresita a legii sau pronuntarea hotarârii în lipsa temeiului legal, atât timp cât aceasta situatie de fapt nu a fost învederata acestor instante chiar de catre partile interesate.
Pe de alta parte, recuren?ii au depus în dovedirea sustinerilor lor în sensul ca ar fi parasit imobilul în cauza înca din 2008 un raport de expertiza, efectuat în septembrie 2010 în cadrul litigiului în care recurentii solicita obligarea reclamatului din prezenta cauza la plata îmbunatatirilor pretins efectuate la imobilul în speta, în anexele caruia se afla o minuta încheiata în prezenta expertului la 14.07.2010 în care se retine, potrivit declaratiilor partilor, ca imobilul nu e locuit de 2 ani si ca în ultima iarna nu s-a încalzit apartamentul.
Aceasta mentiune nu îndeplineste conditiile unei recunoasteri de catre reclamant a pretentiilor recurentilor, nefiind facuta în legatura cu prezentul litigiu, iar pe de alta parte faptul ca nu ar mai fi locuit în imobil nu înseamna ca actiunea de evacuare ar fi neîntemeiata având în vedere ca recurentii nu au facut dovada ca nu s-ar mai afla în posesia de fapt a imobilului, ca si-ar fi luat lucrurile din locuinta, ca ar fi predat cheile, ca l-ar fi înstiintat pe reclamant despre acest fapt. Or, atitudinea procesuala în cadrul prezentului litigiu dovedeste contrariul sustinerilor recurentilor.
În ceea ce priveste motivele de recurs formulate pe fondul cererii de evacuare, se poate observa ca în recurs se invoca aceleasi motive invocate si prin motivele de apel, care au fost în mod legal considerate nefondate de catre instanta de apel.
Astfel, apelantii au invocat ca, Dispozitia nr.6066/2006 Primarului General al Municipiului Bucuresti ar fi fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor legale în vigoare, or, atât timp cât nu a fost anulata, valoreaza titlu de proprietate pentru reclamant potrivit art.25 al.4 din Legea nr.10/2001, dispozitia de restituire în natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei îndreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unei înscris autentic si constituie titlu executoriu.
În mod legal instanta de apel nu a retinut sustinerile apelantilor, reluate în recurs, în sensul ca au fost notificati de reclamantul intimat sa evacueze imobilul din litigiu atât timp cât din notificarea atasata la fila 6 dosar fond reiese ca pârâtii au fost notificati sa se prezinte la sediul executorului judecatoresc în vederea stabilirii drepturilor locative ale pârâtilor, astfesl ca reclamantul si-a respectat obligatia impusa de art.10 din OUG nr.40/1999 în sensul ca i-a notificat pe cei 2 pârâti prin executorul judecatoresc sa se prezinte le sediul BEJ M.C. în vederea clarificarii situatiei locative, însa cei 2 pârâti nu s-au prezentat, nefacând dovada ca s-ar fi aflat în imposibilitatea de a se prezenta la sediul biroului executorului judecatoresc la data convocarii.
În consectinta în mod legal s-a constatat ca pârâtii nu au respectat dispozitiile art.11 al.2 din OUG nr.40/1999, ceea ce îl îndreptateste pe reclamant în calitate de proprietar al imobilului din litigiu, sa solicite evacuarea pârâtilor.
Chiar daca s-ar considera ca recurentii ar fi facut dovada faptului ca nu au fost notificati în vederea încheierii contractului de închiriere, se pune problema momentului pâna la care poate fi obligat proprietarul imobilului nationalizat abuziv sa suporte lipsa de folosinta a imobilului sau în lipsa perspectivei de a obtine o chirie satisfacatoare, fara ca aceasta sa fie considerata o sarcina disproportionata.
În speta se pune problema interpretarii dispozitiilor art. 6 din OUG nr.40/1999, potrivit carora “în cazul contractelor de vânzare-cumparare încheiate cu încalcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, si desfiintate prin hotarâre judecatoreasca, proprietarul recunoscut de justitie va încheia cu persoanele care au cumparat locuinta în baza Legii nr.112/1995 si care o ocupa efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioada de 5 ani”, la care se face trimitere prin art. 13 si urmatoarele din Legea nr.10/2001.
În jurisprudenta CEDO s-a statuat în repetate rânduri, dupa ce s-au examinat si s-au identificat dispozitiile defectuoase si lacunele din OUG nr. 40/1999, ca a sanctiona proprietarii care au omis sa se conformeze conditiilor de forma prevazute de OUG nr. 40/1999, impunându-le o obligatie atât de apasatoare ca aceea de a pastra fostii chiriasi ai statului în imobilul lor timp de mai multi ani, fara nicio posibilitate concreta si reala de a percepe o chirie, constituie o sarcina deosebita si exorbitanta, de natura sa rupa justul echilibru între protectia dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale si exigentele interesului general cu încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea, printre altele, Radovici si Stanescu, Oancea si altii împotriva României).
În cauza Cauza Popescu si Toader împotriva României, CEDO a statuat ca reprezinta o încalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, faptul ca, prin aplicarea acestei ordonante reclamantii au suferit restrictii în ceea ce priveste folosinta bunului lor imobiliar si ca s-au aflat în imposibilitatea de a o obliga pe ocupanta sa le plateasca chirie din cauza prevederilor defectuoase si a lacunelor constatate în legislatia de urgenta privind spatiile cu destinatia de locuinte, împrejurare ce reprezinta o ingerinta în dreptul reclamantilor de a-si folosi bunul imobiliar.
În Cauza Tarik împotriva României din 7 februarie 2008 CEDO a statuat ca “printre alte conditii art. 1 din Protocolul nr. 1 impune, ca ingerinta în dreptul de proprietate trebuie nu doar sa urmareasca un “scop legitim” conform “interesului general”, ci si sa pastreze un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile destinate sa reglementeze folosinta bunurilor unui individ. Tocmai acest lucru este exprimat de notiunea de “just echilibru” ce trebuie pastrat între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale omului. În cauzele legate de functionarea unei legislatii de amploare privind locuintele, aceasta apreciere poate sa se refere nu numai la întinderea ingerintei statului în libertatea contractuala si la relatiile contractuale de pe piata locativa, dar si la existenta unor garantii procedurale si a altora menite sa asigure ca functionarea sistemului si impactul sau asupra drepturilor patrimoniale ale proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile. Incertitudinea – fie ea legislativa, administrativa sau legata de practicile urmate de autoritati – este un factor care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului. Într-adevar, atunci când este vorba de o chestiune de interes general, autoritatile publice sunt obligate sa reactioneze în timp util, în mod corect si cu cea mai mare coerenta”.
În ceea ce priveste scopul urmarit de ingerinta litigioasa, CEDO a admis ca ingerinta în cauza urmarea un scop legitim conform cu interesul general, si anume protectia sociala a chiriasilor într-un context caracterizat printr-o criza de locuinte cu chirie moderata, dar, în ceea ce priveste respectarea justului echilibru între interesele în cauza, Curtea a reamintit ca implementarea de catre autoritatile nationale a unui sistem de protectie a chiriasilor nu este criticabil în sine, având în vedere în special larga marja de apreciere permisa de al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. Totusi, din moment ce un astfel de sistem prezinta riscul de a impune locatorului o sarcina excesiva în ceea ce priveste posibilitatea de a dispune de propriul bun, autoritatile sunt obligate sa stabileasca proceduri sau mecanisme legislative previzibile si coerente, prevazând anumite garantii pentru ca punerea lor în aplicare si incidenta lor asupra dreptului de proprietate al locatorului sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile. Curtea a mai reamintit ca a statuat în alte cauze referitoare la concilierea intereselor opuse ale proprietarilor si ale chiriasilor ca sarcina sociala si financiara pe care o presupun transformarea si reforma locuintelor într-o tara nu se poate cladi pe un anumit grup social, indiferent de importanta intereselor celuilalt grup sau ale colectivitatii în ansamblul ei.
Nu pot fi interpretate dispozitiile legilor aplicabile în materia folosintei imobilelor nationalizate abuziv astfel încât chiriasii care au actionat cu rea credinta cumparând imobilele despre care stiau sau cu diligente minime ar fi putut afla ca sunt nationalizate abuziv sa aiba mai multe drepturi, în sensul de un termen mai lung de folosire a locuintei în cauza decât chiriasii care s-au abtinut de la un astfel de act, fiind de notorietate practica recenta a instantelor judecatoresti de a aprecia ca nu se pot prelungi sine die termenele de închiriere conform OUG nr.40/1999, în conditiile unei chirii modice stabilita conform acestui act normativ, fara a se produce o ingerinta disproportionata, contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO.
Proprietarul nu poate fi lipsit la nesfârsit de bunul sau, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, în caz contrar aducându-i-se o grava atingere atributului usus al dreptului de proprietate. Nu poate fi obligata o persoana particulara sa suporte, fara o limita rezonabila, sarcinile sociale ale statului, prin imposibilitatea valorificarii folosintei imobilului sau la adevarata valoare.
În consecinta, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 alin.1 pct.9 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
