Prin Sentinţa civilă nr.5107/19.10.2009 pronunţată în dosarul nr. 5760/311/2009 Judecătoria Slatina a admis excepţia
inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu de către instanţa de judecată şi a respins cererea de
chemare în judecată formulată de către reclamantul F.F. în contradictoriu cu pârâta SC CD S.A., ca inadmisibilă
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată :
La data de 19.06.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe de judecată, sub. nr. 5760/311/2009 cererea de chemare în
judecată formulată intitulată “contestaţie”de către reclamantul F.F. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.D. SA, prin care,
în esenţă, a solicitat nulitatea notei de constatare NTL nr. 414/3.06.2009 şi a facturilor anexe întocmite pe data de
10.06.2009.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin actele sus menţionate pârâta a constatat că reclamantul a
încălcat regulile impuse de furnizorul de energie electrică referitoare la sigiliile aplicate pe aparatele de control şi
măsurare a consumului de energie electrică.
În urma controlului efectuat de o echipă a pârâtei s-au întocmit actele sus menţionate şi s-au emis două facturi, prin care
a fost somat să achite suma de 6951,05 lei reprezentând contravaloare energie electrică şi suma de 60,13 lei reprezentând
contravaloarea serviciilor prestate de echipa de control.
Consideră reclamantul, în esenţă, că echipa de control nu a luat toate măsurile pentru efectuarea unui control corect, iar
sumele de bani la care a fost obligat sunt arbitrare, nu pot constitui titlu executoriu şi nu sunt calculate în mod corect.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În susţinerea cererii, în conformitate cu disp. art. 112 pct. 5 C.pr.civ., reclamantul a anexat la cerere, în copie,
următoarele înscrisuri: nota de constatare NTL nr. 414 din 03.06.2009, întocmită de pârâtă prin Departamentul NTL Olt, bon
de mişcare/resigilare nr. 00813 din data de 03.06.2009, nota nr. 00414, bon de mişcare/resigilare nr. 00812 din 03.06.2009,
factura nr. 1061075226/10.06.2009 în sumă de 6951,05 lei şi factura nr. 1061075228/10.06.2009 în sumă de 60,13 lei.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
În şedinţa publică din data de 14.09.2009, reclamantul prezent în instanţă a depus concluzii scrise.
Cauza a fost amânată la termenul de judecată de astăzi, pentru când au fost efectuate actele procedurale menţionate în
practicaua prezentei hotărâri, iar instanţa a rămas în pronunţare cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii.
Deliberând asupra excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele :
Prin intermediul acţiunii în anulare se urmăreşte desfiinţarea unui act juridic ce este definit ca manifestarea de voinţă
cu intenţia de a produce efecte juridice.
În funcţie de numărul părţilor actul juridic este unilateral atunci când este rezultatul voinţei unei singure părţi şi
bilateral atunci când este rezultatul voinţei concordante a două părţi.
Reţine instanţa în primul rând faptul că întocmirea unei note de constatare de control prin care se constată o situaţie de
fapt referitoarea la starea tehnică a contorului electric şi a numărului şi categoria aparatelor casnice utilizate în
gospodăria reclamantului nu reprezintă un act juridic pentru că nu este întocmit cu intenţia de a produce efecte juridice.
Astfel, cererea de anulare a acestui act nu este admisibilă, această acţiune nefiind calea în justiţie prin care
reclamantul urmăreşte neobligarea sa la plata sumei de bani menţionate în facturile fiscale.
În al doilea rând reţine instanţa că nici facturile fiscale neînsuşite de către cel căruia i se adresează nu pot fi
considerate acte juridice unilaterale deoarece ele nu sunt rezultatul unei voinţe juridice cu intenţia de produce efecte
juridice, reprezentând, în acest caz doar un înscris constatator prin care emitentul pretinde de la destinatarul facturii
plata unei sume de bani determinată în baza unei convenţii verbale sau scrise. Aceasta din urmă reprezintă contractul
încheiat între părţi şi doar acesta poate fi supus desfiinţării prin intermediul acţiunii în anulare. În acest caz factura
constituie doar un mijloc de probă conform art. 46 din C.comercial.
Chiar dacă, utilizând argumentul ,, prin reducerea la absurd,, s-ar admite că factura fiscală reprezintă un act juridic
unilateral reclamantul nu ar avea deschisă calea acţiunii în anulare deoarece valabilitatea facturii s-ar putea analiza
numai prin prisma verificării voinţei care a emis actul unilateral, respectiv a pârâtului emitent, ori reclamantul nu este
el cel care a emis acest act.
Astfel, cererea de anulare înscrisurilor sus-menţionate nu este admisibilă, această acţiune în anulare nefiind calea în
justiţie pe care reclamantul trebuie să o utilizeze în vederea exonerării sale de la plata sumei de bani menţionate în
facturile fiscale.
În concluzie, pentru motivele de fapt şi de drept sus-menţionate, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii şi va
respinge cererea ca inadmisibilă.
