Anulare fila cec


(SC nr. 188/13.02.2013 – DOMENIU : CONTRACTE)

Reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtii SC S. SA si BCR GH, a solicitat anularea filei CEC nr.  RNCB1BG0411189, în valoare de 5048,67 lei, eliberata pentru SC S. SA.

Instanta constata ca cererea formulata este întemeiata. Astfel, se retine faptul ca între reclamanta SC A. SRL si pârâta SC S. SA s-au derulat relatii comerciale, iar reclamanta a emis fila CEC nr. RNCB1BG0411189, în valoare de 5048,67 lei, scadent la 23.08.2013, având ca beneficiar SC S. SA, platitor fiind SC BCR Sucursala GH. Din declaratia autentificata sub nr. 1391/26.10.2012 de B.N.P.  RB a numitului Toma Ioan, rezulta ca acesta a pierdut fila C.E.C., sus mentionata. De asemenea, reclamanta a notificat SC BCR SA Sucursala GH despre pierderea filei CEC, si de asemenea a depus dovada declararii pierdute a filei C.E.C, respectiv dovada publicarii anuntului într-un ziar de larga circulatie si a înstiintat trasul în acest sens. Instanta retine ca în cauza sunt incidente disp. art. 67 din Legea nr.59/1994, care prevede faptul ca  în cazul pierderii CEC-ului posesorul va înstiinta pe aceasta pe tras si va solicita anularea titlului, pe cale judecatoreasca. În consecinta, instanta în temeiul textului de lege enuntat admite cererea si declara nul în mâinile oricarei persoane se va afla CEC-ul nr. RNCB1BG0411189, emis de SC A. SRL, tras fiind BCR – Sucursala GH, beneficiar al titlului de valoare fiind S.C. S. SA. Totodata, autorizeaza efectuarea platii CEC – ului dupa trecerea unui termen de 15 zile de la data publicarii prezentei hotarâri în Monitorul Oficial al României, numai daca între timp detinatorul nu a facut opozitie. Ordonanta va fi notificata atât tragatorului, cât si trasului si publicata în Monitorul Oficial al României, la cererea si pe cheltuiala petentului. Cu toata înstiintarea, plata cecului facuta detinatorului mai înainte de notificarea ordonantei libereaza pe tras de obligatia de plata.