Potrivit dispoziţiilor art. 977 din Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii convenţiei, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar după sensul literal al termenilor.
Deosebirea dintre contractul de muncă şi contractul de prestări de servicii ţine de natura raporturilor juridice dintre părţi. În cadrul contractelor de muncă relaţia este una de subordonare, salariatul desfăşurându-şi activitatea în subordinea şi coordonarea angajatorului, în timp ce, în cazul convenţiilor civile, prestatorul îşi păstrează, în principiu, libertatea în ceea ce priveşte organizarea şi derularea activităţii contractate.
Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 21.12.2010 sub nr. 4769/ 90/ 2010, reclamanta B K I în contradictoriu cu pârâta S.C. „R – U„ a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 39.000 euro reprezentând drepturi salariale restante conform contractului nr. 163/01.07.2008 .
În expunerea în fapt a motivelor, reclamanta a arătat că este jucătoare de handbal şi în anul 2008 a încheiat cu pârâta S.C. „R – U„ contractul nr. 161/ 01.07.2008 , în care s-a stipulat că are dreptul la un venit lunar net de 3.000 euro la care se adaugă primele stabilite în regulamentul de ordine interioară şi dreptul la o perioadă de 20 de zile lucrătoare libere în fiecare an competiţional , timp în care vor fi plătite îndemnizaţiile lunare din contractul de muncă .
A învederat reclamanta că între părţi s-a încheiat şi un contract de muncă , înregistrat la I.T.M. Braşov, dar în care salariul de bază lunar este de 1.400 lei precum şi faptul că nu a beneficiat niciodată de drepturile prevăzute în contractul nr. 161/ 01.07.2008 cu toate că a jucat un an competiţional pentru pârâtă până la data de 02.07.2009 .
În probaţiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri .
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art.1, 2, 10.39, 80, 154 şi urm., art. 161 şi art. 281 şi urm. din Codul muncii , art. 112 din Codul de procedură civilă şi art. 6 din CEDO.
Prin sentinţa civilă nr.154 pronunţată la data de 14.02.2011 de TRIBUNALUL VÂLCEA în dosarul nr.4769/90/2010 s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta B K I în contradictoriu cu pârâta S.C.„R – U „ în favoarea JUDECĂTORIEI BRAŞOV.
A reţinut Tribunalul Vâlcea în considerentele sentinţei că pretenţiile solicitate de reclamantă îşi au izvorul juridic într-un contract civil , iar soluţionarea cauzei revine judecătoriei , ca instanţă de drept comun , de la sediul pârâtului.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 4417/27.03.2012 a anulat acţiunea, ca netimbrată, în baza art. 20 alin. 1 şi 3 din L. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Tribunalul Braşov, Secţia I Civilă, prin decizia nr. 286/Ap/2012 a admis apelul formulat de apelanta reclamantă B K I împotriva sentinţei civile nr.4417/27.03.2012 şi încheierilor pronunţate în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Braşov.
A admis excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială a Judecătoriei Braşov.
A anulat sentinţa civilă nr.4417/27.03.2012 pronunţată în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Braşov şi încheierile de şedinţă pronunţate în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Braşov.
A trimis cauza spre judecare în primă instanţă Tribunalului Vâlcea-Secţia civilă.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin contractul încheiat de părţi la data de 01.07.2008, reclamanta s-a angajat să practice jocul de handbal pentru echipa CS R U, jucătoarea urmând a se supune întocmai statutelor şi regulamentelor CS R U, precum şi celor interne şi internaţionale privind jocul de handbal.
S-a menţionat totodată printre cauzele ce pot duce la rezilierea contractului, concedierea fără preaviz a jucătoarei. Aceasta s-a obligat să pună în slujba clubului toate forţele şi capacităţile sale de performanţă sportivă, fiind indicate şi obligaţiile principale ale acesteia, între care menţionăm participarea la toate jocurile, cantonamentele şi antrenamentele echipei, acceptarea tratamentului, prescripţiilor medicale şi terapiei indicate de Club, punerea sa la dispoziţia Clubului timp de 8 ore/zi, 6 zile pe săptămână.
De asemenea, s-a menţionat că jucătoarea are dreptul la o perioadă de 20 zile lucrătoare libere în fiecare an competiţional, zilele lucrătoare fiind considerate toate zilele, cu excepţia duminicilor şi sărbătorilor legale. Pe timpul perioadei libere de jocuri, indemnizaţiile lunare vor fi plătite în continuare.
Pentru activitatea prestată, jucătoarea are dreptul la un venit lunar de 3000 euro la care se adaugă primele stabilite prin regulamentul de ordine interioară.
Contractul încheiat creează intre părţi raporturi specifice de dreptul muncii. Astfel, reclamanta se angajează să presteze în favoarea Clubului activitatea de jucător de handbal, relaţia reclamantei faţă de pârât este una de subordonare, jucătoarea punându-se la dispoziţia Clubului timp de 8 ore zilnic, 6 zile pe săptămână, menţionând totodată că se supune în totalitate statutelor şi regulamentelor interne precum şi ale organismelor interne şi internaţionale.
De asemenea, concedierea fără preaviz este prevăzută ca si modalitate de încetare a raporturilor dintre părţi, reclamanta este îndreptăţită la plata unui venit lunar şi are dreptul la un concediu de 20 zile lucrătoare libere în fiecare an, timp în care indemnizaţia lunară va fi plătită.
Sunt stipulate astfel în cuprinsul contractului clauze privind durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, modalitatea încetării contractului de muncă prin concedierea în cazul săvârşirii unei abateri grave. De asemenea sunt reglementate drepturi şi obligaţii specifice raporturile de muncă, respectiv obligaţia de prestare a activităţii sportive de către angajat şi obligaţia de plată din partea angajatorului.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a reţinut că sunt întrunite elementele esenţiale ale contractului de muncă, astfel că instanţa competentă să soluţioneze pretenţiile derivând din acest contract este tribunalul de la domiciliul reclamantei, potrivit dispoziţiilor art.284 alin.2 Codul muncii, în cauză Tribunalul Vâlcea şi art.2 pct.1 lit.c) Cod procedură civilă.
Rezultă că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Braşov prin încheierea de la termenul de judecată din 31.01.2012, pentru considerentele expuse anterior.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii apelului, respingerii excepţiilor de necompetenţă materială şi teritorială a Judecătoriei Braşov şi menţinerii sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Braşov.
În motivarea recursului, se susţine că în mod greşit Tribunalul Braşov a apreciat că, în speţă, contractul dedus judecăţii are natura juridică a unui contract de muncă, instanţa de apel interpretând în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura acestuia.
În argumentarea punctului său de vedere, recurenta arată, în primul rând, că părţile au înţeles să dea contractului încheiat valenţa unei convenţii civile de prestări de servicii, contractul fiind intitulat contract de joc şi nu contract individual de muncă.
În al doilea rând, caracterele care decurg din acest contract nu sunt specifice doar contractelor individuale de muncă, ci oricărei convenţii de prestări de servicii, care generează drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor contractante.
Că părţile au înţeles să încheie o convenţie civilă şi nu un contract individual de muncă rezultă şi din aceea că acest contract nici nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
În atare situaţie, este evident că acest contract are natura juridică a unei convenţii civile, nefiindu-i aplicabile normele de drept substanţial şi material reglementate de Codul Muncii.
Astfel, în mod cu totul just, Judecătoria Braşov, constatând că litigiul este unul civil, a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, calculate la valoarea pretenţiilor invocate.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că în mod corect Tribunalul Braşov a stabilit natura juridică a contractului dedus judecăţii, acesta fiind un veritabil contract de muncă.
În opinia intimatei, denumirea convenţiei drept contract de joc nu o transformă în sine într-un act civil, întrucât contractul se interpretează conform voinţei interne a părţilor şi nu după denumirea dată.
Neînregistrarea contractului de muncă la I.T.M. reprezintă o sancţiune pentru angajator şi nu pentru salariat, aceasta fiind o obligaţie legală a celui dintâi.
Litigiul dedus judecăţii, susţine recurenta, este un veritabil conflict individual de muncă, existând un raport de serviciu. Drepturile şi obligaţiile asumate de intimată sunt specifice unui contract de muncă, incompatibile cu normele unei convenţii civile, astfel cum în mod eronat pretinde recurenta.
Examinând decizia atacată, în limitele motivelor de recurs, în raport de dispoziţiile legale în materie, Curtea a reţinut următoarele:
Elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile.
Potrivit art. 10 din Codul Muncii, „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.”
Contractul de prestări de servicii nu are o reglementare proprie în legislaţie, ci urmează regulile generale ale contractelor sinalagmatice, cu titlu oneros. În lipsa unei reglementări exprese, literatura de specialitate a definit contractul de prestări de servicii ca fiind contractul prin care o parte, numita prestator, se obliga sa presteze servicii unei alte parţi, numite beneficiar, in schimbul unui preţ.
Apelanta aduce ca prim argument în favoarea caracterului de contract de prestări de servicii al convenţiei încheiate între părţi denumirea acestuia, „contract de joc”.
Acest argument nu poate fi reţinut, în raport de dispoziţiile art. 977 din Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii convenţiei, în conformitate cu care „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar după sensul literal al termenilor”.
Se susţine, în al doilea rând, că în contract sunt cuprinse clauze care pot fi inserate nu doar în contractul de muncă, ci şi într-un contract civil de prestări de servicii.
Sub acest aspect, urmează a se avea în vedere că deosebirea dintre cele două categorii de contracte ţine de natura raporturilor juridice dintre părţi. În cadrul contractelor de muncă relaţia este una de subordonare, salariatul desfăşurându-şi activitatea în subordinea şi coordonarea angajatorului, în timp ce, în cazul convenţiilor civile, prestatorul îşi păstrează, în principiu, libertatea în ceea ce priveşte organizarea şi derularea activităţii contractate.
În raport de obligaţiile asumate de reclamantă prin contract: de a juca handbal pentru echipa pârâtei (prestarea muncii), de a participa la toate jocurile, cantonamentele şi antrenamentele echipei, de a se prezenta în caz de îmbolnăvire sau accidentare pentru tratament la medicul nominalizat de pârâtă, de a participa sau să colabora la toate acţiunile sponsorului, de a fi la dispoziţia pârâtei timp de 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână pentru diferite activităţi, rezultă în mod evident raportul de subordonare faţă de angajator, specific contractului de muncă.
De asemenea, contractul încheiat între părţi cuprinde clauzele esenţiale prevăzute de art. 17 alin. 2 din Codul muncii, stabilind, printre altele, durata concediului, (20 de zile lucrătoare în fiecare an), durata normală a muncii, salariul de bază (intitulat venit lunar) şi alte elemente constitutive ale veniturilor salariale (primele stabilite prin regulamentul de ordine interioară) precum şi clauza privind concedierea fără preaviz, din cauza unui motiv grav.
Ca urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că, în raport de clauzele contractuale, natura contractului încheiat între părţi este cea a unui contract de muncă.
Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu este în măsură să schimbe natura contractului, consecinţa prevăzută de lege fiind doar răspunderea contravenţională a angajatorului.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins recursul şi se va menţine hotărârea atacată, ca fiind temeinică şi legală.
