Civil – Contracte – Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, neînsuşit prin semnătură de soţul cumpărătorului debitor al întreţinerii
Prin Sentinţa nr. 1669/28.11.2011 pronunţată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect constatare nulitate absolută contract, formulată de reclamantul PCA în contradictoriu cu pârâţii VVT, PO, NM şi GC.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat la BNP HIŞ, PA şi PV au înstrăinat nuda proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 1.073 mp teren arabil şi una casă de locuit împreună cu anexele gospodăreşti situate în C-lung. Mold.. în favoarea soţilor PO şi PF, cu rezerva uzufructului viager şi obligarea beneficiarilor cumpărători la prestarea întreţinerii.
Înstrăinătorii, beneficiari ai întreţinerii – PA şi PV au decedat la data de 17.11.1994, respectiv 14.03.2001. Moştenitori au rămas PO, NM şi GC, în calitate de fii.Dobânditoarea PF, mama reclamantului a decedat la data de 03.01.2002.
Prin Sentinţa civilă nr. 394/09.03.2010 a Judecătoriei C-lung. Mold. rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1706/09.12.2010 a Tribunalului Suceava s-a dispus partajarea averii rămase după defuncta PF, între soţul supravieţuitor pârâtul PO, fiul din prima căsătorie, pârâtul VVT şi fiul din cea de-a doua căsătorie, reclamantul PCA, în această masă fiind incluse şi bunurile imobile ce au făcut obiectul contractului de întreţinere în discuţie.
Este adevărat că potrivit raportului de expertiză grafologică administrat ca probă în prezenta cauză semnătura de la rubrica „dobânditori” din contractul de întreţinere autentificat la BNP HIŞ nu apare ca fiind realizată de PF, iar datele din buletin ale dobânditorilor, înscrise în încheierea de autentificare a acestui contract au fost inversate, după cum reiese din adresa Serviciului de Evidenţa Populaţiei aflat la fila 66 dosar.
Cu toate acestea, raportat la condiţiile concrete ale speţei de faţă, acţiunea de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului apare ca nefondată.
Astfel, după cum a confirmat indirect pârâtul PO (când a solicitat în acţiunea de partaj ce a făcut obiectul dosarului nr. 3420/206/2008 şi partajarea cotei defunctei PF din bunurile ce au făcut obiectul contractului de întreţinere în discuţie), coroborat cu susţinerile pârâtei GC (f. 99) intenţia înstrăinătorilor PA şi PV a fost ca PO şi PF să devină proprietari ai imobilelor în discuţie. Raportat la momentul decesului beneficiarilor contractului de întreţinere 17.11.1994, respectiv 14.03.2001, rezultă că anterior decesului lui PF (03.01.2002), bunurile în discuţie au intrat în proprietatea devălmaşă a soţilor PO şi PF în virtutea prevederilor art. 30 Codul Familiei.
Chiar dacă PF nu şi-ar fi dat consimţământul la încheierea acestui contract, dat fiind consimţământul necontestat, confirmat al pârâtului PO, prin aplicarea per a contrario a dispoziţiilor art. 35 alin. 2 şi art. 30 alin. 1 C. familiei în vigoare la momentul încheierii contractului, bunul a devenit oricum proprietatea devălmaşă a soţilor. Astfel, art. 35 alin. 2 C. fam. reglementează doar interdicţia înstrăinării şi grevării bunurilor devălmaşe, ceea ce înseamnă că vor fi valabile actele de dispoziţie privind dobândirea bunurilor imobile încheiate doar de unul din soţi, pentru autentificarea unui asemenea act fiind suficient dacă se prezintă doar unul dintre soţi la notariat. Mai mult decât atât, actele juridice încheiate cu încălcarea art.35 din C.fam sunt lovite de nulitate relativa, în aşa fel încât, nulitatea acestora poate fi invocata de celalalt şot într-un termen de prescripţie de 3 ani, si având în vedere ca actul a fost încheiat în anul 1993, dreptul la acţiune s-a prescris în anul 1996, iar nulitatea relativă din această situaţie s-a acoperit.
Această concluzie este în concordanţă şi cu prevederile art. 31 din Codul Familiei, care stabilesc expres care sunt categoriile de bunuri proprii, bunurile dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere nefiind incluse în această categorie. Acesta este şi motivul pentru care practica judiciară a considerat în mod unitar că la dobândirea de bunuri comune prin acte de dispoziţie încheiate în timpul căsătoriei, nu este necesar acordul de voinţă al ambilor soţi.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
