Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr. /212/2014, reclamanta SC A.E SRL a solicitat obligarea pârâtei M.I.N.A.C la plata sumei de 58695 lei reprezentând avans în temeiul contractelor de supraveghere lucrări nr. 15/2012 și nr. 16/2012, împreună cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la data restituirii.
În motivarea cererii a arătat că este o societate care urmărește dezvoltarea de parcuri eoliene în vederea producerii de energie electrică, unul dintre proiectele în care societatea a fost implicată fiind dezvoltarea unui parc eolian pe teritoriul comunei Crucea, județul Constanța. Întrucât amplasamentul destinat acestei investiții se află într-un spațiu cu potențial arheologic, Ministerul Culturii a impus societății obligația de a încheia un contract de supraveghere pentru întreaga perioadă în care se vor realiza lucrări, fiind astfel încheiate cele două contracte menționate, în temeiul cărora a fost achitată suma de 58695 lei reprezentând contravaloarea serviciilor. După încheierea contractelor situația producătorilor de energie din surse regenerabile de energie a fost afectată în mod dramatic prin schimbarea cadrului legislativ, astfel că proiectul a fost suspendat.
A susținut reclamanta că în contract a fost inserată o condiție suspensivă, a efectuării lucrării, care nu s-a realizat, astfel că părțile trebuie repuse în situația anterioară. Totodată, contractele încheiate au caracter sinalagmatic, fiecare parte având față de cealaltă dubla calitate de creditor și debitor. Potrivit dispozițiilor art. 1555 Cod procedură civilă, ar fi trebuit să efectueze plata numai după ce pârâta își îndeplinea obligațiile la care s-a angajat în mod valabil, plata făcută în avans fiind nedatorată câtă vreme nicio obligație contractuală nu prevedea obligația de plată în avans.
Reclamanta a menționat că pârâta și-a asumat obligații de supraveghere a lucrărilor ce se vor efectua în vederea realizării investiției. Astfel, este de necontestat faptul că obligațiile acesteia nu au nicio eficacitate înainte de începerea lucrărilor de construire a proiectului, de care sunt indisolubil legate. La data încheierii contractului nu obținuse nicio autorizație, acestea fiind obținute la data de 31.08.2012 și au expirat doi ani mai târziu.
A precizat reclamanta că obligațiile pârâtei îndeplinesc toate caracteristicile prevăzute de lege pentru a constitui obligații sub condiție suspensivă, respectiv momentul de la care produc efecte, începerea lucrărilor este viitor și incert și până la împlinirea lui obligațiile acesteia nu pot produce efecte juridice în mod valabil. Astfel, întrucât condiția suspensivă nu s-a îndeplinit, pârâta trebuie să restituie toate sumele plătite în baza contractelor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, art. 1343, art. 1399-1400 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2280 lei, potrivit art. 3 alin. 1 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila 6.
Reclamanta a anexat cererii următoarele înscrisuri: contract de supraveghere nr. 15/2012 (filele 8-9), contract de supraveghere nr. 16/2012 (filele 11-12), facturi și ordine de plată (filele 14-15), confirmare de primire, dovezi comunicare (filele 17-20), notificare (filele 21-22).
La termenul din data de 24.03.2015 pârâta M.I.N.A.C a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că reclamanta a comunicat decizia unilaterală de a nu mai dezvolta proiectul și a solicitat restituirea sumei de bani plătite în temeiul acestor contracte, însă nu se arată în ce constă imposibilitatea investițională. Cele două contracte sunt în vigoare, nu a u fost lovite de vreun viciu, termen sau condiție, neexistând nici un impediment legal, de forță majoră sau caz fortuit pentru a împiedica executarea lucrărilor. Totodată, reclamanta nu a solicitat încetarea contractelor și nici nu a fost invocată vreo cauză de încetare a contractelor.
Pârâta a susținut că în cele două contracte nu au fost inserate condiții suspensive, iar reclamata nu precizează care ar fi această condiție, neînceperea lucrărilor, schimbarea legislativă sau afectarea planului de afaceri, nefiind incidente ipotezele prevăzute la art. 1343 coroborat cu art. 1635 Cod civil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1166, art. 1321, art. 1343, art. 1399, art. 1400, art. 1635 Cod civil și art. 205 și următoarele Cod procedură civilă.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
La termenul din data de 26.05.2015, pârâta a fost decăzută din dreptul de a propune probe, întâmpinarea fiind depusă tardiv.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta SC A.E SRL și pârâta M.I.N.A.C s-a încheiat, la data de 22.02.2012, contractul de supraveghere nr. 15/2012. Prin acesta, pârâta s-a obligat să presteze un serviciu în beneficiul reclamantei, constând în supravegherea, timp de 4 zile, a săpăturilor ce se vor efectua pe terenul situat în județul Constanța, extravilanul satului Stupina, comuna Crucea, în vederea realizării investiției propuse, traseu linie electrică subterană cablu 400 kv CEE Crucea – Stația Stupina, în schimbul unui preț de 1820 lei.
Prin contractul nr. 16/2012, încheiat între același părți și la aceeași dată, acestea au convenit ca pârâta să presteze în beneficiul reclamantei aceeași activitate, pentru o perioadă de 125 zile, în schimbul unui preț de 56875 lei.
Potrivit documentelor de la filele 14-15 din dosarul cauzei, reclamanta a achitat prețul serviciilor la 25 și 26 februarie 2012.
Observând ansamblul drepturilor și a obligațiilor asumate de către părți prin cele două contracte, instanța constată că acestea sunt contracte de antrepriză, subsumate definiției enunțate de art. 1851 alin. 1 teza finală Cod civil (antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, (…) să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț).
Condiția suspensivă, ca modalitate a obligației, este reglementată de art. 1400 Cod civil și reprezintă acel eveniment viitor și nesigur de a cărui îndeplinire depinde eficacitatea drepturilor a obligațiilor corelative ale părților, asumate prin convenție. În speță, potrivit susținerilor reclamantei, evenimentul de care depinde nașterea drepturilor și a obligațiilor constă în începerea lucrărilor de construire a Proiectului.
Clauza contractuală în care este inserată presupusa condiție suspensivă are următorul cuprins: pârâta se angajează, la solicitarea beneficiarului, să supravegheze săpăturile ce se vor efectua pe terenul situat în județul Constanța (…).
Instanța are în vedere totodată dispozițiile art. 1266 alin. 1 Cod civil, care instituie regula de interpretare a contractului după voința internă a părților, stabilită potrivit elementelor enumerate exemplificativ în alin. 2 din același articol.
Aplicând atât definiția dată modalității actului juridic despre care reclamanta susține că a fost inserată în contracte, cât și regula de interpretare citată anterior clauzei concrete din cuprinsul contractului de supraveghere, instanța apreciază că aceasta nu poate fi privită drept o condiție suspensivă. Din nici un element al contractului nu reiese faptul că lucrările de realizare a investiției au fost privite de către părți ca un element a cărui realizare este incertă. Dimpotrivă, contractarea unor servicii de supraveghere a reprezentat o etapă intermediară în executarea proiectului, impusă fiind de potențialul arheologic al zonei.
Susținerile reclamantei în sensul că la momentul contractării nu obținuse nicio autorizație, iar posibilitatea ca acestea să nu fie emise și, în consecință, lucrarea să nu fie demarată, ar constitui evenimentul de a cărui îndeplinire depinde eficacitatea obligației sunt neîntemeiate, întrucât condiția, element al contractului, trebuie să se deducă din chiar cuprinsul convenției și să fie asumate de către acestea. Faptul că ar fi putut apărea impedimente exterioare contractului care să afecteze realizarea lucrării nu poate fi analizată din perspectiva prezentată de reclamantă, ci atrage aplicabilitatea unor alte instituții juridice de drept civil. Totodată, instanța constată că nerealizarea lucrărilor depinde exclusiv de voința reclamantei, care a considerat că acestea nu mai sunt rentabile datorită modificărilor legislative intervenite (astfel cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată, în care s-a arătat că schimbarea legislației a creat mari incertitudini pe piață, cu un impact major asupra planului de afaceri), însă nici o atare condiție suspensivă, nu a fost prevăzută explicit sau implicit în contract.
Condiția suspensivă trebuie să fie expresia voinței interne și concordante a părților care încheie actul juridic, or în cauză nu s-a dovedit că la momentul contractării părțile au avut în vedere posibilitatea ca lucrarea să nu se realizeze, iar de acest element să depindă nașterea drepturilor și a obligațiilor părților.
În consecință, cererea de repunere a părților în situația anterioară întemeiată pe neîndeplinirea condiției suspensive nu este întemeiată, contractul încheiat nefiind afectat de această modalitate a actului juridic civil.
Cel mult, se poate considera că sintagma la cererea beneficiarului reprezintă un termen suspensiv, de la momentul manifestării de voință a beneficiarului în sensul demarării lucrării urmând a fi executată și obligația corelativă de supraveghere asumată de către pârâtă. În această situație însă, dispozițiile art. 1343 Cod civil sunt neechivoce, în sensul că plata nu este supusă repetițiunii.
În ceea ce privește incidența art. 1555 Cod civil, invocată de către reclamantă, instanța constată că acesta reglementează ordinea executării obligațiilor în contractele sinalagmatice, stabilind, ca regulă generală, simultaneitatea executării obligațiilor ambelor părți contractante, iar ca excepție, alin. 2 prevede că în măsura în care executarea obligației unei părți necesită o perioadă de timp, acea parte este ținută să execute contractul prima, dacă din convenția părților sau din împrejurări nu rezultă altfel.
Sancțiunea nerespectării ordinii de executare a obligațiilor astfel instituită nu este, astfel cum susține reclamanta, considerarea ca nedatorată a plății efectuate în avans. După cum rezultă din chiar titlul secțiunii a 6-a Titlul V, Cartea a V-a din Codul Civil, precum și din articolul următor celui citat, sancțiunea pentru partea care nu își îndeplinește obligația este faptul că partenerul contractual poate suspenda executarea propriilor obligații, prin invocarea excepției de neexecutare sau, desigur, poate interveni rezilierea sau rezoluțiunea contractului dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Nicio dispoziție legală nu prevede însă, în lipsa desființării convenției în baza căreia s-a executat obligația, posibilitatea restituirii plății efectuate prin aplicarea acestui text de lege.
Concluzionând, astfel cum se deduce din argumentele expuse anterior, cererea formulată de către reclamantă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, contractele în temeiul cărora s-a făcut plata nefiind afectate de o condiție suspensivă, iar art. 1555 Cod civil nu constituie temei pentru repunerea părților în situația anterioară.
