Condiţii de valabilitate a unei convenţii
Nepredarea bunurilor menţionate într-un act juridic nu constituie motiv de nulitate a convenţiei , ci o problemă legată de executarea contractului.
Decizia com. 111/R-C/ 18.09.2008 a Tribunalului Comercial Argeş
La data de 05.12.2007, reclamanta Cooperativa de consum T a chemat în judecată pe pârâta S.CG SRL,prin lichidator D C, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută parţială a procesului verbal încheiat la data de 08.02.2005,în sensul radierii bunurilor mobile nepredate de către debitoare precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 8.884,8 lei reprezentând contravaloarea bunurilor mobile nepredate de către pârâtă în activul unităţii.
În motivarea cererii ,al cărui temei de drept nu a fost indicat ,reclamanta a arătat în esenţă că prin procesul verbal din data de 09.02.2005 a convenit cu pârâta să preia o parte din dotările executate de pârâtă la imobilul deţinut cu titlu de chiriaş,precum şi bunurile mobile existente în spaţiul respectiv. Bunurile mobile au rămas în posesia pârâtei ,care refuză să-şi onoreze obligaţia de predare.
Pârâta SC S G SRL,prin lichidator, a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată întrucât procesul verbal nr.102/09.02.2005 a fost acceptat de părţile contractante şi nu există motive de nulitate a actului.
Prin sentinţa civilă nr.179/06.03.2008 pronunţată de Judecătoria Topoloveni s-a respins acţiunea reţinându-se în considerente următoarele:
Prin procesul-verbal incheiat la data de 09.02.2005 intre reclamanta si parata s-au stabilit relatii contractuale ce au avut ca obiect preluarea de catre reclamanta a investitiilor facute de parata la sediul acesteia in urma contractului de inchiriere nr. 16/24.01.2003 .
Potrivit disp.art.46 din Codul comercial obligatiile comerciale se probeaza cu acte autentice, acte sub semnatura privata, facturii acceptate.
In cauza dedusa judecatii partile au facut dovada raporturilor comerciale cu inscrisuri sub semnatura privata.
Potrivit disp.art.969 alin.1 din Codul civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Dispozitia legala mai sus aratata reglementeaza principiul fortei obligatorii, principiu ce reprezinta acea regula a efectelor actului juridic civil, potrivit careia actul juridic civil legal incheiat se impune autorilor intocmai ca si legea. Prin urmare, actul juridic civil este obligatoriu, si nu facultativ. Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic il reprezinta necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate de actele juridice civile.
Inscrisul sub semnatura privata, respectiv procesul-verbal incheiat de parti la data de 09.02.2005 reprezinta vointa acestora, generand drepturi si obligatii in sarcina ambelor parti. Acest inscris a fost acceptat atat de reclamanta cat si de parata. Din continutul sau rezulta faptul ca reclamanta a preluat dotarile mentionate printre care si bunurile mobile ce fac obiectul prezentei judecati, respectiv vitrina frigorifica, scaunele, masa, jaluzelele, masina de inghetata si scaunele-bar.
Nulitatea reprezinta acea sanctiune de drept civil care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.
Nulitatea absoluta sanctioneaza nerespectarea la incheierea actului juridic a unor norme care ocroteste un interes general, obstesc.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice
Recursul a fost înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia civilă, care, prin decizia nr.1040/9 iunie 2008, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Comercial Argeş, fiind înregistrat la această instanţă la data de 4.07.2008.
Invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă recurenta a arătat în primul rând că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, cât timp nu s-a făcut dovada pretenţiilor în condiţiile art.46 Cod comercial, în speţă nefiind emise facturi în baza cărora să se înregistreze în evidenţele contabile bunurile mobile ce au format obiectul procesului verbal contestat.
Apoi, a arătat recurenta, hotărârea a fost motivată prin invocarea dispoziţiilor art.969 Cod civil, în realitate cauza trebuia analizată prin prisma disp. art. 953, 954 Cod civil, care reglementează viciul de consimţământ, eroarea obstacol”error in corpore”.
Elementul asupra căruia a purtat eroarea, respectiv valoarea reală a bunurilor a fost determinant, reclamata ar fi refuzat încheierea actului dacă ar fi cunoscut că bunurile se aflau în stare de neuz la momentul respectiv.
Intimata – pârâtă SC S G SRL, prin lichidator , a formulat, în termen, întâmpinare prin care a susţinut că recursul trebuie respins, iar sentinţa pronunţată de instanţa de fond menţinută ca legală şi temeinică, întrucât procesul verbal întruneşte toate condiţiile de validitate, de fond şi formă prevăzute de lege.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi în raport de prevederile art.304 1 Cod procedură civilă, tribunalul îl va respinge, substituind însă motivarea primei instanţe.
Urmare a rezilierii contractului de închiriere intervenit între părţi, recurenta – reclamantă Cooperativa de Consum T, în calitate de proprietar al spaţiului închiriat şi intimata – pârâtă SC S G SRL, în calitate de chiriaş, la data de 9.02.2005 părţile au încheiat procesul verbal prin care s-a convenit asupra preluării de către proprietar a dotărilor efectuate de chiriaş, precum şi a mai multor bunuri mobile enumerate în cuprinsul actului, care nu au fost predate în fapt reclamantei.
Primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Art.46 Cod comercial menţionează în cuprinsul său înscrisurile ca mijloc de probă principal sub diversele lor forme: acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, corespondenţă, telegrame, etc., fără însă a stabili o ierarhie a acestora.
Neemiterea facturilor care să fie acceptate, nu poate fi asimilată lipsei probei, câtă vreme există procesul verbal semnat de ambele părţi în care sunt inserate clauzele contractuale.
Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Potrivit art.948 Cod civil, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.
Consimţământul, conform art.953 Cod civil, nu este valabil când este dat în eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.
Eroarea, obstacol, luând în considerare definiţia dată de literatura de specialitate, interpretând dispoziţiile art.954 Cod civil, este acea eroare care, datorită gravităţii sale deosebite, împiedică formarea actului juridic şi antrenează nulitatea absolută, întrucât consimţământul celor două părţi, la încheierea actului juridic, a lipsit.
Ea poate consta fie într-o falsă reprezentare asupra naturii actului, fie asupra identităţii obiectului (error în corpore).
În această ultimă situaţie o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun, pe când cealaltă parte are în vedere alt bun.
În motivele de recurs se invocă de către reclamanta – recurentă eroarea asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului – „ error in substanţiam” – ca eroare viciu de consimţământ, care nu constituie motive de nulitate absolută, dar care poate atrage nevalabilitatea actului juridic dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor determinant pentru încheierea actului, iar contractantul să fie ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant pentru încheierea actului juridic civil.
Prin acţiune, reclamanta Cooperativa de Consum T, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului verbal şi obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor mobile de către pârâtă fără a se invoca existenţa vreunui viciu de consimţământ, ci faptul că bunurile respective nu a fost niciodată în posesia reclamantei, deşi pârâta a fost notificată să-şi onoreze obligaţia de predare a acestora.
Nepredarea bunurilor menţionate într-un act juridic nu constituie motiv de nulitate a convenţiei, ci o problemă legată de executarea contractului.
În ceea ce priveşte eroarea – obstacol, invocată de reclamantă în motivele de recurs, nu s-a făcut dovada că falsa reprezentare a purtat asupra identităţii bunurilor, părţile convenind la data de 9.02.2005 asupra bunurilor din spaţiul închiriat ( vitrină frigorifică, 6 scaune, masă, jaluzele, maşină îngheţată, scaune bar) individualizate în procesul verbal însuşit de ambele părţi.
Corect a reţinut prima instanţă că în cauză nu s-a făcut dovada că la încheierea actului respectiv s-au încheiat norme ce ocrotesc un interes generale, care să atragă nulitatea absolută şi, în aceste condiţii, potrivit art.969 alin.1 Cod civil, convenţia încheiată are putere de lege între părţile contractante.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul formulat de recurenta – reclamantă Cooperativa de Consum T, a fost respins ca nefondat, fiind menţinută sentinţa civilă nr.179/6.03.2008 a Judecătoriei Topoloveni, pronunţată în dosarul 1339/828/2007, ca fiind legală şi temeinică.
