Reclamanta RL, în contradictoriu cu pârâţii BV, BM, VND, VE, VM, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.145/18.01.2013 la BNP LGP pein care pârâta VE a cumpărat ap.nr.12 situat în oraşul GH str. C. Bl.8 sc.E de la pârâţii BV şi BE; să se dispună rectificarea cărţii funciare; să se constate că pârâtul VND a cumpărat de la pârâţii BV şi BM acelaşi apartament şi să pronunţe a hotărâre care să ţină loc de act autentic; cu cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul VND, iar prin S.C. nr. 1402/6.11.2009 pronunţată de Judecătoriei GH s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între cei doi. După pronunţarea divorţului între reclamantă şi fostul soţ, VND, au avut loc mai multe litigii care privind partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei precum şi a datoriilor dobândite în comun. Prin S.C. nr.1636/13.12.2012, definitivă şi irevocabilă pronunţată de Judecătoria GH, pârâtul VND a fost obligat să-i plătească reclamantei cota de 1/2 din datoria comună în suma de 18.751,51 lei, achiziţionată în timpul căsătoriei. Pentru că pârâtul nu a achitat suma respectivă, reclamanta a formulat o cerere de executare silită, iar prin încheierea executorului judecătoresc din 1.08.2013 s-a dispus încetarea executării silite, motivat de faptul că aceasta nu poate continua din cauza lipsei de bunuri urmăribile. Reclamanta a promovat prezenta acţiune susţinând că apartament nr. 12, situat în oraşul GH, str. C., bl. 8, sc. E, jud. Suceava, a fost cumpărat înainte de căsătorie, respectiv în anul 2001 de către pârâtul VND de la pârâţii BV şi BM, printr-un înscris sub semnătură privată şi că actul de vânzare cumpărare încheiat pentru acelaşi apartament între pârâta VE şi pârâţii BVşi BM este nul absolut şi că acest act a fost încheiat pentru a face imposibilă plata către reclamantă a cotei de 1/2 din datoria comună în sumă de 18751,51 lei. Prin interogatoriul din 7 mai 2015 luat de către instanţă pârâţilor B.V. şi B.M. aceştia au arătat că i-au vândut apartamentul pârâtei V.E., că actul sub semnătură privată l-au întocmit tot cu pârâta V.E. şi că declaraţia notarială privind vânzarea apartamentului a fost dată la solicitarea reclamantei şi a pârâtului VDN şi că nu au cunoscut conţinutul declaraţiei notariale. Tot prin interogatoriu cei doi pârâţi au arătat că nu au încheiat actul de vânzare cumpărare în formă autentică pentru că erau plecaţi la părinţii bolnavi, că preţul a fost achitat de către pârâta V.E., aceasta a preluat cheile şi a intrat în posesia apartamentului. Cei doi martori propuşi de reclamantă respectiv GIM şi RI cunosc faptul că după căsătorie cei doi soţi au locuit într-un apartament dar nu au confirmat faptul că acesta era proprietatea pârâtului VDN încă din anul 2001 şi mai mult decât atât l-au cunoscut pe pârât după căsătorie. În contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.145/18.01.2013 pârâtul VND are calitate de mandatar al pârâţilor vânzători BV şi BM şi nu are calitatea de vânzător al ap. nr. 12, situat în oraşul GH, str. C., bl. 8, sc. E. Conform art.1179 Cod civil condiţiile esenţiale pentru validarea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul părţilor; 3. un obiect determinat şi licit; 4. o cauză licită şi morală. Cum în cauză nu s-a făcut în nici un fel dovada că pârâţii BV şi BM i-ar fi vândut prin mandatar pârâtei VE apartamentul fără să respecte condiţiile referitoare la cauză, prev. de art.1236 Cod civil, care are intabulat dreptul de proprietate şi cum nu rezultă că pârâtul VND ar fi cumpărat apartamentul mai sus menţionat cu act sub semnătură privată, instanţa respinge acţiunea ca nefondată. În baza prev. art.453 alin.1 C.p.c., o obligă pe reclamantă să-i plătească pârâtului VND suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
