Constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare


Dosar nr.127/179/2009

Domeniu alocat : Vânzari/cumparari

Tip speta : sentinta civila

Data spetei : s.c. nr. 984/07.10.2010

Titlu: constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare

Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr. 127/179/2009 din 16.01.2009reclamanta M.S. a chemat în judecata pârâtii Comuna Sarichioi , prin Primar , Consiliul local Sarichioi , S.A.  , P.J. , P.I. , S.M. , S.C. si M.P. , ca pe cale de hotarâre judecatoreasca sa se dispuna constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1001/29.05.1992 la fostul Notariat de Stat al judetului Tulcea , privind suprafata de 2280 mp  teren situat în comuna Sarichioi , judet Tulcea ; constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie încheiat la data de 25.06.1990 privind suprafata de 4.100 mp teren situat în comuna Sarichioi , judet Tulcea  ; restituirea  în deplina proprietate si posesie a suprafetei de 2016 mp teren în  comuna Sarichioi , judet Tulcea , asa cum va fi identificat prin raportul  de expertiza .

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca este mostenitoarea defunctului  S.E. , ce a detinut în  deplina proprietate si posesie suprafata de teren revendicata în prezent , mentionând ca a mai facut demersuri începând cu anul 1991 pentru a  redobândi posesia efectiva a terenului , adresându-se autoritatilor locale  printr-o cerere înregistrata  sub nr. 53/13.03.1991 pentru a beneficia de  aplicarea legilor  privind  fondul funciar  , iar litigiile ulterioare cu Comisia locala de fond funciar , respectiv Comisia Judeteana de aplicare a Legii Fondului Funciar , au aratat ca terenul  proprietatea sa ar fi intrat în circuitul civil , cererile sale de acordare  a titlului de proprietate fiind respinse , contestate, litigiile fiind pe rolul instantelor de judecata , cum ar fi dosar nr. 1257/179/2008 aflat pe rolul  Judecatoriei Babadag , nesolutionat irevocabil nici pâna în prezent .

Reclamanta M.S. a sustinut ca autorul sau a decedat la data de 16.01.1994 , fiind redactat certificatul de mostenitor nr.138/27.04.1994 , ca a stapânit faptic terenul revendicat ,iar ea nu a cunoscut  nici un moment ca rudele sale au  înstrainat un teren care nu le-a apartinut  niciodata si pentru care nu au avut niciodata vreun act de proprietate , iar în cuprinsul contractului de vânzare-cumparare  autentificat sub nr. 1001/29.05.1992 de  fostul Notariat de Stat Judetean Tulcea ,la modul de dobândire al proprietatii terenului de catre asa – zisa vânzatoare S.A. , se mentioneaza ca a fost cumparat de la  CAP Sarichioi , lucru fals , pentru ca CAP Sarichioi nu i-a vândut niciodata vreun teren pârâtei , la acea data era desfiintat , iar în perioada comunista nici un CAP din România nu a vândut  vreun teren nimanui .

O situatie similara se înregistreaza si în ceea ce priveste contractul de  donatie atacat , pârâta S.M. nu putea sa înstraineze ceva ce nu detinea  pentru ca este  de principiu ca nimeni nu poate vinde lucrul altuia ,motiv pentru care solicita instantei de judecata sa anuleze  cele doua acte întocmite în fals, sa-i fie restituit terenul în natura , lucru posibil , imobilul fiind liber de constructii si sarcini , iar autoritatile locale le-a chemat în judecata pentru ca titlul sau sa le fie opozabil .

În sustinerea cererii , a depus înscrisuri pentru a demonstra calitatea  de succesor al proprietarului ,  actele de proprietate ale acestuia  ce sunt opozabile  numitei S.A. , dar si  celorlalti pârâti , fiind transcrise , procedura  de publicitate a vremii nu  permitea deschiderea de carte funciara sau schite cadastrale , evaluând cererea sa provizoriu  , numai în vederea determinarii taxei judiciare de timbru la 10.000 lei.

Pe cale de consecinta , solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

În dovedirea cererii , întelege sa se foloseasca de proba cu înscrisuri,interogatoriu luat pârâtilor  , expertiza tehnica topografica , având ca obiective : sa se  identifice terenul revendicat , sa se determine valoarea reala de piata a acestuia , sa se  determine daca terenul este liber de constructii , precum si orice alt mijloc de proba prevazut de lege.

În drept , îsi întemeiaza cererea pe disp.art.966 , 968 , 1890 cod civil .

Comuna Sarichioi , prin Primar , a depus întâmpinare prin care a ridicat mai multe exceptii cum ar fi exceptia de nelegalitate/ netimbrarea actiunii în constatare a reclamantei , fata de dispozitiile art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru , cu modificarile si completarile ulterioare si cum reclamanta a evaluat actiunea sa la 10.000 lei , avea obligatia  potrivit art.2 al.3 teza I  , coroborat cu art.2 al.11 si raportat la art.2 al.1 , lit.d din Lg.146/1997 , cu modificarile si completarile ulterioare sa achite o taxa de timbru în valoare de 683,26 lei , iar potrivit art.3 al.2 teza a II-a din OG  32/1995 privind timbru judiciar , reclamantul avea  obligatia de a achita timbru judiciar de 30 mii lei vechi în raport de valoarea declarata a actiunii , ori reclamanta nu a facut dovada  achitarii taxei de timbru si a timbrului judiciar , motiv pentru care a solicitat anularea actiunii .

 O alta exceptie invocata este exceptia nulitatii actiunii pentru lipsa semnaturii reclamantei M.S. , fata de dispozitiile art.133 al.1 cod pr.civila care stipuleaza ca cererea de chemare în judecata care nu cuprinde  semnatura reclamantului va fi declarata nula , învederând ca au suspiciunea ca  semnatura care poarta actiunea reclamantei M.S.  întrucât din alte documente existente la nivelul  institutiei lor , înregistrate pe numele d-nei M.S. , mostenitoare a defunctului S.E., rezulta ca specimenul de semnatura al d-nei  M.S. este diferit de cel care poarta actiunea ce formeaza obiectul dosarului 127/179/2009.

Având în vedere aceste împrejurari , solicita , ca în temeiul art.133 al.2 , teza a II-a cod pr.civila ca reclamanta M.S. sa semneze  la prima zi  de înfatisare , iar în caz contrar , instanta sa constate nulitatea actiunii pentru lipsa de semnatura.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a  Comunei Sarichioi prin Primar si a Consiliului Local Sarichioi , a fost invocata având în vedere ca M.S. solicita constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare nr.1001/29.05.1992 si a contractului de donatie din 25.06.1990, ori  cele doua autoritati nu sunt parte  în aceste  contracte si în consecinta nu au  raporturi juridice din care sa rezulte eventuale  drepturi sau obligatii între parti , iar suprafata de 2016 mp pentru care cere restituirea în deplina proprietate si posesie , nu este  în proprietatea autoritatilor sus mentionate , astfel ca  nu pot fi obligate sa restituie ceva ce nu este al lor  .

Pe fondul cauzei ,invoca prescriptia dreptului la actiune a reclamantei , întrucât desi aceasta sustine ca  defunctul sau tata a stapânit faptic  terenul revendicat , nu a  facut dovada sustinerilor sale ,din înscrisurile  depuse la actiune nu rezulta acest fapt, ori potrivit art.1169 cod civil , oricine face  o sustinere înaintea  judecatii trebuie sa o dovedeasca , astfel ca de la data de 21 septembrie 1957 , când  succesorul reclamantei S.E. a dobândit bunul supus  judecatii în prezenta cauza , prin actul de partaj voluntar autentificat la Notariatul de Stat Local Babadag prin procesul verbal nr.588/248-21.09.1957 si pâna la  eliberarea certificatului de mostenitor nr.138/27.04.1994 , pentru aceasta perioada de 36 de ani si 7 luni , nu exista nici o  dovada  ca acesta ar fi avut o posesie a terenului si în atare situatie intervine prescriptia extinctiva de 30 de ani a dreptului la actiune prevazuta de art.1890 cod civil , proprietatea fiind dobândita de noul proprietar care a detinut  posesia imobilului pâna în prezent.

 S-a mai aratat în întâmpinare ca o alta inadvertenta care apare în cererea de chemare a reclamantei , este aceea ca  unele din partile chemate în judecata sunt decedate  , ceea ce face  dovada ca nu cunoaste care sunt  relatiile sociale sau eventuale raporturi juridice existente între reclamanta si partile chemate în  prezenta cauza.

În concluzie , în raport de cele învederate , solicita respingerea actiunii în constatare  a reclamantei M.S. , ca fiind nefondata  , netemeinica si nelegala.

În drept , îsi întemeiaza întâmpinarea pe disp.art.115-118 cod pr.civila , cu modificarile si completarile ulterioare .

Întrucât din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtii S.C.si S.M. , a rezultat ca acestia sunt decedati , în cauza au fost introdusi mostenitorii , în speta  pârâta M.P. , în calitate de fiica.

La data de 26 februarie 2009  au fost înregistrate la dosarul cauzei  note de sedinta , de catre Comuna Sarichioi , prin Primar si Consiliul local Sarichioi , unde sunt reiterate  exceptia nulitatii actiunii pentru lipsa semnaturii , exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a celor doua autoritati motivat de faptul  ca în cauzele ce au ca obiect fondul funciar ,comisiile judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata au calitate procesuala pasiva , iar nu comisiile locale , urmând ca ele sa fie scoase din cauza , dar , instanta constata  ca cele doua pârâte se afla într-o grava eroare ,întrucât  obiectul prezentei cauze nu este reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar , exceptie totusi admisa de instanta  la data de 09 aprilie 2009 , motivat de faptul ca obiectul actiunii este constatarea nulitatii absolute a unui contract de vânzare-cumparare si a unui contract de donatie în care cele doua autoritati nu au fost parte  si motivat de faptul ca fata de cererea accesorie  de restituire în deplina proprietate si posesie a suprafetei de 2016 mp teren  , exista pe rolul instantei  un dosar având ca obiect plângere împotriva hotarârii Comisiei Judetene de Fond Funciar Tulcea , care priveste aceasta suprafata de teren , dosar suspendat în baza art.274 pct.1 , cod pr.civila , pâna la solutionarea prezentei cauze.

În ceea ce priveste exceptia nulitatii actiunii pentru lipsa semnaturii reclamantei M.S. ,instanta a respins-o deoarece reclamanta a învederat ca actiunea este semnata de ea si ca semnatura îi apartine  , dar având în vedere ca se semneaza rareori , nu poate face semnatura identica ,instanta apreciind ca pârâtii au o alta cale procedurala pentru a face dovada ca semnatura reclamantei este falsa.

La termenul de judecata din data de 09 aprilie 2009 pârâtii au depus la dosarul cauzei note de sedinta prin care solicita respingerea actiunii reclamantei, pentru nedovedirea cererii asa cum imperativ dispune art.1169 cod civil.

În motivarea cererii , pârâtii au aratat cu privire la contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1001/29.05.1992 , ca reclamanta solicita „ restituirea în deplina proprietate si posesie  a suprafetei de  2016 mp „ fara însa a preciza ce regim urmeaza sa aiba diferenta de suprafata de 4364 mp rezultata din totalul suprafetei de 6380 mp aferente celor doua contracte a caror nulitate  se solicita , aceasta suprafata de 4364 urmând a ramâne în proprietatea pârâtilor sau în cazul în care aceste contracte vor fi anulate , aceasta suprafata  urmând a intra în proprietatea  statului .

Conform actului de partaj voluntar precizat în certificatul de mostenitor nr. 83/17.10.1957 tatal reclamantei , S.E. „ a primit suprafata de 2016 mp teren loc de  gradina situat în vatra comunei Sarichioi si învecinata la rasarit cu ghiolul , la  apus cu drumul , la miaza zi cu S.M. si la miaza noapte cu H.A. A.A. „ pentru care a primit „ sulta de la mama sa A.S.A.  , 335 lei , iar de la fratele sau Malafei , suma de 4050 lei „ pentru  suprafata de 2016 mp.

S.M. ,sotul lui M.A. si tatal pârâtei P.I.si socrul lui P.J.a primit „ nuda proprietate a casei de locuit „ dimpreuna cu curtea în suprafata de 1368 mp a  carei nuda proprietate a primit-o „ , de asemenea la S.M. se mai arata ca a primit  si suprafata de 2016 mp loc de gradina în vatra comunei Sarichioi si învecinata la rasarit cu ghiolul , la apus cu  drumul , la miaza zi cu S.C.si la miaza noapte cu S.E. , iar prin plata sultei de 4050 lei pentru suprafata de 2016 mp loc de gradina , S.M. a primit toata gradina în suprafata de 4032 mp .de care au beneficiat sotia sa S.A. , care a dispus conform legii de bunurile dobândite prin mostenire .

Mai arata pârâtii ca este de retinut ca spre finalul actului de partaj voluntar autentificat prin procesul verbal nr.588/248 din 21.09.1957 , comostenitorii  , declara ca renunta la orice pretentie de orice natura unul împotriva altuia , în legatura cu acest partaj  , iar baza  acestui act de partaj fiecare mostenitor intra  în stapânirea  de drept a bunurilor atribuite , fiind socotiti proprietari chiar din  momentul deschiderii succesiunii.

Fata de sulta primita de S.E. , tatal reclamantei , pentru bunurile cuvenite în urma formarii masei succesorale ce a facut obiectul dosarului succesoral nr. S 83/1957 , stabilit  prin actul de partaj  voluntar din 21.09.1957 , rezulta fara putinta tagada ca acesta a cedat contra sultei toate bunurile ce îi reveneau , declarând ca în baza actului de partaj voluntar  comostenitorii au intrat în stapânirea de fapt si de drept a bunurilor , fiind considerati proprietari , renuntând la orice pretentie de orice natura împotriva celorlalti.

 Cu privire la contractul de donatie nr. 858/25.06.1990 ,pârâtii invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor S.M.si S.C., în sustinerea exceptiei învederând ca s-a facut dovada ca acestia sunt decedati .

De asemenea pârâtii S.A. , P.J. , P.I.si M.P. au invocat lipsa calitatii procesuale a pârâtei M.P. , în sustinerea exceptiei , potrivit doctrinei , calitatea procesuala este  titlul legal care  îndreptateste o persoana sa fie în proces , iar conditia pentru ca o persoana sa fie parte în proces ca pârât , adica sa aiba calitate procesuala pasiva , presupune existenta unei identitati între persoana pârâtului si cel obligat în raportul juridic dedus judecatii , iar reclamanta nu face nici cea mai mica referire la existenta vreunui eventual raport juridic la care sa fie obligata pârâta în conditiile în care din certificatul de mostenitor S 83/1957 si actul de partaj voluntar nr. 588/248 din 1957 , nu rezulta nici un fel de rudenie , nici un fel de  transmitere succesorala sau de alta natura care sa o îndreptateasca sa solicite anularea unui înscris autentic fara a face dovada dreptului încalcat pentru a solicita  instantei  interventia în apararea dreptului sau .

Nu poate fi retinut ca motiv de chemare în judecata a pârâtei M.P. , numele purtat de aceasta de S. ca si al tatalui reclamantei , în conditiile în care S.E., nu are ca mostenitori pe S.M. si S.C., parintii  pârâtei M.P. , singura asemanare este doar numele , S. , pe care îl poarta aproape jumatate din locuitorii  comunei Sarichioi , fara ca între acestia sa existe întotdeauna grad de  rudenie .

În concluzie , fata de cele sustinute si dovedite de  reclamanta prin înscrisurile anexate cererii de chemare în judecata , solicita a fi admise exceptiile invocate si pe fond solicita  respingerea actiunii ca fiind  nemotivata , nedovedita , abuziva , netemeinica si nelegala si obligarea pârâtei la plata  cheltuielilor de judecata .

La data de 11.06.2009 , reclamanta a precizat cazurile de nulitate ale actiunii,învederând ca  nulitatea este sanctiunea care intervine în cazul  nerespectarii la încheierea actului juridic civil a conditiilor de validitate , iar nulitatea solicitata reprezinta un mijloc de garantie a principiului legalitatii în domeniul actelor juridice civile prin respectarea normelor de drept civil care reglementeaza conditiile de valabilitate a actului juridic civil , iar nulitatea apare  ca un mijloc de asigurare a respectarii ordinii publice si a bunelor moravuri , fiind firesc ca reclamanta sa solicite instantei de judecata sanctionarea civila a  actului juridic încheiat cu nerespectarea conditiilor de valabilitate prin înlaturarea efectelor  contrare legii pentru respectarea principiului „ quod nullum est nullum producit effectum „ .

În cauza , prin cele doua acte atacate au fost înstrainate doua imobile prin vânzare , respectiv donatie , cu toate ca obiectul contractului era nevalabil , vânzatorul , respectiv donatorul nu erau proprietarii lucrului pe care îl transferau catre un tert ,iar în lipsa unui titlu de proprietate nu puteau sa vânda , nici sa doneze un bun  imobil pe care nu erau proprietari , iar partile actelor juridice nu detineau nici un fel de acte de proprietate asupra bunului  pe care îl înstrainau , deci nu puteau sa transfere ceva ce nu exista în patrimoniul lor , pentru ca nimeni nu poate vinde ceea ce nu are .

Reclamanta a mai aratat ca , a existat în opinia sa o încalcare  a regulilor si conditiilor  esentiale a actelor juridice atacate care trebuie sanctionata cu nulitatea absoluta prin  prisma interesului  social ocrotit , normele încalcate fiind de ordine publica ce conduc la nulitatea absoluta , nulitate ce poate fi invocata  de oricine , oricând are un interes , actiunea fiind imprescriptibila , extinctiv , potrivit art.2 din Decretul nr. 167/1958 privind  prescriptia extinctiva , indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului , tot asa cum nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea actului ,tocmai datorita naturii publice si a interesului social ocrotit de lege.

În concluzie , solicita a se retine ca pâna la încheierea actului de vânzare-cumparare , respectiv donatie , vânzatorii nu au exercitat o posesie sub nume de proprietar sau de titular al unui alt drept real , ceea ce înseamna ca este vorba de o simpla detentie precara , cel care stapâneste bunul nu are elementul psihologic al posesiei, iar detentia  precara este  mai mult decât un viciu al posesiei , este lipsa însasi a posesiei ceea ce  desemneaza ca nu se putea încheia valabil un contract ce avea ca obiect transferul  proprietatii unui bun pentru care pârâtii nu au avut si nici nu au vreun titlu de proprietate , iar actul de donatie nici macar nu a fost semnat de donatara S.M. , ceea ce face ca actul sa fie nul si  pentru lipsa consimtamântului partii ce pretinde ca a donat terenul , acesta fiind si motivul pentru care nici pâna în prezent pârâtii nu au putut sa-si intabuleze vreodata pretinsul drept de proprietate invocat la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Babadag , situatie în care , pe cale de consecinta , solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si precizata , cu cheltuieli de judecata.

La termenul de judecata din data de  15 octombrie 2009 s-a administrat proba cu interogatoriu luat de catre reclamanta pârâtilor P.I., M.P., P.J.si S.A.precum si interogatoriul luat de  pârâtele S.A. si  M.P. , P.J.si P.I.  , reclamantei.

Reclamanta a sustinut cu ocazia interogatoriilor luate de catre pârâtii S.A. , M.P. , P.J. si P.I. , ca  tatal ei S.E.  nu a înstrainat fratelui sau S.M.  suprafata de 2016 mp pentru suma de  4050 lei , ca terenul  de 2016 mp i-a fost luat tatalui ei de CAP în anul 1969 , iar în anul 1994 , când s-a întocmit certificatul de mostenitor, terenul nu fusese retrocedat , de aceea nu este mentionat în acest certificat , iar tatal ei  a facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren , în anul 1991.

Pârâtii P.J. si P.I. , au  aratat cu ocazia interogatoriului luat de catre reclamanta ca stiu de la S.A. ,soacra si respectiv mama lor , ca CAP Sarichioi , i-a dat acesteia un teren pe care l-ar fi cumparat  de la acest CAP , existând  si o chitanta cu suma de bani platita , iar S.A. la întrebarea daca  recunoaste ca în realitate CAP Sarichioi  nu a vândut nimanui nici un teren a raspuns ca nu cunoaste , iar la întrebarea nr. 2 , cum îsi explica ca în cuprinsul actelor notariale s-a facut mentiunea ca nu exista acte de proprietate, aceasta a raspuns „ da „  , în sensul ca nu exista asemenea acte .

Aparatorul pârâtilor , în sedinta publica din 29 oct.2009 a ridicat exceptia  lipsei calitatii procesuale active  a reclamantei si a reiterat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a lui S.M. si S.C. , ambii decedati si a lui M.P. , aceasta ultima exceptie a fost unita cu fondul , în sedinta de judecata din data de  28 mai 2009.

Exceptia lipsei calitatii procesuale active  a reclamantei a fost invocata în sedinta de judecata din data de 29 octombrie 2009 , iar  la data de 13  nov.2009 pârâtii prin avocat au depus la dosar concluzii pentru admiterea acestei exceptii sustinând în esenta  ca o conditie ca o persoana sa fie parte în proces  este calitatea procesuala care desemneaza titularul dreptului de a actiona , iar calitatea de reclamant într-un proces apartine numai persoanei care pretinde ca i-a fost încalcat un drept al sau , ori reclamanta  nu a facut dovada  ca  printr-un înscris  , ca ar detine vreun bun imobil cu titlu de mostenire, nu a facut  dovada dreptului sau subiectiv  presupus încalcat  . Actul de partaj voluntar  încheiat în anul 1957 , transcris sub nr. 353/1957 de Tribunalul Popular al Raionului Istria  , dovedeste ca tatal reclamantei , S.E. , a cedat contra sultei primite toate bunurile ce îi reveneau dupa dezbaterea succesiunii.

În sedinta de judecata din data de 16 noiembrie 2009 , instanta a apreciat ca pentru a se pronunta pe exceptia sus citata este nevoie sa se administreze probe  , motiv pentru care a unit exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei cu fondul cauzei.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a ei , invocata de catre pârâti , considerând ca are calitate procesuala activa si are dreptul sa fie parte în prezentul proces , întrucât exista identitate între persoana  reclamantului si titularul dreptului  , iar dreptul ce si-l apara prin prezenta actiune si care-i confera calitate procesuala activa , este un drept de proprietate inalienabil si imprescriptibil si rezulta dintr-o succesiune de acte si anume , certificatul de mostenitor nr. s.83/957/17.10.1957 , prin care face dovada faptului  ca tatal sau S.E. , este unul dintre mostenitorii lui A.S.C., iar printre bunurile mostenite este si un teren în suprafata de 4032 mp  – terenul în litigiu, ulterior prin actul de partaj voluntar încheiat la Notariatul de  stat din  Raionul Istria  Babadag , nr.588/21.09.1957 , prin care  tatalui sau S.E. , revenindu-i suprafata de 2016 mp teren .

A mai aratat reclamanta ca , în calitate de mostenitoare a tatalui sau S.E. , este titulara dreptului de proprietate a terenului mostenit de acesta , în suprafata de 2016 mp , fiindu-i respinsa cererea de revendicare pe motivul ca ar fi intrat în circuitul civil  , solicitând a se observa ca  , prin acelasi act de partaj , S.M. a mostenit la rândul sau aceeasi suprafata de teren ( 2016 mp) dar , ulterior , sotia acestuia  vinde fiicei si ginerelui un teren în suprafata mai mare de (2280 mp) .

Inexplicabil este si modul în care  mostenitorii lui S.M. , care pretind ca a fost platita o sulta lui S.E. pentru o suprafata de 2016 mp , au ajuns sa detina numai 2280 mp si nu 4032 mp ( suprafata totala ce le-a revenit celor doi frati urmare partajului  voluntar  2016*2).

 Pe cale de consecinta , solicita respingerea  exceptiei lipsei calitatii  procesuale active a reclamantei , invocata de catre pârâti , pentru motivele aratate .

La termenul de judecata din data de 16 nov.2009 , instanta din oficiu a dispus a se solicita de la Primaria Sarichioi sa comunice instantei  daca , de la înfiintarea , C.A.P. Sarichioi a înstrainat vreun teren lui S.A.  , iar cu adresele nr. 10447 din 16.12.2009 si nr. 10499 din 21.12.2009 , Primaria Sarichioi a comunicat instantei ca nu a reusit sa identifice în arhiva institutiei un asemenea act întrucât multe din actele vechi din arhiva au fost distruse sau nu mai exista.

La termenul de judecata din data de 14 ianuarie 2010 , a fost încuviintata de instanta , la propunerea reclamantei proba cu expertiza topo , având ca obiective : identificarea terenului revendicat , determinarea valorii reale de piata a acestuia si sa se determine daca terenul este liber de constructii .

Aparatorul pârâtilor a depus la dosarul cauzei, la data de 13 mai 2010 obiectiuni la procesul verbal încheiat de expertul Paun Stefan la data de 12.05.2010 , cu ocazia efectuarii masuratorilor la imobilele detinute de pârâti,  obiectiuni care fac referire la refuzul expertului de a consemna  în procesul verbal încheiat,ca potrivit actului  de partaj voluntar aut. sub nr. 588/248/21.09.1957 , tatal  reclamantei S.E. a vândut  contra sultei primite de la fratele  sau S.M. , suprafata de 2016 mp loc de gradina , vânzare ce a avut ca si pret/sulta suma de 4050 lei  , iar reclamanta nu a pus la dispozitia expertului si nici a instantei  , nici un act ( certificat de mostenitor , act donatie , contract de vânzare-cumparare) care sa faca dovada calitatii sale succesorale , erede al tatalui sau S.E. , ca asa cum  s-a învederat si instantei , asa-zisul drept încalcat nu a fost dobândit asa cum imperativ  dispune art.1169-1170 cod civil si art.112 cod pr.civila , obiectiuni ce nu vor fi retinute de instanta , nefiind fondate  , expertul nefiind abilitat a face  comentarii asupra  actelor dosarului , iar expertiza se efectueaza pe baza actelor dosarului iar celelalte obiectiuni tin de fondul cauzei.

Raportul de expertiza depus la dosarul cauzei la data de 20.07.2010 , a concluzionat ca : suprafata de teren revendicata de reclamanta de 2016 mp , conform  vecinatatilor din actul de partaj voluntar este delimitarea pe  schita anexata prin punctele 85 , 86 , 47 , 46 , 51 , 47 , 52 , 53 , 54 , 55 , 56 , 57 , 42 , 41 , 62 , 63 , 84  cu vecinatatile ; nord –  S.T.si A. ; Est – ghiolul; Sud – mostenitorii lui S.M. ( S.A. ) si cumparatorii P.J.si P.I. ; V- drumul (stradal)  si la fata locului  aceasta suprafata de teren este detinuta de P.J. si I.dobândita prin cumparare conform actului de vânzare-cumparare  cu clauza de întretinere nr. 1001/29.05.1992.

Raportul de expertiza a mai  relevat ca suprafata de teren  revendicata de reclamanta este ocupata de constructii  ( locuinta si anexe) ce apartin lui P.J. si Irina , dobândite prin cumparare conform actului de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere nr. 1001/29.05.1992 asa cum sunt materializate pe schita anexata .

 Pârâtii prin aparator au formulat si depus la dosarul cauzei obiectiuni la raportul de expertiza prin care arata ca potrivit doctrinei , o alta conditie esentiala pentru ca o persoana sa fie parte în proces este calitatea procesuala ( legitimatio ad causam)  , iar calitatea procesuala activa presupune  existenta unei identitati între persoana  reclamantului  si persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecatii  si potrivit disp. imperative ale art.1169 cod civil , cel ce sustine ,  face o propunere , solicita , trebuie sa dovedeasca  , iar în conformitate disp.art.644 si 645 cod civil proprietatea se dobândeste si se  transmite  prin : succesiune , legate , conventie , traditiune , accesiune , incorporatiune , prescriptie , lege si ocupatiune  , dar reclamanta nu a facut  dovada nici în fata instantei si nici a expertului  a modului în care a dobândit sau i-a fost transmisa proprietatea care a facut obiectul expertizei si nici a calitatii sale active , sau a dreptului încalcat , care ar fi necesitat interventia instantei în apararea acestuia  , invocând nulitatea absoluta  a  raportului de expertiza motivat de lipsa/aplicarea stampilei expertului care da legalitate si autenticitate înscrisului , expertul în raportul depus , nu face nici o referire la nici un fel de act pus la dispozitie de reclamanta, care sa o îndreptateasca la solicitarea atribuirii vreunui centimetru de teren.

Obiectiunile au mai facut referire la faptul ca în mod  abuziv si partinitor , expertul se refera în cuprinsul raportului de expertiza la actul de partaj voluntar nr.588/246/21.08.1957(fila 9 dos.) parte integranta a certificatului de mostenitor nr.83/17.10.1957 si omite voit a retine ca la 21.08.1957 , toate bunurile (terenuri, bunuri imobile , cote parti , case ) care-i reveneau  tatalui reclamantei  S.E. , au  intrat în circuitul civil prin primirea de catre acesta a unor sulte si nici ca reclamanta era minora , avea  3 ani , 5 luni si 5 zile ( fiind  nascuta la 26.11.1954) ca sa poata fi beneficiara în vreun fel sau sa aiba capacitate  , invocând încalcarea expertului P.S. a prev.art.292 cod penal, privind  falsul în declaratii.

În sustinerea savârsirii acestei infractiuni , arata ca expertul a invocat în apararea intereselor  reclamantei certificatul de mostenitor  nr. 138/27.04.1994 ( fila 10 dos.) care atesta  dreptul acesteia asupra unui  alt imobil care nu este incident în cauza de fata si nici nu poate fi retinut sau avut în  vedere ca asa-zisa dovada a vreunui drept ori , ca justificare a calitatii procesuale  active a reclamantei.

Pentru favorizarea reclamantei M.S. , de catre expertul P.S. , acesta i-a obligat sa formuleze plângere penala si pentru  infractiunile prev.si ped.de art.246 si art.248 indice 1 cod penal.

Expertul s-a  substituit instantei si a hotarât  , fara a tine seama si a avea în vedere actele înmânate : extrasele de carte funciara 30189 si 30190 , încheierile nr. 43043/11.12.2009 si nr. 42554/09.12.2009 care au fost înscrise si intabulate drepturile de proprietate ale pârâtilor.

Raportul de expertiza nu poate fi omologat de instanta , întrucât expertul a identificat terenul raposatului tata al reclamantei , S.E. , imobil teren , care a  fost înstrainat personal de acesta , primind sulta de 4050 lei , la care s-a înteles cu fratele sau S.M. si sulta de 335 lei , la care s-a înteles pentru casa cu mama  sa S.A. , imobilele terenuri intrând astfel în circuitul civil , terenuri pentru care reclamanta nu a facut  în nici un fel dovada ca i-au fost transmise legal în vreun fel.

Reclamanta asa cum s-a  sustinut pe tot parcursul desfasurarii acestui proces, nu a facut asa cum prevede art.1169 cod civil , niciodata dovada ca terenul vândut  de tatal sau a mai intrat în vreun fel în posesia acestuia sau al vreunui alt membru al familiei sale.

Ca terenul nu a intrat sub nici o forma  în posesia macar precara a vreunui alt membru al familiei defunctului S.E. , o dovedeste chiar certificatul de mostenitor  nr.138/27.04.1994 ( fila 10 dos.) , din care rezulta ca masa succesorala a fost compusa numai din teren în suprafata de  1436 mp , imobil situat la nr. 436 din com.Sarichioi , jud.Tulcea si asa cum recunoaste si reclamanta la întrebarile 5 si 7 din interogatoriul luat de  pârâtii P.J.si I.  si aflat la fila 188 dosar si asa cum atesta si sesizarea de deschidere a procedurii succesorale nr.7-D/17.01.1994 eliberata de Consiliul  Local , aflata la fila 111 dosar , iar fiicele acestuia S.N.si M.S.  , mostenind numai acest imobil si nimic altceva.

Nu pot fi retinute ca reale , concluziile expertului si nici avute în vedere , întrucât asa cum s-a mai precizat , acesta , ca tert si potrivit  deontologiei calitatii sale , trebuia sa fie impartial si sa aiba în vedere numai  înscrisurile aflate la dosare , pe care sustine ca le-a consultat si actele/înscrisurile puse la dispozitie de parti.

Ca expertul este mult mai partinitor , o demonstreaza expertiza  efectuata prin masurarea suprafetelor din actul de partaj voluntar nr.588/246/21.08.1957 ( fila 9 dos.) parte integranta a certificatului de mostenitor nr. 83/17.10.1957 , suprafete care au fost înstrainate de tatal reclamantei  ,S.E. si pentru care a primit sulta de 4050 lei si de la fratele sau S.M. si  sulta de 335 lei de la mama sa S.A. , imobilele terenuri  intrând astfel în circuitul civil , iar actualmente fiind  înscrise si intabulate  drepturile de proprietate  ale pârâtilor în cartea funciara.

Ce omite a avea în vedere si a înscrie expertul în raportul întocmit este faptul ca înscrierea în cartea funciara a acestor imobile case si terenuri face dovada dreptului de proprietate, proprietate înscrisa pe baza titlurilor verificate de catre judecatorul de carte funciara.

Potrivit art. 168 din Decretul-lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare , înscrierea în cartea funciara a unei persoane ca proprietar , este conditionata de posesia bunului cu titlu de proprietate , conditie îndeplinita de pârâti.

Totodata , în vederea întocmirii cartii funciare , judecatorul de carte funciara  are obligatia  constatarilor prev.de art.166 din acelasi act normativ.

Se mai precizeaza ca la analizarea probatoriului administrat , instanta ar trebui sa aiba în vedere prev.art.1898 cod civil , care la alin.1 defineste ca buna credinta  este credinta posesorului ca , cel de la care a dobândit imobilul avea toate însusirile cerute de lege spre  a-i putea fi  transmise proprietatea ca si precizarea facuta la alin.2 al aceluiasi articol  , în sensul ca este  destul ca reaua credinta sa fi existat în momentul câstigarii imobilului , trasaturi definitorii ale acestui important  principiu ce guverneaza relatiile din domeniul dreptului civil , stabilind limitele  în care actioneaza  conditiile îndeplinite  de pârâti .

Astfel buna  credinta prezumându-se , dreptul de proprietate fiind înscris în CF sarcina probei pentru pretentiile reclamantei asa cum imperativ dispune  art.1169 cod civil , revine reclamantei , care nu a depus nici un înscris care sa-i sustina pretentiile.

Având în vedere ca obiectiunile formulate de pârâti la raportul de expertiza  vizau probleme de fond , instanta  nu le-a  înaintat expertului pentru a raspunde  la acestea , urmând a fi solutionate o data cu fondul cauzei .

În ceea ce  priveste exceptia nulitatii absolute a raportului de expertiza motivat de lipsa stampilei expertului , ridicata la termenul de judecata din data de 16 septembrie 2010 , instanta a respins-o având în vedere ca OG nr.2/2000, aprobat prin  Legea 56/2002 ,nu prevede obligatia  expertului  sa aplice stampila pe raportul de expertiza întocmit , dar stipuleaza ca  raportul de expertiza se depune direct la instanta de judecata , în acest sens  fiind si o adresa din iunie 2009 a Tribunalului Tulcea  catre Biroul Local de Experti de pe lânga aceasta instanta.

Din ansamblul probator administrat în cauza , instanta retine ca în baza certificatului de mostenitor  nr. s.83/17 oct.1957 , de pe urma defunctului A.S.C., bunicul patern al reclamantei , a  ramas o masa succesorala compusa printre altele si dintr-o gradina  în suprafata de 4032 mp , situata în vatra comunei Sarichioi , Raionul Istria , având ca vecini ; la Est-ghiolul , la Vest – drumul , la Nord – H.A.A. si la Sud – C.S. , iar ca mostenitori A.S.A. – sotie supravietuitoare, S.M.- fiu si S.E. – fiu , acesta din urma fiind tatal reclamantei .

Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 588/248 din 21.09.1957 si transcris sub nr. 353 din 24.09.1957 la Tribunalul Popular al Raionului Istria , sotia supravietuitoare  a primit mai multe bunuri imobile precum si uzufructul pe tot timpul vietii sale  a unei case de locuit  si curte  a carei nuda proprietate a primit-o fiul sau S.M. împreuna cu suprafata de 2016 mp ,loc de gradina , situata în vatra comunei Sarichioi.

S.E. a primit de asemenea suprafata de 2016 mp teren loc de gradina situat în vatra comunei Sarichioi .

De mentionat este faptul ca în acest act de partaj voluntar se stipuleaza ca A.S.A. a achitat fiului ei  S.E. o sulta în suma de 335 lei , S.E. primind de asemenea  o sulta în suma de 4050 lei de la S.M. .

Pârâtii au sustinut ca prin aceasta suma în cuantum de 4050 lei S.E. ar fi vândut suprafata de teren de 2016 mp  fratelui sau S.M.  , dar nu motiveaza  ce bun i-a mai vândut si mamei sale , A.S.A. de a primit de la aceasta  suma de 335 lei tot cu titlu de sulta.

Daca într-adevar S.E. ar fi vândut  suprafata sa de teren de 2016 mp , atunci în actul de partaj voluntar  nu s-ar mai fi mentionat ca „ fiecare din noi , comostenitorii  intram în stapânirea de drept si de fapt a bunurilor atribuite noua „ , s-ar fi mentionat doar  ca A.S.A. si S.M. , intra în stapânirea de drept si de fapt a bunurilor atribuite  si a bunului  imobil  cumparat de la  S.E. .

Sulta reprezinta suma de bani care într-un partaj compenseaza diferenta de valoare a partii  din mostenirea cuvenita.

Având în vedere ca A.S.A.  si S.M. , au primit mai multe bunuri , fata de  S.E. , cele doua sume de bani  date acestuia din urma cu titlu de sulta ,compenseaza  diferenta de valoare a lotului sau , fata de valoarea loturilor celorlalti doi mostenitori  , mama si fratele sau si nu reprezinta  vreun pret asa cum sustin pârâtii.

Este adevarat ca în certificatul de mostenitor nr. 138 din 27 aprilie 1994 , întocmit urmare a decesului  parintilor reclamantei , S.E.si S.A., nu este trecuta  si suprafata de 2016 mp teren , datorita faptului ca aceasta fusese  luata tatalui ei , de CAP în anul 1969 si nu îi fusese reconstituita în baza Legii nr. 18/1991.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei titlul de proprietate 43406 din 05.01.1995 , emis de Comisia judeteana de fond funciar Tulcea , cu care face dovada ca tatalui ei , alaturi de  alte doua persoane , i-a fost reconstituita o suprafata de teren extravilan  , care de asemenea  nu a facut parte din masa succesorala mentionata în certificatul de mostenitor nr. 138 din 27.04.1994 , per a contrario se deduce ca si acest teren extravilan  a fost confiscat  de stat ca si terenul ce face obiectul prezentei cauze.

Fata de cele expuse mai sus , instanta apreciaza ca reclamanta a facut dovada  calitatii sale procesuale active si pe cale de consecinta , va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale  active a reclamantei M.S..

De asemenea instanta va respinge si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei M.P., având în vedere  ca  obiectul  prezentei cauze priveste si constatarea nulitatii contractului de donatie nr.859  din 25.06.1990 , M.P. având calitatea de  donatara , astfel ca se justifica  calitatea sa procesuala pasiva , fata de  S.C.si S.M., parintii sai, care erau decedati la data introducerii actiunii , astfel ca acestia nu au calitate procesuala pasiva.

Analizând raportul de expertiza întocmit de expert Paun Stefan  , instanta retine ca suprafata de teren revendicata de reclamanta de 2016 mp , conform  vecinatatilor din actul de partaj voluntar este delimitata prin  schita anexa la raportul de expertiza prin punctele 85 , 86 , 47 , 46 , 51 , 47 , 52 , 53 , 54 , 55 , 56 , 57 , 42 , 41 , 62 , 63 , 84  cu vecinatatile ; nord –  S.T. si A. ; Est – ghiolul; Sud – mostenitorii lui S.M. ( S.A. ) si cumparatorii P.J.si P.I. ; V- drumul (stradal) .

La fata locului  aceasta suprafata de teren este detinuta de P.J.si I. dobândita prin cumparare conform actului de vânzare-cumparare  cu clauza de întretinere nr. 1001/29.05.1992.

Desi în contractul de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere nr. 1001/29.05.1992 se mentioneaza  ca S.A. vinde nuda proprietate a imobilului  proprietatea sa  , compus în totalitate din suprafata de 2280 mp teren si o locuinta din chirpici , iar la modul de dobândire se mentioneaza ca terenul a fost dobândit prin cumparare de la CAP Sarichioi ,  S.A. a raspuns la interogatoriu  , la întrebarea „ cum îsi explica ca nu exista nici un fel de acte de vânzare de la CAP Sarichioi „ , ca” nu cunosc „  , iar  Primaria Sarichioi a comunicat instantei ca nu a reusit sa identifice în arhiva institutiei un asemenea act de înstrainare de catre C.A.P. Sarichioi a vreunui teren lui S.A. întrucât multe din actele vechi din arhiva au fost distruse sau nu mai exista , iar S.A. nu a facut  dovada  ca a cumparat  acest teren de la  CAP Sarichioi cu vreun înscris , în speta , chitanta.

Este de notorietate ca  de la înfiintarea CAP-urilor  si pâna la revolutia din 1989 , acestea nu au vândut terenuri la persoane fizice , neexistând cadrul legal  în acest sens , în schimb CAP-urile dadeau loturi în folosinta pentru construirea de locuinte, în acest sens fiind adeverinta nr. 719 din 04 septembrie 1967 , emisa de CAP Sarichioi , din care rezulta ca la cererea cooperatorului S.M., i s-a atribuit un loc pentru constructia casei cu o suprafata de 800 mp , fara a fi mentionata vreo suma de bani.

Fata de raportul de expertiza  întocmit de Paun Stefan si de considerentele expuse mai sus , instanta urmeaza a admite în parte actiunea  si va constata nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1001 din 29.05.1992 la fostul Notariat de stat Babadag .

Pe cale de consecinta  , va respinge capatul de cerere  privind constatarea  nulitatii absolute a contractului de donatie autentificat sub nr. 859 din 25 iunie 1990 la fostul Notariat de Stat local Babadag .

Pe rolul instantei se afla dosarul nr. 1257/179/2008 , având ca obiect plângere împotriva hotarârii nr. 1186/2006 , emisa de Comisia judeteana de fond funciar Tulcea , hotarâre prin care i-a fost respinsa reclamantei cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 2016 mp teren situat în intravilanul localitatii Sarichioi , dosar  suspendat la data de 29.01.2009 , în baza art.244 pct.1 cod procedura civila , pâna la  solutionarea prezentei cauze.

Având în vedere ca reconstituirea dreptului de  proprietate dupa anul 1990 s-a facut si se face în baza  legilor fondului funciar , care sunt legi speciale ,în atare situatie , instanta va respinge capatul de cerere  privind restituirea  în deplina proprietate si  posesie a suprafetei de 2016 mp teren situat în comuna Sarichioi , judet Tulcea.

Fata de disp.art.274 cod pr.civila urmeaza a obliga pârâtii  S.A., P.J.si  P.I.la suma de 2321 lei catre reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecata si pe cale de consecinta va respinge cererea pârâtilor de obligare a reclamantei  la cheltuieli de judecata.