Contestatie clauze abuzive


Dosar nr. ___

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

Sentinţa civilă  nr. 507/2015

Şedinţa publică de la 23 Februarie 2015

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. ___, la data de __, contestatoarea __ a formulat, în contradictoriu cu intimata __ __, contestaţie la executare împotriva executării silite începute la data de __ prin cererea nr.__ formulată de intimată şi înregistrată în dosarul de executare silită nr.__ la B.E.J. „___”, în baza titlului executoriu reprezentat de convenţia de credit nr.___ şi contractul de garanţie reală imobiliară  nr.__, încuviinţată prin încheierea din __ pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.__, solicitând anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, anularea clauzelor contractuale abuzive şi stabilirea corectă şi legală a cuantumului debitului restant ce face obiectul convenţiei.

În fapt, în motivarea acţiunii, în esenţă, contestatoarea a arătat că prin adresa nr.__ din __, BEJ „__” a înştiinţat-o că s-a înfiinţat o poprire în sumă de ___ CHF pe conturile societăţii reprezentând debit conform titlului executoriu şi pentru suma de __ lei reprezentând cheltuieli de executare.

Susţine contestatoarea că suma de ___ CHF nu reflectă în mod real  şi corect restul de credit neachitat la data declarării scadenţei anticipate – __, reprezentând o sumă incorectă şi nelegală în raport cu plăţile efectuate de societate.

Referitor la încuviinţarea executării silite a convenţiei de credit în integralitatea ei, arată că suma pentru care s-a încuviinţat executarea silită nu este certă, lichidă şi exigibilă.

De asemenea, contestatoarea a invocat caracterul abuziv al unor clauze inserate în convenţia de credit nr.__.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art.379, 399 C.proc.civ. 1865, art.948 pct.1 şi 2 şi art.960 C.civ., art.1-3 din Legea nr.313/1879.

În dovedirea acţiunii, contestatoarea a anexat înscrisuri, în copii conforme cu originalul (filele 14-39, vol. I).

Pârâta a formulat în termen procedural întâmpinare (filele 73-89) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nefondată, arătând că, în cauză, executarea silită este legală, iar clauzele contestate nu au caracter abuziv. 

La solicitarea instanţei, B.E.J. „__”, a depus actele dosarului de executare (fila 91).

Prin contractul de cesiune de creanţă nr.__ încheiat la data de __, intimata a cedat creanţa ce face obiectul convenţiei de credit nr.__ către __ această societate devenind intimat în prezenta cauză

În baza art. 167 alin. 1 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt utile, pertinente şi concludente în dezlegarea pricinii, iar pentru reclamantă şi proba cu expertiză contabilă.

 Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa va admite în parte cererea, pentru următoarele considerente:

În fapt, se reţine că, potrivit convenţiei de credit nr. ___ intimata ___. a acordat debitoarei __, un credit in valoare de __ CHF, iar în vederea restituirii creditului a fost constituita o garanţie imobiliara asupra imobilului din Tulcea, str. __ nr. _, conform contractului de garanţie reala imobiliara de rangul III autentificat sub nr. __ la B.N.P. __ si garanţii reale mobiliare asupra conturilor bancare, precum si emiterea a trei bilete la ordin.

Având în vedere că împrumutatul nu si-a respectat obligaţiile de rambursare a creditului si de plata a dobânzilor si comisioanelor aferente, cedenta __ a  procedat la declararea scadentei anticipate a creditului si a demarat procedura de executare silita in vederea recuperării acestuia, astfel că, prin cererea adresata BEJ „__” nr. __ a solicitat executarea silita a debitorului principal __ intocmindu-se dosarul de executare nr. __, avand ca obiect debitul principal in cuantum de __ CHF si __ lei cheltuieli de executare si onorariu executor.

Ulterior, s-a admis incuviintarea executării silite prin încheierea __ pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr. __ şi, în consecinţă, a fost emisa adresa de instiintare cu privire la poprirea conturilor debitoarei la data de 08.03.2013.

Potrivit prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor inadmisibilităţii cererii şi prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele achitate până la 01.04.2010, invocate de intimată prin întâmpinare.

 Analizând excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa o va respinge pentru următoarele considerente:

Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive dintr-un contract de adeziune.

Sancţiunea nulităţii are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziţia legală, ca şi din raţiunea şi scopul acesteia. Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii corecte şi a aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană), precum şi de a interpreta directivele transpuse în concordanţă cu deciziile Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene (art. 249 alin. 3 din Tratatul Comunităţii Europene), numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale de afaceri impuse acestora.

Nu s-ar putea aşadar susţine că numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 şi următoarele din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract încheiat între profesionist şi un consumator. Procedura respectivă constituie un mijloc suplimentar, instituţionalizat, de protecţie, care prezintă avantajul că instanţa poate obliga profesionistul să modifice condiţiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu înlătură însă sancţiunea civilă tipică a nulităţii, care intervine în cazul nesocotirii dispoziţiilor legale imperative edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic.

Cum comerciantul îşi impune voinţa printr-un contract de adeziune, art. 969 Cod civil nu îşi mai găseşte aplicarea în toate consecinţele sale, mai ales că el trebuie corectat prin raportare la art. 5 Cod civil (prin convenţiile particularilor nu se poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri, fiind evident că aceste două elemente limitează libertatea de a contracta şi circumscriu efectele contractului în spatiu şi timp, în funcţie de ceea ce este sau nu permis particularilor, la epoca semnării contractului sau ulterior, în cursul executării lor).

În cauza Salvat Editores SA vs. José M. Sànchez Alcón Prades C-241/98 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauze abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere “se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii care, făcând parte din ordinea publică economică depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele.”

Astfel, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze în materia protecţiei consumatorului este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi aceasta urmează a fi respinsă având în vedere natura juridică a obiectului principal al cererii de chemare în judecată şi având în vedere că dreptul la acţiune cu privire la capătul accesoriu de cerere se prescrie în raport de data şi în funcţie de modalitatea de soluţionare a primului capăt de cerere.

Termenul de prescripţie a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor criticate şi, implicit, al constatării nulităţii absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă, neîncepând ca atare să curgă în prezent, operând o distincţie între restituirea prestaţiilor ca urmare a desfiinţării actului juridic şi executarea prestaţiilor în temeiul acestuia.

Pe fondul cauzei, referitor la încheierea de încuviinţare a executării silite ___ pronunţata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr. __, se constată că aceasta este irevocabila, astfel ca sunt inadmisibile orice motive de nulitate in legătură cu aceasta, având în vedere şi faptul că sub imperiul Codului de procedură civilă 1865 nu se prevedea posibilitatea anulării încheierii de încuviinţare silită.

În speţă, executarea silita a fost incuviintata in baza contractului de credit nr. ___ si a contractului de ipoteca nr. ___, ambele reprezentând titluri executorii impotriva contestatoarei ____.

În drept, potrivit art.399 alin.1 C.proc.vic. 1865, „Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.”

Exigibilitatea creanţei rezulta indubitabil din faptul ca atat debitorul, cat si garanţii au fost decăzuţi din beneficiul termenului prin notificarea de declarare a scadentei anticipate a creditului, in condiţiile in care nu si-au indeplinit obligaţia de plata a ratelor lunare, acumulând un număr de 746 zile de intarziere la plata ratelor.

In acest sens, trebuie avuta in vedere clauza contractuala prevăzută de art. 10.1.1. lit. a din convenţia de creditare potrivit căreia “creditoarea si-a rezervat dreptul de a declara scadent si rambursabil imedit soldul creditului impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte sume datorate potrivit contractului in situatia in care imprumutatul sau orice garant isi incalca obligaţiile ce ii revin potrivit contractului sau actelor accesorii”.

De asemenea, art. 10.2 din convenţia de creditare “părţile au convenit ca soldul creditului, dobanda acumulata si toate celelalte sume datorate băncii devin scadente automat si imediat rambursabile in momentul in care se deschide procedura reorganizării judiciare sau a falimentului ori alta procedura colectiva impotriva imprumutatului’’.

În consecinţă, pe calea contestatiei la executare nu se pot formula critici legate de incheierea de incuviintare a executării silite si nici nu se poate solicita anularea acesteia, contestatorul având posibilitatea de a solicita anularea unor acte de executare silită efectuate de executorul judecătoresc pe parcursul executării silite.

În ceea ce priveşte clauzele abuzive invocate de petentă, se reţine faptul că în temeiul convenţiei de credit nr. ___ cedenta __ a acordat debitoarei ___, un credit in valoare de ___ CHF, iar în vederea restituirii creditului a fost constituita o garanţie imobiliara asupra imobilului din Tulcea, str. __ nr. ___, conform contractului de garanţie reala imobiliara de rangul III autentificat sub nr. __ la B.N.P. __ si garanţii reale mobiliare asupra conturilor bancare, precum si emiterea a trei bilete la ordin. clauzei nr.4.3 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.___. În contract s-a inserat la pct.4.3 un „comision de administrare”. 

Urmare a intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, act normativ emis pentru transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, între părţi a fost încheiat actul adiţional nr. 1/20.09.2010, iar comisionul de gestiune şi risc a fost redenumit în „comision de administrare credit periodic”.

Prin expertiza contabilă efectuată în cauză, s-a stabilit valoarea totală a comisionului de administrare, respectiv suma de __ CHF, plătită de contestatoare în baza convenţiei de credit.

Contestatoarea  a efectuat plata acestei sume de bani până în prezent, fapt ce nu a fost contestat de către intimată.

Prin prezenta acţiune reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzute la pct.4.3 din convenţia de credit nr.__, privind comisionul de gestiune şi risc, raportat la caracterul abuziv al acesteia, conform Legii nr. 193/2000, precum şi restituirea sumelor achitate pârâtei cu acest titlu.

Totodată, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute şi a altor clauze inserate în convenţia de credit încheiată cu cedenta __. 

Având în vedere că încheierea convenţiei de credit a avut loc anterior datei de 01.10.2011 (dată la care a intrat în vigoare Noul Cod civil), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilesc.

Raporturile contractuale existente între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ menţionat, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din acelaşi act normativ.

Se impune a fi menţionat că la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanţa va avea în vedere Legea nr. 193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/31.12.2007, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condiţiile de validitate ale acestuia şi cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenţiei). 

În drept, potrivit art. 4 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Astfel cum art. 4 alin. 3 din lege stabileşte, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor acestei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Din textele legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: nu a fost negociată direct cu consumatorul; creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe;  nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când aceasta este clar şi inteligibil exprimată.

Totodată, se reţine că, în cauza Salvat Editores SA vs. José M. Sànchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauze abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere “se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii care, făcând parte din ordinea publică economică depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele.”

Astfel, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze în materia protecţiei consumatorului este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora. 

Clauza contractuală criticată ca fiind abuzivă este cuprinsă în pct.4.3 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.__, şi prevede în favoarea pârâtei dreptul de a percepe un comisionul administrare, aplicat la soldul creditului.

Spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinţei unei sume de bani pentru o anumită perioadă, comisionul este în general perceput pentru serviciile prestate/operaţiunile efectuate de către bancă; în cauză, banca a perceput comisionul de risc fără a presta vreun serviciu sau a efectua vreo operaţiune. “Punerea la dispoziţie a creditului” (într-o singură tranşă – executare uno ictu a obligaţiei pârâtei), nu justifică prin ea însăşi perceperea unui comision pentru întreaga perioadă contractuală, comision aplicat lunar la soldul creditului.

Potrivit celor inserate în pct.4.3 a condiţiilor generale ale contractului, comisionul de administrare reprezintă comisionul perceput de Bancă pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de părţi în baza contractului.

Simpla menţionare a valorii comisionului (procentului aplicabil sau a sumelor pe care reclamanta urma să le plătească lunar, potrivit graficului de rambursare) şi a perioadei pentru care este datorat, fără să existe posibilitatea pentru reclamant de a cunoaşte cauzele perceperii sale, iar pentru instanţă de a aprecia asupra temeinicii sale în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar şi neechivoc. În condiţiile în care noţiunea de “risc” este una generală, pregătirea, studiile, prudenţa şi atenţia reclamantului, diligenţele depuse pentru a se informa sau a compara produsele de pe piaţa bancară, sunt lipsite de relevanţă.

Astfel, considerând că această clauză cuprinsă în pct.4.3 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.__ are caracter abuziv, fiind contrară normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant şi consumator, instanţa va constata nulitatea absolută a acesteia.

Plata nedatorată este guvernată de legea în vigoare la data la care a fost efectuată, adică la data la care solvensul a executat obligaţia de care nu era ţinut iar în speţă, reclamanţii au achitat comisioanele a căror restituire s-a dispus anterior datei de __.

Se reţine în continuare că la data de 21.06.2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care s-au transpus prevederile Directivei 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori.

Potrivit art. 95 din ordonanţa mai sus menţionată, în forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, pentru contractele aflate în curs de derulare, s-a instituit în sarcina creditorilor obligaţia ca, în termen de 90 de zile, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile acestui act normativ.

Modificarea contractelor aflate în derulare urma să se facă prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. S-a interzis introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din ordonanţă, introducerea oricăror alte prevederi, fiind considerate nule de drept. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale se considera acceptare tacită.

Potrivit art. 36 din acelaşi act normativ, pentru creditul acordat, creditorul nu putea percepe decât un comision de analiză dosar, un comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, o compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

 Se reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a pronunţat în repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Hotărârea pronunţată la data de 27.07.2000 în Cauza Oceano Grupo Editorial SA vs. Rocio Murciano Quintero, Hotărârea pronunţată la data de 26.10.2006 în Cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium  SL, Hotărârea pronunţată la data de 4.06.2009 în Cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikne Gyorfi) în sensul că o atare clauză, în maniera în care este formulată şi percepută, fară nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive.

Astfel, în cauza C-l 68/2005, CEJ a observat că „importanţa protecţiei consumatorului a determinat în mod particular legislaţia comunitară să prevadă, în art.6 paragraf 1 al Directivei, că clauzele abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un consumator şi un profesionist nu sunt obligatorii pentru consumator. Aceasta este o dispoziţie imperativă care, având în vedere poziţia de inferioritate a unei părţi a contractului, este menită să înlocuiască echilibrul formal pe care contractul îl stabileşte între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, şi are ca efect impunerea unui echilibru real, care restabileşte egalitatea între părţi”. De asemenea, se arată în decizia instanţei europene că „natura şi importanţa interesului public pe care se bazează protecţia conferită de directivă consumatorului justifică, mai mult, ca instanţa naţională să fie obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, compensând în felul acesta dezechilibrul care există între consumator şi profesionist, vânzător sau furnizor”.

Tot în acest sens, în Cauza C- 76/10 Pohotovost’ s.r.o. vs. Iveta Corckovska, în paragraful nr.50, s-a reţinut că, dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.

Astfel, se constată că normele prevăzute de Legea nr. 193/2000 ocrotesc un interes public, iar clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută, în acest sens fiind şi jurisprudenţa ÎCCJ. Cum efectul direct al constatării nulitătii absolute a unei clauze din contract este restabilirea situaţiei anterioare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea sumelor percepute cu acest titlu.

Pentru aceste considerente, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei înscrise la pct.4.3 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.6/TLA/20.03.2008 şi va constata nulitatea absolută a acesteia.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea prestaţiilor, instanţa reţine că prestaţia la care Banca cedentă s-a obligat – acordarea unei sume de bani reclamantului, a fost executată dintr-o dată; deci, convenţia de credit este un contract cu executare dintr-o dată (uno ictu), fiind aşadar posibilă restituirea prestaţiilor efectuate de contestator în temeiul clauzei privind comisionul de risc, potrivit principiului retroactivităţii (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) şi a principiului restabilirii situaţiei anteriore (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze nule trebuie restituit).

Instanţa va raporta situaţia de fapt şi la dispoziţiile art. 994 Cod civil ce reglementează instituţia plăţii nedatorate, constatându-se întrunirea cumulativă a condiţiilor acesteia, din moment ce prestaţia efectuată de reclamanţi – solvens cu privire la comisionul de gestiune şi risc a avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, că datoria vizată, deşi a existat iniţial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiinţării clauzei contractuale respective prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, şi că, în ipoteza restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiţia erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestaţiei, în caz contrar eludându-se efectele nulităţii absolute.

Pentru aceste considerente, dând efect obligaţiei de restituire ce incumbă intimatei – accipiens şi apreciind că aceasta a fost de rea-credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzei stipulate în convenţia de credit, instanţa o va obliga la plata către contestatoare a sumei de 19.097,08 CHF percepută cu titlu de comision de administrare, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Privitor la celelalte clauze considerate de contestatoare ca fiind abuzive, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată. Pentru capătul de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art 3 lit d referitoare la posibilitatea băncii de revizuire a ratei dobânzii, nu se poate susţine de către debitoare ca nu a putut cunoaşte rata dobânzii de credit  in condiţiile in care aceasta dobanda a fost stipulata in mod expres in condiţiile speciale ale convenţiei de creditare —art. 3 , unde se arata ca rata dobânzii este de 3,99 p.a. De asemenea, art. 4 Condiţii speciale si art. 3. 2 Condiţii generale ale convenţiei de creditare arata arata in mod expres modalitatea de calculare a dobânzii penalizatoare.

Se reţine că rata dobânzii nu a fost stabilita ca fiind fixa , doar cuantumul ratei dobânzii a fost stabilit initial la procentul de 3,99% p.a. prin art 3 lit a din condiţiile speciale. Caracterul fix sau variabil al ratei dobânzii nu poate fi apreciat doar prin raportare la art 3 lit a in care s-a precizat doar rata dobânzii curente.

De asemenea, clauza prevăzută de art 3 lit d nu poate fi considerata abuziva atata timp cat aceasta este prevăzută in insasi prima pagina a condiţiilor speciale ale convenţiei de credit, insusita prin semnătură (a ambilor imprumutati) si cunoscuta de aceştia inca din faza precontractuala, faza in care iniţial au solicitat băncii informaţii despre oferta creditului. Practic, clienţii si-au dat acordul asupra modificării ratei dobânzii de la insasi momentul incheierii contractului.

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge excepţiile inadmisibilităţii cererii şi prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele achitate până la __, invocate de intimată prin întâmpinare.

Va respinge capătul de cerere privind anularea încheierii de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite, ca neîntemeiat.

Va constată nulitatea absolută a clauzei nr.4.3 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.6__.

Va obliga intimata la restituirea către contestatoare a sumei de 19.097,08 CHF percepută cu titlu de comision de administrare.

Respinge în rest cererea având ca obiect constatare nulitate absolută clauze abuzive, ca neîntemeiată.

Va stabili onorariul definitiv al expertului contabil __ la suma de 1.800 lei şi dispune plata acestuia din contul BLET – Tulcea către expert.

Va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată sumă de 500 lei reprezentând parte din onorariu de expert, în raport de pretenţiile admise.