O clauză contractuală, inserată într-un contract comercial standard preformulat, care nu a fost negociat direct cu consumatorul, poate fi constată drept abuzivă de către instanţă, la cererea persoanei prejudiciate, în baza art.14/1 din Legea 193/2000, dacă, prin aplicarea ei, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Prin cererea înregistrată sub nr. 15891/318/2008 petentul debitor A.N. a solicitat ca, în contradictoriu cu creditoarea SC RCS & RDS SA Bucureşti, să se anuleze în parte sentinţa comercială nr. 1043/10.11.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu, pe care o apreciază netemeinică şi nelegală.
În motivarea cererii a invocat că ordonanţa prin care a fost obligat să achite creditoarei suma de 1122,8 lei reprezentând servicii Internet şi penalităţi de întârziere este nelegală, în măsura în care nu a fost pus în întârziere.
Acţiunea în pretenţii formulată de către petentă se putea valorifica pe calea dreptului comun.
În cursul lunii februarie 2006 a învederat societăţii intimate că înţelege să renunţe la serviciile Internet, solicitând rezilierea contractului. Cu toate acestea, au fost emise facturi până în luna iulie 2006, de care nu a avut cunoştinţă, deoarece fiul său, care era beneficiarul contractului de servicii Internet, îşi schimbase domiciliul şi nu mai locuia în Tg.-Jiu.
La termenul din 15.01.2009, petentul a invocat şi clauza abuzivă din contractul încheiat cu societatea prestatoare de servicii, prin care se stabileau penalităţi de întârziere care depăşesc cu mult cuantumul prejudiciului cert suferit de către intimată prin neachitarea facturilor.
Analizând actele depuse la dosar, instanţa constată că prin sentinţa comercială nr. 1043/10.11.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. 15431/318/2007 a fost admisă cererea formulată de reclamanta creditoare în contradictoriu cu pârâtul debitor A.N., acesta din urmă fiind somat ca în 30 de zile de la comunicarea ordonanţei să achite suma de 1122,8 lei reprezentând contravaloare servicii Internet prestate în perioada februarie – iulie 2006 şi penalităţi de întârziere.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că societatea reclamantă a prestat în beneficiul pârâtului servicii de Internet în valoare totală de 183,05 lei, conform facturilor fiscale depuse la dosar.
Întrucât pârâtul nu a achitat aceste facturi, reclamanta a calculat penalităţi de întârziere în valoare de 939,75 lei, conform art. 3.6 din Contractul de furnizare servicii nr. 512/2005, încheiat între părţi.
Analizând clauzele contractuale sus menţionate, instanţa reţine că, într-adevăr, în caz de neplată la termen, RDS este îndreptăţit să perceapă o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei facturate, până la achitarea integrală a sumei restante. Cuantumul penalităţilor calculate de RDS şi datorate de către beneficiar poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Această clauză a condus la obligarea pârâtului să achite penalităţi de întârziere de circa cinci ori mai mari decât debitul datorat ca urmare a neachitării facturilor, respectiv la plata sumei de 939,75 lei.
Legea 193/2000 R. stabileşte criteriile legale care pot caracteriza o clauză contractuală, inserată în contracte încheiate între comercianţi şi consumatori, ca fiind abuzivă.
Astfel, disp. art. 4 din acest act normativ prevăd că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
În speţă, contractul nr. 512/02.03.2005, încheiat între părţi, este un contract standard preformulat, petentul neavând posibilitatea să negocieze în mod direct cu prestatorul de servicii clauzele contractuale.
De aceea, făcând aplic.art.14/1 din Leg.193/2000, în conformitate cu care consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti, instanţa constată abuzive clauzele inserate în disp. art. 3.6 din contract, privind modalitatea de calcul a penalităţilor de întârziere. Aceste clauze conduc la un dezechilibru semnificativ între prejudicial real suportat de către creditor, prin neplata la termen a facturilor scadente şi cuantumul penalităţilor calculate care depăşesc acest prejudiciu de circa 5 ori.
Conform art.6 din Legea 193/2000 A aceste clauze abuzive, constate de către instanţă la cererea petentului, urmează a fi considerate nescrise, neproducând efecte asupra consumatorului. Drept consecinţă, se va face aplicaţiunea dispoz. art. 3 din O.G. 9/2000 A, în conformitate cu care dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis cererea, a anulat în parte sentinţa comercială nr. 1043/2008 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu, somând pârâtul să achite reclamantei suma de 183,03 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate, plus penalităţi de întârziere aferente acestei sume, calculate la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R.
