Contract comercial încheiat în modalitatea ofertei urmata de contraoferta acceptata.
– Art.942 si 948 Cod civil;
– Art.39 Cod comercial;
Pentru ca acceptarea sa fie valabila, aceasta trebuie sa fie perfect concordanta cu oferta. O acceptare conditionata sau limitata valoreaza contraoferta (o noua propunere, în întelesul articolului 39 Cod comercial) care, daca la rândul sau este acceptata fara obiectiuni, poate conduce la încheierea contractului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA,SENTINTA COMERCIALA NR. 79 din 29.06.2011)
Prin cererea înregistrata la numarul 148 din 18 martie 2009 pe rolul CURTII DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL DE PE LÂNGA CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, reclamanta SC P SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC O.D. SRL, obligarea pârâtei la plata sumei de 972.246,6 lei si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumparare si de livrare de produse petroliere nr. J6658 din 12 iulie 2009 si ca , în baza art. 8 din contract , pârâta avea obligatia de a achizitiona o cantitate minima de 11.000 tone de motorina de tip Euro Diesel 350 ppm si de 1.000 tone de benzina de tip Euro Premium 150 ppm, dar ca a nesocotit aceasta obligatie.
A aratat ca, potrivit art. 10.2. din Anexa nr. 1 a contractului, reclamanta este îndreptatita sa solicite despagubiri în cuantum de 25% în cazul lubrifiantilor si de 5% în cazul produselor petroliere, calculate în functie de pretul mediu al cantitatilor minime de produse, conform listei de preturi a furnizorilor pentru client, valabile pe parcursul contractului, pâna la data de neîndeplinire a obligatiei de a contracta cantitatea minima trimestriala.
A sustinut ca, potrivit contractului, a calculat suma de bani pentru diferenta de motorina neridicata si discount-ul platit în avans pentru cantitatea ridicata , ca aceasta suma este de 972.224,6 lei si a fost facturata prin factura nr. 9060313530 din 23 mai 2008, reprezentând despagubiri de 971.640,86 lei pentru marfa neridicata si prin factura nr.0960249151 din 24 februarie 2008, reprezentând discount de 583,74 lei de returnat pentru marfa ridicata.
A sustinut ca pârâta nu si-a executat integral obligatiile de plata si ca împotriva acesteia are o creanta certa, lichida si exigibila în cuantumul indicat, întrucât a suferit un prejudiciu creat prin acordarea de catre pârâta a unor reduceri/preturi minime si prin disponibilizarea unei cantitati însemnate de combustibil.
Cererea este întemeiata în drept pe dispozitiile art. 969 Cod civil, ale art. 274 si 340 si urmatoarele Cod procedura civila, ca si pe Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial International.
La 6 mai 2009 , pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii reclamantei, sustinând în principal ca dreptul la actiune s-a stins, întrucât nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv de decretul nr. 167/1958.
Pârâta si-a prezentat punctul de vedere cu privire la modul în care s-au derulat negocierile partilor pentru încheierea contractului J 1441, datat initial 27 mai 2005, iar ulterior, prin mentiune olografa, 12 iulie 2005, faptul ca a notificat reclamantei nemultumirile legate de contract si confirmarea acestora de catre reclamanta prin stornarea unor facturi.
A sustinut ca reclamanta nu i-a acordat discount si, mai cu seama, în avans, ca toti clientii reclamantei care achitau marfa în avans primeau din acest motiv un bonus de 50 USD/tona, ceea ce nu reprezinta un avantaj acordat pârâtei în baza contractului.
A sustinut, de asemenea, ca discount-ul de 10 USD/tona nu i-a fost acordat niciodata si ca reclamanta trebuie sa poata face dovada acestui fapt în conditiile art. 1169 Cod civil.
A sustinut, totodata, ca nu exista o creanta certa a reclamantei, pe care sa fi acceptat-o, confirmarea la care reclamanta face referire fiind stinsa prin stornarea facturilor.
A solicitat ca tribunalul arbitral sa se pronunte asupra nulitatii contractului dintre parti, motivat de absenta consimtamântului pârâtei fata de modificarea obiectului contractului, efectuata unilateral de reclamanta.
Sub acest aspect, a invocat prevederile art. 962 Cod civil si a aratat ca obligatia pe care si-a asumat-o viza un contract cu o durata de 12 luni, iar modificarile efectuate de reclamanta au avut un caracter unilateral, au fost efectuate dupa semnarea contractului si nu pot fi avute în vedere, întrucât trebuiau incluse într-un act aditional.
Întâmpinarea este întemeiata în drept pe dispozitiile Regulilor de procedura arbitrala a Curtii de Arbitraj Comercial International, pe dispozitiile art. 953, 954, 960, 961, 969, 970 si 1169 Cod civil , ca si pe dispozitiile art. 274 si 240 si urmatoarele Cod procedura civila.
La 20 mai 2009, reclamanta a raspuns la întâmpinarea pârâtei, formulând aparari în fapt si în drept fata de exceptia prescriptiei dreptului la actiune , fata de exceptia nulitatii contractului si fata de stornarea facturii nr. 9060150111 din 16 octombrie 2007.
Prin sentinta arbitrala nr. 232 din 16 octombrie 2009, Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune în privinta ambelor sume ce compun pretentia reclamantei si, în consecinta, a respins actiunea reclamantei si cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de arbitrare.
Împotriva sentintei arbitrale a declarat actiune în anulare reclamanta SC P SA, înregistrata la numarul 11670/2/2009 la 11 decembrie 2009 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V – a Comerciala.
Prin sentinta comerciala nr. 70 din 10 iunie 2010, pronuntata în cauza, Curtea a admis actiunea în anulare, a anulat sentinta arbitrala si a fixat termen pentru solutionarea cauzei în fond.
La 16 septembrie 2010, pârâta a depus note de sedinta în care a dezvoltat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata în fata tribunalului arbitral.
La 8 septembrie 2010, la solicitarea Curtii, pârâta a depus note de sedinta intitulate “Precizari”, prin care si-a argumentat pozitia cu privire la termenul si intrarea în vigoare a contractului nr. J6658 din 12 iulie 2005, precum si cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Referitor la durata contractului, reclamanta a depus precizari la 10 noiembrie 2010.
La 9 decembrie 2010, reclamanta a raspuns la precizarile depuse de pârâta pentru termenul din 11 noiembrie 2010.
A fost suplimentat probatoriul prin administrarea probei testimoniale, a probei cu înscrisuri si a probei cu interogatoriu l partilor.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea a constatat si retinut urmatoarele:
Prin întâmpinari, pârâta s-a aparat invocând exceptiile de nulitate a contractului si de prescriptie a dreptului material la actiune, iar dupa admiterea actiunii în anulare, în sustinerea exceptiei de nulitate, a invocat si inexistenta contractului pentru lipsa consimtamântului.
În aceste conditii, Curtea a apreciat ca, desi exceptia de nulitate a contractului este în realitate o aparare de fond, în speta, câta vreme se bazeaza pe teoria inexistentei contractului pentru lipsa consimtamântului, aceasta aparare trebuie analizata prioritar fata de exceptia de prescriptie a dreptului material la actiune, pentru ca numai în cazul unui contract valabil încheiat se poate determina momentul de la care începe sa curga termenul de prescriptie al actiunii în pretentii întemeiate pe acest contract.
Curtea a apreciat aceasta aparare de fond ca neîntemeiata. Pe de o parte se retine ca teoria inexistentei actului juridic este controversata chiar si în doctrina franceza, care a promovat-o initial, cât si în celelalte doctrine europene, principalul repros care i se aduce constând în faptul ca o astfel de teorie nu are acoperire în reglementarea legala, nici sanctiune si ca patrunde în domeniul de reglementare al nulitatii .
Revenind la speta, Curtea a constatat ca teoria inexistentei/ a nulitatii a fost invocata de pârâta în conditiile în care pretentia dedusa judecatii s-a întemeiat pe contractul privind vânzarea si livrarea de produse petroliere J 1441 din 12 iulie 2005,pe actul aditional la acest contract, datat tot 12 iulie 2005, asadar în conditiile în care reclamanta exhiba cele doua conventii ca instrumentum si creeaza aparenta existentei lor ca negotium.
Însa, având în vedere ca în cuprinsul contractului J 1441 din 14 iulie 2005 apar modificari olografe ale datei (în partea de început) si ale duratei contractului (Sectiunea 4) , ca modificarile au fost contrasemnate doar de catre reclamanta , ca pârâta a sustinut ca nu le-a acceptat (fiind diferite de propunerea facuta initial de reclamanta) si ca tot pârâta a afirmat ca aceste modificari, cel putin sub aspectul duratei contractului, erau esentiale si determinante pentru existenta însasi a contractului, Curtea a încuviintat suplimentarea probelor inclusiv sub aspectul probei testimoniale, în conditiile art. 46 Cod comercial, existând posibilitatea conferita în materie comerciala, derogatorie de la art. 1191 Cod civil , de a se dovedi prin proba testimoniala chiar în contra sau peste înscris, precum si de a se dovedi ceea ce s-a discutat înainte, în timpul sau dupa facerea actului.
Din declaratiile martorilor, persoane implicate direct în negocierile ce au premers contractului de fata, dar si în relatiile contractuale în care partile au mai fost implicate anterior, rezulta ca un proiect de contract , care prevedea o durata a contractului de un an, a fost înaintat în doua exemplare catre pârâta, fara, însa , a fi semnat de reprezentantii reclamantei . În lipsa semnaturilor reprezentantilor reclamantei , transmiterea proiectului de contract catre pârâta nu valoreaza oferta, întrucât lipsa semnaturilor echivaleaza cu lipsa intentiei reclamantei de a se angaja juridic, iar aceasta intentie este o conditie sine – qua – non de valabilitate a ofertei.
Din aceleasi declaratii rezulta ca pârâta a agreat termenii proiectului de contract cu durata de un an, a datat ambele exemplare 27 mai 2009, le-a semnat si le-a transmis reclamantei pentru a fi semnate si de aceasta. Abia aceasta manifestare de vointa reprezinta o oferta, întrucât este semnata si datata, asadar data în conditii de angajament juridic.
Martorul propus de reclamanta , angajat al acestei societati si care a intrat în contact direct cu contractul în litigiu , a aratat în mod indubitabil ca pârâta a remis reclamantei contractul semnat pe o durata de un an , iar reprezentantii reclamantei au modificat ulterior aceasta durata la 6 luni.
Prin urmare, Curtea a apreciat ca modificarea duratei contractului de catre reclamanta semnifica neacceptarea ofertei pârâtei (durata contractului fiind un aspect esential al întelegerii) si are caracterul unei contraoferte facute la 12 iulie 2005 (data olografa aplicata de reclamanta peste data de 27 mai 2005, mentionata de pârâta).
Desi pârâta a sustinut ca nu a acceptat aceasta contraoferta a reclamantei , pozitia sa este infirmata pe de o parte de declaratia martorului audiat pentru reclamanta, iar pe de alta parte de semnarea actului aditional la contract , care este datat tot 12 iulie 2005 si nu prezinta alterari prin suprascriere sau alte modificari ale datei.
Astfel , din declaratiile martorului audiat la propunerea reclamantei rezulta ca, dupa modificarea duratei contractului , i-a contactat telefonic pe reprezentantii pârâtei, care au fost de acord cu modificarile.
Tot astfel, câta vreme data actului aditional este 12 iulie 2005 , aceeasi cu a contractului si nu apare modificata , nu poate fi primita sustinerea pârâtei despre semnarea actului aditional odata cu contractul, la 27 mai 2005, ceea ce autorizeaza concluzia ca la 12 iulie 2005 pârâta a agreat durata contractului de 6 luni propusa de reclamanta prin contraoferta, asadar la 12 iulie 2005 a fost acceptata contraoferta reclamantei si s-a încheiat contractul partilor.
Ca un argument suplimentar în sprijinul acestei constatari se impune si faptul ca pârâta nu a dovedit ca ar fi contestat în vreun fel termenii si mentiunile din contract în corespondenta partilor ulterioara datei de 12 iulie 2005 sau în alte circumstante , o astfel de contestare survenind pentru prima oara în cursul procedurii arbitrale.
Or, aceasta lipsa de reactie a pârâtei infirma sustinerea acesteia despre dezacordul manifestat în legatura cu termenii propusi de reclamanta si confirma faptul ca la 12 iulie 2005, la încheierea actului aditional, pârâta stia sau era prezumata ca stie termenii contractului si ca i-a acceptat.
În concluzie , Curtea a apreciat ca prin mecanismul ofertei lansate de pârâta la 27 mai 2005 si al contraofertei lansate de reclamanta la 12 iulie 2005, acceptata la aceeasi data de pârâta prin semnarea actului aditional la contract , s-a încheiat valabil contractul J 1441 din 12 iulie 2005, cu o durata de 6 luni, durata care a încetat la 12 ianuarie 2006.
În aceste conditii, Curtea a apreciat ca dreptul la actiunea în despagubiri al reclamantei s-a nascut la data încetarii contractului , întrucât la acea data reclamanta putea avea reprezentarea modului în care pârâta a respectat termenii contractuali.
Raportat la momentul la care s-a nascut dreptul la actiune – 12 ianuarie 2006 , introducerea cererii de arbitrare la 17 martie 2009 (fila 60 a dosarului arbitral) apare ca fiind facuta la mai mult de doua luni de la împlinirea termenului de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 3 din decretul nr. 167/1058, exceptia de prescriptie a dreptului la actiune invocata de pârâta fiind întemeiata.
În consecinta, în conformitate cu dispozitiile art. 1 si 3 din decretul nr. 167/1958, admitând exceptia invocata de pârâta, Curtea a respins cererea reclamantei ca prescrisa.
Curtea a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecata, întrucât din documentele de plata depuse în sustinerea acestei cereri nu rezulta ca plata s-a facut în temeiul contractului de asistenta juridica încheiat în prezenta cauza.
2
